DESPRE SFANTA CRUCE

Puterea Oastei Domnului este la picioarele Crucii

,,Oastea Domnului este o armată duhovnicească strânsă la luptă contra vrăjmaşului diavol. Taina biruinţelor noastre este în semnul care i s-a arătat cândva şi împăratului Constantin: Crucea Domnului Iisus.

Medalia noastră şi steagurile noastre poartă semnul Crucii, arătând prin aceasta că lupta noastră se reazemă pe puterea Crucii, căci Domnul nostru Iisus Hristos a murit pentru noi pe Cruce şi prin ea ne-a câştigat El şi nouă darul biruinţei...

Îngenuncheaţi la picioarele Crucii, veţi afla tainele mântuirii.
La picioarele Crucii ţi se deschid ochii cei sufleteşti.
La picioarele Crucii afli cu ce mare dragoste te-a iubit Dumnezeu-Tatăl.
La picioarele Crucii auzi cea mai minunată veste care s-a putut auzi cândva în această lume, că Iisus este un Mântuitor al tău, că El a murit pentru tine, pentru iertarea ta.

Jertfa Crucii te face dintr-un om vechi un om nou, dintr un om lumesc un om duhovnicesc.

La picioarele Crucii este puterea Oastei Domnului şi a ostaşilor ei. Dar numai semnul gol al Crucii încă nu înseamnă o putere. Îţi poţi încărca pieptul, hainele şi casa cu semnul Crucii, dar dacă n-ai adevărata înţelegere a Jertfei Crucii Mântuitorului – şi dacă nu trăieşti cu cutremur aceasta – la nici o izbândă nu poţi ajunge.

Crucea este ascultarea lui Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, de voia Tatălui – şi ea trebuie să fie şi ascultarea noastră de El.

După cum patimile Crucii au fost o slavă pentru Mântuitorul nostru şi după cum lanţurile au fost o pricină de laudă pentru Apostolul Pavel, ori pătimirile o bucurie pentru marti-rii şi sfinţii credinţei noastre, – tot aşa şi semnul Crucii şi purtarea ei trebuie să fie o pricină de laudă sfântă şi de putere biruitoare şi pentru noi, ostaşii Domnului". (Parintele Iosif Trifa)

Crucea-i Ascultarea

Crucea-i Ascultarea Domnului Iisus,
cea mai naltă Jertfă care s-a adus,
Preţul cel mai mare, harul nesecat
pentru izbăvirea lumii din păcat.

Crucea-i Slava Sa,
Crucea-i pacea mea,
din mormânt m-a scos
Crucea lui Hristos,
viaţă mi-a adus
Crucea lui Iisus,
slavă Sus şi jos
Crucii lui Hristos!

Crucea-i Biruinţa Domnului Iisus,
El a-nvins când Singur morţii S-a supus
şi-a zdrobit vrăjmaşul când S-a umilit,
preamărit e Mielul fiindcă S-a jertfit.

Crucea e Iubirea Domnului Iisus,
Sângele Iertării mila ne-a adus,
Jertfa necurmată punte s-a făcut
ca să mântuiască ce era pierdut.

Crucea este Slava Domnului Iisus,
prin ea Şi-a-nălţat El Numele nespus,
Crucea Lui slăvită veşnic va-nsemna
mântuirea noastră şi mărirea Sa.


Slăvit să fie Domnul! ( din cartea ,,Dreptarul invataturii sanatoase " )

TALCUIREA EVANGHELIEI DIN DUMINICA DUPA INALTAREA SFINTEI CRUCI

Calea Crucii lui Hristos

Iată cât de frumoasă este şi această Evanghelie! Ea cuprinde tot ce trebuie să primim pentru mântuirea sufletului nostru. Să luăm pe rând învăţăturile din ea:

