FERICITII NOSTRI INAINTASI , NE INDEAMNA......

...SA POSTIM !

,,… Despre însemnătatea postului, ştim cu toţii. Despre roadele lui, suntem încredinţaţi mulţi… Dar despre felul cum trebuie împlinit postul, ştim încă prea puţin; însă despre fericirea împlinirii acestora cu fapta nu ştim câţi ştim.
Că trebuie să postim toate posturile, asta o ştim cu toţii. Că trebuie să le postim întocmai cum au fost aşe­zate de la început, şi asta o ştim, poate, iar unii o mai şi împlinim, deşi acest lucru nu trebuie să‑l trâmbiţăm, că ştie Domnul Dumnezeu cât poate şi cât face fiecare din împlinirea poruncilor înfrânării… Dar sunt mereu tot mai puţini cei care se mai interesează de asta acum, când lumea face tot ce poate spre a se îmbolnăvi şi a muri cât mai grabnic de îmbuibare şi de desfrâu.

Dincolo de oprirea de la mâncare sau de la anumite mâncări, în toate zilele rânduite postului sau numai în anumite zile deosebite, cine mai gândeşte şi la cele care mai trebuie nea­părat să însoţească adevăratul post? Câţi gândim, câţi luăm seama şi mai ales câţi ne oprim, ferindu‑ne de ceea ce credem că ne este îngăduit oricând? Câţi renunţăm la dorinţa la care credem că avem dreptul în orice timp?

Datorită acestor înfrânări cerute şi poruncite de Cuvântul lui Dumnezeu, postul este neplăcut omului firesc. Şi pare fără nici un folos pentru cel care îl face. Ce mare este amăgirea că acum se poate orice! O, mai târziu, cum vor vedea că nu s‑a putut chiar orice! În zilele postului, ispitele sunt şi mai mari, şi mai multe, de aceea să fim şi mai veghetori.
Oricine se scoală, acela se ridică, înălţându‑se spre lumină. Dar omul, cu cât se scoală mai repede, cu atât se luminează mai mult. Oricine porneşte tot ajunge odată. Numai că, cu cât porneşti mai devreme, mergi mai frumos şi ajungi mai liniştit. Oricine începe tot isprăveşte odată. Numai că, cu cât începe mai din timp, lucrează mai chibzuit şi sfâr­şeşte mai rodnic.

Numai în lumina lui Dumnezeu vezi luminos şi vezi clar, vezi sănătos şi vezi realitatea, vezi adevărul şi în toate direcţiile. Fără Hristos, cazi în falsele călăuziri, cazi în amă­girea luminilor rătăcitoare, care duc la zăpăceală, la nebunie şi la pierzare. De aceea, tinere, luminează‑te!

Scoală‑te şi vino la soare. Soarele îţi va da lumină şi sănătate, voioşie şi claritate, vigoare şi lărgime. Hristos te va lumina şi te va face luminos. Vino şi tu, oricare ai fi, care trăieşti în întunericul păcatelor, al deziluziilor, al falsităţilor şi al necredinţei. Scoală‑te şi vino şi vei fi luminat de Hristos. Iar dacă ai venit, rămâi în lumină, şi umblă în lumină, şi rodeşte în lumină… şi vei deveni şi tu luminos ca o parte din El.

Un suflet care de tânăr a ascultat de acest cuvânt, sculându‑se, va avea parte de o mare lumină, devenind el însuşi un luminător ascultat de multe suflete. Şi preţuit de mulţi aleşi. Înaintaşii lui vor fi binecuvântaţi din pricina lui, iar urmaşii lui vor fi înconjuraţi cu dragoste şi preţuire nemărginită tot din pricina sa.

Peste cel ce vine şi rămâne la Hristos, Harul lui Dumnezeu se va revărsa neîmpiedicat şi din belşug, în toate privinţele. Şi prin el, peste alţii. Acest har îl va face să devină un prilej de mari binecuvântări pentru Numele Domnului şi pentru Lucrarea Lui. Şi pentru cei care se vor împărtăşi din lumina lui Hristos din ele.

