Se afișează postările cu eticheta poezie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta poezie. Afișați toate postările

marți, 2 aprilie 2013

DIN COMORILE OASTEI DOMNULUI

      Pacea Crucii Tale

 Pacea Crucii Tale, scump Mântuitor,
este-al bucuriei mele-adânc izvor.




Vreau pacea Ta, o Domnul meu,
să-mi umple inima mereu,
deplin s-o am şi s-o trăiesc,
— aşa să Te mărturisesc.





Pacea Crucii Tale mângâie deplin
ale vieţii mele răni şi plâns, şi chin.

Pacea Ta mi-alină duhul frământat
când, prin pocăinţă, sunt din nou iertat.

Pacea Ta-mi păstrează harul zi de zi
când, smerit, Cuvântul caut a Ţi-l păzi.

Pacea Ta-i odihna şi comoara mea,
n-am nimic pe lume mai de preţ ca ea.

Pacea Ta, Iisuse, o voi vrea mereu,
ea e fericirea sufletului meu.

 Traian Dorz

vineri, 15 martie 2013

DIN COMORILE OASTEI DOMNULUI

Teme-te.....!!!

 Teme-te de Ochiul Veşnic
Care-ţi vede orice-ascuns
şi de clipa când, de toate,
ai să mergi să dai răspuns.

Teme-te şi vino astăzi
la Hristos, încrezător,
numai El îţi poate-aduce
un sfârşit mântuitor.

Teme-te de focul veşnic
care arde fără scrum
şi de care nu-i scăpare
numai pe-al Golgotei drum.

Teme-te de plânsul veşnic
care-l vor vărsa-n pustiu
cei ce nu privesc spre Domnul
decât când e prea târziu.

Teme-te de chinul veşnic
ce va arde nemilos
conştiinţa celor care
lepădat-au pe Hristos.


Teme-te de-amarul veşnic
care-i partea celor răi
care n-au căutat în lume
sfintele vieţii căi.

Teme-te de Judecată,
că e vai pe veci de-acel
care la Hristos va merge
fără-a fi venit la El!

 Traian Dorz

SLAVIT SA FIE DOMNUL!

duminică, 2 decembrie 2012

IISUS HRISTOS LUMINA LUMII....si ...,,IZVORUL FERICITEI MELE VIETII"

 Mai nainte de-a-mi fi ochii

Mai nainte de-a-mi fi ochii, Tu-mi erai lumina mea,
până nici mi-era fiinţa, Tu-mi erai sămânţa-n ea.

Când nici nu-mi fusese gândul, Tu-mi erai frumosul Ţel
şi-nainte de-a-mi fi dorul, Tu-mi erai iubirea-n el…
Tu, Iisuse, Tu, Iisuse, îmi erai iubirea-n el.

Tu mi-ai rânduit cărarea până nici n-aveam vreun pas,
Tu mi-ai pus al mântuirii mai-nainte loc şi ceas;



fără Tine niciodată nici n-aş fi-nvăţat să cânt,
mut aş fi umblat prin lume, orb aş fi ajuns mormânt.
Fără Tine, fără Tine orb aş fi ajuns mormânt.

Dumnezeul meu, Izvorul fericitei mele vieţi,
Tu-mi eşti zilnic Dătătorul de minuni şi frumuseţi,

Tu-mi dai plânsul ce zâmbeşte, Tu, durerea-n care cânt,
Dumnezeul meu, cu Tine raiu-ncepe pe pământ.
Lângă Tine şi cu Tine raiu-ncepe pe pământ...

Traian Dorz
 ...Crucea suferintei ne este necesara pentru a ne mantui !

