Pr. Claudiu Melean - Cuvânt adresat tinerilor (Sibiu, 11 iun. 2011)

FERICITII NOSTRI INAINTASI

Fratele Cornel Rusu din Simeria -un om a Lui Dumnezeu

Fratele Cornel Rusu a vazut lumina zilei la 8 octombrie 1924, in orasul Petrila, jud. Hunedoara. S-a nascut din parintii Teodor si Maria Rusu, fiind al treilea dintre cei cinci copii cu care Dumnezeu a binecuvantat aceasta familie. Scoala primara si cursurile Scolii medii tehnice de mineri le-a urmat in aceeasi localitate, completandu-le cu cele pentru obtinerea calificarii de maistru-miner. Dar tanarul acesta se dovedea a fi nascut nu doar pt. a lucra la "radacinile luminii",alaturi de ceilalti mineri, ci si pt. a invata sa descifreze tainele artei care exprima frumosul si adevarul prin imagini realizate din materialul concret al sunetelor.
La varsta de 13 ani, uimindu-i pe toti cei care-l cunosteau, infiinteaza si instruieste o formatie de cor mixt, in oraselul natal. Tot la aceasta varsta cunoaste Miscarea ortodoxa Oastea Domnului si participa la adunarile acesteia. Contactul duhovnicesc cu bunul si blandul pastor, preotul Petre Fanu din Petrila, l-a determinat sa primeasca botezul ortodox la varsta de 16 ani. Era primul lui botez si sub harul acestuia a ramas tot restul vietii. faptul este cu atat mai surprinzator cu cat noul ostas provenea dintr-o familie de baptisti. Un rol important in viata sa l-au avut si legaturile cu statornicul si incercatul frate Ion Capata, aflat cu serviciul in zona Petrosanilor. Ca urmare, la varsta de 17 ani, depune hotararea si legamantul prin care intra in Lucrarea Oastei. In tot acest timp, preocuparile pentru muzica religioasa devin tot mai rodnice. Cu timpul, isi va largi aria activitatii misionare in Corna (Rosia), Rosia Montana, Simeria, Orastie, imbogatindu-si mult experienta componistica si dirijorala. In acesti ani ai adolecentei, participa la adunarile din zona, unde va face cunostinta si cu poetul Traian Dorz. Evenimentul este deosebit de important. Tanarul ramane profund impresionat de personalitatea acestuia. La randul sau, maestrul ii remarca talentul in domeniul muzicii, si capitalul de incredere investit in acest tanar a fost pe deplin justificat de evolutia pozitiva a lui.
In acelasi timp, inclinatiile sale muzicale sunt remarcate si de catre activistii sindicali, care cauta sa-l atraga in activitatea culturala pusa in slujba viitorului regim ateu. Il asteapta o cariera comoda si bine renumerata, nu imprevizibilul si riscurile din subteran, ca viitor miner. A rezistat insa acestei ispite, punandu-se cu totul in slujba lui Dumnezeu. Consecventa si seriozitatea in munca si, mai ales, angajarea hotarata in Lucrarea Oastei au devenit insa incomode atat pentru oficicialii regimului, cat si pentru aceia din Lucrarea Oastei care s-au lasat amagiti de "blidul de linte" al lui Esau. La varsta de 19 ani, Domnul ii va pune pe umeri jugul greu a unor incercari ce il vor marca fizic, dar si duhovniceste, pentru tot restul vietii. Intr-una din zile, in timpul serviciului de la mina Petrila a cazut de pe un suitor, de la inaltimea de 33 de metri. Dar in ciuda acestui fapt demn de cartea recordurilor, scapa cu viata, desi se produsesera o fractura de coloana si grave traumatisme intestinale. Domnul il ridica din patul de suferinta iar cel salvat va ramane pt. tot restul vietii cu o sanatate subreda, pt. ca mereu sa fie constient ca viata lui atarna numai de Dumnezeu. Insa, in suferinta trupului, asumata ca o binecuvantare, se va afirma tot mai convingator biruinta spiritului. Anii de formare a caracterului acestui tanar nu se incheie doar cu aceasta experienta. In pofida sanatatii sale precare, este totusi recrutat si incorporat in urma unei interventii speciale, pentru satisfacerea serviciului militar, in anul 1946, la unitatea de pioneri din Lipova. El si ai lui se asteptau la alte grele incercari, dar in acelasi timp, stiau ca Iisus Mantuitorul va interveni la momentul potrivit. Si nadajdea lor n-a fost inselata. In chip minunat, cantecul harfei sale l-a scutit de perioada grea a instructiei. Interpretarea, continutul repertoriului, seriozitatea unita cu blandetea l-au impins pe tanarul dirijor, contribuind mult la educatia moral-cetateneasca a recrutilor. Nici un moment, militarul in termen Cornel Rusu n-a savarsit si ceva care sa incalce statutul sau de ostas al lui Hristos. Dimpotriva, atitudinea lui deschisa si hotarata i-a adus respectul tuturor. In felul acesta, a trecut mai mult decat biruitor si peste episodul serviciului militar.