Curăţia omului credincios dinăuntru ca şi fru­museţea din afară sunt nu numai o cinste pentru Nu­mele lui Hristos, Care a putut înălţa prin harul Său o asemenea zidire luminoasă dintr‑o dărâmătură, dar va fi totdeauna şi o pildă, şi un îndemn pentru oricine va mai dori să devină ca el, o Casă a Domnului, un Templu al Duhului Sfânt (I Cor 6, 19). Iată ce va face Hristos şi din tine, suflete ascultător de El, dacă te scoli, dacă te luminezi şi dacă începi să trăieşti statornic în lumina Lui.

Cine aude numai cuvinte dulci, acela nu se în­dreaptă niciodată, ca şi cine aude numai cuvinte aspre. Cine vorbeşte numai despre dragostea lui Dumnezeu şi nu pomeneşte niciodată şi despre Dreptatea şi Judecata Lui, acela îşi înşală şi sufletul său, şi pe as­cultătorii săi. Ca şi cel care vorbeşte numai despre judecată şi despre pedeapsă.

O, vestitori ai Adevărului Dumnezeiesc, luaţi aminte la Amândouă Feţele acestea ale lui Dumnezeu. Vorbiţi despre întregimea Cuvântului Sfânt. Vestiţi întreg Adevărul Evangheliei lui Hristos. Mărturisiţi tot planul lui Dumnezeu (Fapte 20, 27), căci numai aşa vă veţi face întreaga datorie faţă de Adevăr şi faţă de cei care au nevoie să‑l cunoască în întregime, spre a nu se înşela din pricina voastră.

Dumnezeul Adevărului să vă lumineze deplin în asta." Amin.

Traian Dorz

 ,, Păşunile dulci "(fragment din cap.Setea si izvorul)

(sursa:http://www.comorinemuritoare.ro) 

 SLAVIT SA FIE DOMNUL! si POST CU MULT FOLOS DUHOVNICESC!

ADEVARUL ESTE CEEA CE ESTE !

