Mai nainte de-a-mi fi ochii
Mai nainte de-a-mi fi ochii, Tu-mi erai lumina mea,
până nici mi-era fiinţa, Tu-mi erai sămânţa-n ea.
Când nici nu-mi fusese gândul, Tu-mi erai frumosul Ţel
şi-nainte de-a-mi fi dorul, Tu-mi erai iubirea-n el…
Tu, Iisuse, Tu, Iisuse, îmi erai iubirea-n el.
Tu mi-ai rânduit cărarea până nici n-aveam vreun pas,
Tu mi-ai pus al mântuirii mai-nainte loc şi ceas;
fără Tine niciodată nici n-aş fi-nvăţat să cânt,
mut aş fi umblat prin lume, orb aş fi ajuns mormânt.
Fără Tine, fără Tine orb aş fi ajuns mormânt.
Dumnezeul meu, Izvorul fericitei mele vieţi,
Tu-mi eşti zilnic Dătătorul de minuni şi frumuseţi,
Tu-mi dai plânsul ce zâmbeşte, Tu, durerea-n care cânt,
Dumnezeul meu, cu Tine raiu-ncepe pe pământ.
Lângă Tine şi cu Tine raiu-ncepe pe pământ...
Traian Dorz
...Crucea suferintei ne este necesara pentru a ne mantui !
,,Încă din tinerete mă întreb la ce
serveste suferinta si nu am găsit încă răspunsul potrivit. Am constatat
că pentru toată lumea, pentru cei care suferă si pentru cei care nu
suferă, suferinta este în acelasi timp o realitate, o problemă si o
taină. Realitate pe care nu o putem evita, problemă pe care nimeni nu a
reusit să o rezolve, suferinta rămâne taină. De fapt, nu e important
ceea ce credem sau gândim despre suferintă; important este raportul pe
care îl avem cu propria noastră suferintă. Ce putem face ca să nu
suferim?
Biserica nu vrea ca oamenii să sufere. În timpul slujbelor noi ne
rugăm pentru un ,sfârsit crestinesc vietii noastre, fără durere,
neînfruntat, în pace si răspuns bun la înfricosătoarea judecată a lui
Hristos, să cerem". Biserica doreste ca credinciosii să-si ducă viata în
liniste si pace, si cât este posibil, să nu sufere. În timpul Sfintei
Liturghii ne rugăm de asemeni pentru conducătorii Bisericii, pentru
episcopul nostru, ,ca Domnul să-l păzească întreg, în pace, cinstit,
sănătos, îndelungat în zile". După ce am făcut această cerere pentru
conducătorii Bisericii, o facem si pentru noi toti, pentru că adăugăm:
,pe toti si pe toate".
Biserica doreste, deci, ca toti oamenii să trăiască în pace, să
fie sănătosi si să aibă zile îndelungate. Ea nu încurajează suferinta,
dar ne învată să o suportăm atunci când o întâlnim, să acceptăm partea
noastră de suferintă, să o primim pentru binele nostru. Să nu ne dorim
suferinta, dar să o acceptăm dacă vine. Nu e nevoie ca toti oamenii să
aibă partea lor de suferintă. Unii sunt scutiti, altii o pot suporta cu
usurintă, iar pentru altii este un adevărat chin. Când spun asta mă
gândesc în special la suferinta fizică. Cunosc persoane care suportă o
suferintă adâncă, care nu se pot misca de pe patul de boală, si care
totusi radiază de bucurie, o bucurie pe care ceilalti, desi sănătosi
fizic, nu o au. Unii se revoltă în fata suferintei, iar altii o ignoră.
În fiecare din aceste cazuri trebuie să luăm în considerare intensitatea
suferintei, căci sunt suferinte care-l pot distruge pe om.
Sunt însă persoane despre care credem că suferă, dar care stiu
cum să se comporte în fata suferintei, anihilând-o. Un medic român, care
crede în Dumnezeu, spunea că sunt două lucruri pe care omul nu le poate
face fără credinta în Dumnezeu: să crească copii buni si să suporte o
mare suferintă. Eu cred, de asemeni, că cei ce au de purtat o cruce
grea, au si puterea de o duce usor, fiind persoane care cred în
Dumnezeu. Ei primesc partea lor de suferintă ca venind din mâinile
Domnului, stiind că dacă Domnul a îngăduit-o, nu e în zadar. Sfântul
Marcu Ascetul spunea că nu e important să stim de unde vine suferinta,
ci să stim cum să o primim fără să ne revoltăm. Un părinte din
mănăstirea noastră, părintele Arsenie Boca, spunea: ,Dacă tot trebuie să
suferim, măcar să nu suferim zadarnic". Pentru a putea folosi suferinta
spre binele său, omul trebuie să creadă că suferinta are un sens pentru
el, chiar dacă pe moment nu întelege. De fapt, cel care întelege si
stie cum să suporte suferinta, nu mai suferă.