Dupa eliberarea din armata, il astepta un nou pas hotarator: casatoria. A trecut cu bine si acest prag, caci fratele Cornel n-a ales el insusi, ci L-a lasat pe Domnul sa aleaga in locul lui. Si El i-a facut o alegere minunata in persoana surioarei Maria Dandrea, din Rosia Montana. Nunta ostaseasca a avut loc in 7 februarie 1948. Cu adevarat, Domnul i-a randuit un ajutor de nadejde si un reazem destoinic si tandru. Era o dreapta rasplatire pt. tot ce a facut si va mai face in Lucrarea Lui acest rob al Domnului, care s-a dovedit si in continuare a fi gata si de jertfa, si de plug, si de mangaierea harfei, in momentele de durere sau de bucurie. In anul 1949, prin schimbarea serviciului, tinerii casatoriti vor ajunge la Ghelar, iar de aici in 1950, prin angajarea la Combinatul Siderurgic Hunedoara se vor stabili cu domiciliul in Simeria, unde exista o puternica adunare a Oastei Domnului. I se deschid aici noi perspective, prin colaborarea fructuoasa cu fratele Traian Dorz, fondata pe o temeinica si statornicie prietenie. Locuiesc o perioada de timp chiar sub acelasi acoperis, in casa din strada Mihai Viteazul, nr.38. La Hunedoara, in marele Combinat Siderurgic, va ajunge sef de sectie, avand sub ordine peste 300 de muncitori. Nu "competenta" pe linie de partid comunist sau colaborationismul cu regimul ateu l-a impus, ci capacitatea lui de munca. Priceperea si corectitudinea sa, recunoscute nu numai de subalterni, dar si de sefii sai, explica aceasta promovare. In tot acest timp, n-a pierdut din centrul preocuparilor sale activitatea corala si componistica. Dirija corul bisericii ortodoxe din localitate, se ocupa cu tinerii din zona, alcatuind un cor mixt al Oastei, bine pus la punct, compunea melodii pe textele inaripate ale fratelui sau de suferinta si de lupta, Traian Dorz, facandu-si simtita peste tot prezenta duhovniceasca. Dumnezeu n-a randuit familiei sale copii, dar copiii si tineretul Oastei i-au devenit adevarata familie, pe care fratele Cornel si sora Maria s-au straduit s-o creasca cu raspundere si multa dragoste, spre a ajunge la maturitatea duhovniceasca ceruta de Mantuitorul. Acestia vor fi adevaratul sprijin al Lucrarii Domnului, atunci cand batranii ei vor fi aruncati in lanturi.