„Cel ce voieşte să vină după Mine să se lepede de sine…“ – zice Evanghelia. Asta înseamnă că, dacă vrei să pleci după Hristos, trebuie să te hotărăşti pentru El, trebuie să intri în slujba Lui şi să asculţi de El şi de voia Lui. Voile tale, de cele mai multe ori, sunt „voile trupului şi ale gândurilor“ (Efes. 2, 3), adică voile lui satan şi ale păcatului şi de aceea trebuie să te lepezi de ele şi să-L primeşti pe Hristos de Stăpân, Poruncitor şi Împărat în casa sufletului tău. „Au nu ştiţi că voi nu sunteţi ai voştri?“, zice apostolul Pavel (I Cor. 6, 19), ci sunteţi ai lui Iisus Hristos, Care „v-a răscumpărat cu preţ“. Lepădarea de sine asta înseamnă: să-ţi dai mâinile tale, picioarele tale, inima ta, vorbele şi gândurile tale, să-ţi dai tot ce ai lui Iisus Hristos, să le pui în slujba Lui şi în ascultare de El.
Dar lucrul acesta nu e uşor. De aceea, zice mai departe Evanghelia că tot cel ce vrea să se lepede de sine trebuie:
„Să-şi ia crucea sa“, adică să porţi luptă cu patimile, cu plăcerile, cu ispitele ce ţi le scoate lumea aceasta în calea ta de mergere înainte după Hristos. Dar, în această luptă, noi am cădea neputincioşi la cel dintâi pas dacă înaintea noastră n-am avea Crucea lui Hristos, adică Jertfa cea mare a răstignirii lui Hristos pentru păcatele noastre.
Cititorule! Priveşte icoana de alături şi-ţi dă seama că pentru tine suie Hristos Golgota. Pentru păcatele tale şi ale mele, şi ale tuturor. Crucea pe care o duce Hristos pe umerii Săi, ca să moară pe ea, este darul prin care ne-a venit iertare şi mântuire de pieirea cea veşnică. Dacă tu ai înţeles acest dar al mântuirii tale prin Jertfa lui Hristos, apoi acest dar al Crucii îţi dă şi ţie putere şi tărie să mergi înainte după Hristos, ducându-ţi crucea ta. Acest dar al Crucii îţi dă puterea să birui păcatul şi să sporeşti în fapte bune.
Cititorule! Ai înţeles tu acest dar şi, înţelegându l, „te-ai răstignit şi tu faţă de lume“? (Gal. 5, 24)… Sau, făcând voile trupului şi ale gândurilor, „răstigneşti din nou pe Fiul lui Dumnezeu“? (Evrei 6, 6)…
„Iar cine îşi va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va mântui pe el“. Asta înseamnă că pentru Hristos trebuie să fim gata oricând să jertfim orice, chiar şi viaţa noastră. Nici necazul, nici strâmtorarea, nici goana, foametea, golătatea, nevoia sau sabia nu-i iertat „să ne despartă pe noi de dragostea lui Hristos“ (Rom. 8, 35-39).
„Că ce va folosi omului de ar dobândi lumea toată şi îşi va pierde sufletul său? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?“, zice mai departe Evanghelia. Scrieţi aceste vorbe cu slove de aur pe pereţii casei voastre şi, mai ales, în mintea şi inima voastră, pentru ca să nu uitaţi niciodată că sufletul este ceea ce avem noi mai scump şi mai de preţ în această lume. Astăzi însă se pare că sufletul a ajuns cel mai lesne negoţ. Câţi nu-şi dau sufletul pentru o plăcere, pentru o frumuseţe trecătoare, câţi nu şi-l vând pentru lăcomia unui câştig, a unui blid de linte?
Cititorule! Calea crucii este calea sufletului tău, este grija şi îngrijirea de sufletul tău. Calea crucii este „calea cea strâmtă ce duce la viaţă“. Mergi tu pe această cale sau ai apucat pe „cea largă“ ce duce la pieire?
(Matei 7, 13)

„Că Tu cu mine eşti, Doamne!“… (Ps. 22, 4)

În Psaltire sunt aceste dulci şi plăcute vorbe. Dar mulţi citesc în Psaltire aşa, de-a alergarea, ca şi când te slobozi la fugă pe drum; şi de aceea nu-şi dau seama despre înţelesul cel adânc al vorbelor de acolo. Aşa citeam odată şi eu în Psaltire, dar de când trăiesc o viaţă hotărâtă pentru Domnul, de atunci altcum citesc şi altcum înţeleg. De atunci vorbele: „Domnul este cu mine“ îmi dau o încredere şi o tărie pe care toţi banii şi toţi oamenii pământului nu mi le pot da. De s-ar ridica împotriva mea munţi întregi de primejdii şi necazuri, eu nu mă tem, căci glasul Lui îl aud: „Nu te teme, căci Eu cu tine sunt ca să te scap şi să te mântui“ (Ieremia 1, 8).
Dar vorbele „Domnul este cu mine“ îmi dau nu numai tărie şi încredere în vreme de necaz, ci îmi dau şi o datorie. Dacă „Domnul este cu mine“, trebuie să-mi dau seama că Domnul vede ce fac, ascultă ce vorbesc şi ştie ce gândesc. Dacă „Domnul este cu mine“ şi vreau să rămână cu mine, trebuie să mă duc numai acolo unde şi Domnul poate merge cu mine şi trebuie să stau numai acolo unde şi Domnul poate sta cu mine. Când cineva mă cheamă la crâşmă duminica, eu mă întreb: „Oare Domnul poate merge cu mine acolo? Ba! Atunci nici eu nu merg. Oare poate Domnul sta cu mine acolo unde se vorbesc vorbe murdare? Ba! Atunci nici eu nu stau. Oare rămâne Domnul cu mine când înşel, când sudui, când mint, când păcătuiesc? Ba! Atunci mă las de păcat şi mă ţin de Domnul“.

Odată, un mire l-a chemat la ospăţ pe un prieten de-al lui.

