joi, 29 decembrie 2011

URARI DE AN NOU !

Viata sa va fie numai bucurie,
Sfanta Sarbatoare -numai inaltare;
Anul care vine -numai roduri pline
de la Cel din Cer-lerui ,Doamne ,ler!


( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la RadioOastea Domnului din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )


LA MULTI,FERICITI SI BINECUVANTATI ANI !


,, Intrucat Anul Nou este inceputul zilelor anului,se cuvine ca ,in aceasta zi,sa adunam in suflet cugetari,simtiri si stari sufletesti care ar putea sa indrepteze, in chip vrednic de numele de crestin ,toate lucrurile savarsite de el in rastimpul acestui an .Sa ne gandim putin si vom afla ce inseamna Anul Nou in viata duhovniceasca ,An Nou este atunci cand orcine dintre cei ce traiesc in nepasare incepe sa aiba ravna pentru a se mantui si a place lui Dumnezeu,caci atunci cand el se hotaraste la aceasta pe dinlauntrul si pe toate cele din afara lui toate se recladesc pe temeiuri noi-cele vechi trec si se fac toate noi.Daca ai aceasta stare ,inoieste-o ;iar daca n-o ai ,dobandeste-o- si va fi la tine Anul Nou "(Sfantul Teofan Zavoratul, din ,,Talcuiri din Sfanta Scriptura ")

,,PETRECETI IN FRICA ZILELE VREMELNICIEI VOASTRE....."(I Petru 1,17)

duminică, 25 decembrie 2011

CE A CERUT COPILASUL IISUS?

Pacatele tale!

,,Se spune ca fericitul Ieronim, pe cind traia in Palestina si se nevoia la pestera de la Bethleem, unde s-a nascut Mintuitorul nostru, a avut de Craciun o vedere minunata. I s-a aratat Domnul Iisus Hristos ca un prunc si l-a intrebat: ”Ieronime, acum cind toti Imi daruiesc cite ceva, tu ce-Mi vei darui?” “Virtutea si rugaciunile mele”, i-a raspuns fericitul Ieronim. “E foarte bine, dar altceva Imi mai daruiesti?” “Inima mea, sufletul meu si chiar pe mine insumi!” “Si aceasta o primesc, dar Eu doresc si altceva de la tine!” “Ce altceva as putea sa-Ti dau, Doamne?”, a intrebat nedumerit, iubitorul de Hristos. “Daruieste-Mi pacatele tale!”. Fericitul Ieronim, cu inima infrinta, a inceput sa plinga. El a intrebat printre lacrimi: “Si la ce-Ti trebuie, Doamne, pacatele mele?” “Vreau sa le iau asupra Mea!”

Ati auzit? “Da-Mi pacatele tale!” Iisus Hristos doreste pacatele noastre. Tot ce e rau in noi ,Hristos este gata sa ia asupra-Si si sa ne scape de ele.Dar in schimb ,si noi trebuie sa luam lumina din Lumina Lui si viata din Viata Lui.Cititorule !Da-ti pacatele tale Copilasului Iisus si ia de la El lumina si viata!"

TALCUIREA EVANGHELIEI DIN ZIUA DE CRACIUN

Ce ne invata pestera Vifleemului?

O, ce minunată este evanghelia ce cuprinde istoria Naşterii Domnului! Crucea şi Peştera vor rămâne până la sfârşitul veacului cele mai înalte semne de dragoste cerească şi de învăţătură sufletească pentru noi, oamenii de pe pământ. Veniţi să alergăm şi noi cu păstorii la peştera Vifleemului… Veniţi să vedem şi să învăţăm că pentru noi şi mântuirea noastră Se naşte azi Fiul lui Dumnezeu în peştera Vifleemului!

Iată-L, zace în umilire drăgălaşul Prunc Iisus
Şi ne-aduce mântuire, coborându-Se de Sus.
El la iesle ne cheamă şi ne-nvaţă să-L urmăm.
Ale Sale mâinişoare le întinde către noi
Şi-ale Sale buzişoare astfel nouă ne grăiesc:
„Pace vouă, pace vouă! În iubire să trăiţi…
Voi de ce vă tot urâţi?
Pentru-a voastră mântuire Eu M-am pogorât aici…
Voi de ce nu Mă iubiţi? Voi de ce nu vă iubiţi?
Iată Eu cum M-am smerit, într-un grajd M-am pogorât…
Voi de ce vă tot trufiţi? Voi de ce nu vă smeriţi?“

Copilul Sfânt din peştera Vifleemului ne învaţă să ne iubim aşa cum şi El ne-a iubit, să ne smerim aşa cum El S-a smerit, pentru ca să ne mântuim sufletul, căci El pentru aceasta a venit în lume. Şi încă multe altele ne învaţă peştera Vifleemului.
Naşterea Domnului trebuie să ne fie mai departe un praznic al sufletului nostru, trebuie să fie o naştere şi renaştere pentru sufletul nostru. Mântuitorul nu S-a născut numai în peştera din Vifleem, ci El trebuie să Se nască şi în sufletul fiecărui creştin. Istoria şi minunea Naşterii Domnului din peştera Vifleemului n-ajung nimic şi nu preţuiesc nimic pentru mine şi pentru tine, dragă cititorule, dacă Mântuitorul nu Se naşte şi în peştera sufletului nostru. „Dacă Hristos în tine nu S-a născut – scrie un Sfânt Părinte – atunci să ştii că pe vecii vecilor tu eşti pierdut“. Această naştere se înţelege aşa: trebuie să-L laşi pe Domnul să intre în inima ta, în viaţa ta, în gândurile tale, în vorbele şi în purtările tale. Să-L laşi pe El să Se facă Stăpân, Poruncitor şi Împărat în casa sufletului tău şi să trăieşti o viaţă cu El. Pentru asta nu se cere altceva decât să afli, să simţi întunericul în care trăieşti şi să strigi cu lacrimi din adâncul sufletului tău: „Mântuitorule Doamne, intră şi în peştera sufletului meu!“ E greşită acea părere că trebuie mai întâi să te faci mai bun şi mai curat ca să-L poţi primi pe Domnul. Pe Domnul trebuie să-L primeşti aşa cum eşti, plin de răutate. Iisus S-a născut într-o peşteră plină de întuneric. În Vifleemul Iudeii erau şi case destule, dar Mântuitorul Şi-a ales peştera cea plină de dobitoace. O, ce înţeles adânc este în acest lucru! Iisus Mântuitorul caută şi azi tocmai astfel de peşteri sufleteşti să Se nască în ele.
Oricât de păcătos ai fi tu, oricât de mult ţi s-ar fi făcut viaţa ta cea sufletească o peşteră plină de întuneric, de necurăţenie şi de dobitoceşti patimi, află, dragă frate, că Iisus, Copilul Sfânt, vrea să Se nască în această peşteră a sufletului tău. Într-un grajd de vite S-a pogorât Iisus să Se nască, dar, o, ce minunată schimbare s-a făcut în acest grajd îndată ce S-a născut Iisus în el! Deodată s-a umplut de lumină cerească, de cântecul îngerilor şi de darurile păstorilor şi ale magilor. Cerul şi pământul s-au minunat şi s-au bucurat despre ce s-a întâmplat într-un grajd de vite. Această minune se petrece, dragă cititorule, şi într-o peşteră sufletească care Îl primeşte pe Domnul Iisus şi în care Se pogoară Iisus, Fiul lui Dumnezeu. O, ce minune se întâmplă când Îl primeşti cu adevărat pe Domnul şi Îl laşi să intre în via¬ţa ta! Atunci, dintr-o dată, peştera sufletească ţi se umple de lumină şi cerul şi pământul se bucură de schimbarea şi de mântuirea sufletului tău. În lumina Naşterii Domnului, în lumina stelei din Vifleem trebuie să ţi se schimbe viaţa şi purtările aşa cum s-a schimbat Saul în lumina ce i s-a arătat pe drumul Damascului. Treizeci şi doi de ani trecuse Saul în sus şi în jos pe lângă Vifleem, dar acest loc n-a însemnat pentru el nimic până n-a aflat pe Domnul în lumina din drumul Damascului. Sunt şi azi destui creştini care o viaţă întreagă trec dintr-un Crăciun într-altul fără nici o schimbare sufletească, pentru că lumina Naşterii n-a pătruns în peştera sufletului lor.
Înţelesul şi taina cea mare a Praznicului Naşterii Domnului aceasta este: minunea din peştera Vifle¬emului să se petreacă şi în sufletul tău. Să te naşti şi tu din nou cu Hristos, să creşti cu El, să trăieşti cu El şi să L ai pe El de Stăpân al vieţii tale. Se petrece această minune în peştera sufletului tău?

Preot Iosif Trifa

( – Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an).

luni, 19 decembrie 2011

PASTORALA LA NASTEREA DOMNULUI (2011)

HRISTOS ŞI „MARELE INCHIZITOR”

.

SCRISOARE PASTORALĂ LA NAŞTEREA DOMNULUI

.