Prima arestare, cauzata de activitatea sa religioasa prea bogata si de faptul ca locuia impreuna cu Traian Dorz, a avut loc tocmai in ajunul Craciunului din 1952, cand poetul isi sarbatorea ziua de nastere intre cei dragi de la Simeria. "Colindatorii" Securitatii, purtand "steaua" comunista inrosita de sangele martirilor, le-au adus "vestea" arestarii lor, a amandurora, si in chiar aceasi seara i-au infundat in beciurile Securitatii din Deva. Sunt condamnati administrativ (adica fara sentinta judecatoreasca), eliberati fiind abia in 1954. Asemenea mentorului sau, fratele Cornel isi va relua activitatea misionara cu si mai multa ravna, pe toate planurile. Sectia ideologica a Partidului Comunist a slabit surubul pentru doi-trei ani, spre a vedea ce rezultate dau in teren masurarile restrictive luate impotriva credinciosilor din toate denominatiunile crestine.

In 1959, pt. ca prima lectie de reeducare nu dovedea sa fi dat rezultate, inca din iunie, urmeaza un al 2-lea val de arestari, cu o anvergura mult mai cuprinzatoare si mai dura. Fratele Cornel va face si el parte din lotul celor 23 de ostasi din toate zonele tarii, condamnati, in 19 noiembrie 1959, de Tribunalul Militar Cluj. Primeste o pedeapsa de 8 ani, dar, in 1964 conform decretului general de gratiere din 24 iunie, va fi pus in libertate si se va intoarce la vatra de unde a lipsit cinci ani de zile. Cum a decurs reintalnirea ne-o poate spune numai sora Maria, care l-a purtat in rugaciunile si dragostea ei statornica tot timpul nedreptului surghiun. Comportarea fratelui Cornel pe tot timpul detentiei a fost exemplara. Iata cum il caracterizeaza in lucrarea Hristos Marturia mea, marele intemnitat pentru cauza lui Dumnezeu, Fratele poet Traian Dorz, care a totalizat peste 17 ani de inchisoare: "Pe Cornel il cunosteam bine, ca pe un frate adevarat si sincer fata de Domnul si fata de Lucrarea Lui. El facea parte din aceea multime binecuvantata a fratilor smeriti si curati cu inima, care n-au creat niciodata vreo nemultumire fratietatii, ci numai bucurii" (vol II, pag.302); sau "Ochii lui Cornel erau limpezi si umezi. Ma priveau calzi si intelegatori" (idem pag.303).
Cu mahnire trebuie sa mentionam ca acolo, in suferinta, unii frati s-au lepadat pe fata de Fratele Traian, unindu-se cu dusmanii vicleni si neimpacati ai Adevarului si adaugand in acest fel alte catuse la cele pe care le purta marele om pus in slujba cauzei Bisericii lui Hristos. In tot acest timp, fratele Cornal Rusu si fratele Ion Capata, precum si alti cativa frati, s-au dovedit credinciosi Lucrarii Oastei si inaintasilor ei, sprijinindu-l cu toata puterea pe Fratele Traian. Dar nici in conditiile grele ale celulei sau ale lagarelor de munca fortata de la Gherla, Periprava, Grind, Salcia, Stramba etc. ,fratele Cornel Rusu n-a renuntat asemenea adevaratilor ostasi la activitatea misionara si artistic-religioasa. Vestea Cuvantul, compunea melodii pe texte create in inchisoare de Fratele poet Traian Dorz sau de alti frati, ii invata pe cei intristati si apasati de durere sa cante, spre a-si descarca suferinta si deznadejdea, cunoscandu-L astfel si laudandu-L pe Dumnezeu. Pregatea raspunsurile la slujba Sfintei Liturghii ce se desfasura sub semnul strictei ilegalitati. Poate ca acolo am invatat sa pretuim comorile ce se ascund in Iisus Hristos cel Euharistic. Preotul rostea ecteniile plangand, iar corul raspundea tot plangand. Fiecare cuvant ne dezvaluia intelesuri si