TALCUIREA EVANGHELIEI DIN DUMINICA RUSALIILOR

La Praznicul Pogorarii Duhului Sfant

Pogorârea Duhului Sfânt se află istorisită pe larg în Faptele Apostolilor, capitolul 2. Vă rog să o citiţi şi de acolo cu băgare de seamă, căci e plină de învăţături sufleteşti. Vom cerceta şi noi aici câteva.
Mai întâi, ne spune Scriptura că Apostolii aşteptau pogorârea Duhului Sfânt „toţi împreună, adunaţi la un loc“, unde se rugau. Aceasta e şi azi cerinţa şi pregătirea sufletească pentru primirea Duhului Sfânt: retragerea din zgomotul lumii, retragerea din păcate, rugăciunea stăruitoare şi dorinţa după mântuire sufletească. Cei mai mulţi creştini trăiesc după „duhul care este acum în lume“ (Efes. 2, 2), iar în duhul acestei lumi sunt fel de fel de „mode“ şi moravuri păgâne ca: beţii, jocuri, petreceri, destrăbălări, înşelăciuni, glume, vorbe urâte etc. Acest duh este cea mai mare piedică pentru primirea Duhului Sfânt.
Ne spune mai departe Scriptura că Duhul Sfânt S-a pogorât cu „vuiet mare“ şi cu limbi de foc. Duhul Sfânt e şi azi în chipul şi puterea focului, căci „precum focul cel pământesc preface lutul cel moale în vas vârtos, aşa şi focul Duhului Sfânt, când cuprinde un suflet, îl face mai tare decât fierul, aşa că păcatul nu-l mai poate strica“ (Sf. Ioan Gură de Aur).
O, ce minunată schimbare s-a făcut în sufletul Apostolilor după pogorârea şi primirea Duhului Sfânt! Toate îndoielile, toată frica au fugit din sufletul lor şi i‑au cuprins o nespusă tărie, însufleţire, curaj, înţelepciu­ne, râvnă şi putere cu care au cucerit o lume întreagă, răbdând pentru Hristos lipsuri, batjocuri, ocări, prigoane şi moarte. Această minunată schimbare şi această minunată putere se sălăşluiesc şi în noi când primim darul şi harul Duhului Sfânt. Fără acest dar suntem încă numai vas de lut al olarului, vas pe care încă nu l-a ars focul.

Scriptura ne spune mai departe că Pogorârea Duhului Sfânt a făcut un viu răsunet şi o mare schimbare nu numai în sufletul Apostolilor, ci şi în sufletele celor din apropierea lor. „S-a adunat mulţime mare de oameni şi s-a tulburat“ – zice Scriptura. Aşa e şi azi. Oriunde se pogoară, oriunde lucrează şi azi darul Duhului Sfânt se face un „vuiet“, un răsunet, o mişcare şi o schimbare sufletească. Bisericile în care preoţii slujesc şi predică având focul şi căldura Duhului Sfânt sunt pline de suflete. „Lumina Satelor“ a făcut şi ea un răsunet în ţară tocmai pentru că e scrisă cu ajutorul Duhului Sfânt. Scriptura spune că, după Pogorârea Duhului Sfânt, A­postolii au început a grăi „în alte limbi“, iar mulţimea „se mira auzindu-i grăind în limba sa“. Minunea a fost aici nu atât schimbarea limbilor, ci, mai ales, aceea că Apostolii grăiau la inima mulţimii. Aceasta este una din însuşirile Duhului Sfânt: străpungerea şi rănirea inimii cu Cuvântul lui Dumnezeu. În vorbirea ce a ţinut‑o Sfântul Apostol Petru, după Pogorârea Duhului Sfânt, nu e ceva meşteşug mare în vorbe alese; a cucerit însă cu ea, pentru mântuire, trei mii de suflete, pentru că în vorbele lui erau darul şi puterea Duhului Sfânt. Darul Duhului Sfânt face şi azi schimbare de limbi. Altă limbă, alt grai şi alte vorbe capătă cel care a primit darul şi harul Duhului Sfânt.

