«Oastea Domnului» -Romanaţi-Olt (Faramituri de la masa ascultarii)

un ostas

Amintiri ale fratelui Traian Dorz despre ultimii ani ai parintelei Iosif Trifa

(videomontaj realizat de :comorinemuritoare)

( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la RadioOastea Domnului din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )
Slavit sa fie Domnul!

un ostas

,,O asemănare a Cuvântului lui Dumnezeu din Biblie e şi cea din Psalmul 118: „Făclie (candelă) picioarelor mele este cuvântul Tău şi lumină cărărilor mele”.

Ce asemănare scumpă şi potrivită! Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie cu adevărat candela şi lumină este pentru viaţa noastră.

În Biblie este o candelă coborâtă din cer. Este o lumină coborâtă din cer, care luminează calea şi călătoria vieţii noastre. Milioane şi milioane de suflete au păşit spre cer, spre veşnicie, mergând pe drumul arătat de această lumină.

În întunericul acestei lumi, Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie este o Lumină sfântă care ne arată neîncetat calea vieţii. Nu este nici un întuneric care să poată întuneca această Lumină. „Întunericul nu o poate cuprinde”. Ea ne arată neîncetat calea spre cer.

Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie este apoi o lumină ce arată lămurit calea vieţii. Lumina cuvântului biblic nu cunoaşte nici un compromis cu întunericul. Ea îţi arată clar hotarul dintre lumină şi întuneric. Lumina cuvântului biblic nu suferă întunericul păcatelor şi mustră fără cruţare pe oricine ar încerca să trăiască şi cu lumina, şi cu întunericul.

Este cunoscută istoria unui om de la ţară care s-a apucat să citească în Noul Testament. El citea, soţia asculta. „Tu nevastă – a zis soţul, oprindu-se în loc – dacă e adevărat ce scrie aici, noi suntem pierduţi. Noi trebuie să ne îndreptăm cu totul viaţa”.

Omul acesta, desigur, mai auzise el vorbindu-se despre păcat. Mai ştia el ceva, desigur, despre păcat şi virtute. Dar cuvântul biblic i-a arătat păcatul într-o lumină nouă. I-a arătat viaţa şi îndreptarea într-o lumină nouă, într-o lumină hotărâtoare, ce l-a hotărât la viaţă nouă.

Candela cuvântului biblic este o lumină scumpă ce ne însoţeşte până la mormânt şi ne trece şi prin noaptea mormântului. În orice întuneric de încercări şi de necazuri ai ajunge, dacă este Cuvântul lui Dumnezeu făclie picioarelor tale, n-ai de ce să te temi. Nu-i nici un vânt atât de tare şi nici o noapte atât de mare să-ţi stingă această lumină.

Şi ştiinţa este o lumină; dar o lumină ce se stinge când ai avea mai mare lipsă de ea. Unul din cei mai mari filozofi ai omenirii, germanul Schopenhauer, fiind odată greu bolnav, fu aflat de un prieten al lui citind din Biblie.

– Cum se poate ca tu, prietene, cu cărţile tale de înaltă filozofie, să citeşti în cartea asta învechită?

– Pentru că, răspunse filozoful, am băgat de seamă că filozofia mea la timp de durere nu e de folos cu nimic; nu mă poate ajuta cu nimic. Ea nu-mi poate da ceea ce îmi dă cartea aceasta.

Şi ştiinţa e o lumină, şi cultura e o lumină, dar dacă această lumină nu purcede şi ea din izvorul cel adevărat, din lumina Evangheliei, ea nu preţuieşte nimic.

Sunt atâţia şi atâţia oameni învăţaţi care trăiesc în cel mai grozav întuneric sufletesc. O lumină ce n-are în ea şi lumina credinţei e o lumină ce arată calea cea largă ce duce spre iad.

Un vestit scriitor englez, Oscar Wilde, apucând pe calea fiului pierdut, ajunse în temniţă. Aici a citit Biblia, i s-a luminat viaţa şi a ieşit din temniţă un om nou. „Mulţumesc lui Dumnezeu, zicea el, că m-a trimis în întunericul temniţei, ca să aflu Lumina vieţii”.

Dragă cititorule, ai tu în casa ta şi în viaţa ta candela cuvântului biblic? Este Cuvântul lui Dumnezeu făclie picioarelor tale?

Ferice de tine dacă ai această lumină! Ferice de tine dacă, la sfârşitul vieţii tale, vei putea zice cu Iov: „Candela Lui strălucea deasupra capului meu. Lumina Lui mă călăuzea în întuneric” (Iov 29, 3). Ferice de tine dacă ai candela cuvântului biblic! Ea va străluci lângă patul tău şi atunci când va sosi noaptea cea mare (moartea) şi te va încredinţa despre făgăduinţa Mântuitorului: „Tot cel care crede în Mine nu va muri, ci va trece din moarte la viaţă şi din noapte la lumină”.
Pr.Iosif Trifa (din cartea ,,Sabia Duhului",editia a V-a ,ed.O.D.Sibiu,2006)

un ostas

Crestinii cei dintai ,cei adevarati au iesit si ies si azi din revarsarea Duhului Sfant