,,Încă din tinerete mă întreb la ce serveste suferinta si nu am găsit încă răspunsul potrivit. Am constatat că pentru toată lumea, pentru cei care suferă si pentru cei care nu suferă, suferinta este în acelasi timp o realitate, o problemă si o taină. Realitate pe care nu o putem evita, problemă pe care nimeni nu a reusit să o rezolve, suferinta rămâne taină. De fapt, nu e important ceea ce credem sau gândim despre suferintă; important este raportul pe care îl avem cu propria noastră suferintă. Ce putem face ca să nu suferim?
Biserica nu vrea ca oamenii să sufere. În timpul slujbelor noi ne rugăm pentru un ,sfârsit crestinesc vietii noastre, fără durere, neînfruntat, în pace si răspuns bun la înfricosătoarea judecată a lui Hristos, să cerem". Biserica doreste ca credinciosii să-si ducă viata în liniste si pace, si cât este posibil, să nu sufere. În timpul Sfintei Liturghii ne rugăm de asemeni pentru conducătorii Bisericii, pentru episcopul nostru, ,ca Domnul să-l păzească întreg, în pace, cinstit, sănătos, îndelungat în zile". După ce am făcut această cerere pentru conducătorii Bisericii, o facem si pentru noi toti, pentru că adăugăm: ,pe toti si pe toate".
Biserica doreste, deci, ca toti oamenii să trăiască în pace, să fie sănătosi si să aibă zile îndelungate. Ea nu încurajează suferinta, dar ne învată să o suportăm atunci când o întâlnim, să acceptăm partea noastră de suferintă, să o primim pentru binele nostru. Să nu ne dorim suferinta, dar să o acceptăm dacă vine. Nu e nevoie ca toti oamenii să aibă partea lor de suferintă. Unii sunt scutiti, altii o pot suporta cu usurintă, iar pentru altii este un adevărat chin. Când spun asta mă gândesc în special la suferinta fizică. Cunosc persoane care suportă o suferintă adâncă, care nu se pot misca de pe patul de boală, si care totusi radiază de bucurie, o bucurie pe care ceilalti, desi sănătosi fizic, nu o au. Unii se revoltă în fata suferintei, iar altii o ignoră. În fiecare din aceste cazuri trebuie să luăm în considerare intensitatea suferintei, căci sunt suferinte care-l pot distruge pe om.
Sunt însă persoane despre care credem că suferă, dar care stiu cum să se comporte în fata suferintei, anihilând-o. Un medic român, care crede în Dumnezeu, spunea că sunt două lucruri pe care omul nu le poate face fără credinta în Dumnezeu: să crească copii buni si să suporte o mare suferintă. Eu cred, de asemeni, că cei ce au de purtat o cruce grea, au si puterea de o duce usor, fiind persoane care cred în Dumnezeu. Ei primesc partea lor de suferintă ca venind din mâinile Domnului, stiind că dacă Domnul a îngăduit-o, nu e în zadar. Sfântul Marcu Ascetul spunea că nu e important să stim de unde vine suferinta, ci să stim cum să o primim fără să ne revoltăm. Un părinte din mănăstirea noastră, părintele Arsenie Boca, spunea: ,Dacă tot trebuie să suferim, măcar să nu suferim zadarnic". Pentru a putea folosi suferinta spre binele său, omul trebuie să creadă că suferinta are un sens pentru el, chiar dacă pe moment nu întelege. De fapt, cel care întelege si stie cum să suporte suferinta, nu mai suferă.
As spune că suferinta e o realitate pe care avem dreptul să o evităm, dacă putem, o problemă pe care avem dreptul să o rezolvăm, dacă ne stă în putintă, dar trebuie să ne plecăm în fata tainei si să folosim suferinta care ne este dată pentru progresul nostru spiritual.
Dacă nu putem să ne întelegem propria suferintă, nu vom putea întelege nici suferinta celorlalti. Putem totusi să încercăm să-i ajutăm să-si poarte suferinta. Este chiar o datorie, căci Domnul ne-a chemat să-I fim colaboratori, să ne ajutăm aproapele. Fără a avea puterea de a vindeca, avem datoria de a face tot ce ne stă în putintă pentru a-l ajuta pe cel de lângă noi. Să ne gândim la cei patru care l-au adus în fata Domnului pe paraliticul din Capernaum. Ar fi putut să astepte să se întâlnească cu Domnul, dar ei au simtit nevoia să-l aducă pe prietenul lor cât mai repede în fata Domnului, pentru a fi vindecat. Si-au dat seama că ei nu-l puteau vindeca, dar au stiut că Domnul o poate face.
Totusi, Domnul nu vindecă mereu. Pe unii îi lasă să sufere, pentru binele lor si al celor din jur. Am constatat adesea că oamenii care suferă sau care au trecut prin mari suferinte, sunt oameni puternici. Ei au căpătat o altă perspectivă asupra vietii si au dobândit unele calităti pe care oamenii scutiti de suferintă ne le pot avea. Suferinta poate fi primită ca un dar, ca o îmbogătire. Unii simt suferinta ca pe o nedreptate, ca pe ceva care nu ar fi trebuit să li se întâmple lor. Asta pentru că ei se compară cu ceilalti, ceea ce nu are nici un sens, fiecare om trebuie să-si trăiască viata care i-a fost dată. Fiecare are raportul său cu suferinta, fiecare poate câstiga ceva din suferintă. Cred că ceea ce trebuie să ne ajute este constiinta că Dumnezeu îngăduie această suferintă si că ea are un motiv, chiar dacă noi nu-l stim. Această constiintă, sau mai bine zis această încredere, ne ajută să ne purtăm crucea cu seninătate.
Pot să vă asigur că credinta în Dumnezeu ne ajută să suportăm o mare suferintă. Să ne reamintim însă că dacă am suferit, nici nu ne dorim să suferim, pentru că nici Biserica si nici oamenii nu o doresc. Să evităm suferinta dacă putem? Da! Dar să nu fugim de crucea care ne mântuie. Domnul nu ne binecuvântează o asemenea atitudine. Căci Domnul ne cere să ne purtăm fiecare crucea, crucea lepădării de sine însusi. Fără cruce nu este mântuire; mântuirea nu ne vine numai prin Crucea Domnului ci si prin purtarea propriei cruci. Când trecem printr-o ispită, printr-o boală, printr-o durere, un necaz, ne întâlnim crucea pe care trebuie să o purtăm si ea devine într-adevăr crucea mântuirii noastre.
Să fim convinsi că crucea ne este necesară pentru a ne mântui. Să-I cerem Domnului sănătate si tot ceea ce e bun, dar să-I cerem si puterea de a accepta suferinta atunci când ne este trimisă. Să-I cerem Domnului să ne întărească în credintă pentru a putea face fată tuturor încercărilor care ne vin, să-I cerem Domnului să ne ajute să purtăm cu bucurie suferinta. Sfântul Isaac Sirul spunea: ,Caută un doctor înainte de a fi bolnav si roagă-te înainte de venirea ispitei".
Să ne pregătim să suferim, suferintă fizică sau suferintă morală. Pentru a putea răbda suferinta morală si pentru a putea profita de ea, trebuie însă să ne smerim. Să nu ne tulburăm văzând că suferinta este o realitate pe care nu o putem evita, o problemă pe care nu o putem rezolva, o taină care pentru binele nostru, pentru progresul nostru spiritual ne uneste cu Crucea Domnului. Ea este o taină care ne uneste cu suferinta Domnului care avut milă de noi si ne-a mântuit, pentru că ne iubeste. Ea este o taină care ne uneste cu Domnul, care ne iubeste chiar si atunci când ne lasă să suferim si care ne sterge lacrimile atunci când stie că suferim pentru binele nostru.
Noi nu suntem singuri. Dumnezeu este cu noi. Să credem că îngerul nostru păzitor ne însoteste pretutindeni, că Maica Domnului ne ocroteste mereu si la bine si la rău. Să credem că mila Domnului ne însoteste mereu."
 