Dar ce ne spune Scriptura mai departe? Nu toată mulţimea a primit predica lui Petru. „Unii îşi băteau joc şi ziceau despre Apostoli că sunt plini de must“, adică beţi. Aşa e şi azi. Mulţi, foarte mulţi oameni nu înţeleg învăţăturile sufleteşti, ba încă şi râd de ele şi de cei care le predică. Unii citesc, spre pildă, „Lu­mina Satelor“ cu evlavie, însă alţii râd de Oastea Domnului şi de cei care au intrat şi intră în ea. O, ce duh rău este acum în lume! Unii râd când te laşi de duhul băuturilor şi al patimilor rele şi vrei să te „îmbeţi“ cu beţia cea sfântă a darului şi harului Duhului Sfânt. Dacă ai începe să cânţi undeva într-o adunare sau în alt loc public o cântare creştinească, ar zice oamenii că ori eşti beat, ori nebun. Însă când ragi lângă paharul cu băutură eşti mare viteaz. Oamenii nu cunosc alt duh întăritor decât băutura pe care o beau, când de necaz, când de bucurie – adică totdeauna.

O, ce minunată schimbare a făcut Duhul Sfânt în cei trei mii de oameni care au primit botezul şi darul Duhului Sfânt! Citiţi la Faptele Apostolilor, capitolul 2, versetele 41-47, unde se spune că „ei petreceau în învăţătura Apostolilor, în legătură frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni (…) în toate zilele erau în biserică, lăudau pe Dumnezeu (…) şi erau una sufletul şi inima lor“. Creştinii cei dintâi au trăit cu adevărat Evanghelia Mântuitorului pentru că viaţa lor era cu adevărat cuprinsă, aprinsă şi cârmuită de darul şi harul Duhului Sfânt. Din viaţa creştinilor de azi lipseşte darul limbilor de foc şi de aceea nu se văd între oameni roadele Duhului: dragostea, bucuria, pacea, credinţa, blândeţea, înfrânarea (Gal. 5, 22), ci se văd în toate părţile „roadele trupului: desfrânările, slujba idolilor, vrajba, sfezile, zavistiile, gâlcevile, beţiile“ (Gal. 5, 19-21).

În Faptele Apostolilor, la capitolul 19, se spune că Apostolul Pavel a aflat pe unii învăţăcei care încă nu „luaseră“ Duh Sfânt. „Luat-aţi Duh Sfânt?“ i-a întrebat Apostolul Pavel. „Nici n-am auzit că este Duh Sfânt“, răspunseră ei. Aşa sunt parcă şi azi cei mai mulţi creştini: n-au luat încă Duh Sfânt, nu este „Duh în gura lor“ şi în inima lor, în viaţa şi-n purtările lor.

Taina cea mare a vieţii aceasta este: să trăieşti o via­­ţă aprinsă, cuprinsă şi cârmuită de darul şi harul Duhului Sfânt.
Trăieşti, tu, cititorule, o astfel de viaţă?

Părintele Iosif Trifa

LA SIBIU, DE POGORAREA DUHULUI SFANT

Adunarea de la Sibiu prilejuită de hramul Oastei Domnului – Pogorârea Du­hului Sfânt – este cu dor aşteptată an de an de toţi ostaşii Dom­­nului, şi nu numai.

Ca în fiecare an, adunarea va fi precedată de Sfatul Frăţesc Operativ, ce se va desfăşura vineri, 10 iunie, a.c., în Aula Casei Oas­tei, începând cu orele 20:00, unde vor participa numai membrii Sfatului Operativ.

Lucrările Sfatului Frăţesc Lărgit al Oastei Domnului se vor desfăşura a doua zi, sâmbătă, 11 iunie, a.c., începând cu orele 8:30, în aceeaşi sală.

În jurul amiezii, între orele 14:00 – 17:00, se va ţine, tot în Aula Casei Oastei, Adunarea de tineret, intrată deja în tradiţia adunărilor din februarie şi din vară ce se desfăşoară la Sibiu.