– Te ascult, dragă prietene, a zis chematul, dar numai cu condiţia să mă laşi să-L aduc cu mine şi pe un prieten al meu.
– Cu tot dragul, a răspuns mirele.
În vremea ospăţului, după ce s-a gătit slujba cununiei şi masa (adică înainte de a se începe îmbătările şi vorbele uşoare), chematul s-a ridicat să plece.
– Cum se poate să pleci aşa curând? a întrebat mirele.
– Nu pot să rămân mai departe, a răspuns cel chemat. Prietenul despre care ţi-am spus când m-ai invitat este Domnul, şi acest prieten nu vrea să rămână mai departe, iar eu ascult de El, mă ţin de El şi mă duc cu El…
Acesta este, iubite cititorule, înţelesul cel adevărat al vorbelor „Domnul este cu mine“. O, cum s-ar schimba faţa acestei lumi când tot omul ar putea zice: „Domnul este cu mine…“ „Tu cu mine eşti, Doamne“!

Crucea înseamnă iertare…

Un împărat al Franţei (Ludovic al XII-lea), după ce şi-a ocupat tronul, a făcut o listă a tuturor vrăjmaşilor pe care ştia că i are în ţara lui. Înaintea numelui fiecăruia a pus câte o cruce. Auzind duşmanii despre aceasta, au fugit şi s-au ascuns, în credinţa că semnul crucii dinaintea numelui lor înseamnă că vor fi toţi omorâţi. Dar împăratul le-a trimis vorbă să stea liniştiţi în ţară, căci crucea pe care a pus-o lângă numele lor înseamnă iertarea lor.
Cititorule! Eşti şi tu un păcătos? Te-a pus şi pe tine păcatul în vrăjmăşie cu Împăratul Hristos şi acum te temi de pedeapsa Lui? Nu te teme! Priveşte sus, la Crucea lui Iisus. Crucea Lui înseamnă iertarea ta şi a păcatelor tale. Oricât de păcătos ai fi, Împăratul Hristos vrea să te ierte şi te cheamă înapoi, în „ţara“ Lui, dacă te ai hotărât pentru căinţă, pentru îndreptare, pentru Împărăţia Lui.

Preot Iosif Trifa

( – Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an.)

IA-TI CRUCEA TA !

Nimeni nu poate ajunge in cer decat pasind dupa Domnul ,pe drumul crucii

,,Fiul Meu, vrei să apuci calea mântuirii? Trebuie să intri mai întâi prin „poarta cea strâmtă“ şi apoi trebuie să apuci „drumul cel îngust“, drumul cel greu, drumul cel plin de cruci, de necazuri de încercări şi lupte!Pe drumul cel îngust ce duce la cer, trebuie neapărat să-ţi duci şi tu crucea ta. Acesta este drumul despre care am zis Eu: „Cel ce vrea să vie după Mine să-şi ia crucea sa în fiecare zi şi să vie după Mine“ (Luca 9, 23). Eu am deschis drumul acesta. Şi Eu îi chem pe drumul acesta pe toţi cei ce vor să călătorească spre cer. Nimeni nu poate ajunge în cer decât păşind, după Mine, pe drumul acesta, pe drumul crucii.Uită-te bine spre cer. Şi vei vedea că toţi câţi au ajuns acolo, crucea ca jug au purtat în lumea aceasta. Toţi câţi se bucură azi şi stau în jurul Meu pe scaunul Meu de domnie (Apoc. 3, 21) au purtat în această lume câte o cruce grea. Fiecare cu crucea lui. Fiecare cu suferinţa şi biruinţa lui.

Fiul meu, întreagă viaţa Mea, începând de la naştere şi până la moartea de pe cruce, a fost o cruce grea şi o suferinţă nesfârşită. Şi tu, dragul Meu, umbli după tihnă şi odihnă? Crezi tu oare că vei putea scăpa de ceea ce n-a scăpat nici un suflet care s-a mântuit?

O, dragul Meu, nu este mântuire fără cruce şi suferinţă… Eu însumi am purtat în această lume o cruce grea. Şi după Mine a păşit şiragul cel nesfârşit al sfinţilor şi al tuturor celor care, în viaţă, crucea şi-au purtat şi, prin suferinţă şi luptă, au a­juns să stea cu Mine în cer. Iar tu, fiul Meu, crezi că poţi dobândi cerul fără cruce? Crezi că poţi ajunge în cer pe o altă cale mai uşoară? O, nu te mai ocupa, iubitul meu, cu acest gând… Calea spre cer e numai una singură: calea cea strâmtă, calea crucii. Apucă şi tu, fiul Meu, apucă îndată calea aceasta, gândindu-te neîncetet la cuvintele Mele: „Cel ce vrea să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa în fiecare zi şi să vie după Mine“.