Parintele Teofil Paraianu

(Cuvânt al părintelui Teofil, înregistrat în Franta / la 20 iunie 1999 si preluat din Feuille Saint Jean Cassien, nr. 68/ iunie 2000 ,sursa: credo.ro )

luni, 26 noiembrie 2012

DIN COMORILE OASTEI DOMNULUI

DE CE NU VII ? 
 

"De nu vii de pe cărări străine
să-Mi cazi la piept ca un copil iertat?
Eu n-am fugit, când numai pentru tine,
ca Isaac am fost pe rug urcat.

Mai mult de-atât, ce jertfă de iubire?
Şi cui i-ar da mai mult de-atât prin gând:
Un fiu pierdut să râdă în neştire
Şi-un Dumnezeu să cheme lăcrimând?...

De ce nu vii când încă sunt aproape?
De ce te-ascunzi cât încă te mai chem?
De ce nu simţi lumina Mea pe pleoape
şi Harul Meu, în ceasul tău suprem?

                                                                                                                                                              De ce nu vrei să fii cu Mine-n slavă,
să colindăm alături ceru-ntreg?
Din flori de Rai, din veşnica dumbravă,
cu mâna Mea cunună să-ţi aleg!

De ce nu vii, tu suflet nehotarnic,
cât încă pot Mântuitor să-ţi fiu?
Când vei striga, va fi atunci zadarnic,
Vei plânge-amar, dar poate prea târziu!

  Costache Ioanid


marți, 25 septembrie 2012

DIN COMORILE OASTEI DOMNULUI

Dragostea

 
Dragostea care nu doare
n-are roadă numai floare
n-are lacrimi, ci-nselare
n-are viață - numai pare.

Dragostea care nu plânge
nu se-aprinde, ci se stinge,
nu se-nalță, ci coboară,
nu învie, ci omoară!

Dragostea ce nu-i fierbinte
nu te crede, ci te minte,
nu e-n soare, ci e-n ceață,
nu-ncălzeste, ci îngheață.

Dragostea ce nu-i curată
nu trezeste, ci îmbată,
nu rămâne, ci trădează,
nu-nălbeste, ci-ntinează.

Numai Dragostea Divină
nu te arde, ci te-alină,
nu te lasă, ci te ține
orice trece si-orice vine.

Numai dragostea frumoasă
legământul nu si-l lasă
și cununa nu-si desparte
nici în viață, nici în moarte!