† S E B A S T I A N,

cu darul lui Dumnezeu Episcop al Slatinei şi Romanaţilor,

Iubitului nostru cler şi popor har, pace şi milă de la Dumnezeu,

Tatăl nostru,

iar de la Noi arhiereşti binecuvântări!

.

Preacucernici şi Preacuvioşi Părinţi,

Preacuvioase Maici,

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Domnul Iisus Hristos revine pe pământ în fiecare decembrie, parcă la fel de discret, dar provocator şi, mai ales, plin de nespusă iubire, ca în poemul marelui scriitor rus Feodor Mihailovici Dostoievski [1], care a imaginat cu neegalat talent întâlnirea Sa cu marele inchizitor.Coborât cu aceeaşi smerenie cu care venise şi odinioară şi împărtăşind oamenilor aceleaşi binecuvântări şi minuni, Hristos găseşte la începutul secolului al XVI-lea un creştinism interesat şi străin; la fel de interesat de darurile Sale − în ceea ce-i priveşte pe cei mulţi −, dar străin de Duhul Său − în ceea ce-i priveşte pe conducători. Bucuros să-L revadă într-o primă fază, poporul este copleşit apoi imediat de frică la vederea celor ce stăpânesc acum lumea şi, iubindu-şi mai mult viaţa decât soarta, Îl lasă iarăşi singur în mâna dregătorului.

Discret, tăcut şi smerit în faţa celui care Îl arestează (iată, din nou!), Domnul arată aceeaşi siguranţă de Sine cu care ne-a obişnuit; aceeaşi autoritate, aceeaşi convingere că tot ce a fost de spus s-a spus deja şi că tot ce s-ar mai putea adăuga ar atenta la libertatea pe care marele inchizitor o demonizează atât de mult.

Pe cât de discret şi de tăcut, pe atât de provocator priveşte Hristos cum uzurpatorul Său se zbate în chinurile propriei viziuni asupra vieţii, o viziune care a falsificat grosolan Evanghelia şi Viaţa. În faţa tăcerii Sale, marele inchizitor perorează dezvinovăţindu-se până la epuizare, în timp ce Domnului I-a fost de ajuns să i Se arate doar… Siguranţa Lui îl ustură, iar tăcerea Sa îl doare, zădărnicindu-i pledoaria pe cât de ferventă, pe atât de perversă şi de inutilă.

Ceea ce îl copleşeşte, însă, pe cel ce s-a arătat atât de „tulburat” de incomoda apariţie a Domnului pe pământ a fost nemaisperata Lui iubire. Sărutul Său, ultimul lucru la care s-ar mai fi putut aştepta marele inchizitor după o atare „primire”, este mai tulburător decât sărutul lui Iuda.

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Imaginaţia scriitorului rus nu poate decât să ne trezească şi nouă fiori reci la gândul că Hristos ar putea fi primit şi privit şi astăzi tot ca în legenda marelui inchizitor: profitabil, dar, în acelaşi timp, incomod; discret, dar, cu toate acestea „tulburător”; străin, şi totuşi iubitor!

Domnul pare celor mai mulţi oameni şi în vremea noastră profitabil, pentru puterea Sa cu care, departe de a-i strivi, le dăruieşte Viaţă şi toate cele de folos; nu-i pedepseşte, ci îi miluieşte continuu; nu îi judecă degrabă, ci îi aşteaptă la pocăinţă. Generozitatea Lui convine. De aceea, în general, oamenilor le repugnă ateismul, din păcate doar în schimbul unei credinţe de conjunctură, la modă şi tot mai convenţională. Când, însă, El Se arată a pretinde mult mai mult de la noi, atunci devine de îndată incomod, ca marelui inchizitor, pe care Hristos l-a „tulburat” atât de tare cu simpla Sa prezenţă. Astfel, profitabil în general, Domnul poate încurca planurile unora şi tulbura efectiv viaţa altora, lucru ce face pe unii să ajungă să-L pună mai degrabă în paranteze, adică să-L considere neimportant, facultativ, inutil sau, şi mai rău, periculos pentru modernitate.

Discreţia Domnului, într-o lume ca a noastră, pare mai degrabă desuetă unora, slăbiciune şi chiar lipsă de inspiraţie. Eroare a numit-o marele inchizitor; de-a dreptul prostie ar numi-o oamenii veacului acestuia, care au pervertit curajul în tupeu, virtutea în nepricepere, şi respectul în slugărnicie. „Corectându-I” Evanghelia − după cum se afirmă în poem −, cei aflaţi acum la cârma lumii nu se sfiesc să se considere mai inspiraţi decât El, mai înţelepţi şi chiar mai preocupaţi de soarta celor mulţi, deplângându-le cu prefăcută compătimire libertatea, pe care s-au grăbit, însă, atât de mult să le-o răpească pentru a şi-o aservi. Astfel, noua înrobire este frumos ambalată ca un cadou şi oferită în schimbul unei recunoştinţe impuse de forţa braţului secular.

Domnul Hristos este lăsat, în felul acesta, singur cu Evanghelia Sa − alta decât cea care se propovăduieşte astăzi − pentru că altele sunt valorile şi alta este miza acum. Şi, în faţa acestei prăpăstii căscate între El şi noua lume, Domnul nu mai este bun decât de ars pe rug, nu doar ca un ins inutil, ci ca un duşman periculos chiar.

În faţa acestei noi rupturi create între cer şi pământ, însă, Hristos are un singur răspuns − acela al iubirii − singura care poate ucide moartea şi poate cuceri până şi monştrii, căci sărutul Domnului paralizează gândirea demonică a marelui inchizitor şi-l face, măcar şi pentru o singură clipă, binevoitor. Aceasta este şi speranţa într-o lume care se comportă tot mai mult ca un inchizitor, pe cât de mare pe atât de mic sufleteşte. Dragostea care, potrivit Apostolului Pavel „nu cade niciodată” (1 Cor. 13, 8), este singura care mai poate birui reaua credinţă şi reaua voinţă şi singura care poate „arde” ca pe rug nelegiuirea şi monstruozitatea unei lumi gata să-L ia din nou captiv pe Dumnezeu (pentru a câta oară?)…

Dragii mei,

Hristos Se naşte şi anul acesta, chiar dacă mai sărac şi mai chinuit, parcă, decât oricând, pentru cei mai mulţi dintre noi! Într-o lume din ce în ce mai incomodă, mai tulbure şi mai străină Lui, El păşeşte la fel de discret, de profitabil şi de iubitor printre noi, ce dacă riscă să fie arestat din nou pentru incompatibilitate şi inadaptabilitate (tot El!)… Deşi tot mai puţin aşteptat, El tot mai vine! Din ce în ce mai puţin slujit, El Se întrupează totuşi, ca să ne arate că, pe cât lumea este mai puţin dispusă să creadă în El, cu atât Lui Îi este mai dor de ea… Sărutul Lui este la fel de fierbinte. Dragostea Sa din ce în ce mai mistuitoare! Căci, cine l-ar mai fi sărutat pe marele inchizitor după ce a răstălmăcit Evanghelia?! Şi totuşi, răspunsul Său rămâne în veac unic şi acelaşi − IUBIREA!…

Să-L rugăm, aşadar, pe Mântuitorul Hristos Domnul, Cel care ne iubeşte nespus mai mult decât Îl putem noi respinge, să ne facă vrednici de bunătatea şi generozitatea Sa, bucurându-ne în aceste zile sfinte de darurile şi de iubirea Sa nemărginită. Să sărute şi de data aceasta lumea noastră cu sărutul iubirii Sale, convertindu-o şi constrângându-o astfel la adevărata slujire, la dragoste şi preţuire nemărginită faţă de jertfa Sa, şi oprindu-o în felul acesta de pe panta trădării şi înstrăinării de El şi de Evanghelia Lui cea sfântă şi nemuritoare, Amin!

Al vostru întru Domnul povăţuitor,

† SEBASTIAN

EPISCOPUL SLATINEI ŞI ROMANAŢILOR


[1] Vezi capitolul intitulat „Marele Inchizitor”, în romanul Fraţii Karamazov.

(Sursa:http://www.episcopiaslatinei.ro)

duminică, 18 decembrie 2011

DIN COMORILE OASTEI DOMNULUI

A fost odat-un Copilas

A fost odat-un Copilas
näscut într-o livadä
în grajd, afarä din oras
...si-atât era de drägälas
ca mii si mii de îngerasi
s-au coborât sä-L vadä

În noaptea-n care S-a näscut
s-a-nfiorat pämântul
cu cântec Cerul s-a umplut
si crai din loc necunoscut
îngenunchind, când L-au väzut
I-au särutat vesmântul

Apoi trecut-au rând pe rând
ca ceasurile anii,
crestea copilul cel pläpând
Curat,
Frumos,
Cuminte,
Blând...
dar Îi cresteau cu negru gând
si Iuda
si dusmanii...

El aduna copiii buni
în jurul Lui grämadä
din stele le-aräta cununi
si sori frumosi
si mândre luni
si le-aräta cu drag minuni
cum n-au mai fost sä vadä

El îi iubea cu-atâta dor
iar ei la fel pe Dânsul
de-aveau vreun päs în viata lor
vreo cerere,
vreun plâns,
vreun dor
El le-asculta, si iubitor
le alina tot plânsul

Îi înväta cântäri de sus
din ceialaltä lume
ei ascultau cu gândul dus
cântäri cum nimeni n-a adus
povesti cum nimeni n-a mai spus
de zäri cu dulce nume.