Fiul Meu! Toţi oamenii au câte o cruce. Nu este casă în care să nu afli câte un fel de „cruce“. Du-te în casa bogatului şi vei afla acolo „cruci“ cu mult mai mari şi mai grele decât în bordeiul săracului. Numai că cei mai mulţi poartă aceste „cruci“ fără nici un folos de mântuire sufletească. Pentru cei mai mulţi, crucea încercărilor şi necazurilor este un fel de „nenorocire“, un fel de „soartă crudă“, un fel de „făcătură“, un fel de „blestem“. Cei mai mulţi îşi târăsc crucea ca pe un blestem, ca pe o soartă crudă de care nu pot scăpa. Iar neputând scăpa de ea, o târăsc după ei. O poartă de silă şi, dacă ar putea, ar zvârli-o cât colo. O astfel de „cruce“ n-are nimic cu mântuirea sufletului. Cei ce o poartă o poartă în zadar.„Crucea“ aceasta este şi un fel de ruşine. Purtătorii ei se ruşinează de ea. Umblă să-şi acopere faţa, să nu-i vadă lumea. Să nu afle lumea „nenoro­cirea“ şi „pacostea“ ce-a dat peste ei. Să nu afle lumea de „crucea“ din casa lor.Deci, iubitul Meu, nu-ţi târî crucea ca pe un necaz de care nu poţi scăpa. Ci, sus cu ea, pe umeri! Numai o cruce purtată pe umeri poate fi o cruce mântuitoare.

Şi nu te ruşina de crucea ta! Ci, dimpotrivă, te laudă cu ea şi te bucură de ea. Şi spune tuturor pe tot locul că tocmai crucea din casa ta şi din viaţa ta te-a ajutat să afli Crucea şi Jertfa Golgotei Mele.

Poarta-ti crucea in fiecare zi !

Ce te-ai apucat să faci, fiul Meu? Ţi se pare crucea prea grea şi ai pus-o jos?Ţi se pare calea prea lungă şi vrei să faci un popas? Vrei să scapi de purtarea crucii măcar pe o bucată de timp? Dar, o, iubitul Meu, zadarnică îţi este şi încercarea aceasta. Adu-ţi aminte că Eu am spus în Evanghelie lămurit că „oricine vrea să vină după Mine trebuie să-şi ia crucea în fiecare zi (Luca 9, 23). Purtarea crucii este un lucru de fiecare zi, de fiecare clipă. Deodată cu răsăritul soarelui, în fiecare zi, în fiecare dimineaţă, Eu îţi pregătesc, iubitul Meu, crucea pe care trebuie s-o porţi în acea zi.

Tu, iubitul Meu, nu ai dreptul să-ţi dai crucea jos de pe umeri. Eu ţi-am pus-o pe umeri şi numai Eu am dreptul să ţi-o iau jos, atunci când înţelepciu­nea Mea află de bine. Nu merge după Mine acela care din când în când vrea să-şi pună crucea la o parte; vrea să poposească cu ea şi vrea să mai meargă şi fără ea. Nu merge după Mine acela care crede că-şi poate uita de cruce şi de greutatea ei, folosind fel de fel de amăgiri lumeşti.

Fiul Meu, uită-te în lume şi-i vei vedea pe unii oameni care caută să-şi uite de cruce, mergând pe la cârciumi şi desfătări lumeşti. Pe unii ca aceştia îi auzi spunând că vreau „să-şi uite de necaz“. Pe la uşile cârciumilor, ale cinematografelor, ale petrecerilor şi desfătărilor, stau grămezi de cruci. Sunt crucile celor care se duc cu ele acolo „să-şi uite de necaz“.

Crucea ne este punte de trecere la Dumnezeu

Fiul Meu! Multe ţi-am spus despre cruce. Mul­te vei fi auzit şi tu despre cruce. Şi multe vei fi citit. Dar taina crucii o vei înţelege deplin numai în clipa când vei trece de pe pământ la cer.Ajuns la hotarul veşniciei, vei vedea între Mine şi tine, între moarte şi viaţă o prăpastie de foc; o prăpastie îngustă, dar destul pentru a te înghiţi în focul ei… destulă, pentru a nu putea sări peste ea.Şi atunci, în clipa aceea de spaimă, vedea-vei cum deodată crucea Mea se pleacă şi-ţi face punte de trecere la Mine. Crucea Mea va fi puntea ta peste prăpastia morţii; va fi scăparea ta, va fi trecerea ta la Mine, în bucuriile cerului Meu. Şi atunci, simţi-vei că crucea ta s-a topit. Din ea a mai rămas numai un semn, o dovadă că ţi-ai purtat-o cu răbdare şi cu folos de mântuire.

Fiul Meu! Uită-te bine la cruce. Ea seamănă întrucâtva şi cu o cheie. Crucea Mea este cheia care a descuiat cerul şi care descuie cerul şi raiul oricărui suflet care caută şi doreşte mântuirea. Eu am coborât această cheie pe pământ şi am lăsat-o ca pe un dar de mântuire tuturor celor care caută mântuirea. Deci, fiul Meu, prin cruce, la mântuire!"