  
Traian Dorz

luni, 16 iulie 2012

DIN CANTARILE COMORI ALE OASTEI DOMNULUI

Bolnav de iubire
(canta pr.Marian Marcus)
  
( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la RadioOastea Domnului din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )
Bolnav de iubire şi zdrobit de jale
am pornit pe drumuri lungi a Te găsi
să-Ţi sărut cu lacrimi urma urmei Tale
şi măcar o dată Faţa-a-Ţi mai privi.

Ţi-am greşit Iisuse, mi-am călcat cuvântul,
Ţi-am trădat iubirea, sunt un lepădat
dar azi sunt în stare să-nconjor pământul
să sărut obrazul care L-am scuipat.

Unde-ai mers? O, unde ai plecat Tu oare,
sfâşie căinţa sufletul meu tot
risipesc pe drumuri lacrime amare,
e pustiu şi-s singur, Doamne nu mai pot.

Viaţa mi-e zdrobită, iar în jur haine
urlă numai fiare groază şi fiori
şi-a înfipt durerea mii de colţi în mine…
— Iată Doamne plata celor trădători.

Vai, sunt gol şi singur şi privesc cu jale
stârvul pentru care eu Te-am părăsit
n-am pus preţ pe harul ascultării Tale
şi-azi mi-e-ntregul suflet ars şi pustiit.

Am crezut iubirea ceva de vânzare,
anii-atâtor jertfe i-am pierdut din gând,
scumpa mea Comoară, n-am putut fi-n stare
s-o plătesc cu sânge, dar să nu mi-o vând.

Am crezut că astfel va-nceta odată
zbuciumul şi lupta cu răniri de jar,
am zis: “da”, iar astăzi viaţa mi-e-ncleştată
De-nmiite cazne, zbucium şi amar…

Mâinile ispitei negre şi haine
vălul curăţiei crud mi-au sfâşiat
şi-aruncară-n tină sufletul din mine
— Ce-am făcut cu Tine, Darul meu Curat!

Unde-i curăţia mea de altădată,
unde-i frumuseţea limpedei priviri,
unde-i fericirea sfântă şi curată
din înfiorarea primei ei iubiri?

Unde eşti iubirea mea de-ntâia oară,
legănată-n lacrimi şi trezită-n cânt?
Azi trecută-i lupta, azi e pace-afară
dar în suflet plânge cel mai drag mormânt.

Ah, Te caut pe drumuri noaptea printre sate
pe-unde-au dus odată farmec paşii Tăi,
dar nu-i nimeni-nimeni, numai în cetate
latră tot aceaişi câini flămânzi şi răi.

Nu mai cântă câmpu-n zumzet de albine
zorii sunt departe, cerul e-nnorat,
depărtări de veacuri mă despart de Tine…
— Oare-aşa-i răsplata celor ce-au trădat!

O, de se mai poate să-mi primeşti fierbinte
lacrima căinţii, plânsul meu amar,
din acel tezaur ce-am avut ’nainte
îţi mai cer Iisuse o fărâmă doar:

Fă măcar o dată să-Ţi mai văd privirea
ca să ştiu că totuşi nu m-ai lepădat,
că în al Tău Suflet n-a-ncetat iubirea
— Să Te aflu iarăşi unde Te-am lăsat. 
(versuri scrise de Traian Dorz)

marți, 22 mai 2012

LUMINA SAU INTUNERIC?

 Linistirea si vindecarea 


 ,,Oamenii isi cauta linistirea si vindecarea lor prin spitale,sanatorii,locuri de odihna.....Si uneori li se pare ca o afla.Dar salvarea si vindecarea adevarata atat pentru trupul ,cat si pentru sufletul omului se afla numai intr-un singur loc :la Golgota,la picioarele Crucii Mantuitorului nostru Iisus Hristos.Acolo Domnul nostru Iisus Hristos ,purtand pacatele noastre,cauza bolii si nelinistii noastre ,ne-a castigat singura noastra salvare .Vindecand sufletul nostru ,El ne vindeca si trupul .Cele mai multe boli trupesti au cauza in boli sufletesti.Hristos le vindeca totdeauna.
 Insa numai daca venim cu adevarat la El.......Pacatul este cancerul vazut sau ascuns ,care duce totdeauna la pierzare pe acel care-l are si caruia nu i-l opereaza Hristos ,Rascumparatorul,singurul Vindecator al acestei ucigatoare boli.
 Hristos ,Binefacatorul nostru ,cere consimtirea vointei noastre la orice vindecare a noastra .
-Vrei sa te faci sanatos?intreaba El.
Fara vointa ta puternica ,Dumnezeu nu-ti face nimic.
Voiesti deci sa te mantuiesti - si te vei mantui! 

