RUGACIUNE LA INCEPUT DE AN

 

 

 

 

 

(În orice împrejurare te-ai afla, de bucurie, de întristare, lipsă ori bunăstare, înalţă gândul smerit şi inima curată către Dumnezeu, aducându-I laudă, mulţumire ori cerere, şi El, Care ascultă chemările sincere şi curate, nu te va trece cu vederea.)

 ,,Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Dumnezeule a toată milostivirea şi îndurarea, Care ai nemăsurată milă, nespusă şi neajunsă iubire de oameni, căzând acum către a Ta slavă, cu frică şi cu cutremur, aduc Ţie mulţumire pentru binefacerile de care m-ai învrednicit pe mine nevrednicul robul Tău. Te slăvesc, Te laud şi Te cânt ca pe un Domn, Stăpân şi Făcător de bine. Şi iarăşi căzând înaintea Ta, îţi mulţumesc şi cu smerenie mă rog nemăsuratei şi negrăitei Tale milostiviri, ca şi de acum înainte să-mi dăruieşti faceri de bine, ca să sporesc în dragostea de Tine şi de aproapele meu. lzbăveşte-mă de tot răul şi necazul. Dăruieşte-mi linişte şi mă învredniceşte ca în toate zilele vieţii mele totdeauna mulţumire să-Ţi aduc şi să grăiesc şi să cânt cele preabune Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. " 

Amin

SA NE RUGAM......

Iisuse Preadulcele meu Mantuitor,

Păcătuit-am, Doamne, păcătuit-am! Şi peste păcatele mele stă sabia Judecăţii Tale. Stă cumpăna Judecăţii Tale. Şi eu n-am ce pune în această cumpănă. Nici un răspuns n-am pentru păcatele mele. Şi nici o apărare, decât cuvintele robului Tău David: „fărădelegea mea o cunosc", păcatul meu îl cunosc.
Păcătuit-am, şi păcatul stă acum „de-a pururi înaintea mea".
Păcătuit-am, şi păcatul m-a scos din casa dragostei Tale.
Păcătuit-am, şi păcatul m-a lăsat singur şi pribeag.
Păcătuit-am, şi am ajuns un Cain, fugărit mereu de grozăvia şi urgia pedepsei.
Păcătuit-am, şi sufletul meu a pierdut ceva. Viaţa mea a pierdut ceva... Viaţa mea a pierdut pe Cineva...
Sărmane suflet pribeag, unde vei găsi ceea ce ai pierdut? O, nu mai rătăci plângând! Caută-L pe Cel pierdut acolo unde L-ai lăsat. Caută-L acolo unde L-ai părăsit.
Iisuse, preadulcele meu Mântuitor! Cu lacrimi de foc mă aplec la Crucea Ta. Lumea şi păcatul m-au smuls de aici. Şi, vai, cât de grozavă a fost calea păcatului! Mă întorc cu lacrimile fiului pierdut. Împacă-mă iarăşi cu Tatăl Ceresc. Împacă-mă iarăşi cu Tine şi mă primeşte iarăşi în legământul dragostei Tale! Pentru păcatele mele, pedepseşte-mă şi pe mine, ca odinioară pe robul Tău David, dar nu mă părăsi! Acesta e suspinul meu de fiecare clipă: pedepseşte-mă, Doamne, dar nu mă părăsi!
„Sabia" nu s-a depărtat din casa robului Tău David; pedeapsa l-a urmărit, dar dragostea Ta nu l-a părăsit. Pe cel ce s-a încrezut în Tine nu l-ai îndepărtat. Nu l-ai lăsat „să râdă vrăjmaşul de el", strigând: „Prindeţi-l, căci Dumnezeu l-a părăsit pe dânsul". Nu l-ai scos din casa dragostei Tale. Nu l-ai părăsit ca pe un vas netrebnic. N-ai rupt legământul Tău cu el.
O Doamne, sabia mustrării Tale să mă taie şi pe mine până la sfârşit! Sângele lacrimilor mele să curgă mereu. Medicamentele „amare" să nu se gate din viaţa mea. Pentru păcatele mele, loveşte-mă fără cruţare. Lasă-l pe „Şimei" să arunce mai departe cu pietre după mine. Lasă-mă să trec singur - părăsit de toţi -pârâul Chedron, dar nu mă părăsi Tu, Doamne, lumina şi viaţa mea.
Iisuse, preadulcele meu Mântuitor, mă prăbuşesc cu toate păcatele mele la picioarele Crucii Tale! Şi cu lacrimi fierbinţi mă rog. Şi cu lacrimi de foc mă rog: învredniceşte-mă să gust din dulceaţa făgăduinţei Tale! „ Câteva clipe te părăsisem, dar te voi primi înapoi cu mare dragoste. Într-o izbucnire de mânie Îmi ascunsesem o clipă faţa de tine, dar Mă voi îndura de tine cu o dragoste veşnică, zice Domnul, Răscumpărătorul tău. Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine şi legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul, Care are milă de tine" (Is 54, 7-10).
O Doamne, învredniceşte-mă să trăiesc în această preadulce făgăduinţă! Învredniceşte-mă să mă sting în această preadulce făgăduinţă, ca să trăiesc cu Tine în vecii vecilor. Amin.