As spune că suferinta e o realitate pe care avem dreptul să o
evităm, dacă putem, o problemă pe care avem dreptul să o rezolvăm, dacă
ne stă în putintă, dar trebuie să ne plecăm în fata tainei si să folosim
suferinta care ne este dată pentru progresul nostru spiritual.
Dacă nu putem să ne întelegem propria suferintă, nu vom putea
întelege nici suferinta celorlalti. Putem totusi să încercăm să-i ajutăm
să-si poarte suferinta. Este chiar o datorie, căci Domnul ne-a chemat
să-I fim colaboratori, să ne ajutăm aproapele. Fără a avea puterea de a
vindeca, avem datoria de a face tot ce ne stă în putintă pentru a-l
ajuta pe cel de lângă noi. Să ne gândim la cei patru care l-au adus în
fata Domnului pe paraliticul din Capernaum. Ar fi putut să astepte să se
întâlnească cu Domnul, dar ei au simtit nevoia să-l aducă pe prietenul
lor cât mai repede în fata Domnului, pentru a fi vindecat. Si-au dat
seama că ei nu-l puteau vindeca, dar au stiut că Domnul o poate face.
Totusi, Domnul nu vindecă mereu. Pe unii îi lasă să sufere,
pentru binele lor si al celor din jur. Am constatat adesea că oamenii
care suferă sau care au trecut prin mari suferinte, sunt oameni
puternici. Ei au căpătat o altă perspectivă asupra vietii si au dobândit
unele calităti pe care oamenii scutiti de suferintă ne le pot avea.
Suferinta poate fi primită ca un dar, ca o îmbogătire. Unii simt
suferinta ca pe o nedreptate, ca pe ceva care nu ar fi trebuit să li se
întâmple lor. Asta pentru că ei se compară cu ceilalti, ceea ce nu are
nici un sens, fiecare om trebuie să-si trăiască viata care i-a fost
dată. Fiecare are raportul său cu suferinta, fiecare poate câstiga ceva
din suferintă. Cred că ceea ce trebuie să ne ajute este constiinta că
Dumnezeu îngăduie această suferintă si că ea are un motiv, chiar dacă
noi nu-l stim. Această constiintă, sau mai bine zis această încredere,
ne ajută să ne purtăm crucea cu seninătate.
Pot să vă asigur că credinta în Dumnezeu ne ajută să suportăm o
mare suferintă. Să ne reamintim însă că dacă am suferit, nici nu ne
dorim să suferim, pentru că nici Biserica si nici oamenii nu o doresc.
Să evităm suferinta dacă putem? Da! Dar să nu fugim de crucea care ne
mântuie. Domnul nu ne binecuvântează o asemenea atitudine. Căci Domnul
ne cere să ne purtăm fiecare crucea, crucea lepădării de sine însusi.
Fără cruce nu este mântuire; mântuirea nu ne vine numai prin Crucea
Domnului ci si prin purtarea propriei cruci. Când trecem printr-o
ispită, printr-o boală, printr-o durere, un necaz, ne întâlnim crucea pe
care trebuie să o purtăm si ea devine într-adevăr crucea mântuirii
noastre.
Să fim convinsi că crucea ne este necesară pentru a ne mântui.
Să-I cerem Domnului sănătate si tot ceea ce e bun, dar să-I cerem si
puterea de a accepta suferinta atunci când ne este trimisă. Să-I cerem
Domnului să ne întărească în credintă pentru a putea face fată tuturor
încercărilor care ne vin, să-I cerem Domnului să ne ajute să purtăm cu
bucurie suferinta. Sfântul Isaac Sirul spunea: ,Caută un doctor înainte
de a fi bolnav si roagă-te înainte de venirea ispitei".
Să ne pregătim să suferim, suferintă fizică sau suferintă morală.
Pentru a putea răbda suferinta morală si pentru a putea profita de ea,
trebuie însă să ne smerim. Să nu ne tulburăm văzând că suferinta este o
realitate pe care nu o putem evita, o problemă pe care nu o putem
rezolva, o taină care pentru binele nostru, pentru progresul nostru
spiritual ne uneste cu Crucea Domnului. Ea este o taină care ne uneste
cu suferinta Domnului care avut milă de noi si ne-a mântuit, pentru că
ne iubeste. Ea este o taină care ne uneste cu Domnul, care ne iubeste
chiar si atunci când ne lasă să suferim si care ne sterge lacrimile
atunci când stie că suferim pentru binele nostru.
Noi nu suntem singuri. Dumnezeu este cu noi. Să credem că îngerul
nostru păzitor ne însoteste pretutindeni, că Maica Domnului ne
ocroteste mereu si la bine si la rău. Să credem că mila Domnului ne
însoteste mereu."
Parintele Teofil Paraianu
(Cuvânt al părintelui Teofil, înregistrat în Franta / la 20 iunie 1999
si preluat din Feuille Saint Jean Cassien, nr. 68/ iunie 2000 ,sursa: credo.ro )