Traian Dorz ( din ,,Margaritarul ascuns)

 Orbul si lumanarea

 ,,Intr-o noapte intunecoasa ,un orb mergea pe drum ,avand pe umar un urcior plin cu apa si tinand in mana o lumanare aprinsa .
Un tanar ingamfat ,care-l intalni ,fu mirat vazand pe acest orb ce-si lumina calea cu o lumanare .
-Nerod ce esti,-isi zise el-la ce-ti foloseste aceasta lumanare?Noaptea precum si ziua,intunericul ca si lumina ,nu sunt acelas lucru pentru tine?
Ba da ,-ii raspunse orbul - dar eu nu duc aceasta lumanare pentru mine, ci pentru un ingamfat ca tine ,ca sa nu ma lovesti si sa-mi spargi ulciorul"

Preot Iosif Trifa ( din ,,600 de istorioare")

Geme inima din mine

Geme inima din mine
Ca un brad izbit şi frânt
Prinde pieptul să-mi suspine
Şi să strig de-amar îmi vine.

Mă-nfior şi mă-nspăimânt
Mă-ngrozesc şi eu de mine
Unde sunt!

Doamne, eu sunt singur iara,
Pier în fapte păgâneşti,
Însă lacrimi îmi izvoară
Şi căinţa mă doboară.

Te caut să mă găseşti
Te-am pierdut Iisuse iară
Unde eşti?

Amăgit de şoapte rele
Am călcat al Tău Cuvânt
Şi atras spre rău de ele
M-am pierdut în neguri grele.

Ca spre-adâncuri de mormânt,
Nu văd soare, nu văd stele -
Unde sunt!

Teama morţii mă pătrunde,
Cat spre slăvile cereşti
Şi privesc spre văi afunde,
Strig şi nimeni nu-mi răspunde.

Tu, ce-n Ceruri locuieşti,
Doamne, nu mi Te ascunde
Unde eşti?

Orbii cum doresc lumină
Muţii cum doresc cuvânt
Sufletu-mi aşa suspină
După dragostea-Ţi ce-alină.

Chinul sufletului frânt,
Doamne scapă-mă din tină
Unde sunt!

Robul Tău cu dor Te cheamă
Soare-al dragostei cereşti,
Tu-mi eşti Tată bun,
Tu mamă,
M-ai iubit ca orice seamă.

Chiar şi-aşa mă mai iubeşti
Ia-mă şi pe mine, ia-mă
Unde eşti.

Traian Dorz

marți, 8 mai 2012

DIN COMORILE OASTEI DOMNULUI

Cand nu-mi pot plange ochii

 
Când nu-mi pot plânge ochii
plecaţi la rugăciune,
trimite-mi suferinţa,
Părinte, să mă-mbune!

Când inima uscată
nu vrea să mi se inmoaie,
trimite încercarea
Părinte, să mă-ndoaie.
 


Când sufletul meu uită
săracul care cere
dă-i foamea şi dă-i setea
mi-l ceartă cu durere.

Când mâinile-mi aleargă
strângând deşertăciune,
Părinte, dă-mi mustrarea
arzând să le-mpreune.

Când buzele-mi prea umblă
cu vorba cea uşoară,
Părinte, dă-le amarul
să-nveţe-a plânge iară!

Căci când mi-ajunge viaţa
nevrednică de Tine
Părinte, doar nuiaua
îmi poate face bine. 


Traian Dorz

marți, 1 mai 2012

DIN COMORILE OASTEI DOMNULUI

CAND SPUI.......

Când spui „femeia“, ai spus „mama“, ai spus „sotia“, „fiica“, „sora“,
si-ai spus fiinta cea mai scumpa si mai iubita tuturora,
si-ai spus iubirea, si caldura, si frumusetea fara care
ar fi-un pustiu, si-ar fi-o durere, si-ar fi-o tristete tot sub soare.

Ce gol si ce singuratate era în cele sase zile
când nu era în Rai femeia pe toate luminându-i-le,
iar când a fost facuta dulce, ca dintr-un vi, ca dintr-o rana,
ce minunata întregire le-a dat fiinta diafana.
 

E-adevarat ca prin femeie a mai venit si întristarea,
dar fara ea n-ar fi viata si n-ar fi binecuvântarea,
n-ar fi cântarea, nici sarutul, nici dor sau lacrima sub stele
si ce-ar fi lumea fara-acestea si ce-ar fi viata fara ele?

Sa-L binecuvântezi pe Domnul si multumeste-I c-a facut-o
iar fata mamei si-a sotiei adie-o si sarut-o
pe fruntea orei si-a fetitei, fa semnul binecuvântarii
cu mângâierea cea mai sfânta a bucuriei si-a cântarii.

N-o întristati, ci mângâiati-o si-ajutati-o cu iubire
sa-si duca sarcina si crucea frumos si ea pre mântuire
caci când ea plânge toate, toate unt chinuite si-ntristate
iar când zâmbeste ea, ce cântec si ce lumina vine-n toate.