Preot Iosif Trifa (din cartea ,,Ia-ti Crucea ta",editura Oastea Domnului-Sibiu -http://www.carteadeaur.ro/-)

DIN CANTARILE OASTEI DOMNULUI

Prea Milostiva Maica.......
Naşterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea că din tine a răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru si dezlegând blestemul a dat binecuvântare şi stricând moartea, ne-a dăruit nouă viaţa veşnică.


(canta Parintele Marian Marcus)
( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la RadioOastea Domnului
din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )



Rugaciune la Nasterea Maicii Domnului (8 septembrie)

O, Preasfanta, Preacurata si Preanevinovata dumnezeiasca Prunca si Fecioara Maria, care te-ai nascut din parinti drepti si fara prihana, spre bucuria si mantuirea a toata lumea. O, Preasfanta Fecioara, floarea firii omenesti, preafrumoasa si preainteleapta, care din tulpina uscata si neroditoare ai rasarit si care, prin a ta nastere, intristarea preafericitilor tai parinti si a toata lumea ai risipit-o; nu ne lasa pe noi, pacatosii si nevrednicii, care intru intristari si scarbe ne aflam din pricina pacatelor noastre. O, roada preasfintita a rugaciunii si a infranarii, asculta rugaciunea neputinciosilor robilor tai si, cu darul preasfintelor tale rugaciuni, ajuta-ne noua si ne invata a ne ruga lui Dumnezeu din inima, fara de raspandire si fara de forma.

Pe tine, chemarea lui Adam celui cazut, te rugam sa mijlocesti pentru noi catre Dumnezeu, ca sa ne cheme cu darul Sau la adevarata pocainta. Pe tine, Maica bucuriei, te rugam, veseleste cu darul tau sufletele noastre cele mahnite si cuprinse de intristare. Tu, Maica Luminii, mijloceste la Preabunul Dumnezeu pentru luminarea mintilor si a inimilor noastre. Tu, raiule cuvantator, ajuta-ne cu darul rugaciunilor tale sa ne curatim de intinaciunea pacatelor noastre, ca sa ajungem la dumnezeiescul rai. Tu, palatul cel insufletit al Cuvantului, ajuta-ne noua sa vedem palatul Noului Sion, cel din ceruri. Tu, Mireasa cea Preasfanta si cu totul fara de prihana a lui Dumnezeu, ajuta-ne ca sa vedem si noi, cei neputinciosi, Ierusalimul cel ceresc, pe Mireasa Mielului si Maica celor intai-nascuti. Tu, caruta Luminii, du-ne pe noi la lumina bucuriei, care de-a pururea este stralucitoare celor drepti si sfinti. Tu, norul cel in chipul porfirei cu raze de aur, umbreste-ne pe noi de acea fierbinteala a poftelor trupesti si de aprinderea maniei si a iutimii. Pe tine, ceea ce esti starea fulgerului dumnezeirii si raza cea stralucita a Soarelui celui de gand, te rugam, lumineaza-ne cu darul tau, ca sa nu uitam ca si noi suntem biserici ale lui Dumnezeu si sa nu intristam cu pacatele noastre Duhul lui Dumnezeu, Care locuieste in noi. Tu, noian al darurilor celor duhovnicesti, ajuta-ne sa dobandim si noi, nevrednicii, darul lui Dumnezeu in veacul de acum si in cel viitor. Tu, salas al Duhului Sfant, mijloceste cu darul tau la Dumnezeu, ca inima curata sa zideasca in noi si cu duh drept sa innoiasca cele dinlauntru ale noastre.

Pe tine, Maica indurarii si a mangaierii, te rugam, cu adanca umilinta a inimii, sa stai langa noi in ceasul cel mai de pe urma al vietii noastre, ca sa ne ajuti si sa ne mangai sufletele in vremea despartirii de acest trup stricacios si de veacul acesta trecator. Pe tine, porumbita intelegatoare cu aripi de aur si cu straluciri de fulger, te rugam din toata inima sa calatoresti cu noi pana ce vom trece toate vamile cele infricosatoare ale vazduhului si toata puterea intunericului celui de sub cer. Pe tine, usa vietii, a luminii si a bucuriei, te rugam sa ne ajuti sa intram pe portile cele sfinte ale imparatiei cerurilor si sa ajungem, cu darul preasfintelor si preaputemicelor tale rugaciuni, la lumina veseliei celei neasemanate si neapropiate.

Pe tine, Imparateasa cerului si a pamantului, care pururea stai de-a dreapta Sfintei Treimi si care ai nascut pe Ziditorul Serafimilor si i-ai intrecut intru cinstire pe Heruvimi, te rugam, noi, pacatosii si nevrednicii robii tai, sa stai aproape de sufletele noastre in ziua cea mare si infricosatoare a Judecatii de apoi si sa imblanzesti mania cea sfanta si dreapta a Domnului si Dumnezeului nostru Iisus Hristos, ca sa miluiasca si sa mantuiasca sufletele noastre. Amin.

DIN COMORILE OASTEI DOMNULUI

Mor si averile pe lume.....