Dar într-o zi s-au adunat
dusmanii plini de urä
L-au prins,
L-au dus
si L-au legat
cu spinii L-au încununat
si L-au lovit si L-au scuipat
si Fata I-o bäturä.

Pe cruce-apoi L-au rästignit
cu doi tâlhari a-rândul
si in mormânt pecetluit
L-au pus...
apoi L-au sträjuit..
Dar El era din cer venit
si-a biruit mormântul

Puteri nespuse El avea
pe toti sä-i nimiceascä,
dar n-a voit,
El suferea
cä-n mila Lui pe toti vroia
prin crucea Lui.

prin moartea Sa
de iad sä-i mântuiascä.

...El a-nviat si Sus în Cer
'nältatu-S-a-n märire
Dar mila multelor dureri
L-aduce cätre cei ce pier
si El coboarä când ei cer
la dânsii, cu iubire...

.............................

Ca-n vremea despre care spui
curând El iaräsi vine
sä-i ia la El în cer pe-ai Lui
Acolo unde jale nu-i...
Iisuse, când o sä-i adui
Te-ndurä si de mine.

Traian Dorz

TALCUIREA EVANGHELIEI DIN DUMINICA DINAINTEA NASTERII DOMNULUI

(A Sfintilor Parinti dupa trup ai Domnului)
Cu ce pregatiri sa asteptam praznicele mari?

(Ev. Matei I, 1-25)

Evanghelia din această duminică cuprinde „Cartea Neamului lui Iisus”. Această carte arată că a trebuit o anumită pregătire, lungă de veacuri întregi, pentru primirea lui Iisus Hristos.
Şi praznicele cele mari trebuie aşteptate cu pregătiri sufleteşti, pentru că fiecare praznic închipuie o lucrare şi un dar al Mântuitorului Hristos pentru mântuirea noastră, iar darul praznicului trebuie înţeles şi primit cu folos sufletesc.
Cu pregătire sufletească trebuie să aşteptăm şi Crăciunul,Naşterea Domnului.
În anii trecuţi, o gazetă de la Bucureşti a pus un premiu, adică o întrecere, de o mie lei pentru acei care vor scrie cel mai frumos articol pentru numărul de Crăciun al gazetei. Autorul articolului premiat a scris şi următoarele despre Crăciunul din vremurile noastre:
„Aşa cum se prăznuieşte astăzi Crăciunul,eu socot – zicea scriitorul – că este mai mult un praznic păgân decât unul creştin. Cu săptămâni înainte încep oamenii să facă pregătiri de mâncăruri, de haine şi băuturi pentru sărbătorile Naşterii, iar în săptămâna din urmă nu mai încapi de mulţimea oamenilor care strâng carne, untură, băutură, grăsime pentru serbarea Praznicului. Fiecare om, bogat sau sărac, ţine să aibă «Crăciun gras» şi să tragă un chef bun de Sărbători.
«Unde să chefuim la Sărbători?» Aşa este îngrijorarea de Crăciun a celor mai mulţi oameni.
Eu nu sunt preot – scria mai departe acel scriitor (care este avocat) – dar am părerea şi credinţa că altfel de chemări are Praznicul Naşterii Domnului şi alt fel a fost prăznuit la începuturile creştinismului”…
Cel care a scris aceste păreri despre prăznuirea Crăciunului de azi a avut toată dreptatea, pentru că bucuriile şi desfătările cele lumeşti au astupat şi au acoperit cu totul bucuriile cele sufleteşti pe care le aduce Naşterea Domnului şi pe care trebuie să le simţim la Naşterea Domnului.
Asta nu e bine, pentru că bucuria cea adevărată a Naşterii nu o aduce porcul, nici grăsimea, nici mâncarea, nici băutura, ci o aduce vestea cea mai bună a sosirii unui Mântuitor al tău, Care Se pogoară din cer pentru tine, pentru păcatele tale, pentru iertarea ta, pentru iubirea ta şi mântuirea ta.
Chipul de la pag. 415 este de învăţătură despre cum trebuie să aşteptăm Naşterea Domnului. Cu mare plângere a ieşit Adam şi Eva din Rai după ce i-a înşelat şarpele-diavol. Dar Dumnezeu i-a mângâiat, în durerea lor, cu făgăduinţa unui Mântuitor, Care va „zdrobi capul şarpelui”.
Vestea cea bună a sosirii acestui Mântuitor o aduce Naşterea Domnului.
Dar acest Mântuitor n-a venit numai „pentru păcatul lui Adam şi al lumii”, ci a venit şi pentru mine şi pentru tine, cititorule. Şi tu eşti un Adam pe care păcatul te-a scos din raiul ascultării de Dumnezeu. Tu trebuie să-ţi dai seama despre starea păcătoasă în care te afli. Trebuie să-ţi dai seama că eşti bolnav şi să doreşti după doctor. Trebuie să-ţi dai seama că eşti pierdut şi numai un Mântuitor te poate scăpa din pieire sufletească.
Acest Mântuitor ţi-L aduce Naşterea Domnului. Dorul, dorinţa şi aşteptarea acestui Mântuitor sunt pregătirea cea adevărată pentru Naşterea Domnului.

Crăciunul trebuie să fie un praznic al milostivirii faţă de cei săraci

O istorie veche ne spune că de la Răsărit a mai plecat un crai (în afară de cei trei) să-L afle pe Hristos.
Artaban îl chema pe acest al patrulea crai şi a plecat şi el cu aur mult să-L afle pe Pruncul Iisus. Dar, în calea lui, a întâlnit oameni flămânzi, necăjiţi, săraci, bolnavi şi, făcându-i-se milă de ei, le-a tot dat din aur până când, apropiindu-se de Vifleem, s-a trezit că nu mai are nimic.
Şi s-a întristat foarte Artaban, dar, în somn, i s-a arătat Iisus şi i-a zis: „Nu te întrista, Artabane, căci, amin zic ţie, tu M-ai aflat cu adevărat pe Mine!”
Se apropie Crăciunul! Vrei să-L afli şi tu, cititorule, pe Pruncul Iisus şi să I te închini Lui? Vrei să prăznuieşti cu adevărat Naşterea Domnului? Intră atunci cu ajutor în casa celui sărac, necăjit, bolnav, căci El a zis: „Orice aţi făcut unuia dintre aceşti mai mici, Mie Mi-aţi făcut” (Mt 25, 40).
Cel ce Se va naşte peste câteva zile în ieslea Vifleemului este pilda cea mai măreaţă despre cum trebuie să ne coborâm şi noi între cei săraci.
În Vifleemul Iudeii erau şi palate, case frumoase destule, dar Iisus S-a pogorât din lumina Cerului într-o peşteră rece şi întunecoasă.
Din lumea îngerilor S-a pogorât între păstorii cei săraci şi necăjiţi, pentru ca să ne arate că şi noi datori suntem să ne coborâm cu lumină şi ajutor în traiul celor săraci şi necăjiţi.
Şi, mai ales, în aceste vremuri de cumplită scumpete, să nu uităm dragostea şi mila faţă de cei săraci.
Războiul a lăsat atâţia săraci, atâtea răni şi atâţia orfani. Nu auziţi cum răsună azi, mai duios ca oricând, colinda lor:
„La casa de om sărac
S-a gătat făina-n sac,
Moş Crăciun, Moş Crăciun”…

Ce Crăciun vor avea aceşti săraci? Şi ce lucru creştinesc ar fi acela ca „unii să se îmbete, iar alţii să rabde foame” (I Cor 11, 21) de Crăciun?
Naşterea Domnului este, şi trebuie să fie, praznicul milei şi al milostivirii faţă de cei săraci.
În fiecare sat să se afle un om al milei, un om al Domnului care să umble din casă în casă şi să strângă daruri de Crăciun pentru cei care n-au Crăciun.

Preot Iosif Trifa

( – Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an.)

joi, 15 decembrie 2011

DIN COMORILE OASTEI DOMNULUI

Vine Domnul Calator

Vine Domnul Calator
Cere-un loc intrebator!
Ce faci tu? Ce spui tu?
Da sau Nu, Da sau Nu,
Da sau Nu, ai sau Nu?

Vine Domnul Copilas
Cere-un loc sa-I dai salas!
Ii vei da casa ta
Nu sau Da, Nu sau Da
Nu sau Da, i-o vei da?

Cere Domnul sa-i descui
Cere-un loc in Casa Lui!
Ii vei da inima
Nu sau Da , Nu sau Da,
Nu sau Da, i-o vei da?

Maine-n usa Raiului
Ai sa bati sa-I ceri tu Lui!
Ce va fi? Vei primi?!
Da sau Nu, Nu sau Da,
Nu sau Da - tot asa!

Traian Dorz

luni, 12 decembrie 2011

O MINUNE A SFANTULUI SPIRIDON

Din Proloage......