adancimi pe care niciodata nu le banuisem. Mii de detinuti deznadajduiti s-au mangaiat si intarit, rezistand datorita cantarilor si slujbelor religioase de dupa gratii sau de dincolo de gardurile din sarma ghimpata. La organizarea acestor manifestari, in acele conditii de teroare, isi riscau putina lor "libertate" parintii nostri preoti, dirijorul, coristii, si bineinteles participantii. In aceste locuri si imprejurari de exceptie, prin gravitatea lor s-a nascut Biserica cea vie, zidita din suflete chinuite si dornice de libertate si de Hristos. Acolo s-au format acele constiinte, acei rugatori din "manastirile suferintei" aluatul binecuvantat acer va dospi framantatura acestui popor rastignit pe crucea istoriei, pt. a se naste din nou, prin pocainta, aceasta devenind cu adevarat alternativa pentru o Romanie noua. Cand in 1964, fratele Cornel revenea in libertate, sanatatea ii era zdruncinata; se intorcea "pe-un ciob de scut, un ciot de cavaler" (Radu Gyr). Era o adevarata minune ca un om cu trup atat de slabit infratit toata viata cu suferinta, a reusit sa supravietuiasca fizic conditiilor oferite de infernul comunist. Din nou, sora Maria va intra in rol, unind de data aceasta, puterea rugaciunii cu dragostea si devotamentul impinse pana la incandescenta, pt. a restabili sanatatea fizica a sotului ei. Caci sanatatea duhovniceasca a fratelui nostru era mai puternica si mai vie ca oricand. El a iesit din "Egiptul" inchisorilor imbogatit, aducand cu sine comoara unor cantece nemuritoare si o experienta cu Hristos inegalabila. S-a reangajat tot in fosta intreprindere I.C.I.L. Simeria, devenind seful serviciului financiare. Dupa cum era si de asteptat, si-a continuat vechea pasiune de creare si promovare a muzicii puse in slujba lui Hristos. Corul catedralei din Orastie, apoi cel al bisericii "Inaltarea Domnului" ,din Simeria, il au ca dirijor.Munceste mult se roaga si asterne pe hartie nu numai melodii, ci si ganduri duhovnicesti. In cateva randuri organele de Securitate i-au confiscat manuscrisele si l-au amendat drastic. Dupa o astfel de perchezitie l-a vizitat, in aceasi zi Fratele Traian Dorz. Imbratisandu-l ca pe un parinte si bun frate de suferinta, fratele Cornel i s-a adresat plangand: - Pana cand, frate Traian, trantorii si viespile astea rosii vor prada dupa bunul lor plac fagurii din prisaca Domnului? Pana cand va mai ingadui Dumnezeu asemenea jafuri?
Cu ochii umezi si cu glasul trecut prin dulceata rabdarii indelungate, Fratele Traian l-a mangaiat spunandu-i:
- Lasa, frate Cornel, asa le ingaduie Domnul pe toate! El vrea ceva si mai bun si mai frumos de la noi. Trandafirul, cu cat il zdrobesti, cu atat isi raspandeste si mai puternic parfumul. Perlele sunt flori care cresc din ranile scoicilor...

Si astfel, revenindu-si din deznadejde si mahnire, cu puteri innoite, s-a aruncat in continuare in lupta Domnului, ajungand la acea maturitate spirituala si morala demna de urmat. A luptat cu indarjire pentru pastrarea unitatii Oastei, dar nu prin sacrificarea adevarurilor ei de credinta. Asa cum oasele Mantuitorului s-au pastrat intregi, iar camasa Lui nu I-a fost sfasiata, desi El a trecut prin mainile calailor rastignitori, tot asa, blandul marturisitor Cornel Rusu ar fi dorit din toata inima ca Lucrarea Oastei Domnului, trecand peste toate divergentele dinauntru si peste toate atacurile viclene ale celor din afara, sa ramana intreaga, in cadrul Bisericii noastre bune si strabune.