Mor şi averile pe lume
cum mor sărmanii lor stăpâni
numai osânda lor, sau plata
nu mor ca ieri, nici azi, nici mâni.

Mor şi iubirile şi ura,
numai acei ce le-au purtat
nu mor — ci-n viaţa ceialaltă
culeg în veci ce-au semănat.

Mor chiar şi pietrele, de vreme
sau de izbiri, cum moare tot
nimic nu poate-nvinge moartea
doar faptele credinţei pot.

Mor toate-aici, căci roabe morţii
sunt toate câte s-au născut
căci moartea-i uşa care duce
spre-un Dincolo necunoscut.

Mor bucuriile ispitei
mor laudele lumii, mor
Stăpânii, Vecii şi Tiranii
— căci moartea-i plata tuturor.

Mor toţi, urmând un drum de groază
spre-un loc de moarte-ntunecat...
— numai Hristos ’viiază veşnic
pe-aceia care L-au urmat.

Traian Dorz

TALCUIREA EVANGHELIEI DIN DUMINICA A 12-A DUPA RUSALII

Tanarul avut (Matei 19,16-30)

Duminică avem la rând Evanghelia cu tânărul cel bogat care s-a apropiat de Iisus cu întrebarea: Învăţătorule bune, ce voi face să moştenesc viaţa de veci? Păzeşte poruncile, i-a zis Domnul. Le am păzit, a răspuns tânărul. Şi i-a zis Iisus lui: Încă una îţi lipseşte: împarte-ţi averile la săraci şi vino după Mine. Iar tânărul, auzind acestea, s-a întristat, căci era bogat foarte. Şi a zis Iisus: Cât de anevoie vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu cei avuţi!
Să cercetăm înţelesul acestei evanghelii. Întâi să ne întrebăm: de ce a venit tânărul la Iisus? Ce l-a adus la Iisus, căci avea şi avere şi avea şi paza Poruncilor? A venit la Iisus, pentru că nici una, nici alta nu-i dădeau liniştea şi pacea sufletească. Sufletul nostru se doreşte spre izvorul păcii şi fericirii: spre Iisus Mântuitorul. Tânărul din evanghelie plecase spre acest izvor pentru a veni la El, dar, vai, nu L-a aflat. El îi adresează Domnului cuvintele: „Învăţătorule bune“; el venise la Domnul ca la un mare cărturar, ca la un rabin învăţat; de aceea Mântuitorul îi răspunde: „Ce Mă numeşti bun?“
Mântuitorul vede îndată sufletul acestui tânăr; îl vede stăpânit de patima iubirii de avuţii, vede înlăuntrul lui idolul iubirii de avuţii. „Încă una îţi lipseşte – îi zice Domnul: leapădă-te de avuţiile tale şi vino după Mine“. Adică Mântuitorul zicea: „Tu, tânărule, ţi-ai făcut un idol din bani şi din averi… până când pe acest idol îl iubeşti mai mult decât pe Dumnezeu şi pe sufletul tău, nu poţi dobândi fericirea“.
Mântuitorul l-a pus pe tânărul din evanghelie la hotarul, la răspântia mântuirii sufleteşti, dar el n-a putut trece acest hotar. ,,S-a întristat, căci era bogat foarte, ţinea mai mult la avuţie decât la Domnul“.
Aici este cheia înţelegerii evangheliei cu tânărul cel avut; Domnul cere de la noi o viaţă predată cu totul Lui, cere de la noi să ne despărţim de toate patimile şi de toţi idolii noştri şi să mergem după El. Înţelesul acestei evanghelii nu este vinderea averilor, ci este porunca cea mare de a trăi o viaţă predată cu totul Domnului. Vinderea averilor şi împărţirea lor la săraci încă nu înseamnă nici pe departe mântuirea sufletului. Eu pot să dau săracilor tot ce am, iar inima să o las diavolului; am dobândit, oare, ceva? Pot să mă lepăd de averi, dar să rămân cu plăcerile; am dobândit ceva? Hotărât că nu! ,,Şi de aş împărţi săracilor toată avuţia mea, iar dragoste nu am (pe Domnul nu Îl am), nici un folos nu-mi este“ (I Cor. 13, 3).