...Fii binecuvântata dulce si scumpa mama si sotie
si sora si fetita noastra, fiti fericite pe vecie
cu lacrimi sarutam obrajii si ochii vostri-n sarbatoare
si-ntreaga dragoste ne-o punem pe-al vostru suflet ca o floare.


TRAIAN DORZ

luni, 20 februarie 2012

DIN COMORILE OASTEI DOMNULUI

Teme-te de Ochiul Vesnic

Teme-te de Ochiul Veşnic
Care-ţi vede orice-ascuns
şi de clipa când, de toate,
ai să mergi să dai răspuns.

Teme-te şi vino astăzi
la Hristos, încrezător,
numai El îţi poate-aduce
un sfârşit mântuitor.

Teme-te de focul veşnic
care arde fără scrum
şi de care nu-i scăpare
numai pe-al Golgotei drum.

Teme-te de plânsul veşnic
care-l vor vărsa-n pustiu
cei ce nu privesc spre Domnul
decât când e prea târziu.

Teme-te de chinul veşnic
ce va arde nemilos
conştiinţa celor care
lepădat-au pe Hristos.

Teme-te de-amarul veşnic
care-i partea celor răi
care n-au căutat în lume
sfintele vieţii căi.

Teme-te de Judecată,
că e vai pe veci de-acel
care la Hristos va merge
fără-a fi venit la El!

Traian Dorz

luni, 30 ianuarie 2012

ADUCERE AMINTE............


Hotarati si statornici

Nu fi un steag aratator de vânt,
si nu primi usor orice cuvânt.
Ramâi statornic pâna la sfârsit

in ceea ce Domnul stii c-a poruncit.

Nu fi ca plopul ce tremura la orice adiere,
când vrea ispita inima si cugetul ti-l cere.
Ori c
ând vreun vântisor de prigonire bate,
tu tine spada de-ncercare si razbate.

Caci numai pestii morti sunt dusi in jos de apa,
tu fii ca un stejar ce neclintit ramâne.
Adevarat! E greu sa te lipsesti de toate,
sa-nfrunti furtuni, dureri si framântari de moarte.

Dar stiu ca-mparatia nu unor pierdevara
se va da… Ei vor fi dati afara…
Tu fii ca stânca in valuri neclintit,
ca muntele statornic si-n veci nebiruit.

""(Un cuvânt testamentar ,ultima poezie, inainte de plecarea Acasă.
)""


Fratele invatator Ioan Marini (1908-1947)

,,O fraţii mei iubiţi! Lupta a fost grea şi este grea. Şi cea care a fost rănită mai greu în lupta nemiloasă e scumpa iubire. ( Din pricina înmulţirii fărădelegii , dragostea multora se va răci ). Dar Domnul nu ne-a părăsit. Iubirea nu ne-a părăsit. Ea poate să fie din nou aprinsă în inimile reci şi să umple iarăşi de putere pe cei slabi. Chemaţi-o să vină şi să ardă din nou pe vatra sufletelor voastre, însetate după plinătatea ei."
( Ioan Marini )

luni, 16 ianuarie 2012

DIN CANTARILE OASTEI DOMNULUI

O , cata mutumire...!



( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la RadioOastea Domnului din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )

De ce n-ai multumire ?

De ce n-ai mulţumire
în inimă nicicând?
— Fiindcă mulţumirea
o dobândeşti iertând.

De ce n-ai bucurie
de tot ce-ai strâns trăind?
— Fiindcă bucuria
o afli dăruind.

De ce n-ai fericire
în suflet, ci venin?
— Fiindcă de Cuvântul
vieţii eşti străin.

De ce tânjeşte-n tine
mereu ceva ascuns?
— Fiindcă la chemarea
căinţei n-ai răspuns!

Şi n-o să ai odihnă
ci zbucium dureros
căci pacea şi odihna
sunt numai în Hristos.

Atunci doar vei cunoaşte
al vieţii Har Divin
Hristos când va fi-n tine
şi tu-n Hristos deplin.

Traian Dorz

duminică, 18 decembrie 2011

DIN COMORILE OASTEI DOMNULUI

A fost odat-un Copilas

A fost odat-un Copilas
näscut într-o livadä
în grajd, afarä din oras
...si-atât era de drägälas
ca mii si mii de îngerasi
s-au coborât sä-L vadä

În noaptea-n care S-a näscut
s-a-nfiorat pämântul
cu cântec Cerul s-a umplut
si crai din loc necunoscut
îngenunchind, când L-au väzut
I-au särutat vesmântul

Apoi trecut-au rând pe rând
ca ceasurile anii,
crestea copilul cel pläpând
Curat,
Frumos,
Cuminte,
Blând...
dar Îi cresteau cu negru gând
si Iuda
si dusmanii...