Programul acestei sărbători duhovniceşti va continua după cum urmează:

Sâmbătă, 11 iunie:

– marşul duhovnicesc până la Catedrala Mitropolitană, cu plecare de la Casa Oastei, începând cu orele 17:30;

– participarea la slujba Vecerniei, în Catedrală, începând cu ora 18:00, după care va continua Adunarea Oastei Domnului;

Duminică, 12 iunie:

– marşul duhovnicesc până la Cimitirul «Dumbrava», cu plecare de la Casa Oastei, începând cu ora 6:30;

– participarea la Sfânta Liturghie, la Adunarea Oastei Domnului şi la Parastasul în memoria Părintelui Iosif Trifa şi a tuturor înaintaşilor Oastei, până către ora 13:30.

Sunt rugaţi ca toţi cei care au steagul Oastei să-l aducă la Sibiu, la adunarea de Rusalii, pentru a înfrumuseţa procesiunea noastră cu cât mai multe steaguri, venite de la adunările Oastei din ţară şi de peste hoatre.

Fie ca Sfintele Rusalii să aducă tuturor bucuria regăsirii şi reculegerii lângă Părintele Iosif Trifa în Ierusalimul Oastei!

Sfatul Frăţesc Operativ (sursa:www.oasteadomnului.ro)