Parintele Iosif Trifa (din meditaţia la Evanghelia Duminicii a 5-a din Postul Mare)

SA NE RUGAM IMPREUNA..........!

Rugaciune de recunoastere a greselilor

Preabunule Părinte şi Tată Ceresc!

Eu sunt fiul cel pierdut din evanghelie. Eu sunt fiul cel nesocotit care am ieşit din ascultarea Ta şi am plecat în calea pierzării. Mulţi ani sunt de când trăiesc fără Tine. Am risipit de mult averea sufletească ce mi-ai dat-o. Am cheltuit-o în desfătări şi fărădelegi. Am mers din rău în mai rău, din ticăloşie în ticăloşie.

Multe chemări mi-ai trimis, să mă opreşti din calea pierzării. Însă eu nu le-am ascultat. Am alergat înainte, spre pieire. Abia la marginea prăpastiei m-am oprit; abia când ai deschis în faţa mea mormântul pieirii mele trupeşti şi sufleteşti m-am oprit în loc, m-am îngrozit şi am plecat înapoi.

Acum vin la Tine, Preabunule Părinte şi Tată Ceresc. Ah, în ce stare grozavă mă aflu! Sunt bolnav şi n-are cine mă vindeca. Sunt flămând şi nimeni n-are mâncare pentru sufletul meu... Sunt gol şi nimeni n-are haină pentru sufletul meu...Sunt istovit şi chinuit şi nimeni nu mă primeşte. Mi s-a schimbat şi înfăţişarea. Chipul cel frumos ce-l aveam, când trăiam o viaţă cu Tine, mi s-a schimonosit. Păcatul şi suferinţa au săpat urme adânci în viaţa mea şi în sufletul meu. Din haina cea mândră a botezului n-a mai rămas nimic. Totul am zdrenţuit... totul am risipit... totul am prădat.

Preabunule Părinte şi Tată Ceresc, greşit-am la cer şi înaintea Ta! Eu nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul Tău...N-am nici un drept să port acest nume... Sunt vrednic de pedeapsă! Sunt vrednic de osândă! Te rog însă, Preabunule Tată Ceresc, iartă-mă şi pe mine, ca pe fiul cel pierdut, din evanghelie.Fie-Ţi milă de mine şi de starea grozavă în care am ajuns! Primeşte-mă iarăşi în dragostea şi odihna Ta! Îmbracă sufletul meu cu haină nouă şi mă leagă iarăşi de Tine cu inel nou,să pot începe o viaţă nouă, ca unul ce mort am fost şi-am înviat, pierdut am fost şi m-am aflat.

Preot Iosif Trifa

(http://oasteadomnuluiromanati.blogspot.com/2011/02/evanghelia-duminicii-34-dupa-pogorarea.html)

SA NE RUGAM......