El aduna copiii buni
în jurul Lui grämadä
din stele le-aräta cununi
si sori frumosi
si mândre luni
si le-aräta cu drag minuni
cum n-au mai fost sä vadä

El îi iubea cu-atâta dor
iar ei la fel pe Dânsul
de-aveau vreun päs în viata lor
vreo cerere,
vreun plâns,
vreun dor
El le-asculta, si iubitor
le alina tot plânsul

Îi înväta cântäri de sus
din ceialaltä lume
ei ascultau cu gândul dus
cântäri cum nimeni n-a adus
povesti cum nimeni n-a mai spus
de zäri cu dulce nume.

Dar într-o zi s-au adunat
dusmanii plini de urä
L-au prins,
L-au dus
si L-au legat
cu spinii L-au încununat
si L-au lovit si L-au scuipat
si Fata I-o bäturä.

Pe cruce-apoi L-au rästignit
cu doi tâlhari a-rândul
si in mormânt pecetluit
L-au pus...
apoi L-au sträjuit..
Dar El era din cer venit
si-a biruit mormântul

Puteri nespuse El avea
pe toti sä-i nimiceascä,
dar n-a voit,
El suferea
cä-n mila Lui pe toti vroia
prin crucea Lui.

prin moartea Sa
de iad sä-i mântuiascä.

...El a-nviat si Sus în Cer
'nältatu-S-a-n märire
Dar mila multelor dureri
L-aduce cätre cei ce pier
si El coboarä când ei cer
la dânsii, cu iubire...

.............................

Ca-n vremea despre care spui
curând El iaräsi vine
sä-i ia la El în cer pe-ai Lui
Acolo unde jale nu-i...
Iisuse, când o sä-i adui
Te-ndurä si de mine.

Traian Dorz

joi, 15 decembrie 2011

DIN COMORILE OASTEI DOMNULUI

Vine Domnul Calator

Vine Domnul Calator
Cere-un loc intrebator!
Ce faci tu? Ce spui tu?
Da sau Nu, Da sau Nu,
Da sau Nu, ai sau Nu?

Vine Domnul Copilas
Cere-un loc sa-I dai salas!
Ii vei da casa ta
Nu sau Da, Nu sau Da
Nu sau Da, i-o vei da?

Cere Domnul sa-i descui
Cere-un loc in Casa Lui!
Ii vei da inima
Nu sau Da , Nu sau Da,
Nu sau Da, i-o vei da?

Maine-n usa Raiului
Ai sa bati sa-I ceri tu Lui!
Ce va fi? Vei primi?!
Da sau Nu, Nu sau Da,
Nu sau Da - tot asa!

Traian Dorz

vineri, 18 noiembrie 2011

DIN COMORILE OASTEI DOMNULUI

Fa-ti timp

În trecerea grăbită prin lume către veci,
Fă-ți timp, măcar o clipă, să vezi pe unde treci!
Fă-ți timp să vezi durerea și lacrima arzând,
Fă-ți timp să poți, cu mila, să le alini, trecând.

Fă-ți timp pentru-adevăruri și adânciri în vis,
Fă-ți timp pentru cântare cu sufletul deschis,
Fă-ți timp să vezi pădurea, s-asculți lâng-un izvor,
Fă-ți timp s-auzi ce spune o floare, un cocor.

Fă-ți timp s-aștepți din urmă când mergi cu slăbănogi,
Fă-ți timp pe-un munte, seara, stând singur să te rogi,
Fă-ți timp să stai cu mama și tatăl tău bătrâni,
Fă-ți timp de-o vorbă bună și-o coajă pentru câini.

Fă-ți timp să stai aproape de cei iubiți, voios,
Fă-ți timp să fii și-al casei în slujba lui Hristos,
Fă-ți timp să guști frumsețea din tot ce e curat,
Fă-ți timp, căci ești de taine și lumi înconjurat.

Fă-ți timp de rugăciune,de post și meditări,
Fă-ți timp de cercetarea de frați și de-adunări,
Fă-ți timp și-adună-ți zilnic din toate câte-un pic,
Fă-ți timp, căci viața trece și când nu faci nimic.

Fă-ți timp lângă Cuvântul lui Dumnezeu să stai,
Fă-ți timp, căci toate-acestea au pentru tine-un grai,
Fă-ți timp s-asculți la toate, din toate să înveți,
Fă-ți timp să dai vieții și morții tale preț.

Fă-ți timp acum, că-n urmă zadarnic ai să plângi;
Comoara risipită a vieții n-o mai strângi.
Traian Dorz

luni, 14 noiembrie 2011

Cand zaceam

Când zăceam în grea durere
suspinând în așternut
și m-ai mângâiat Iisuse,
o, atunci, Te-am cunoscut!