,, O foamete mare cuprinse-se toata tara Ciprului. Dar bogatii cetatii, care erau vanzatori de grau, se bucurau de scumpete si graul, nu mai aveau in cetate unde sa au inceput a vinde mai scump graul cel strans de multi ani, dar cand s-a ispravit mai cumpere. Insa, aceasta a randuit Dumnezeu, pentru pacatele noastre, smerindu-ne pre noi, ca toate cu judecata si cu purtare de grija le face.
Deci, era in cetatea Trimitundei un oarecare vanzator de grau, nesatios pentru iubirea de arginti si toate cele din launtrul sau, erau flamande de lacomie. Acesta, strangand cu negutatorie, de prin ale parti, multime de grau si aducandu-l cu corabia in cetate, nu vrea sa-l vanda cu acel pret cu care se vindea in cetate, ci l-a strans in hambare, pana cand se va mari foametea in cetate, pentru ca sa-l vanda mai scump si sa castige avere multa. Si, facandu-se foamete mare si, din zi in zi, ingreunandu-se traiul, a inceput bogatul acela a vinde graul sau foarte scump.
Si a venit, cazand catre dansul, un sarac, cerand si rugandu-l cu lacrimi sa-l miluiasca si sa-i dea lui putin grau, ca sa nu moara de foame cu femeia si copiii lui, iar vanzatorul, cuprins fiind de nemilostivire si de pofta aurului, n-a vrut sa-l miluiasca pe acel sarac, ci a zis catre dansul: "Sa mergi si sa aduci pretul si vei avea ceea ce vrei sa cumperi." Iar saracul, slabit de foame, a venit catre Sfantul Spiridon, spunand cu plangere saracia lui si nemilostivirea bogatului. Iar Sfantul i-a zis lui: "Nu plange, ci mergi la casa ta, pentru ca asa graieste Duhul Sfant, ca, dimineata, casa ta se va umple de grau, iar pe bogatul acela il vei vedea rugandu-te pe tine si dandu-ti tie grau fara de pret." Iar saracul, socotind ca Sfantul i-a zis aceasta numai spre mangaierea necazului sau si crezand desarta si nelucratoare nadejdea ce i se da, s-a dus la casa lui, suspinand.
Si, cum s-a intunecat de noapte, din porunca lui Dumnezeu, s-a varsat ploaie mare pe pamant si, prin acea varsare multa de ape, hambarele bogatului aceluia nemilostiv si iubitor de arginti s-au spart si apa a risipit tot graul. Iar acel nemilostiv vanzator de grau a alergat prin toata cetatea, strigand si rugand pe toti ca sa-i dea lui ajutor. Iar poporul cel sarac, vazand graul cel risipit pe drumuri a inceput a-l strange si a-l aduna prin casele lor. Asemenea si saracul acela si-a adunat si el grau pentru sine cu prisosinta. Inca si bogatul, vazandu-l, a inceput a-l ruga sa-si ia grau fara de pret, cat va voi. "


,,MULTI CHEMATI ,PUTINI ALESI....."

Haina cea de nunta este vesmantul credintei si al faptelor bune

Sfinţii Părinţi ai Bisericii, mai ales Sfântul Grigorie de Nyssa, trăitor în secolul al IV-lea, a interpretat această expresie: 'Mulţi sunt chemaţi dar puţini sunt aleşi' astfel: Toţi oamenii sunt chemaţi la mântuire, dar sunt aleşi cei care răspund chemării, cei care se pregătesc să împlinească voia lui Dumnezeu Care-i cheamă la viaţa veşnică. Toţi oamenii sunt chemaţi în Iisus Hristos la nunta Sa din ceruri, la mântuire, adică la fericirea comuniunii de iubire veşnică, dar devin aleşi numai cei care au răspuns chemării Lui. Toţi sunt chemaţi, dar devin aleşi cei care răspund chemării lui Dumnezeu prin credinţă, rugăciune şi fapte bune. Aceştia ascultă Sfânta Evanghelie, participă la Sfintele Slujbe, se împărtăşesc cu Sfintele Taine, care sunt arvuna nunţii fiului de împărat, şi ajută pe cei în nevoi. Aleşi devin cei care prin nevoinţe multe, prin lacrimi de pocăinţă îşi curăţă haina de la Botez pătată de păcate şi se luminează prin Sfânta Spovedanie şi prin Sfânta Împărtăşanie. Evanghelia ne arată că fiecare om este chemat de Dumnezeu la viaţa veşnică, dar depinde de libertatea noastră de a fi ales sau nu, de a fi pregătit sau nepregătit pentru comuniunea cu Dumnezeu. Evanghelia chemării la mântuire pe care Dumnezeu ne-o adresează pentru nunta vieţii veşnice se leagă deci de taina libertăţii noastre: răspundem chemării sau o refuzăm? Ne îmbrăcăm sufletul nostru în haina nouă a harului sau purtăm haina învechită de păcate?(Preafericitul Parinte Patriarh Daniel )

In pilda citita ieri la Sfanta Liturghie ,Mântuitorul aseamănă Împărăţia cerurilor cu nunta unui fiu de împărat, la care "cei poftiţi", adică poporul ales, sunt chemaţi spre a fi părtaşi bucuriei împăratului. Vedem în aceasta îndelungă răbdare a lui Dumnezeu faţă de poporul evreu, popor asemănat săptămâna trecută cu lucrătorii cei răi care au ucis pe fiul stăpânului viei şi care acum au primit o nouă chemare, bucuria nunţii. Dar cei poftiţi resping din nou chemarea Stăpânului, ucigând pe cei trimişi să-i cheme şi arătând dispreţ cinstei cu care au fost învredniciţi, pentru că unii s-au arătat preocupaţi de ţarini şi negustorii. Această înverşunare este pedepsită de împărat, pentru că oştile acestuia au nimicit pe ucigaşi, iar cetăţii lor i-au dat foc, Hristos vestind astfel distrugerea Ierusalimului de către Vespasian.

Faptul că, după toate acestea, împăratul îşi trimite slugile să cheme la nuntă pe toţi cei întâlniţi în cale, pe la răspântii, ne arată că aceştia sunt "neamurile" care au primit via spre a da la vreme roadele ei, după cum le-a spus Mântuitorul evreilor prin pilda lucrătorilor viei. Aceste neamuri suntem noi, creştinii de prin toate colţurile lumii, care, după ce ne-am asumat chemarea prin primirea botezului, luăm parte la nunta fiului de împărat, la bucuria euharistică. Această chemare ne responsabilizează foarte mult, trebuind să lucrăm neîncetat la mântuirea noastră, pentru a ne păstra cât mai curată haina botezului. De aceea, spune Mântuitorul că împăratul a venit să-i privească pe oaspeţi, căci, găsind pe unul care nu avea haină de nuntă, a poruncit să fie aruncat "în întunericul cel mai din afară", unde este "plângerea şi scrâşnirea dinţilor". Haina de nuntă o reprezintă viaţa curată şi faptele bune, fără de care nu putem intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Viaţa întinată, plină de patimi şi de păcate, ne murdăreşte haina cea curată primită prin botez, rodul jertfei lui Hristos; de aceea, purtând o astfel de haină, nu suntem demni să fim părtaşi unei astfel de bucurii cum este nunta fiului de împărat, fiind îndepărtaţi de comuniunea cu Dumnezeu.Chemarea lui Dumnezeu este un har, darul care se dă tuturor din mila şi iubirea lui Dumnezeu, nu după vrednicia unuia sau a altuia. Vrednicia fiecăruia începe să se vadă prin felul în care ne asumăm harul chemării la sfinţenie, străduindu-ne să fim la înălţimea sublimităţii unei astfel de mari cinstiri din partea lui Hristos. Dacă, însă, harul pe care îl primim este zadarnic în noi, lăsându-l inert şi neroditor, atunci acesta se va lua de la noi, pentru că "mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi".(Pr. Ioan Necula -Buzau )

(sursa:http://www.ziarullumina.ro )

duminică, 11 decembrie 2011

TALCUIREA EVANGHELIEI DIN DUMINICA A 28-A DUPA RUSALII

Pilda celor poftiti la nunta

,,Veniti ,ca ,iata ,gata sunt toate...."

Cina din pilda Evangheliei este Împărăţia lui Dumnezeu, adică mântuirea noastră cea sufletească prin Jertfa Fiului Său, iar „cei chemaţi“ care n-au vrut să meargă la cină sunt creştinii cei cuprinşi de vârtejul treburilor, ispitelor, patimilor şi păcatelor lumii acesteia. Evanghelia aceasta, cu adevărat, este parcă Evanghelia vremurilor şi a oamenilor de azi, pentru că niciodată n-au fost nepăsarea şi negrija de Împărăţia lui Dumnezeu, de cele sufleteşti, aşa de mari ca azi. Care să fie pricina acestui lucru? Unii zic că „au uitat oamenii datoriile ce le au faţă de cele sufleteşti“. Eu zic că-i alta. Iisus a zis odată: „Asemenea este Împărăţia lui Dumnezeu cu o comoară ascunsă într-o ţarină, şi cine o află îşi vinde tot ce are, ca să cumpere ţarina“ (Matei 13, 44). Cei mai mulţi creştini însă n-au aflat comoara sufletească, darul, puterea şi bucuria ce le dau căutarea şi aflarea Împărăţiei lui Dumnezeu şi de aceea nu-şi bat capul cu cele sufleteşti. „Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul“, zice Psalmistul, dar puţini au gustat şi au aflat bunătatea sufletească ce este în „Cina Domnului“. Cine a aflat o dată darul, puterea şi bucuria ce o dă „Cina Domnului“ (Sf. Cuminecătură), Jertfa Mântuitorului, aceluia nu-i mai trebuie nici o predică despre „datoriile“ ce le are faţă de suflet. „Toate le socotesc gunoaie, ca să-L dobândesc pe Hristos“, zicea Apostolul Pavel (Filipeni 3, 8). Acesta este credeul celui care a aflat comoara Împărăţiei lui Dumnezeu.