INCERCATI CA LUMEA SA NU VA SCHIMBE

Darul cel dintai al Mantuitorului nostru cel Inviat este darul iertarii pacatelor noastre.Nu da pace oricui ,Mantuitorul ,ci o da acelora care-I sunt si-i numeste ca fiind ucenici.Cine nu uceniceste in Hristos ,nici iertare de pacate nu primeste.Si oricat de mult se va minti ca in afara uceniciei in Hristos primeste iertarea pacatelor sale,oricat s-ar bate cu pumnul in pieptul mantuirii,al sigurantei mantuirii,nu va putea castiga nimic daca se va rupe de ucenicia in Hristos.Un ucenic ,de dragul Lui Hristos ,esti numai atunci cand sezi in Foisor (Biserica) si astepti intrarea pe usi a Mantuitorului (prezenta reala liturgica),si El intrand iti daruieste Duhul Sfant,pe Care sa-L poti impartasi si celorlalti.Pentru ca, numai iertat de pacatele tale poti sa le dovedesti celorlalti ca esti un om nou;pentru ca numai in Duhul Lui Hristos poti sa le dovedesti celorlalti ca nu-ti este indiferenta mantuirea lor.
Orcine uceniceste dupa alte reguli decat ucenicia in Hristos se da pe sine pieirii si face din Biserica pricina de sminteala si piatra de poticnire.
Orcine uceniniceste dupa orgoliile sale,dupa gandurile sale, dupa dorintele sale de parvenire se rupe de ucenicia cea sfanta si binecuvantata in Hristos,adaugandu-se fariseilor ,care schiteaza si caricatureaza Duhul Sfant si se ascund in spatele Duhului Sfant, de fiecare data fiind mai ,,intelepti" decat Acesta.
Va spun toate acestea,pentru ca in Duhul Lui Dumnezeu nu exista jumatati de masura si nici lucruri pe care sa le facem pururea dupa mintea noastra ,incercand in asa fel sa traim ,incat sa facem pe plac tuturor , si mai putin Lui Dumnezeu.
Anii din urma au adus peste Oaste ,in foarte multe randuri ,ganduri din toate felurile.Si cei care pareau ca au inteles ca Duhul Sfant lucreaza in Oaste au lucrat impotriva Oastei.Si cei care pricepeau intr-o vreme ca Duhul Sfant lucreaza in Biserica Ortodoxa s-au ridicat impotriva ortodoxiei Bisericii noastre.Purtam in noi rana acestora.Lipsa noastra de intelepciune ,lipsa noastra de actiune-pentru ca ,in nici un caz,Duhul Sfant nu se da celor adormiti - lipsa noastra de gandire duhovniceasca in foarte multe din actiunile noastre fac sa plece de la noi aceia pe care acum ii plangem si pentru care ne tulburam .
Sigur ca nu-i totul pierdut ,nu in noi sta solutia ! ci de fiecare data ,cand vom cere Duhului Sfant sa Se faca solutie de viata datatoare Bisericii Sale si Oastei Sale ,fara indoiala ca Acesta Isi va trimite,in chip cu totul duhovnicesc,vazut si nevazut,deopotriva,harul si binecuvantarea Sa.Ca cele vazute si cele nevazute sa se vindece unele pe altele.
Avem datoria de a Ii marturisi Lui Dumnezeu ca nu ne descurcam intotdeauna si ca cerem Duhul Sfant .
Avem datoria de a-I marturisi Lui Hristos ca e prea greu la ce ne-a chemat si de aceea Ii cerem tot timpul Duhul Sfant.
Avem datoria de a-I spune Lui Hristoa ca nu suntem totdeauna lumina si sa ne daruiasca El lumina.
Avem datoria de a-I spune Lui Hristos ca nu suntem intotdeauna iertare si atunci sa ne daruiasca El exercitiul iertarii si duhul iertarii.
Avem obligatia de a-i spune Lui Hristos ca nu suntem intotdeauna ceea ce marturisim ca suntem.
De aceea trebuie sa cerem Lui Hristos Duhul,Care sa ne faca astfel incat,atunci cand spunem sa si fim ,sa si facem,sa si implinim.
Se spune ca odata intr-un oras cenusiu,cel mai cenusiu oras,al celei mai cenusii tari,din cel mai cenusiu continent ,a aparut deodata,un om care a inceput sa spuna povesti despre bine,despre frumos,despre intelepciune,despre Dumnezeu ,despre dragoste.....S-a asezat in mijlocul orasului si a inceput sa vesteasca povestile sale.Oamenii o vreme s-au oprit ,l-au ascultat ,unii au dat din cap.....,si nici unul nu s-a aprins prea tare de ravna povestitorului.A povestit povestitorul un an, zece, douazece......toata viata ,pana a imbatranit si l-a tras de maneca un copil care i-a zis:Mai omule! Cei cu tine? Uita-te bine :nu ai schimbat nimic in jurul tau .De ce mai povestesti?,,Fiule am povestit, ca sa schimb lumea , dar lumea nu s-a schimbat!Acum povestesc ca lumea sa nu ma schimba pe mine .
Sa fim atenti ,fratilor! Sa marturisim unii altora cum suntem si ce facem si cum traim.Nu e nicidecum usor sa fii nici preot ,nici ostas ,intr-o lume care nu are nevoie de,, povestile "noastre.Dar,cata vreme ne vom lua in serios, in Duhul Sfant , misiunea pe care Hristos ne-a ingaduit-o ,lucrurile nu pot sa deraieze si nu pot, in nici un caz sa scada in valoare.
Strangeti-va in rugaciune unii pentru altii.
Sa nu uitati :in Hristos ,nu e vreme de pierdut vremea si inainte de a incerca sa schimbati lumea ,schimbati-va pe voi si , mai ales ,incercati ca lumea sa nu va schimbe pe voi.Amin.

Pr. Constantin Necula (spicuiri din cuvantul rostit la Adunarea de Rusalii a Oastei Domnului - Sibiu 2006)

TALCUIREA EVANGHELIEI DIN DUMINICA A VII-A DUPA PASTI(a Sf.Parinti de la Sinodul I Ecumenic)