Sfantului Serafim de Sarov
O, preasfinte Cuvioase si de Dumnezeu purtătorule Părinte Serafim, caută din slava ta cea de sus către noi cei smeriti si neputinciosi, impovărati cu multe păcate, care cerem de la tine ajutor si mângâiere. Apropie-te de noi cu inima ta cea plină de bunătate si ajută-ne ca să păzim fără de prihană poruncile Domnului, să tinem cu tărie credinta ortodoxă, cu sârguintă să-I aducem lui Dumnezeu pocăinta pentru păcatele noastre in evlavie crestinească, cu harul bine să sporim si să fim vrednici de ajutorul si mijlocirea ta pentru noi inaintea lui Dumnezeu. O, Sfinte al lui Dumnezeu, Serafime, auzi-ne pre noi, cei ce cu credintă si cu dragoste ne rugăm tie si nu ne trece cu vederea pe noi, cei ce avem nevoie de ocrotirea ta. Acum si in ceasul sfârsitului nostru ajută-ne si apără-ne cu rugăciunile tale de săgetile cele pline de răutate ale diavolului, ca să nu ne stăpânească puterea lui ci, cu ajutorul tău, să ne invrednicim amosteni fericirea lăcasurilor Raiului. Căci in tine ne punem astăzi nădejdea, Părinte milostive, fii pentru noi cu adevărat călăuză spre mântuire si adună-ne la lumina cea neinserată a vietii vesnice prin mijlocirea ta cea bineplăcută, la Tronul Sfintei Treimi, ca să slăvim si să cântăm impreună cu toti Sfintii Numele cel vrednic de inchinare, al Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh, in vecii vecilor. Amin.

O, preaminunate Serafime, mare făcător de minuni din Sarov, pentru toti cei ce aleargă la tine ajutătorule cel grabnic ascultător, in zilele vietii tale nimeni de la tine sărman n-a iesit ci tuturor plăcută le-a fost vederea fetei tale si glasul cel cu bună intâmpinare a cuvintelor tale. Pe lângă acestea si darul tămăduirilor, darul inainte vederii si darul vindecărilor sufletelor celor neputincioase cu imbelsugare in tine s-au arătat. Iar când te-a chemat pe tine Domnul de la ostenelile cele pământesti la odihna cea cerească, niciodată dragostea ta n-a lipsit de la noi si nu este cu putintă a număra minunile tale care s-au inmultit ca stelele cerului căci iată, in toate marginile pământului te arăti oamenilor credinciosi si le dăruiesti tămăduiri. Pentru aceasta si noi strigăm tie: O, preabunule si blândule Cuvios al lui Dumnezeu, rugătorule cel cu indrăzneală pentru noi, care niciodată nu depărtezi pe cei ce te cheamă pe tine, inaltă pentru noi binefăcătoarea ta rugăciune către Domnul puterilor ca să intărească poporul nostru binecredincios si să ne dăruiască nouă cele de trebuintă in viata aceasta si toate cele de folos pentru mântuirea sufletelor noastre, ca să ne păzească de căderi in păcat si să ne invete pocăinta cea adevărată, ca fără de piedici să intrăm in impărătia Cerurilor unde tu acum strălucesti in slava neapusă, si să cântăm cu toti Sfintii, lăudând Treimea cea de Viată dătătoare, in veci! Amin.

LA INCEPUT DE AN......

Sa ne rugam...si sa punem inceput bun !