Mântuitorul a cerut de la tânărul din evanghelie lepădarea de avuţii, pentru că ştia că era stăpânit de patima asta. De la alţii Domnul cere, tot aşa, să se lepede de pizme, mânii, înşelăciuni, minciuni şi alte răutăţi. ,,Cel ce vrea să vină după Mine – a zis într-alt loc Iisus – trebuie să se lepede de sine.“ Şi lepădarea de sine este un lucru tot atât de însemnat ca şi lepădarea de idolul iubirii de argint şi de avuţii.
Să nu creadă cineva că evanghelia ne-ar învăţa că trebuie să urâm avuţiile şi să le dispreţuim. O, nu! Dar cere evanghelia să nu facem un idol din ele; să nu le iubim mai mult decât pe cele sufleteşti; să nu ne înecăm în spinii lor. ,,Tot cel ce iubeşte pe tată sau mamă – tot cel ce iubeşte lumea – mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine“ (Matei 10, 37). ,,Bogăţia de ar curge, nu vă lipiţi inima de ea (Ps. 60, 10), ,,căci unde este comoara voastră, acolo este şi inima voastră (Luca 12, 34).
Dar greşeala creştinilor de azi e tocmai aici. Comoara de care se lipeşte inima noastră sunt averile şi plăcerile. Iubim mai mult cele lumeşti decât cele sufleteşti; iubim mai mult lumea decât pe Domnul. Evanghelia ne pune şi pe noi neîncetat la hotarul mântuirii sufleteşti, dar, vai, cât de puţini pot trece acest hotar, pentru că oamenii iubesc mai mult lumea decât pe Domnul şi sufletul lor.
A fi un creştin adevărat înseamnă a trăi o viaţă predată cu totul Domnului. A fi un creştin adevărat înseamnă a merge pe urmele Domnului orice ar fi să pierdem şi orice ar fi să se întâmple. A fi un creştin adevărat înseamnă ca toată comoara noastră, toată dragostea şi bucuria noastră să fie scumpul nostru Mântuitor. A fi un creştin adevărat înseamnă să-L ai pe Domnul de Stăpân şi Poruncitor în casa ta şi în viaţa ta. Să-I dai Lui cheile de la toate încăperile tale: de la casă, de la cămară, de la pod, de la pivniţă, de la inimă, de la lada cu bani etc.
Tânărul din evanghelie Îi dăduse Domnului toate cheile, dar când a venit rândul să dea cheia de la bani şi avuţii, de asta nu s-a îndurat. ,,S-a depărtat întristat, căci era bogat foarte“…
Desigur, tot aşa s-ar întâmpla – tot aşa se întâmplă – şi azi când Domnul cere cheile noastre. Unii dau bucuros o parte din chei, dar de altele nu se îndură. N-ar da unii bucuroşi şi cheile de la anumite plăceri.
Eu m-aş scrie în Oastea Domnului – zicea un om – dacă mi-aţi lăsa pipa şi femeile. O, în ce minciună trăiesc cei mai mulţi creştini de azi! Îşi închipuie oamenii că pot dobândi mântuirea cu paza unor porunci şi cu lăsarea numai de unele răutăţi. Creştinismul de azi şi creştinii de azi sunt reflectaţi clar în oglinda evangheliei din această duminică. Până e vorba de anumite datorii, „po¬runci“ şi „sfaturi“, totul merge bine; dar când lucrul ajunge la predare, la o viaţă predată cu totul Domnului, oamenii se depărtează întristaţi, ca şi bogatul din evanghelie.
Du-te într-un sat şi vorbeşte poporului despre datoriile lor de creştini, despre ţinerea Poruncilor şi despre alte sfaturi morale. Totul merge bine… oamenii te ascultă cu drag. Dar când le spui că trebuie să o rupă cu cârciumile, cu jocurile, cu petrecerile şi cu alte răutăţi şi plăceri lumeşti; când îi chemi să intre în Oastea Domnului, să trăiască o viaţă cu Domnul, se întristează îndată şi te părăsesc (ba încă te şi batjocoresc). Totul merge bine până le dai oamenilor „sfaturi morale“, Dar îndată ce-i chemi să plece pe urmele Domnului, s-a gătat. Vai, ce lucru grozav este acesta!
Creştinii de azi caută mântuirea în afară de Hristos, în afară de o viaţă trăită cu El. Dar mântuirea se poate afla numai într-o viaţă trăită cu El şi predată cu totul Lui.