Când eram strain și singur
biet copil necunoscut
și-ai venit să stai cu mine
o, atunci, Te-am cunoscut!

În prăpastia pierzării
vinovat când m-am văzut
și m-ai scos pe braț, Iisuse,
o, atunci, Te-am cunoscut!

În pustiul de păcate
când plângeam un fiu pierdut
și-ai venit Tu să mă cauți,
o, atunci Te-am cunoscut!



Când am fost la greu, Iisuse,
când în chinuri m-am zbătut,
când stăteai doar Tu cu mine
o, atunci Te-am cunoscut!

- Dar când am ajuns la bine
și la ușa-mi Te-am văzut
așteptai...dar vai, Iisuse,
atunci nu Te-am cunoscut!

Traian Dorz

duminică, 30 octombrie 2011

DIN COMORILE OASTEI DOMNULUI

Cu ce ramai?

Cu ce rămâi din toate
spre câte-n lume-alergi,
cu tine-n veşnicie
ce iei să duci când mergi?

Cu ce rămâi din banii
pe care-i strângi zgârcit
când moartea o să-ntrebe
tu pentru ce-ai trăit?

Cu ce rămâi din câte
podoabe cauţi şi-mbraci
când mulţi n-aveau nici zdrenţe
ci tremurau săraci?

Cu ce rămâi din slava
deşartă ce ţi-ai strâns
când o să vină focul
cu scrâşnete şi plâns?

Cu ce rămâi din câtă
grăsime-mpovărezi
sau din frumuseţea care
găteşti şi subţiezi?

Cu ce rămâi în urma
cumplitului pârjol
când toate-arzând, pleca-vei
sărac, nebun şi gol?

Când Domnul o să vină
cu slavă sau cu munci
când tot ce-ai azi pieri-va
— cu ce rămâi atunci?

Traian Dorz

duminică, 25 septembrie 2011

DIN COMORILE OASTEI DOMNULUI

Stanca Vietii

Stânca Vieţii e scăparea
Care-n lume s-a adus
Pentru cei pierduţi în valuri,
Pentru cei fără Iisus.

Stânca Vieţii e Golgota,
E Iisus cel Răstignit
El ne-a scos din valul lumii
Jertfa Lui ne-a mântuit.

Urle marea-nfuriată,
Zboare valurile-n sus
Dar noi stam pe Stânca Vieţii
Şi ne apără Iisus.

Voi pe care valul lumii
Încă tot nu v-a răpus,
este-o Stanca Salvatoare,
Stanca Vietii e Iisus.

Ridicaţi-va ,chemati-L ,
Din al mortii voastre- apus,
Căci viata si iertare
va va darui Iisus!.

Traian Dorz

duminică, 4 septembrie 2011

DIN COMORILE OASTEI DOMNULUI


Mor si averile pe lume.....


Mor şi averile pe lume
cum mor sărmanii lor stăpâni
numai osânda lor, sau plata
nu mor ca ieri, nici azi, nici mâni.

Mor şi iubirile şi ura,
numai acei ce le-au purtat
nu mor — ci-n viaţa ceialaltă
culeg în veci ce-au semănat.

Mor chiar şi pietrele, de vreme
sau de izbiri, cum moare tot
nimic nu poate-nvinge moartea
doar faptele credinţei pot.

Mor toate-aici, căci roabe morţii
sunt toate câte s-au născut
căci moartea-i uşa care duce
spre-un Dincolo necunoscut.

Mor bucuriile ispitei
mor laudele lumii, mor
Stăpânii, Vecii şi Tiranii
— căci moartea-i plata tuturor.

Mor toţi, urmând un drum de groază
spre-un loc de moarte-ntunecat...
— numai Hristos ’viiază veşnic
pe-aceia care L-au urmat.

Traian Dorz

duminică, 28 august 2011

DIN COMORILE OASTEI DOMNULUI


Doamne, ce dator pot fi

Doamne, ce dator pot fi
harului Tău mare,
mii de vieţi dac-aş trăi
şi-aş tot vrea să pot plăti,
Doamne, ştiu că nu voi fi
niciodată-n stare!

Doamne, că mi-ai dat şi dat
aur ca din soare,
nu-i ca mine de bogat,
Doamne, nici un împărat,
dar de cât mi-ai dat şi dat
ce-Ţi voi da eu oare?

Doamne, n-am un nalt cuvânt,
nici alt dar mai mare,
doar o lacrimă şi-un cânt,
şi-acel tainic simţământ
pentru care nu-i cuvânt,
inima mea are.

Doamne, ia-mi-le-ascultând
dulcile-mi suspine
şi le-aşază lăcrimând
lângă dulcele Tău gând
care-Ţi arde aşteptând
numai după mine!

Traian Dorz ( Cântarea biruinţei)