Adevarul este Dumnezeu

,,Adevărul este ceea ce este! Adică este realitatea unică, neschimbată, întreagă şi eternă. Adevărul este ceea ce are valoare veşnică. Şi în mărime, şi în durată, şi în preţ. Adevărul nu are un trecut şi un viitor. Are numai un veşnic prezent. Adevărul nu are un moment al lui în care este. Şi un altul în care nu e, ci el este dintotdeauna şi pe totdeauna. Adevărul nu are un loc unde el este de un fel şi un altul unde să fie de alt fel. Ci el este acelaşi oriunde.
Ceea ce se schimbă după oameni, sau după împrejurări, sau după interese, sau după simpatii, acela nu este Adevărul, ci minciuna. Ceea ce caută la faţa omului, aceea nu este dreptatea, ci nelegiuirea. Ceea ce judecă după două feluri, pe unul aşa şi pe altul altfel, nu este legea, ci tirania. Hristos e Adevărul, pentru că El nu Se uită la faţa omului, ci la inima lui (Rom. 2, 11-16).Nu la vorbele cuiva, ci la faptele sale. Cuvântul lui Dumnezeu este Adevărul, pentru că el pătrunde ca o sabie cu două tăişuri, despărţind până la profunzime ceea ce este lumină de ceea ce este întuneric şi ceea ce este viu de ceea ce este mort (Evrei 4, 12-13). Înţelepciunea lui Dumnezeu este Adevărul, pentru că ea nu poate fi nici înşelată (Ioan 2, 23-25), nici înşelătoare (Rom. 3, 3; Isaia 54, 10).Oricine vine la El nu va fi izgonit afară (Ioan 5, 24). Dar oricine nu crede în El nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu va rămâne peste el (Ioan 3, 36).
 Adevărul poate fi asemănat cu toate acelea în care este o parte din el, dar nici una din toate acestea nu poate fi asemănată cu el, pentru că nici una nu-l reprezintă în întregime. El este fiecare – şi totuşi este mai mult decât toate. Adevărul poate fi ca o stâncă de neclintit. Dar nici o stâncă nu poate fi ca Adevărul, pentru că nu poate fi veşnică. Adevărul poate fi ca soarele strălucitor. Dar soarele nu poate fi ca Adevărul, pentru că el are schimbări, pe când Adevărul este neschimbat. Adevărul poate fi ca o apă adâncă, dar apa adâncă nu poate fi ca Adevărul, pentru că în ea mai pot fi urâciuni şi tulburări. Dar în el nu pot fi.Ci asemănarea Adevărului cu focul mi se pare cea mai potrivită. În foc nu pot dăinui nici un fel de gunoaie. În foc nu poate sta decât aurul. Tot ce este în foc se curăţă şi se încheagă. Tot ce are în sine focul devine una cu el, sfinţindu-se. Aşa este şi cu cine este în Adevăr. Sau cu acela în care este Adevărul. Când cei trei tineri au fost aruncaţi în cuptorul de foc, flăcările nu le-au ars nimic altceva decât legăturile.Când au fost aruncaţi în foc, ei erau legaţi. Dar, în foc, ei au devenit slobozi şi umblau prin cuptorul înroşit liberi (Dan. 3, 21-25). Până nu te cufunzi în Adevăr, în Hristos, o mulţime de legături te mai reţin şi nu-ţi lasă slobozenia totală. Dar când ajungi să cunoşti Adevărul, adică devii una cu Hristos prin felul de gândire, de simţire şi de trăire, atunci ai ajuns cu adevărat slobod.
Atunci tot ce poate roade molia sau rugina, tot ce poate lua furul sau moartea, nu te mai leagă şi nu te mai robeşte. Cum închisoarea îţi rupe orice legături cu lumea de afară, tot aşa şi Adevărul îţi rupe orice legături cu păcatul.
Sfinţenia vieţii este singura dovadă a cunoaşterii Adevărului. Libertatea de a face binele este singura dovadă a umblării în Adevăr. Amin
   Traian Dorz
(,,Hristos – Mijlocitorul nostru")

DREPTARUL INVATATURII SANATOASE

Despre  Sfinti

 Şi cei înţelepţi vor lumina ca strălucirea cerului şi cei ce vor fi îndrumat pe mulţi pe calea dreptăţii vor fi ca stelele în vecii vecilor" (Daniel 12, 3).
"Atunci va veni Domnul Dumnezeul meu şi toţi sfinţii împreună cu El" (Zaharia 14, 5).
"Atunci cei drepţi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor" (Matei 13, 43).

,,În zilele Sfinţilor Apostoli să fie sărbătoare, căci ei au fost învăţătorii voştri în Hristos şi prin ei aţi primit Sfântul Duh. În ziua Sfântului Ştefan, primul martir, să fie de asemenea sărbătoare ca şi în zilele altor martiri care L-au iubit pe Hristos mai presus ca pe propria lor viaţă."
( Constituţiile Apostolice)
"Biserica nu se roagă pentru mucenici cum se roagă pentru ceilalţi morţi, fiindcă ei atât de mult s-au desăvârşit prin moarte, încât nu noi, cei vii, trebuie să mijlocim pentru ei, ci ei sunt mijlocitorii noştri."
( Fericitul Augustin) 
Ce spune Parintele Iosif Trifa