Doamne, când mă gândesc la anul ce a trecut şi la datoriile încă neplătite faţă de dragostea Ta şi faţă de semenii mei, îmi plec ochii în pământ de ruşine şi plâng pentru că nu sunt vrednic să mi-i ridic spre cer, spre măreţia Ta.
La început de an îmi pun faptele în cântar şi mă gândesc la misiunea mea pe acest pământ, la greutăţile prin care voi trece, la lucrarea în care m-ai chemat să fiu un adevărat ostaş al Tău. Mă încred în ajutorul mâinilor Tale şi promit că anul acesta voi face mai mult pentru Tine, în Lucrarea Ta.
Doamne, m-ai chemat în lucrarea Oastei ca pe tânărul Samuel. Prigonit am fost de cei dragi, ca şi tânărul Ieremia, şi de aceea doresc să mă încred mai mult în Tine, ca tânărul Isaac. Citesc despre Avraam şi aş dori să fiu ca el, prieten bun cu Tine. Spre binecuvântările cereşti aş dori să vin pe calea cea îngustă, neclătinânu-mă, ca Iacov. Să fiu tare în orişice ispită, ca blândul Iosif, omul dragostei şi al meditaţiei, sau ca mult-încercatul Iov, şi ca Daniel, rămânând statornic în necaz şi în bucurii. În lupta cu păcatul şi cu duhul lumii să fiu ca Iosua, care a făcut să cadă zidurile Ierihonului, datorită ascultării lui faţă de Tine. Ca psalmistul David să-Ţi cânt, cu ochii înlăcrimaţi, fiind o lumină în lume. Călăuzit de înţelepciunea ce vine de la Tine, ca înţeleptul Solomon. În strâmtorări să-mi plec capul, ca tânărul Apostol al iubirii, Ioan, pe pieptul Tău, ascultând pulsul inimii ce bate plină de dragoste pentru întreaga lume, sau ca Maria, sora Martei, să-Ţi stau la picioare, ascultându-Ţi Cuvântul Sfânt şi să plâng ca Magdalena, pentru a spăla cu lacrimile pocăinţei Mâinile şi Picioarele străpunse de piroanele păcatelor mele.
Doamne, în acest an, aş dori să strig cu putere de pe zidurile Lucrării, spre cei ce nu Te cunosc sau spre cei ce au adormit cuprinşi de vraja învăţăturilor străine de Duhul Dragostei Tale, ca profetul Neemia, iar atunci când se cere să spun adevărul, să nu mai tac, făcându-mă vinovat de un păcat poate de neiertat.
Adu-mi mereu aminte de ziua Cincizecimii, când Sfântul Petru a înfruntat minciuna, spunând mulţimii adevărul, şi de cele trei mii de suflete ce au ieşit din întunericul păcatului, cunoscând adevărul. Şi dă-mi putere să nu mă despart de Tine, oriunde voi merge, ca Enoh! Să fiu ca Zaheu sau Tabita, plătindu-mi toate datoriile faţă de semeni! Să miluiesc pe cei lipsiţi, pentru a-mi strânge comori Acolo unde eşti Tu! Să vin ca Nicodim, în fiecare seară când oamenii dorm, şi să-Ţi spun în rugăciune tot ceea ce încă nu înteleg, cerându-Ţi pricepere şi înţelepciune pentru a putea deveni un om al rugăciuni ca minunatul Abel, sau ca prorocul Ilie, nelipsit din Templu Tău, ca Sfinţii Apostoli.
Doamne, dă-mi putere ca în acest an să înţeleg mai mult:
- taina biruinţelor în luptele credinţei;
- taina rodirii Duhului în fraţi;
- taina izbânzii în Lucrarea Ta;
- taina părtăşiei între oameni.
Şi toate acestea spre cea mai mare slavă a Numelui Tău Sfânt. Amin.
(sursa:,,De vorba cu mine" )