In urma fratelui Cornel Rusu raman peste 20 de scrieri religioase continand meditatii, culegeri din Sfintii Parinti ai Bisericii noastre, exegeze biblice, precum si doua volume masive de cantari pe note melodii cunoscute si melodii originale.Ele fac parte din tezaurul Oastei Domnului si vor fi date la lumina, spre a-si implini lucrarea sfanta pentru care i-au fost daruite de Duhul Sfant.De acolo de sus, din randurile Bisericii Triumfatoare, fratele Cornel priveste spre noi si ne indeamna sa calcam pe urmele stralucite si inmiresmate ale Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Acum, il simtim totusi mai mult ca oricand, mai alaturi de noi in lupta pt. mantuire si pt. apararea drepturilor lui Dumnezeu in lumea secularizata a acestui sfarsit de mileniu si bucurandu-se ca tot ceea ce a semanat el cu multe lacrimi, va fi secerat de altii cu mare bucurie si cu sporit folos duhovnicesc.
Slavit sa fie Domnul.
Prof. Gheorghe Precupescu (sursa:http://www.oasteadomnului.ro/forum /viewtopic.php?t=876 )

DIN CANTARILE OASTEI DOMNULUI

Iisuse care-mi porti povara-canta Pr. Marian Marcus

( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la RadioOastea Domnului
din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )

SABIA DUHULUI - Candela(faclia)cuvantului biblic

,,O asemănare a Cuvântului lui Dumnezeu din Biblie e şi cea din Psalmul 118: „Făclie (can­delă) picioarelor mele este cuvântul Tău şi lumină cărărilor mele”.

Ce asemănare scumpă şi potrivită! Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie cu adevărat candela şi lumină este pentru viaţa noastră.

În Biblie este o candelă coborâtă din cer. Es­te o lumină coborâtă din cer, care luminează calea şi călătoria vieţii noastre. Milioane şi milioane de suflete au păşit spre cer, spre veşnicie, mer­gând pe drumul arătat de această lumină.

În întunericul acestei lumi, Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie este o Lumină sfântă care ne arată neîncetat calea vieţii. Nu este nici un în­tu­neric care să poată întuneca această Lumină. „În­tunericul nu o poate cuprinde”. Ea ne arată neîncetat calea spre cer.

Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie este apoi o lumină ce a­rată lămurit ca­lea vieţii. Lu­mina cuvântului biblic nu cunoaşte nici un compromis cu întunericul. Ea îţi arată clar hotarul dintre lu­mină şi întuneric. Lumina cuvântului biblic nu suferă în­tunericul păcatelor şi mustră fără cruţare pe oricine ar încerca să trăiască şi cu lumina, şi cu întunericul.

Este cunoscută istoria unui om de la ţară care s-a apucat să citească în Noul Testament. El citea, soţia asculta. „Tu nevastă – a zis soţul, oprindu-se în loc – dacă e adevărat ce scrie aici, noi suntem pierduţi. Noi trebuie să ne îndreptăm cu totul viaţa”.

Omul acesta, desigur, mai auzise el vorbin­du-se despre păcat. Mai ştia el ceva, desigur, despre păcat şi virtute. Dar cuvântul biblic i-a arătat păcatul într-o lumină nouă. I-a arătat viaţa şi îndreptarea într-o lumină nouă, într-o lumină hotărâtoare, ce l-a hotărât la viaţă nouă.

Candela cuvântului biblic este o lumină scum­pă ce ne însoţeşte până la mormânt şi ne trece şi prin noaptea mormântului. În orice întuneric de încercări şi de necazuri ai ajunge, dacă este Cuvântul lui Dumnezeu făclie picioarelor tale, n-ai de ce să te temi. Nu-i nici un vânt atât de tare şi nici o noapte atât de mare să-ţi stingă această lumină.