Iisus- Mijlocitorul intre noi si Dumnezeu

Evanghelia acestei duminici cuprinde rugăciunea pe care Iisus Mântuitorul a rostit-o ca un fel de încheiere a lucrării Sale pe pământ.
Această rugăciune a Mântuitorului era un fel de raport ceresc. Cu această rugăciune, Mântuitorul Îşi încheia chemarea şi lucrarea Sa de învăţător: „Părinte Ceresc! – zicea Mântuitorul – am săvârşit lucrarea ce Mi-ai dat s-o fac. Luând chip de om şi umblând pe pământ timp de trei ani de zile, i-am învăţat pe oameni toate tainele mântuirii… Rămâne ca ei să primească şi să asculte învăţăturile Mele”…
Această rugăciune a fost pe urmă întregită şi cu cealaltă lucrare a Domnului: cu Jertfa ispăşirii.
Sus, pe Crucea Golgotei, în clipele când Domnul Şi-a dat duhul, s-a auzit raportul de încheiere a lucrării Mântuitorului: „Săvârşitu-s-a!” (In 19, 30).
Prin aceste cuvinte, Domnul zicea: „Părinte, am isprăvit şi chemarea Mea de ispăşitor al omenirii!… N-am fost în lume numai învăţător, ci şi Ispăşitor de păcate… Am săvârşit şi Jertfa cea Mare a izbăvirii… Am luat asupra Mea păcatele oamenilor şi le-am răstignit pe Crucea Golgotei; rămâne ca oamenii să primească Jertfa Mea, ca să fie biruitori asupra păcatelor, să se poată curăţi de păcate prin Sângele Meu şi să fie «una cu Noi»”.
Ah, ce plin de fior şi de măreţie este raportul pe care Domnul Iisus îl spune în această evanghelie! În el se cuprinde mântuirea lumii, el cuprinde facerea a doua a lumii şi renaşterea ei prin Jertfa Golgotei.
Dar acest raport stă în faţa noastră şi cu o groaznică răspundere.
Raportul stă în faţa noastră cu o întrebare deschisă: am primit noi învăţăturile Mântuitorului şi Jertfa Lui cea Sfântă?
Dragă cititorule! Raportul şi rugăciunea Mântuitorului din evanghelia de duminică stau cu o întrebare deschisă şi în faţa ta. Domnul „a săvârşit lucrarece I s-a dat”. Eu te întreb: Cum stai tu faţă de această lucrare? El ţi-a deschis şi ţie darul iertării păcatelor, prin scump Sângele Lui… Ai primit tu acest dar?
Domnul ne-a câştigat totul prin Jertfa Lui cea Sfântă. El ne îmbie cu un dar ce ne poate face „fiii lui Dumnezeu”. Este însă întrebarea: Am primit noi acest dar?
Viaţa şi traiul nostru arată că nu l-am primit. Lumea de azi e plină, mai tare ca oricând, de răutăţi, în sensul că n-am primit cu adevărat darul şi mântuirea ce ni le-a câştigat Mântuitorul cu scump Sângele Lui.
Raportul şi rugăciunea Mântuitorului din evanghelia acestei duminici este o teribilă mustrare pentru creştinătatea de azi. Domnul ne-a câştigat totul, dar noi n-am primit aproape nimic. Domnul ne îmbie cu darul şi puterea de a ne face fiii lui Dumnezeu (In 1, 12), dar noi nu primim acest dar; de aceea suntem mai departe ca oricând de a fi „copii ai lui Dumnezeu” şi fraţi laolaltă.
Rugăciunea Mântuitorului din evanghelia aceasta stă în faţa celor care stăruie în păcate şi fărădelegi cu o groaznică răspundere; stă cu răspunderea din cuvintele Lui: „Dacă n-aş fi venit şi nu le-aş fi vestit lor, n-ar avea păcat, dar acum răspuns nu au pentru păcatele lor”.
Dacă Mântuitorul n-ar fi murit pentru noi şi nu ne-ar fi lăsat darurile mântuirii, am avea o scuză, o dezvinovăţire, pentru păcatele noastre. Dar El ne-a lăsat toate darurile; cei ce nu primesc aceste daruri nici un răspuns nu vor avea în ziua Judecăţii. Vai celor ce nu primesc darurile mântuirii aduse în lume de Scumpul nostru Mântuitor! O veşnicie întreagă vor plânge că n-au primit aceste daruri.
Citiţi cu luare-aminte această evanghelie, cu întregul capitol 17 de la Ioan. În ea se află toată tăria mântuirii noastre sufleteşti: „Şi aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, Unul adevăratul Dumnezeu, şi pe Care L-ai trimis, pe Iisus Hristos”.