Cititorule! Nu cumva să crezi că Evanghelia te-ar mustra, pentru că îţi ai ţarina ta şi boii tăi şi lucrurile tale. Grija sufletului o laşi în urma tuturor afacerilor şi intereselor tale. Pentru asta te mustră Evanghelia. În mijlocul vieţii şi al frământărilor noastre trebuie să stea „Cina Domnului“, Împărăţia lui Dumnezeu; şi noi n avem lucrul acesta. Într-o altă pildă, Iisus a zis că Împărăţia lui Dumnezeu este asemenea unui aluat pe care o femeie îl pune într-un vas de făină şi se dospeşte toată făina (Matei 13, 33). Aşa, iubite cititorule, şi grija de suflet trebuie să dospească, să copleşească toate frământările şi alergările noastre.
Poţi pune într-o oală la foc cele mai scumpe mâncăruri, dar dacă nu le sărezi nu-s bune de nimic. Aşa şi averea ta, banii tăi, alergările tale, învăţătura ta trebuie sărate cu sarea grijii şi îngrijirii de cele sufleteşti, căci altcum nu ţi-s bune de nimic.
„Veniţi, că, iată, gata sunt toate!“ – aşa chema sluga Domnului din Evanghelie. O, ce adânc înţeles sufletesc este în aceste vorbe! Aşa ne cheamă şi pe noi Domnul: Veniţi, că toate sunt gata! – ne zice şi nouă Tatăl Ceresc. Totul am făcut pentru viaţa şi mântuirea voastră… Veniţi, că e gata Jertfa Fiului Meu! Veniţi, că v-am iertat prin Jertfa Fiului Meu! Veniţi, că totul e gata!… ne zice şi Iisus Mântuitorul. Veniţi, căci, iată, am suit Golgota!… Veniţi, că, iată, cuiele au trecut prin mâinile şi picioarele Mele!… Veniţi, că suliţa a străpuns coasta Mea!… Totul e gata, toate am suferit pentru voi şi mântuirea voastră!… Veniţi şi luaţi în dar via¬ţă şi mântuire!…
În clipele când Şi-a dat duhul pe Crucea Golgotei, Mântuitorul a strigat cu glas înalt: „Săvârşitu-s-a!“. Prin acest cuvânt, Mântuitorul spunea că Şi-a împlinit chemarea ce a avut-o în lume. Cuvântul „săvârşitu-s-a“ a fost un strigăt de biruinţă. Mântuitorul biruise toate ispitele şi durerile. Diavolul era biruit. Jertfa era gata.
Dar, vai, acest strigăt pentru mulţi va fi un strigăt de pieire în Ziua Judecăţii. O, Scumpul meu Mântuitor! Tu ne-ai lăsat gata Jertfa mântuirii. „Ospăţul Tău este gata… masa e întinsă… toate uşile sunt deschise… din toate părţile s-aude chemarea: „Veniţi, că toate sunt gata!“ (Luca 14, 16-24). Veniţi, că, iată, cuiele au săpat mâinile şi picioarele Mele!… Veniţi, că suliţa a împuns coasta Mea!… Veniţi, că totul e gata! Însă, vai, cei mai mulţi nu vor să intre şi să guste din Cina mântuirii. Cei mai mulţi îşi sfârşesc viaţa cu pieire sufletească, trăiesc o viaţă cheltuită în zadar. O, ce osândă îi aşteaptă!
„Veniţi, că, iată, gata sunt toate!“ Auzi tu, dragă cititorule, şi asculţi tu această chemare dulce de mântuire? Grăbeşte, dragă frate, grăbeşte să intri la cina mântuirii. La masa marelui ospăţ mai este un loc şi pentru tine! Uşa e încă deschisă. Intră şi tu, dragă suflete, intră numaidecât, intră azi, căci mâine poate fi prea târziu! Se va închide uşa şi tu vei rămâne afară, în pieire veşnică.

Alexandru Macedon şi înţelepţii din Persia

Când purta odinioară Alexandru Macedon războaie să cucerească lumea şi să cuprindă bogăţii, auzise în Persia de nişte filozofi mari ai locurilor de pe acolo. Aducându-i înaintea sa, le zise:
– Cereţi de la mine orice şi vă voi da.
– Să ne dai, împărate, viaţă fără de moarte aici pe pământ! grăiră filozofii.
– Aţi cerut o nebunie, grăi împăratul, căci oare cine dintre oamenii pământului ar putea scăpa de moarte?… Vă credeam nişte filozofi vestiţi, dar acuma văd că sunteţi nişte nebuni…
– Apoi, dacă nimeni nu poate scăpa de moarte, grăiră filozofii, ne luăm voie să te întrebăm că oare şi tu vei muri cândva?
– Asta-i sigur, răspunse împăratul.
– Apoi dacă asta-i sigur, grăiră mai departe filozofii, tu de ce trăieşti aşa ca şi când n-ai muri niciodată?… De ce nu-ţi mai ajung împărăţiile, comorile, averile, prăzile şi bunătăţile pământeşti?…
Împăratul înţelese atunci „nebunia“ filozofilor şi plecă îngândurat.
O, de am înţelege şi noi această istorioară, căci şi noi ştim că vom muri, dar trăim aşa ca şi când n-am muri niciodată!

„Mai aveţi vreme“…

O poveste spune că Scaraoschi, mai-marele dracilor, a ţinut sfat cu diavolii despre cum ar câştiga mai multe suflete printre oameni. În multe feluri au început a se ocoşi diavolii. Unii ziceau: Să le şoptim oamenilor că nu este Dumnezeu, nici suflet, nici rai, nici iad… Dar Scaraoschi a primit sfatul unui drac care zicea: Să le spunem oamenilor că este Dumnezeu, este rai şi iad, dar să le şoptim mereu: „mai aveţi vreme, oameni buni, pentru acele treburi“…
Şi, de atunci, dracii câştigă cele mai multe suflete, şoptind mereu oamenilor înşelăciunea că pentru cele sufleteşti mai au vreme.
Într-o carte bătrână am aflat această poveste şi am pus-o aici, în cartea aceasta, ca tot omul să înţeleagă şi să priceapă că diavolul e acela care şopteşte mereu oamenilor să-şi tot amâne din an în an grija de suflet şi întoarcerea la Dumnezeu.

Preot Iosif Trifa

( Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an.)

joi, 8 decembrie 2011

DIN CANTARILE OASTEI DOMNULUI

In cetatea-mparateasca


canta Parintele Marian Marcus
( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la RadioOastea Domnului
din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )

In cetatea imparateasca
Florile sunt dalbe
Prins-au rugii sa-nfloreasca
Florile sunt dalbe

Insa nu e rug in floare
Florile sunt dalbe
E Prea Sfanta Nascatoare
Florile sunt dalbe

Langa Maica-n leganel
Florile sunt dalbe
Sade Pruncul mititel
Florile sunt dalbe

Imprejurul pruncului
Florile sunt dalbe
Creste floarea rugului
Florile sunt dalbe

Printre rugii infloriti
Florile sunt dalbe
Cresc si spinii ascutiti
Florile sunt dalbe

Pruncu-n somn se misca lin
Florile sunt dalbe
I-a ajuns manuta-n spin
Florile sunt dalbe

Din manuta-i curge sange
Florile sunt dalbe
Pruncusoru-ncepe-a plange
Florile sunt dalbe

Maica Sfanta-l legana
Florile sunt dalbe
Si din gura-i cuvanta
Florile sunt dalbe

Taci cu mama Fiul meu
Florile sunt dalbe
Ca-ti va fi cu mult mai greu
Florile sunt dalbe

Ucenicul cand te-o vinde
Florile sunt dalbe
Si pe cruce te-or intinde
Florile sunt dalbe

Atunci nasterea de-acum
Florile sunt dalbe
Iti va face-un aspru drum
Florile sunt dalbe

Cand sudoarea iti va curge
Florile sunt dalbe
Sa ne ierti Iisuse dulce
Florile sunt dalbe

miercuri, 7 decembrie 2011

SFANTUL AMBROZIE,EPISCOP AL MEDIOLANULUI (+397)