Şi ştiinţa este o lumină; dar o lumină ce se stinge când ai avea mai mare lipsă de ea. Unul din cei mai mari filozofi ai omenirii, germanul Scho­penhauer, fiind odată greu bolnav, fu aflat de un prieten al lui citind din Biblie.

– Cum se poate ca tu, prietene, cu cărţile tale de înaltă filozofie, să citeşti în cartea asta învechită?

– Pentru că, răspunse filozoful, am băgat de seamă că filozofia mea la timp de durere nu e de folos cu nimic; nu mă poate ajuta cu nimic. Ea nu-mi poate da ceea ce îmi dă cartea aceasta.

Şi ştiinţa e o lumină, şi cultura e o lumină, dar dacă această lumină nu purcede şi ea din izvorul cel adevărat, din lumina Evangheliei, ea nu preţuieşte nimic.

Sunt atâţia şi atâţia oameni învăţaţi care trăiesc în cel mai grozav întuneric sufletesc. O lumină ce n-are în ea şi lumina credinţei e o lumină ce arată calea cea largă ce duce spre iad.

Un vestit scriitor englez, Oscar Wilde, apucând pe calea fiului pierdut, ajunse în temniţă. Aici a citit Biblia, i s-a luminat viaţa şi a ieşit din temniţă un om nou. „Mulţumesc lui Dumnezeu, zicea el, că m-a trimis în întunericul temniţei, ca să aflu Lumina vieţii”.

Dragă cititorule, ai tu în casa ta şi în viaţa ta candela cuvântului biblic? Este Cuvântul lui Dum­nezeu făclie picioarelor tale?

Ferice de tine dacă ai această lumină! Ferice de tine dacă, la sfârşitul vieţii tale, vei putea zice cu Iov: „Candela Lui strălucea deasupra capului meu. Lumina Lui mă călăuzea în întuneric” (Iov 29, 3). Ferice de tine dacă ai candela cuvântului biblic! Ea va străluci lângă patul tău şi atunci când va sosi noaptea cea mare (moartea) şi te va încredinţa despre făgăduinţa Mântuitorului: „Tot cel care crede în Mine nu va muri, ci va trece din moarte la viaţă şi din noapte la lumină”.
Pr.Iosif Trifa (din cartea ,,Sabia Duhului",editia a V-a ,ed.O.D.Sibiu,2006)

Înregistrarea video a Adunării de Rusalii

Slăvit să fie Domnul!

Mai jos puteți viziona înregistrarea (fără editare) a Adunării de Rusalii de la mormântul Părintelui Iosif Trifa din Dumbrava Sibiului. Vizionare cu folos!

videorod at livestream.com

( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la RadioOastea Domnului
din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )

ADUNAREA DE RUSALII A OASTEI DOMNULUI-SIBIU 2011

Slavit sa fie Domnul!

În fiecare an, Duminica Rusaliilor şi sărbătoarea Sfintei Treimi de a doua zi sunt zile de mare praznic la Catedrala mitropolitană din Sibiu, care îşi serbează hramul. Praznicul Cincizecimii este şi hramul mişcării ortodoxe "Oastea Domnului", prilej pentru membrii mişcării ortodoxe din întreaga ţară de a se aduna la Catedrala din Sibiu şi la mormântul întemeietorului ei, părintele Iosif Trifa.