Hotararea de inceput de an a parintelui Iosif Trifa

Părintele Iosif Trifa, întemeietorul Mişcării Ortodoxe- Oastea Domnului ,în nr. 1 al gazetei pe care o redacta (Lumina Satelor), scria cu amărăciune: „Prin vânturile şi furtunile pline de otravă... ni s-a înveninat credinţa, ni s-a pierdut dragostea şi s-au umplut sufletele de otrava păcatului. O vedem această otravă, o simţim pe toate drumurile şi ne întâlnim cu ea. Ea este aceea care a golit Bisericile de oameni şi sufletele de credinţă." Iar ca soluţie salutară propune: „De ne vom opri, de ne vom ridica şi noi, ca fiul rătăcit din Evan­ghelie, şi vom pleca înapoi spre Casa Tatălui Ceresc (...) atunci se va ridica negura necazurilor dinaintea noastră şi vom vedea Canaanul cel frumos, România noastră cea fericită... La temelia noii rânduieli din sat - şi din ţară - trebuie pusă teama de Dum­nezeu şi ascultarea de Cuvântul Lui... Numai o singură doctorie poate da lumii şi ţării noastre sănătatea şi mântuirea: să se întoarcă oamenii şi popoarele la Iisus Hristos, la învăţă­tura şi la porunca Lui de iubire...". In preajma Anului Nou 1923. în căsuţa sa din Sibiu parintele Iosif Trifa era profund frământat sufleteşte, gândindu-se la datina păgână pe care o respectă oamenii în prag de An Nou, la felul destrabalat al petrecerilor, în care întâietatea nu o au rugăciunile şi evlavia, recunoaşterea stării de păcat şi dorinţa unei vieţuiri în con­formitate cu demnitatea recomandată de Evanghelie, ci mai de grabă chefurile ruşinoase. Copleşit de bilanţul negativ al activităţii sale de 11 ani - 10 ani de preoţie la ţară şi un an ca redactor la foaia,, Lumina Satelor" -, el vroia să scrie un arti­col de Anul Nou pentru gazetă, cu intenţia de a pune accentul pe „zădărnicia" acestor ani de „strigare în pustiu, fără urme şi fără roade"... Totul s-a petrecut în plină noapte. Pe sub fereastra casei tocmai trecea un cârd de beţivi care răcneau de răsuna întregul car­tier. Părintele a îngenuncheat la masa de scris şi s-a rugat zicând: „Doamne Dumnezeule! Ne copleşeşte răutatea... ne biruie întu­nericul... ne îneacă potopul fărădelegilor... se scufundă oamenii în pierire sufletească... Dă-ne Tu, Doamne, putere mai multă în lup­ta contra întunericului şi a diavolului... Vino, Iisuse, Doamne, căci iară s-a făcut furtună în marea vieţii noastre..."Plângea tânărul preot din Sibiu şi se ruga în genunchi, cu sufle­tul sfârşit de hărmălaia străzii, ca Domnul să se îndure de el şi să-i ajute, în anul ce vine, ca să lucreze cu mai multă izbândă. Rugăciu­nea lui s-a prefăcut, sau mai bine zis Dumnezeu a prefăcut-o, într-un fel de chemare la o hotărâre de o uriaşă importanţă spiritu­ală, „în această noapte - citim în cartea «Ce este Oastea Domnu­lui!» - Duhul mi-a inspirat gândul unei Hotărâri care s-a publicat în Nr. de Anul Nou 1923 al foii ,,Lumina Satelor". în această Hotărâre îi chemam pe cititorii mei să intre în Anul cel Nou cu o Hotărâre de luptă contra beţiilor, sudalmelor şi altor păcate. Prin iscălirea unei declaraţii, îi chemam să se hotărască contra păca­telor, îi chemam într-un fel de voluntariat de luptă aprigă contra păcatelor. Din acest început a ieşit pe urmă Mişcarea Oastea Dom­nului." Ce spunea chemarea mai sus amintită? „Veniţi sa facem o intrare creştinească în Anul cel Nou. Avem noi, Românii, două mari păcate care mai ales ne strică sufletul şi traiul creştinesc: sudalma şi beţia. Veniţi să facem o hotărâre şi o întovărăşire de luptă îm­potriva lor, ca să le scoatem din casa noastră, din traiul nostru şi al vecinilor noştri." Şi această sfântă chemare a răzbit în sufletele a zeci şi sute de mii de ţărani, de muncitori, de funcţionari, de inte­lectuali români. Inspirată şi pornită de la Domnul, prin acţiunea misterioasă a Duhului Sfânt, ea a dat naştere Mişcării Oastea Dom­nului, care a împânzit toată ţara cu „ostaşii" şi cu lupta ei - luptă care, declanşată iniţial împotriva beţiilor şi sudalmelor, a transfor­mat-o într-o nestăvilită Mişcare de renaştere duhovnicească a soci­etăţii româneşti.Sa ascultam cu inima deschisa strigatul proaspat de redesteptare din pacat pe care l-au facut Sfintii nostri Parinti ,care ne striga si azi :„Viaţa noastră trebuie să fie un cântec de luptă şi biruinţă. Trebuie să trăim o viaţă de biruitori. Dacă nu biruim, vom fi biruiţi, dacă nu atacăm, vom fi atacaţi şi înfrânţi. (...) Falimentul creştinismului este o Biserică fără Hristos... Unde creştinii îl cunosc cu adevărat pe Iisus cel Răstignit, acolo e Bise­rica cea vie, care lucrează şi face adevărate minuni..."(spunea candva Par. Iosif Trifa)(sursa:«Cuvântul Românesc», martie 1988)

Sa stam bine , sa stam cu frica , sa luam aminte!

Slavit sa fie Domnul!