O cale stramta cere o inima larga

Sfântul Ambrozie s-a născut într-o familie creştină nobilă, probabil la Treveres, unde tatăl său era prefectul Galiei. A avut 2 fraţi: pe Marcelina şi pe Satir. Mama lor le-a dat o educaţie creştinească aleasă. Tânărul Ambrozie a studiat dreptul şi a pledat câtva timp cu mult succes ca avocat, apoi la 370, încă tânăr, este numit guvernator al Emiliei şi Liguriei, cu reşedinţa la Milano. Luând parte la alegerea de episcop al Milanului, în locul episcopului arian Auxenţiu care decedase, un copil a strigat în biserică: «Ambrozie să ne fie episcop» şi, astfel, a fost ales episcop, deşi era numai catehumen; la 30 noiembrie a fost botezat, iar la 7 decembrie 374 a fost hirotonit episcop.
Prima lui grijă a fost să-şi împartă averea săracilor; apoi s-a dedicat în întregime noii sale slujiri, făcându-se tuturor toate. Numirea lui Ambrozie ca episcop al Milanului a însemnat sfârşitul ereziei arianismului în toată Italia. Sf. Ambrozie a fost un adevărat om de Stat şi om al Bisericii, înzestrat de Dumnezeu cu cele mai alese daruri: o înţelepciune cu care găsea cu uşurinţă rezolvarea unei dificultăţi; o judecată dreaptă şi sigură, o voinţă energică ce nu se lăsa înfrântă de insuccesele de moment; un bun simţ practic. Sf. Ambrozie a fost un apărtor înverşunat al învăţăturii ortodoxe a Bisericii, ferind-o de erezii, un om plin de zel, ce nu a precupeţit puterile sale pentru a face bine altora.
De la Sfântul Ambrozie au rămas scrieri dogmatice, scripturistice, tratate de morală, de ascetism şi 91 de scrisori. Reconsiderând toate ideile expuse de scriitorul roman, Ambrozie demonstrează că religia creştină poate asimila, fără a fi în primejdie să altereze mesajul său, toate valorile naturale pe care lumea păgână, în deosebi cea romană, a ştiut să le exprime.
Sfântul Ambrozie se stinge în ziua de 4 aprilie 397, dar cuvântul său aprins luminează şi astăzi, fiind unul dintre marii Sfinţi Părinţi ai Bisericii.

Din cuvintele pline de dulceata ale Sfantului Ambrozie:

-,,Calea care duce la Hristos este foarte stramta,dar inima ta trebuie sa fie larga ,pentru a gazdui pe Tatal ,pe Fiul si pe Sfantul Duh.Astfel spus,cand vine si bate la usa inimii Cuvantul lui Dumnezeu ,nu este demn ca El sa zaboveasca inaintea ei ,aflandu-o ,, stramta"
Daca vrem sa castigam cununa ,trebuie sa alergam in acest spatiu amplu al omului interior,nu in ungherele mintii.Astfel sta scris :,,Nu stiti voi ca acei care alearga in stadion toti alearga ,dar numai unul ia premiul ?Alergati asa ,ca sa-l luati"(I Cor .9,24) Acest premiu pe care Apostolul l-a obtinut- alergand asemeni unui cal de rasa - si care poate zice cu adevarat la final :,,Lupta cea buna m-am luptat , calatoria am savarsit, credinta am pazit"(II Tim.4,7)"(din ,,Viu va fi sufletul meu" trad. Pr. C-tin Necula ,ed. O.D.-2000)

-"A şti să taci este o virtute mai mare decât a şti să vorbeşti."

-"Am văzut pe mulţi oameni căzând în păcat din pricina vorbelor lor, însă aproape pe nimeni din pricina tăcerii "

-"Înţelepciunea raţională este fântâna vedeniei, deoarece raţiunea ascute vederea minţii şi curăţă contemplarea sufletului;
inţelepciunea morală este fântâna abundenţei, deoarece la străinii, pe chipul cărora erau zugrăvite patimile trupeşti, Isaac găseşte curgerea unei minţi agere, care pentru obiceiuri bune pur şi simplu zboară, iar bunătatea abundă faţă de alţii când există asprime faţă de sine;
a treia fântână este a jurământului, adică a înţelepciunii naturale,care înţelege ce este mai presus de natură sau al naturii, deoarece, într-adevăr, ea afirmă şi jură ca şi cum Dumnezeu este martor, şi este reprezentată ca dumnezeiască atunci când Domnul naturii este citat ca un martor al credinţei."
( Sfântul Ambrozie al Milanului - Comentariu la Evanghelia după Luca(Prolog) )


-"Cel care nu se roagă zace în împărăţia materiei, nu este scris în cartea vieţii din ceruri şi nu are loc în împărăţia lui Dumnezeu"

-"Păcătosul nu doar îşi mărturiseşte păcatele, le şi enumeră şi îşi recunoaşte vinovăţia, căci nu doreşte să-şi ascundă greşelile. La fel cum temperatura nu poate să fie domolită când se declanşează, tot astfel şi boala păcatelor izbucneşte atunci când ele sunt tăinuite, însă dispare când ele sunt mărturisite prin Spovedanie."
(Sf. Ambrozie de Milano, "Despre doisprezece psalmi" ref. 1259, A.D. 381, în Credinţa Părinţilor din vechime, vol. 2, trad. W. A. Jurgens, p. 150.)


-" Numai in Crucea lui Hristos gaseste viata orice om care moare"
Pentru rugaciunile Sfantului Ambrozie,Doamne mantuieste-ne pe noi!

SFANTA FILOFTEIA - COPILUL MUCENIC

Rugaciune catre Sfanta Mucenita Filofteia

"Sfanta Mare Mucenita a lui Hristos, Filoftee, ne rugam tie cu genunchii plecati si cu lacrimi fierbinti. Adu-ti aminte de neputinta firii omenesti, care cuprinde si impresoara pe tot muritorul, de la nastere tocmai ca mrejele paianjenului. Intru aceste mreje fiind cazuti si noi, smeritii, si neputand scapa de ele fara ajutorul lui Dumnezeu, te rugam pe tine sa ne fii mijlocitoare catre Dansul. Ca El Insusi te-a preamarit si te-a trimis in aceasta tara ca s-o aperi si s-o pazesti de toate rautatile.Asa Sfanta Mare Mucenita a lui Hristos, Filoftee, milostiveste-te spre lacrimile batranilor, spre suspinurile maicilor, spre cererile pruncilor si spre noi, care cadem cu genunchii plecati si cerem, prin rugaciunile tale cele sfinte, ajutor si mantuire din supararile ce ne cuprind. Caci stim, Sfanta Mucenita, ca pentru pacatele noastre patimim acestea toate, adica: boli, saracie, prigoniri de la vrajmasi, neploaie la vreme si alte asemenea rele. Pentru aceasta cadem la milostivirea ta ca sa nu patimeasca si cei nevinovati din pricina noastra. Fie-ti mila si roaga-te lui Dumnezeu pentru noi, ca sa strigam tie: Bucura-te fecioara, Mare Mucenita Filoftee." Amin.

(sursa www.razbointrucuvant.ro )

marți, 6 decembrie 2011

BUCURA-TE , NICOLAE MARE SFINTE

Colindul Sfantului Nicolae



( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la RadioOastea Domnului
din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )

Bucura-te, bucura-te,
Nicolae Mare Sfinte.
De la Mira Arhiereu
Temator de Dumnezeu

Indreptator in credinta
Ajutor in suferinta
Cand pe lume ai venit
Semnul crucii ai facut

Nicolae Arhiereu
Temator de Dumnezeu
Miercurea si vinerea
Niciodata nu manca

Pe bolnavi i-ai vindecat
Pe saraci i-ai ajutat
Crestinii din acest sat
Tie s-au incredintat
Crestinii din acest sat
Tie s-au incredïntat...

luni, 5 decembrie 2011

INDREPTAREA CEA INTRU HRISTOS

Să nu amânăm fapta bună şi pocăinţa!