,,Citiţi istoria pogorârii Duhului Sfânt, în Faptele Apostolilor, cap. 2-10 şi veţi vedea acolo minunata lucrare a Duhului Sfânt! Întâi şi întâi, pogorârea Duhului Sfânt a făcut o mare schimbare în viaţa apostolilor. Cât de neajutoraţi erau mai înainte! Le lipsea tăria credinţei, le lipsea curajul evanghelic, le lipsea însufleţirea, înălţarea Mântuitorului îi lăsase întristaţi.
Şi, iată-i, după pogorârea Duhului Sfânt, sunt alţii! Ei predică plini de curaj pe Iisus cel Răstignit; vorbesc cu putere mare; sunt plini de Duh Sfânt; sunt acum plini până la revărsare de acel foc sufletesc, de acea „beţie" sfântă, pe care o face Duhul cel Sfânt. Ei stau acum voioşi în faţa prigoanelor şi suferinţelor pentru Domnul.
Una din însuşirile Duhului Sfânt aceasta este: El umple până la revărsare sufletele pe care le cuprinde; dintr-un suflet rece, face unul fierbinte; dintr-un suflet gol, face unul „plin", din care se revarsă daruri.
Dar lucrarea Duhului Sfânt nu s-a arătat numai în sufletul şi viaţa apostolilor, ci şi în sufletul şi viaţa mulţimii. Citiţi în Faptele Apostolilor, cap. 2 până la cap. 4, şi veţi vedea ce lucrare minunată a făcut Duhul Sfânt în popor.
„ Şi cei ce au primit propovăduirea - spun Scripturile - stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni; şi, în toate zilele, erau aşteptând cu un cuget în biserică, şi, frângând prin case pâinea, primeau hrană cu bucurie şi cu bunătatea inimii. Ei lăudau pe Dumnezeu şi erau plăcuţi înaintea întregului norod, iar Domnul adăuga zi de zi la numărul lor pe cei care se măntuiau" (Faptele Apostolilor 2, 41-47). „Mulţimea celor care crezuseră era o inimă şi un suflet... un mare dar era peste toţi... se cutremura locul unde se rugau... şi nu era nici unul printre ei care să ducă lipsă de ceva" (Faptele Apostolilor 4, 31-35).
Ce viaţă minunată era viaţa celor dintâi creştini! Iar această viaţă era rodul revărsării Duhului Sfânt. Era o viaţă ce stătea sub revărsarea Duhului Sfânt. Vântul Duhului Sfânt sufla cu putere, iar creştinii stăteau sub suflarea lui.
Revărsarea Duhului Sfânt a dat pe creştinii cei dintâi, pe creştinii cei adevăraţi, a dat aşa-numitul „veac de aur" al creştinătăţii. Duhul Sfânt a desăvârşit lucrarea Mântuitorului. El a întemeiat creştinătatea cea adevărată, cea plină de dar şi de putere.
Mulţi mă întreabă ce trebuie să facă, să fie creştini buni şi adevăraţi. Unii umblă după Pravile, alţii cer regulamente şi reguli de viaţă
creştină.
Voiţi să aflaţi cum trebuie să trăiască un creştin adevărat? Mergeţi la izvor! Mergeţi la viaţa celor dintâi creştini, care au ieşit din şcoala
Duhului Sfânt!
O, cum n-am eu glas de trâmbiţă, să strig: Citiţi în Noul Testament, la Faptele Apostolilor, să vedeţi cum a fost viaţa celor dintâi creştini, viaţa creştinilor celor „de aur"!... Citiţi în Faptele Apostolilor, să vedeţi ce minciună mare-i creştinătatea noastră de azi şi să aflaţi cum trebuie să trăim, ca să ieşim din această minciună de suflet pierzătoare!
Cât de departe suntem noi de viaţa celor dintâi creştini! Ce viaţă creştinească fără putere trăiesc creştinii de azi, tocmai fiindcă nu stau sub revărsarea Duhului Sfânt! Parcă am ajuns iarăşi în Vechiul Testament, când Duhul Sfânt Se pogora numai peste oameni singuratici, în cazul cel mai bun, peste un grup de câţiva oameni. Cu lumânarea trebuie să cauţi patru-cinci oameni în mijlocul cărora trăieşte cu adevărat Hristos, prin revărsarea darurilor Duhului Sfânt.
Lipseşte „vuietul" Duhului din viaţa oamenilor, de aceea vuieşte lumea de răutăţi şi păcate. De aceea nu se văd între oameni „roadele Duhului Sfânt', care sunt: dragostea, pacea, bucuria, ci se văd „roadele trupului", care sunt: desfrânările, sfezile, vrajbele, slujirea idolilor, gâlcevile, împerecherile, beţiile (Galateni 5, 22).
Pe urma revărsării darurilor Duhului Sfânt din ziua Cincizecimii, a rămas o lume de dragoste, de frăţietate, de jertfă şi bunătate. A rămas o mare familie a lui Dumnezeu. Creştinii cei dintâi erau o mare familie a lui Dumnezeu; erau cu adevărat copiii lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 4,32-35).
Acest „veac de aur" al creştinismului, acest creştinism adevărat şi veritabil va putea reînvia şi azi numai prin revărsarea Duhului Sfânt. Când însă va sosi această binecuvântată vreme?"

Pr. Iosif Trifa ( din brosura ,,Duhul Sfant" ed.O.D.)