Începutul şi sfârşitul mântuirii noastre acesta este: să cunoşti pe Dumnezeu şi pe Fiul Său cel Sfânt.
„Dar cine nu cunoaşte pe Dumnezeu şi pe Iisus Hristos?” – vă veţi întreba dumneavoastră, miraţi… „Ce învăţătură nouă este aceasta, când şi pruncii o cunosc?”… Eu însă cutez a spune că oamenii nu-L cunosc cu adevărat pe Dumnezeu. Pe Dumnezeu Îl putem cunoaşte cu adevărat numai prin Iisus Hristos, „Care ne-a împăcat cu Dumnezeu, prin moartea Lui” (Rom 5, 10) şi ne-a făcut fiii Lui. Cei mai mulţi oameni cunosc şi azi tot numai pe Dumnezeul din Vechiul Testament, Care pedepseşte şi porunceşte să nu faci ceea şi ceea. Dar nu-L cunosc pe Dumnezeu prin Iisus Mântuitorul, Care a venit aducându-ne „dar şi putere să ne facem – prin jertfa Lui – fiii lui Dumnezeu” (In 1, 12) şi să putem trăi o viaţă după voia Lui.
Evanghelia de faţă ne aduce o veste scumpă şi dulce: Iisus Se roagă pentru noi. El mijloceşte pentru noi şi mântuirea noastră. Pe Iisus Hristos trebuie să-L cunoaştem şi să-L primim ca pe Marele Mijlocitor dintre noi şi Dumnezeu. „Căci Unul este Dumnezeu, Unul şi Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul-Iisus Hristos, Care pe Sine Însuşi S-a dat preţ de răscumpărare pentru toţi” (I Tim 2, 5-6).
„De va fi păcătuit cineva, avem Mijlocitor la Tatăl, pe Iisus Hristos, Care S-a dat pe Sine ispăşire pentru păcatele noastre” (I In 2, 1).
Taina vieţii celei adevărat creştineşti aceasta este: să-L primeşti pe Mântuitorul şi Jertfa Lui cea Sfântă şi prin El să trăieşti o viaţă nouă, după voia Lui Dumnezeu, ca un copil iubit al Lui. În aceasta vrea Iisus să-l facă pe fiecare om „desăvârşit”, cum spune aici în evanghelie.
Însă cei mai mulţi creştini n-au primit în chipul acesta pe Mântuitorul şi de aceea nu este putere creştinească în viaţa lor.
Eu socot că şi viaţa poporului nostru este prea săracă în roadele faptelor de putere creştinească; şi asta, tocmai din pricină că Iisus Mântuitorul şi Mijlocitorul nu stă deajuns în mijlocul vieţii noastre sufleteşti.
Evanghelia de azi este un strigăt de osândă pentru cei care stăruie în necredinţă şi nepăsare de cele sufleteşti. Dar, pe de altă parte, ah, ce veste dulce ne aduce această evanghelie celor care trăim o viaţă cu Domnul! Ne aduce vestea cea scumpă că Domnul Se roagă şi mijloceşte pentru noi şi păcatele noastre. Domnul ne ajută să trăim în lume, dar să nu fim din lume. Să trăim în lume, dar nu în modele şi răutăţile lumii.Creştinătatea cea mare trăieşte azi în păcatele şi modele acestei lumi. Vai, ce minciună mare este o astfel de creştinătate! Şi vai, cât de mulţi creştini trăiesc în această minciună! Ei îşi închipuie că pot ajunge în Canaan înainte de a ieşi din Egipt.
Evanghelia ne spune şi aici că toţi cei care „am ieşit din lume” vom fi urâţi şi prigoniţi. „Şi lumea i-a urât pe ei – zicea Iisus – pentru că ei nu sunt din lume” (In 17, 14).
Lumea şi oamenii cei lumeşti nu pot suferi pe cei care au ieşit „din lume”, din răutăţile şi păcatele lumii. Aşa a fost pe timpul Mântuitorului, aşa e şi azi şi aşa va fi până la sfârşitul veacurilor. Dar această ură şi prigoană a lumii nu poate absolut cu nimic să ne amărască sufletul şi dulceaţa pe care ne-o dă viaţa cea trăită cu Domnul. Dimpotrivă, avem plăcere în suferinţe şi prigoane pentru Hristos şi pentru sufletul nostru (II Cor 12, 10).
O, ce veste scumpă şi dulce ne aduce evanghelia aceasta, cu rugăciunea din capitolul 17 de la Ioan! Sfârşitul acestei rugăciuni ne spune că Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos Se roagă ca, Acolo unde este El, să putem ajunge şi noi: „Tată, vreau ca, Acolo unde sunt Eu, să fie, împreună cu Mine, şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu, fiindcă Tu Mai iubit mai înainte de a fi lumea” (In 17, 24).
Ce veste minunată!