,,Cuvântul om se spune ? (antropos). Acest cuvant tradus în limba română nu înseamnă numai om, ci şi privitor în sus. Deci, când zici antropos în limba greacă, zici om, dar ştii că omul este fiinţa care priveşte în sus, nu în jos. Aşa l-a alcătuit Dumnezeu pe om, ca să ştie că nu-i făcut numai pentru lumea aceasta, nu-i făcut numai pentru pământ, ci e făcut pentru cer, iar noi credem că ceru-i undeva sus.Într-un fel, cerul este pretutindeni, pentru că cerul este acolo unde este Dumnezeu, iar Dumnezeu este peste tot. Omul este singura fiinţă care priveşte in sus.Femeia gârbovă nu putea să privească spre cer, ci doar spre pământ, aşa cum priveşte animalul. Şi totuşi, era un om, o femeie care şi-a dorit îndreptarea. Poate că s-a rugat lui Dumnezeu să nu mai fie în gârbovenie, dar vreme de 18 ani a trebuit să fie privitoare în jos, să nu-şi îndeplinească rolul de privitoare în sus.Când Domnul Hristos a venit în lumea aceasta, a vindecat pe mulţi de felurite neputinţe, de felurite infirmităţi, de diferite boli. Intr-o zi, El a ajuns într-o sinagogă, ne spune Sfânta Evanghelie de la Luca , într-un loc unde se adunau evreii la rugăciune.Fiind într-un loc de rugăciune, era de faţă şi o femeie care nu mai era privitoare în sus, ci era privitoare în jos, o femeie care nu îşi mai putea împlini rostul de privitoare în sus. Chiar dacă era o zi de sâmbătă, deci o zi de odihnă, Domnul Hristos a îndreptat pe femeia care era privitoare în jos şi a făcut-o să privească în sus. Cu prilejul acesta, s-au răscolit răutăţile, gândurile şi simţirile bune ale oamenilor. Unii L-au lăudat şi L-au preamărit pe Domnul Hristos, iar alţii, mai ales mai marele sinagogii, mai marele casei în care se făceau rugăciuni, L-au defăimat.Acesta nu s-a adresat Domnului Hristos, ci oamenilor care erau de faţă şi femeii care iarăşi era privitoare în sus, zicând: „Şase zile sunt în care trebuie să se lucreze; aşadar în ele veniţi şi vă vindecaţi, dar nu în ziua sâmbetei… ” (Lc. 13, 14). Mai marele sinagogii socotea că s-a făcut un lucru rău, că Domnul Hristos a făcut un lucru rău şi nu a păzit rânduiala Vechiului Testament în privinţa sâmbetei. Şi atunci, Domnul Hristos a răspuns la această strâmbare a gândurilor omeneşti, pentru că omul acela însuşi nu gândea cum trebuia.

Să vă mai spun o dată cuvântul părintelui Arsenie Boca, “în mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă”. Mai marele sinagogii avea o minte strâmbată şi a strâmbat şi ceea ce a făcut bine Domnul Hristos. El a găsit nişte argumente, nişte temeiuri pentru gândurile lui. Se gândea mai marele sinagogii că sâmbăta trebuie păzită şi că cel care nu o păzeşte, chiar dacă face minuni, cum a făcut Domnul Hristos, nu-i pe calea lui Dumnezeu.
Gândiţi-vă, iubiţi credincioşi, cum se putea ca Domnul Hristos, „Domnul sâmbetei”, cum se numeşte cu alt prilej pe El însuşi, zicând: „ Este cineva aici care-i Domn al sâmbetei”, Cel mai mare peste lume, peste sâmbătă, peste toate, să calce legea lui Dumnezeu ? Domnul Hristos a intervenit ca să îndrepte mintea cea strâmbă a celui care era mai marele sinagogii, care credea că gândeşte bine. Deci, a crezut că gândeşte bine, dar nu a gândit bine.

Fac aici un ocoliş, iubiţi credincioşi, ca să vă spun nişte cuvinte din înţelepciunea sanscrită, în legătură cu omul care ştie sau nu ştie. Ei spun aşa:
Omul care nu ştie, dar nu ştie că nu ştie, este periculos - să te fereşti de el;
Omul care nu ştie, dar ştie că nu ştie, este neputincios – ajută-l, învaţă-l să ştie;
Omul care ştie, dar nu ştie că ştie, este adormit - trezeşte-l;
Omul care ştie, şi ştie că ştie, este înţelept - urmează-l.

Deci, învăţătorul de lege nu ştia ce trebuia să ştie, dar totuşi, se arăta ca unul care ştie; noi am putea zice că era un om periculos, de care trebuie să te fereşti. Atunci, Domnul Hristos a intervenit cu învăţătura Lui şi a spus că în ziua sâmbetei se pot face lucruri care nu pot fi amânate, de pildă, să-ţi adapi animalul pe care îl ai, bou sau asin. Prin aceasta, se arată că, aşa cum poţi să-ţi adapi boul sau asinul în ziua hotărâtă pentru odihnă, tot aşa poţi să faci şi o minune în ziua hotărâtă pentru odihnă. Apoi, Domnul Hristos a spus că El a intervenit pentru vindecarea acelei femei, pe care satana a ţinut-o în gârbovenie timp de 18 ani şi a întrebat dacă nu se cădea să fie vindecată chiar în ziua sâmbetei.Din asta mai învăţăm ceva, învăţăm să nu amânăm. De multe ori, noi suntem puşi în situaţia de a amâna pe altă zi lucrurile pe care le-am putea face astăzi, îmi aduc aminte, din copilărie, de o zicere: „ Ce poţi face astăzi nu lăsa pe mâine”. Domnul Hristos aşa a făcut, adică, deşi ar fi putut să aştepte, nu a aşteptat, totuşi, o altă zi pentru a o vindeca pe femeie, în felul acesta, ne-a învăţat şi pe noi să nu amânăm. Deci, e bine să folosim toate mijloacele, toate posibilităţile pe care le avem, pentru a împlini lucrurile care trebuie împlinite, chiar în ziua de faţă. In Pateric, se povesteşte că unui părinte gândurile îi spuneau: «Lasă astăzi şi te vei pocăi mâine», dar el răspundea: «Ba nu, mă pocăiesc astăzi şi mâine va fi voia Domnului». Sunt nişte lucruri extraordinare, care au străbătut prin istorie şi au ajuns până la noi şi care vor merge mai departe, şi după noi. Îi ziceau gândurile, acelui părinte: «Lasă astăzi şi te vei pocăi mâine» şi el zicea: «Ba nu, mă voi pocăi astăzi, pentru că asta e ziua în care pot să lucrez şi-i sigur că trăiesc; mâine, ce ştiu eu dacă mai trăiesc ? Şi atunci, mă pocăiesc astăzi, iar mâine fie voia lui Dumnezeu; poate mă voi pocăi şi mâine, dacă voi ajunge ziua de mâine, care va fi pentru mine ca ziua de azi»Ce putem, să facem astăzi, să nu amânăm. Ziua de azi este sigură. Ieri a trecut, a fost sigur pentru ieri. Ziua de astăzi e sigură pentru că trăim în ea, dar ziua de mâine, Dumnezeu cine ştie dacă este sigură pentru noi. Nu trebuie să trăim cu frica în sân, că poate mâine nu o să mai fim în lumea aceasta. Dar, să ştim totuşi lucrul acesta, că ziua în care putem lucra pentru binele nostru şi pentru binele altora este ziua de astăzi, nu-i ziua de mâine, nici ziua de poimâine.

Să ne dea Dumnezeu binecuvântarea Lui şi lumină pentru a înţelege lucrurile drept, să avem mintea cea dreaptă, în care lucrurile strâmbe se îndreptează şi să ne ferească Dumnezeu de mintea cea strâmbă în care şi lucrurile drepte se strâmbă. Dumnezeu să ne ajute! Amin!"

Parintele Teofil Paraian (Din “Credinţa lucratoare prin iubire – Predici la duminicile de peste an”)

duminică, 4 decembrie 2011

TALCUIREA EVANGHELIEI DIN DUMINICA A 27-A DUPA RUSALII

Tamaduirea femeii garbove

“Evanghelia acestei duminici cuprinde minunea tămăduirii unei femei care purta, de optsprezece ani, o boală cumplită. Boala şi tămăduirea acestei femei conţin multă învăţătură pentru noi şi de aceea vom cerceta cu de-amănuntul să vedem cum s a întâmplat minunea.

Prin trei stări au trecut boala şi tămăduirea femeii. Întâia dată, ne spune Evanghelia că „avea, de optsprezece ani, duhul neputinţei“ şi „nu putea să se ridice nicidecum“. A doua oară, ne spune evanghelia că Iisus a văzut-o şi S-a apropiat de ea. Îndată după această apropiere şi întâlnire a femeii cu Iisus, a urmat a treia stare: scăparea şi tămăduirea femeii din cumplita boală.

Să luăm aminte că prin aceste trei stări trebuie să treacă şi mântuirea noastră sufletească. Întâia dată, trebuie să ne dăm seama că starea noastră cea păcătoasă este tocmai ca starea cea dintâi a femeii din Evanghelie. „Şi nu putea să se ridice nicidecum“, ne spune evanghelia despre femeia cea bolnavă. Asta-i şi starea omului cuprins de patimi şi păcate: nu se poate ridica din mocirlă la o viaţă mai curată şi mai bună. De multe ori va fi cercat biata femeie în cei optsprezece ani să se ridice de jos, dar n-a putut. Aşa şi păcătosul: fără ajutorul Mântuitorului nu se poate ridica. „Fără de Mine nu puteţi face nimic“, zice Iisus (Ioan 15, 5). „(…) a legat-o satan de optsprezece ani!“, a zis Iisus despre femeia cea bolnavă. Aşa este şi cel cuprins de patimile cele rele: un legat de satan şi un rob al lui satan.