Socrate şi darurile
Despre filozoful Socrate se spune că odată, de zi¬ua numelui său, învăţăceii şi admiratorii lui i-au adus fel de fel de daruri scumpe. Pe urmă, a venit un sărac şi a zis:
– Învăţătorule, eu n-am avut daruri să-ţi aduc; eu n am avut altceva să-ţi aduc decât pe mine însumi! Dispune de mine cum voieşti.
– Acesta-i darul meu cel mai scump! a zis Socrate.
Acesta este, fratele meu, darul cel mai scump pe care-l iubeşte şi-l aşteaptă Scumpul nostru Învăţător şi Mântuitor: o viaţă predată Lui, o viaţă trăită cu El şi predată cu totul în slujba Lui.

O predare
Oastea Domnului a reuşit să-I predea lui Dumnezeu mul¬te suflete şi vieţi. În „Lumina Satelor“ din anul 1927, s-a publicat următoarea preafrumoasă predare: „Rog pe Bunul Dumnezeu să-mi fie Tată, pe Iisus Îl rog să-mi fie Stăpân şi Mântuitor, pe Duhul Sfânt, Cârmuitor; Biblia şi Biserica să-mi fie călăuza vieţii mele, copiii lui Dumnezeu să-mi fie prietenii mei… Mă predau cu totul Domnului să Se folosească El de mine cum va afla de bine. Am făcut această făgăduinţă din voie slobodă. Dumnezeu să-mi dea har şi ajutor să o pot ţine“…
Ce trebuie să fac să moştenesc viaţa veşnică? a întrebat tânărul din evanghelie. Să vii după Mine! i-a răspuns Domnul. Tot aşa ne-ar răspunde şi nouă dacă L am întreba: Doamne, ce trebuie să facem ca să moştenim viaţa de veci? Să veniţi după Mine… să trăiţi o viaţă predată şi închinată Mie…

Ce Mă numiţi Bun?
Fără această predare, creştinismul nostru n-ajunge nimic.
„Ce Mă numeşti bun şi nu vrei să vii după Mine?“ i-a zis Iisus tânărului din evanghelie.
Tot aşa ne-ar putea zice şi nouă:
Ce Mă numiţi bun, şi nu mă iubiţi?…
Ce Mă numiţi Învăţător, şi nu veniţi după Mine?…
Ce Mă numiţi Mântuitor, şi nu Mă lăsaţi să vă mântuiesc?…
Ce Mă numiţi Stăpân, şi nu-Mi slujiţi Mie?…
Ce Mă numiţi Atotputernic şi nu vă încredeţi în Mine?…
Ce Mă numiţi Viaţă, şi nu doriţi Viaţa?…
Ce Mă numiţi Cale şi nu umblaţi pe ea?…
Ce Mă numiţi Înţelept, şi nu Mă întrebaţi nimic?…
Ce Mă numiţi Lumină, şi iubiţi întunericul?…
Ce-Mi ziceţi Doamne, Doamne, şi nu faceţi voia Mea? (Luca 6, 46)…

În această icoană grozavă şi dureroasă trăiesc creştinii şi creştinătatea de azi.
Iisuse, Scumpul nostru Mântuitor, ajută-ne să trăim o viaţă cu Tine, o viaţă predată Ţie, o viaţă pusă cu totul în slujba Ta! Amin.

O fetiţă a făcut de ruşine pe învăţaţi
O ceată de învăţaţi s-a strâns odată la o dispută despre Dum¬nezeire. Unii spu¬¬neau una; alţii, alta şi nu se puteau înţelege asu¬pra întrebării lor dacă es¬te Dumnezeu şi cum ar fi Dumnezeu? U¬nul dintre ei zicea:
– Nu este Dum¬nezeu; copilul când se naşte n-are credinţă; numai părinţii i-o apasă cu de-a sila în ceara inimii sale.
Atunci un altul zise:
– Să aducem a¬ici un copil şi să vedem cum i s a tipărit credinţa în ceara inimii.
Aduseră o fetiţă şi o întrebară ce ştie ea despre Dumnezeu şi cum şi-L închipuie ea pe Dumnezeu? Atunci fetiţa, desfăcân¬du şi pieptul, astfel grăi:
– Eu cred că bunul Dumnezeu este atât de mare, încât nu-L pot cuprinde cerul şi pământul, dar, pe de altă parte, este atât de mic, încât încape aici, în inimioa-ra mea…
Învăţaţii rămaseră ruşinaţi de acest minunat răspuns şi pricepură şi ei că Dumnezeu nu se poate afla prin ocoşeli omeneşti, ci numai prin credinţă.

Bogatul şi călătorul
Un biet călător sărac ceru sălaş la casa unui bogat zgârcit.
– Mergi de aici, se răsti bogatul, căci doar casa mea nu-i un han la drumul mare pentru călători!
– Îngăduie-mi, te rog, răspunse săracul, să ţi pun trei întrebări şi apoi voi pleca în drumul meu.
Cine a locuit aici înainte de dumneata?
– Tata.
– Dar înainte de dânsul?
– Bunicul.
– Şi, după dumneata, cine va locui aici?
– Fiul meu.
– Precum se vede, zise săracul, aici în casa asta nu stă nimeni de statornicie. Se duc unii şi vin alţii. Nişte călători sunteţi şi dumneavoastră, iar casa asta e un han în care ar trebui să primiţi şi pe cei săraci.
Cuvintele săracului străpunseră inima bogatului zgârcit. Din acea clipă, n-a mai respins pe săraci, ci s a făcut un izvor de milă şi milostivire pentru ei.

Parintele Iosif Trifa

(– Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an.)

SETE SI FOAME DUPA CUVANTUL LUI DUMNEZEU

Fratele Radu Rominasu
Cuvant de la Adunarea Oastei Domnului -Chechis -Salaj ,21 .08.2011
(La inceput de An Nou Bisericesc sa punem la inima aceste indemnuri
traind mai serios viata crestina).
,,Sa lepadam ortodoxia sforaietoare si sa imbratisam ortodoxia lucratoare"
(Nae Ionescu)

( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la RadioOastea Domnului
din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )
Vizionare cu mult folos duhovnicesc!