Rugăciune

Iisuse, prea dulcele nostru Mântuitor, prin Jertfa Ta şi rugăciunile Tale, învredniceşte-ne şi pe noi să dobândim locul cel minunat; să vedem slava Ta; să petrecem cu Tine şi să Te slăvim pe Tine în vecii vecilor. Amin.

Pr. Iosif Trifa (Talcuirea Evangheliilor Duminicilor de peste an)

Troparul Înălţării Domnului

“Înaltatu-Te-ai intru slava, Hristoase, Dumnezeul nostru, bucurie facand ucenicilor, cu fagaduinta Sfantului Duh, incredintandu-se ei, prin binecuvantare, ca Tu esti Fiul lui Dumnezeu, Izbavitorul lumii.”

Rugaciune

Iisuse, Imparatul si Dumnezeu nostru, fa ca slavita Ta Inaltare sa produca in fiecare din noi roade de sfintenie, o credinta mai mare, o iubire mai aprinsa, o ingrijire mai deosebita pentru sufletul nostru.
Fa sa cunoastem si sa intelegem cat de mare este valoarea sufletului nostru si sa nu-l vindem pe orice lucru de nimic. Aprinde in noi o dorinta mai mare pentru Cer si un dispret pentru lucrurile acestea pamantesti.
Ajuta-ne Dumnezeule cu Harul Tau, ca sa Te putem Slavi si Marturisi prin viata si fapte bune pana la sfarsitul nostru. Amin.

,,Sfantul Pavel arata in urmatoarele cuvinte puterea Inaltarii Domnului: “S-a suit la inaltime, a robit robime si a dat daruri oamenilor” (Efes. 4, 8 ).

Impacand dreptatea lui Dumnezeu , Domnul a deschis pentru noi toate vistieriile bunatatii dumnezeiesti.

Aceasta este robimea sau prada dobandita in urma biruintei. Incepatura impartirii acestor daruri oamenilor este Pogorarea Sfantului Duh, Care S-a pogorat o singura data, ramane in Biserica si da fiecaruia cele de trebuinta, luand totul din aceeasi robime o singura data robita.

Oricine ai fi , vino si ia: dar pregateste-ti vistierie pentru comori - inima curata, maini cu care sa iei credinta neindoita - si te apropie cu cautare plina de nadejde si pururea rugatoare."

(din “Talcuiri din Sfanta Scriptura pentru fiecare zi din an “) Sf.Teofan Zavoratul.

HRISTOS S-A INALTAT!

DESPRE FAMILIE

Vorbirea Pr.Vasile Mihoc la Episcopia Ortodoxa Romana a Italiei in cadrul Adunarii anuale a Oastei Domnului -mai 2011.



( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la RadioOastea Domnului din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )

SLAVIT SA FIE DOMNUL!

ADUNAREA OASTEI DOMNULUI DIN ROMA -ITALIA

Vorbirea Pr.Vasile Mihoc la Episcopia Ortodoxa Romana a Italiei in cadrul Adunarii anuale a Oastei Domnului -mai 2011.( primul cuvant de invatatura)



( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la RadioOastea Domnului din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )

SLAVIT SA FIE DOMNUL!