 Vieţile Sfinţilor şi istoria martirilor creştini sunt pline de măreţe dovezi despre mărturisirea lui Hristos. Dragostea lor pentru Mântuitorul nostru Iisus Hristos n-a biruit-o nici sabia, nici foametea, nici chinurile, nici moartea, nici puterile veacului de acum, nici cele ale celui viitor. De aceea şi slava lor la Dumnezeu este şi va fi tot atât de mare.Sfinţii creştinismului sunt vitejii ostaşi biruitori ai Domnului şi Mântuitorului Hristos. Pildele lor sunt pentru noi, ostaşii Domnului, un mare îndemn şi un mare ajutor în luptele şi biruinţele noastre pentru Hristos. Iar rugăciunile lor sunt un sfânt sprijin pentru sufletele noastre.
Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigore, ca şi ceilalţi mari sfinţi ai Bisericii şi viteji biruitori ai lui Hristos, vor fi pentru noi întotdeauna, prin cuvântul şi prin pilda vieţii şi credinţei lor, un mare ajutor în lupta mântuirii noastre.
Prin învăţătura sfinţilor înţelegem mai bine învăţătura lui Hristos, Mântuitorul nostru. Şi prin pilda vieţii lor de biruinţă ne întărim şi noi în luptele Domnului.
Sfinţii sunt vrednici de toată dragostea şi cinstirea noastră şi pentru faptul că rugăciunile lor sunt de un mare ajutor pentru noi, cum erau ele şi pentru Sfântul Apostol Pavel (cf. Efes. 6, 19).
Înaintaşii credinţei noastre au spus lucruri minunate despre mijlocirea în rugăciune a sfinţilor pentru noi. Fericitul Augustin spune că mucenicii sunt mijlocitorii noştri, dar nu mijlocitori nemijlociţi, ci ei fac rugăciunile lor prin mijlocirea Mântuitorului Iisus Hristos cu Care sunt strâns uniţi, cum sunt unite cele mai desăvârşite mădulare în corpul lor cu capul lor. Căci, într adevăr, Iisus Hristos este Capul şi El este Singurul Mijlocitor în felul Său, căci şade la Dreapta Tatălui... De asemenea, Asterie al Amasiei, în "Cuvânt de laudă la sfinţii Mucenici", spune că sfinţii au multă putere chiar şi după moartea lor din lumea aceasta, făcând bine oamenilor, precum a fost şi cu proorocul Elisei care şi după plecarea din viaţă a avut harul nemuritor şi nedespărţit al lui Dumnezeu, har care sălăşluia lângă trupul său neînsufleţit (cf. IV Regi 13, 21).
Noi avem o datorie sfântă să dăm o evlavioasă cinstire tuturor marilor oameni de care S-a folosit atât de frumos Dumnezeu. Ei sunt de o veşnică cinste înaintea Domnului şi trebuie să fie aşa şi pentru noi.
 De aceeia ,oricine intra in Oastea Domnului trebuie:
Să se socotească şi mai îndatorat decât toţi ceilalţi oameni faţă de cei care ne-au făcut bine nouă şi altora; se cuvine să-i cinstească foarte mult pe toţi sfinţii şi aleşii lui Dumnezeu. Pe toţi înaintaşii credinţei noastre atât din Vechiul, cât şi din Noul Testament. Fiindcă ei au fost vasele sfinte şi alese de care S-a slujit Domnul nostru Iisus Hristos la mărturisirea Adevărului şi la vestirea mântuirii noastre.
Să aibă la loc de cinste în casa şi în sufletul său icoanele şi pildele sfinţilor, spre a se îndemna, şi prin aceasta, la mai multă dragoste şi jertfă pentru Domnul şi Mântuitorul nostru, după pilda vieţii ascultătoare şi sfinte a acelora pe care icoanele îi reprezintă.
Să cinstească cu evlavie sărbătorile aşezate în amintirea şi cinstirea sfinţilor, rugându-se Domnului cu stăruinţă să dăruiască şi mai departe Bisericii Sale şi Adunării noastre astfel de păstori sfinţi şi mărturisitori înflăcăraţi ai Evangheliei, cum au fost ei. Iar nouă să ne dea o credinţă de acelaşi preţ cu a lor, ca să avem şi noi o viaţă şi un sfârşit de biruinţă ca al lor.
Dacă este scris că Dumnezeu i-a ales în Biserica Sa pe unii cărora le-a dat un har mai mare şi o slujbă mai aleasă, atunci este o dreaptă datorie pentru noi să-i preţuim şi să-i cinstim deosebit. Oricine se ridică şi vorbeşte contra lor va fi pedepsit, cum au fost cei care s-au ridicat contra lui Moise, ori contra lui Daniel, ori a altor sfinţi ai Domnului.
Domnul Iisus S-a unit cu Apostolii Săi când a zis: "Cine vă primeşte pe voi, pe Mine Mă primeşte" (Matei 10, 40).
Pe cei care au fost atât de cinstiţi de Dumnezeu, suntem cu atât mai vârtos datori să-i cinstim şi noi.
"Ci m-aţi primit ca pe un înger al lui Dumnezeu, ca pe Însuşi Hristos" (Gal. 4, 14).
"Pentru că îndemnul nostru nu venea din rătăcire, nici din gânduri necurate, nici din înşelăciune" (I Tes. 2, 13).
După cum sfetnicii împăratului şi prietenii săi se bucură de o cinste aleasă... tot aşa şi noi să-i cinstim pe cei aleşi de Domnul în fruntea Bisericii Sale.
Cine este un necinstitor al Sfinţilor nu este un ostaş al Domnului.
Doamne Duhule Sfinte, Care ai chemat, ai ales şi ai pus în slujbe de cinste pe sfinţii Tăi înaintea noastră, dă-ne toată evlavia şi preţuirea pentru ei şi ajută-ne să le urmăm şi noi credinţa lor. Amin.