• 

Hramul Catedralei mitropolitane din Sibiu şi al "Oastei Domnului" a început de la Vecernia praznicului, când, în prezenţa Înalt Preasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, tineri şi familii din întreaga ţară, membrii ai cunoscutei mişcări ortodoxe denumită sugestiv "Oastea Domnului" s-au adunat la Sibiu. Ca în fiecare an, sute de membrii, ai "Oastei Domnului" au participat la slujba Vecerniei şi a Litiei, oficiate la Catedrala din Sibiu. La finalul slujbelor, pr. conf. dr. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie "Andrei Şaguna" a salutat prezenţa la Sibiu a membrilor mişcării ortodoxe: "Este chemarea "Oastei Domnului" de a fi parte integrantă a Bisericii neamului nostru şi de aceea seara aceasta, ziua ce vine şi toate celelalte zile ale lucrării noastre binecuvântate cerem să fie parte integrantă a darului lui Dumnezeu pentru poporul din care facem parte. Nu suntem noi atât de curajoşi cât ne face Duhul Sfânt, nu suntem atât de luminaţi cât ne luminează Duhul Sfânt, nu suntem atât de puternici pe cât am vrea, dar puterea o cerem de la Duhul Sfânt. De aceea, în seara aceasta, mâine şi-n toate zilele noastre îl vom preamări pe Duhul Sfânt, Care ne-a dăruit această mare lucrare în mijlocul şi de dragul neamului nostru".

"Bucuria în Duhul Sfânt"

Ca de fiecare dată, Înalt Preasfinţitul Laurenţiu a ţinut un bogat cuvânt de învăţătură în care a explicat dogma Sfintei Treimi, relaţia dintre Persoanele Treimice şi lucrarea Duhului Sfânt în lume. Ierarhul a binecuvântat, apoi, adunarea "Oastei Domnului" la Sibiu: "Taina Cerului nu este o lucrare pe care noi nu o putem înţelege, ci este o lucrare din care ne împărtăşim. Simţim şi trăim împreună cu Hristos, simţim bucuria comuniunii. Este şi această adunare o taină, o lucrare pe care Dumnezeu a binecuvântat-o şi pe care Duhul Sfânt o întregeşte, pentru că fiecăruia în parte dăruieşte bucurie. Am dori să păstraţi această bucurie şi să reveniţi în fiecare an în această Catedrală a Sfintei Treimi de la Sibiu". Adunarea "Oastei Domnului" a continuat în ziua Rusaliilor la mormântul părintelui Iosif Trifa din cimitirul municipal din Sibiu, unde s-a oficiat Sfânta Liturghie, s-au cântat imne şi s-au omagiat personalităţile mişcării ortodoxe. (sursa: www.ziarullumina.ro/ din 14 iunie 2011)

DUHUL SFANT

Crestinii cei dintai ,cei adevarati au iesit si ies si azi din revarsarea Duhului Sfant