Cititorule! Din starea ta cea păcătoasă numai o singură cale de ieşire şi de scăpare este: să te apropii de Mântuitorul Hristos; să cazi înaintea Mântuitorului ca şi femeia din chipul arătat în pagina dinainte. Despre femeia din Evanghelie nu ni se spune mai de-aproape ce a făcut când S-a apropiat de ea Mântuitorul şi mântuirea, dar, de bună-seamă, femeia n-a stat în faţa lui Iisus Mântuitorul numai cu boala sa, ci a stat cu toată credinţa ei, cu toată încrederea ei în puterea şi ajutorul lui Iisus; a stat cu toate nădejdile ei, cu toate lacrimile şi cu toate puterile ei sufleteşti. Aşa şi tu să cazi înaintea lui Hristos nu numai cu păcatele tale, ci şi cu credinţa ta în Jertfa Lui cea Sfântă şi atunci vei primi şi tu viaţă şi tămăduire.

O, ce dulce a fost vestea ce i s-a spus femeii: „(…) te-ai slobozit de boala ta“. Tot aşa o veste dulce şi plăcută li se spune şi celor care s-au hotărât pentru Hristos şi L-au primit cu adevărat pe Hristos. Un scăpat dintr o boală cumplită de moarte, un eliberat dintr-o robie cu lanţuri grele este şi creştinul cel hotărât pentru Iisus Hristos şi Evanghelia Lui.

Evanghelia ne spune că fariseii „se mâniaseră“ pe Iisus, pentru că o dezlegase din legăturile lui satan pe o femeie în ziua sâmbetei. Această mustrare se aude şi azi ori de câte ori cineva se hotărăşte să se dezlege din lanţurile păcatului şi ale diavolului. Citiţi, spre pildă, scrisoarea de mai jos:
„Domnule părinte! Şi eu am iscălit hotărârea să mă las de beţie şi de sudalme, dar, de atunci, nu mai am pace şi hodină cu oamenii ăştia, că tot cârâie după mine că m-am făcut pocăit. Şi zic că acuma-s mai trufaş, că nu stau cu ei în cârciumă de vorbă la un pahar de rachie… Dar eu şi mai tare ţin la Sfânta Biserică de când m-am lăsat de rele“…

Adică vedeţi, un om s-a dezlegat din legăturile lui satan, dar oamenii, ca şi fariseii din evanghelie, se ţin după el cu mustrări şi bănuieli. Duminica, după ce iese din biserică, omul a început să nu mai meargă cu ei la birt, ci se duce acasă şi citeşte ceva din Biblie şi din «Lumina Satelor» (Publicaţie săptămânală al cărei redactor era, în vremea când a scris aceste tâlcuiri, Părintele Iosif Trifa); şi aşa se dezleagă mereu din legăturile păcatelor. Dar, la asta, oamenii „cârâie“ după el, ca şi fariseii din evanghelie, că „lucrează“ în ziua duminicii şi nu merge să se „hodinească“ şi să „prăznuiască“ cu ei ziua Domnului… la crâşmă.

Să luăm aminte că şi pe noi ne mustră evanghelia aceasta despre cum ţinem praznicele. Duminicile şi sărbătorile noastre sunt pline de alergări, târguri, târguieli, negustorii, iar pe de altă parte ne odihnim în ele cu… petreceri la birt, cu jocuri, cu minciuni, clevetiri, făloşenii…
Adică, în loc să ne dezlegăm în ziua Domnului din legăturile păcatului, mai tare ne legăm.

Muşcătura de şarpe

Doctorii spun că moartea cea mai nesimţită şi cu dureri mai uşoare o au cei muşcaţi de şerpi veninoşi. Cel muşcat de şarpe veninos nu simte nici o alt fel de durere, decât atâta că îl apasă o moleşeală şi un somn; un somn plăcut, un somn adânc, din care însă niciodată nu se mai trezeşte.
Aşa este şi moartea cea sufletească ce o face şarpele diavol. Şarpele-diavol îl muşcă pe om cu fel de fel de otrăvuri dulci de plăceri şi desfătări lumeşti. Omul nu simte moartea sufletească.
Îl cuprinde somnul păcatului, somnul şi beţia plăcerilor şi a patimilor lumeşti, din care nu se mai poate trezi. Sufletul lui moare în acest somn.”

Preot Iosif Trifa

( – Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an.)

joi, 1 decembrie 2011

ZIUA ROMANIEI MARI

La multi ani romani!



( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la RadioOastea Domnului
din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )

Romania-Gradina a Maicii Domnului

…Eu, ca preot si ca frate al dumneavoastrã vã spun: privirile dumneavoastrã sunt primite de Hristos, care-i pe Sfânta Masã, si Dumnezeu care este în cer; toti vã privesc, si nu vã privesc ca sã vã întrebe unde ati fost pânã acum, ci ca sã se bucure cu bucurie negrãitã...

- Uite-i, uite-i cum te cautã, zice Maica Domnului; îi întoarce privirea Mântuitorului când vede asa ceva. Iar când vede cãdere, când vede întinare, asa-i întoarce privirea, ca sã nu vadã. Si când strigã cineva: Doamne, Maica Domnului(!), Doamne ajutã (!), Maica Domnului, ajutã (!), când vã vede prezenti la slujba Maicii sale, atunci Mântuitorul se bucurã cu bucurie negrãitã, iar eu, ca preot, vã spun cã-i aici, si l-ati fericit, l-ati bucurat, si cu o prezentã din acestea, s-a sters absenta de 45 de ani dintr-o datã, a uitat lipsa voastrã, cã asa-i Dumnezeu, tu faci un pas si El face o mie cãtre tine. Asta-i proportia divinã, dã ploaie peste bun si peste rãu, dã soare peste drept si peste pãcãtos, de aceea , scumpii mei, rogu-vã eu din inimã, cãutati sã descoperiti, sã desfaceti inima, si sã împãcati într-însa o bucurie care sã vã tinã mult, si nu numai sã vã tinã asa, ci sã vã hotãrascã ca de acum înainte sã fiti oamenii lui Dumnezeu, oamenii credintei, nu în interesul lui Dumnezeu, cãci El existã de la sine, ci în interesul nostru, iubiti credinciosi. Da, am fost pãcãtosi, mai suntem dar iatã cã Dumnezeu a semãnat o micã putere la tinerii nostri, si au rãsturnat o întunecime de veacuri.

Un preot vede cum se întineazã lumea si simte cã urmeazã pedeapsa lui Dumnezeu, si, frãmântat, se roagã cu lacrimi, întinzându-si mâinile, si zice:

-Doamne, mai iartã-i, mai dã-le timp de pocãintã, nu-i prãpãdi, nu-i distruge!Îi apare în vedenie Mântuitorul, cu toatã autoritatea lui, si alãturi, arhanghelul Mihail, si-i spune:

-Când va suna a treia oarã trâmbita lui, Mihail va pedepsi toatã tara pentru pãcatele ei. Preotul striga la Maica Domnului disperat, si apare Maica Domnului, dupã ce de douã ori se fãcuse semn lui Mihail, când sã se dea al treilea semn, Maica Domnului vine în fatã si spune:

-Opreste-te, Fiul meu, pentru rostul care-l am la tine!

Iar Mântuitorul a dat-o la o parte, si zice:

- Nu îndrãzni sã mã opresti, Maica Mea, cãci au pãcãtuit toti, nu numai poporul de rând, ci si arhiereii, si preotii, si cãlugãrii, toti au întinat jurãmintele, nu mai rabd, lasã-mã sã fac dreptate!Maica Milei, care nu are opreliste la Fiu, a îngenunchiat si-si frângea mâinile, si-i curgeau brazde de lacrimi pe obraz, si a strigat:
-Ai dreptate, Fiul meu, asa este, ai luat Trup din Trupul meu, Sânge din Sângele meu, rogu-te, iartã-i si de data aceasta, adicã, dã-le timp de pocãintã, te rog, pentru rostul meu la tine.

Mântuitorul, iubiti credinciosi, strigã:

-M-ai biruit, Maica mea , mai biruit! În veci voi schimba dreapta mea mânie si o voi transforma în milã. Le voi trimite alti propovãduitori sã-i învete calea mântuirii !...Si, se pare cã si nouã ne trebuie asa ceva, sã ne rugãm cu totii ca sã ne primeascã pe noi, pe toti, cã se poate, iubiti credinciosi, Dumnezeu nu tine minte rãul pe care-l fac oamenii, si, pe lângâ toate acestea, sã nu uitãm noi, românii, cã oriunde am fi , sã nu uitãm câtã dragoste are Maica Domnului de tara noastrã, de poporul nostru care-l iubeste, care are în el, în sufletul lui, cel mai mult din lume, biserici închinate Maicii Domnului, si cele mai multe hramuri, dedicate ei, Preacuratei. Dragii mei, am mai spus, dar mai repet, cã si Evanghelia se repetã: cinci cãlugãri pleacã de la mãnãstirea Bistrita- Baia, din Moldova, pleacã la Sfântul Munte Athos, pleacã, si n-au apucat doi km. sau trei sã iasã cãci apare Maica Domnului în fata lor si le spune:
-Unde mergeti, fiilor, unde vã grãbiti?
-Mergem la grãdina ta, Maica Domnului, din Sfântul Munte, sã ne mântuim mai usor. Si rãspunde Maica Domnului, auziti toti:
-Întoarceti-vã înapoi, si sã stiti cã si România este grãdina mea!"

Parintele Ioan Iovan ,M-rea Recea (fragment dintr-o predica rostita la 15 August 1992)