Voi nu-mi sunteţi în urmă

Voi nu-mi sunteţi în urmă, înaintaşi eroi,
privind spre voi, eu faţa nu mi-o întorc napoi;
cum aş putea eu oare pe urme-a vă călca
de v-aş avea în urmă, şi nu-naintea mea?

De-a pururi pilda voastră în faţă-avea-voi eu,
trăirea şi credinţa să vi-o urmez mereu;
cum aş putea odată în ochi a vă privi
de n-aş fi demn de-aceasta în fiecare zi?


(Traian Dorz– Dreptarul învăţăturii sănătoase, Editura Oastea Domnului Sibiu, 2010.)

LUMINA SAU INTUNERIC?

 Linistirea si vindecarea 

 ,,Oamenii isi cauta linistirea si vindecarea lor prin spitale,sanatorii,locuri de odihna.....Si uneori li se pare ca o afla.Dar salvarea si vindecarea adevarata atat pentru trupul ,cat si pentru sufletul omului se afla numai intr-un singur loc :la Golgota,la picioarele Crucii Mantuitorului nostru Iisus Hristos.Acolo Domnul nostru Iisus Hristos ,purtand pacatele noastre,cauza bolii si nelinistii noastre ,ne-a castigat singura noastra salvare .Vindecand sufletul nostru ,El ne vindeca si trupul .Cele mai multe boli trupesti au cauza in boli sufletesti.Hristos le vindeca totdeauna.
 Insa numai daca venim cu adevarat la El.......Pacatul este cancerul vazut sau ascuns ,care duce totdeauna la pierzare pe acel care-l are si caruia nu i-l opereaza Hristos ,Rascumparatorul,singurul Vindecator al acestei ucigatoare boli.
 Hristos ,Binefacatorul nostru ,cere consimtirea vointei noastre la orice vindecare a noastra .
-Vrei sa te faci sanatos?intreaba El.
Fara vointa ta puternica ,Dumnezeu nu-ti face nimic.
Voiesti deci sa te mantuiesti - si te vei mantui! 