,,Citiţi istoria pogorârii Duhului Sfânt, în Faptele Apostolilor, cap. 2-10 şi veţi vedea acolo minunata lucrare a Duhului Sfânt! Întâi şi întâi, pogorârea Duhului Sfânt a făcut o mare schimbare în viaţa apostolilor. Cât de neajutoraţi erau mai înainte! Le lipsea tăria credinţei, le lipsea curajul evanghelic, le lipsea însufleţirea, înălţarea Mântuitorului îi lăsase întristaţi.
Şi, iată-i, după pogorârea Duhului Sfânt, sunt alţii! Ei predică plini de curaj pe Iisus cel Răstignit; vorbesc cu putere mare; sunt plini de Duh Sfânt; sunt acum plini până la revărsare de acel foc sufletesc, de acea „beţie" sfântă, pe care o face Duhul cel Sfânt. Ei stau acum voioşi în faţa prigoanelor şi suferinţelor pentru Domnul.
Una din însuşirile Duhului Sfânt aceasta este: El umple până la revărsare sufletele pe care le cuprinde; dintr-un suflet rece, face unul fierbinte; dintr-un suflet gol, face unul „plin", din care se revarsă daruri.
Dar lucrarea Duhului Sfânt nu s-a arătat numai în sufletul şi viaţa apostolilor, ci şi în sufletul şi viaţa mulţimii. Citiţi în Faptele Apostolilor, cap. 2 până la cap. 4, şi veţi vedea ce lucrare minunată a făcut Duhul Sfânt în popor.
„ Şi cei ce au primit propovăduirea - spun Scripturile - stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni; şi, în toate zilele, erau aşteptând cu un cuget în biserică, şi, frângând prin case pâinea, primeau hrană cu bucurie şi cu bunătatea inimii. Ei lăudau pe Dumnezeu şi erau plăcuţi înaintea întregului norod, iar Domnul adăuga zi de zi la numărul lor pe cei care se măntuiau" (Faptele Apostolilor 2, 41-47). „Mulţimea celor care crezuseră era o inimă şi un suflet... un mare dar era peste toţi... se cutremura locul unde se rugau... şi nu era nici unul printre ei care să ducă lipsă de ceva" (Faptele Apostolilor 4, 31-35).
Ce viaţă minunată era viaţa celor dintâi creştini! Iar această viaţă era rodul revărsării Duhului Sfânt. Era o viaţă ce stătea sub revărsarea Duhului Sfânt. Vântul Duhului Sfânt sufla cu putere, iar creştinii stăteau sub suflarea lui.
Revărsarea Duhului Sfânt a dat pe creştinii cei dintâi, pe creştinii cei adevăraţi, a dat aşa-numitul „veac de aur" al creştinătăţii. Duhul Sfânt a desăvârşit lucrarea Mântuitorului. El a întemeiat creştinătatea cea adevărată, cea plină de dar şi de putere.
Mulţi mă întreabă ce trebuie să facă, să fie creştini buni şi adevăraţi. Unii umblă după Pravile, alţii cer regulamente şi reguli de viaţă
creştină.
Voiţi să aflaţi cum trebuie să trăiască un creştin adevărat? Mergeţi la izvor! Mergeţi la viaţa celor dintâi creştini, care au ieşit din şcoala
Duhului Sfânt!
O, cum n-am eu glas de trâmbiţă, să strig: Citiţi în Noul Testament, la Faptele Apostolilor, să vedeţi cum a fost viaţa celor dintâi creştini, viaţa creştinilor celor „de aur"!... Citiţi în Faptele Apostolilor, să vedeţi ce minciună mare-i creştinătatea noastră de azi şi să aflaţi cum trebuie să trăim, ca să ieşim din această minciună de suflet pierzătoare!
Cât de departe suntem noi de viaţa celor dintâi creştini! Ce viaţă creştinească fără putere trăiesc creştinii de azi, tocmai fiindcă nu stau sub revărsarea Duhului Sfânt! Parcă am ajuns iarăşi în Vechiul Testament, când Duhul Sfânt Se pogora numai peste oameni singuratici, în cazul cel mai bun, peste un grup de câţiva oameni. Cu lumânarea trebuie să cauţi patru-cinci oameni în mijlocul cărora trăieşte cu adevărat Hristos, prin revărsarea darurilor Duhului Sfânt.
Lipseşte „vuietul" Duhului din viaţa oamenilor, de aceea vuieşte lumea de răutăţi şi păcate. De aceea nu se văd între oameni „roadele Duhului Sfânt', care sunt: dragostea, pacea, bucuria, ci se văd „roadele trupului", care sunt: desfrânările, sfezile, vrajbele, slujirea idolilor, gâlcevile, împerecherile, beţiile (Galateni 5, 22).
Pe urma revărsării darurilor Duhului Sfânt din ziua Cincizecimii, a rămas o lume de dragoste, de frăţietate, de jertfă şi bunătate. A rămas o mare familie a lui Dumnezeu. Creştinii cei dintâi erau o mare familie a lui Dumnezeu; erau cu adevărat copiii lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 4,32-35).
Acest „veac de aur" al creştinismului, acest creştinism adevărat şi veritabil va putea reînvia şi azi numai prin revărsarea Duhului Sfânt. Când însă va sosi această binecuvântată vreme?"

Pr. Iosif Trifa ( din brosura ,,Duhul Sfant" ed.O.D.)