Traian Dorz ( din ,,Margaritarul ascuns)

 Orbul si lumanarea

 ,,Intr-o noapte intunecoasa ,un orb mergea pe drum ,avand pe umar un urcior plin cu apa si tinand in mana o lumanare aprinsa .
Un tanar ingamfat ,care-l intalni ,fu mirat vazand pe acest orb ce-si lumina calea cu o lumanare .
-Nerod ce esti,-isi zise el-la ce-ti foloseste aceasta lumanare?Noaptea precum si ziua,intunericul ca si lumina ,nu sunt acelas lucru pentru tine?
Ba da ,-ii raspunse orbul - dar eu nu duc aceasta lumanare pentru mine, ci pentru un ingamfat ca tine ,ca sa nu ma lovesti si sa-mi spargi ulciorul"

Preot Iosif Trifa ( din ,,600 de istorioare")

Geme inima din mine

Geme inima din mine
Ca un brad izbit şi frânt
Prinde pieptul să-mi suspine
Şi să strig de-amar îmi vine.

Mă-nfior şi mă-nspăimânt
Mă-ngrozesc şi eu de mine
Unde sunt!

Doamne, eu sunt singur iara,
Pier în fapte păgâneşti,
Însă lacrimi îmi izvoară
Şi căinţa mă doboară.

Te caut să mă găseşti
Te-am pierdut Iisuse iară
Unde eşti?

Amăgit de şoapte rele
Am călcat al Tău Cuvânt
Şi atras spre rău de ele
M-am pierdut în neguri grele.

Ca spre-adâncuri de mormânt,
Nu văd soare, nu văd stele -
Unde sunt!

Teama morţii mă pătrunde,
Cat spre slăvile cereşti
Şi privesc spre văi afunde,
Strig şi nimeni nu-mi răspunde.

Tu, ce-n Ceruri locuieşti,
Doamne, nu mi Te ascunde
Unde eşti?

Orbii cum doresc lumină
Muţii cum doresc cuvânt
Sufletu-mi aşa suspină
După dragostea-Ţi ce-alină.

Chinul sufletului frânt,
Doamne scapă-mă din tină
Unde sunt!

Robul Tău cu dor Te cheamă
Soare-al dragostei cereşti,
Tu-mi eşti Tată bun,
Tu mamă,
M-ai iubit ca orice seamă.

Chiar şi-aşa mă mai iubeşti
Ia-mă şi pe mine, ia-mă
Unde eşti.

Traian Dorz

DE ZIUA MIRONOSITELOR FEMEI

Crucea surorilor noastre 

 "In toata tara noastra,ca in intreaga lume crestina,exista frumosul si evlaviosul obicei de a se aseza flori in jurul Crucii Mantuitorului nostru Iisus Hristos.
Este,in obiceiul acesta, nu numai recunoasterea evlavioasa a sufletelor ajutate si binecuvantate de Dragostea Iertatoare si plina de bunatate a Mantuitorului si nu numai o dorinta de a participa cu o raza de bucurie si de mangaiere la Crucea Mantuitorului,la suferinta lui Hristos Domnul si Mantuitorul sufletelor noastre.Al vietii acelor suflete,carora li se cere mereu o jertfa tacuta,rabdatoare si plina de iubire pentru altii.
De doua ori pe an,primavara si toamna,mainile evlavioase ale surorilor noastre acopera crucile de prin biserici,de prin cimitire sau de pe la raspantiile drumurilor cu cununi de flori...
Ce minunate sunt florile tinere si vesele ale primaverii,trandafirii albi,rosii,galbeni,impletiti cununa si asezati peste Crucea insangerata a Dragostei,prin care Dumnezeu a rascumparat lumea!
O vreme,nici nu se mai vede crucea,de parca nici n-ar fi acolo o cruce.Se vad numai trandafirii veseli,fericiti si multi,de parca ar fi numai flori acolo.
Dar vremea aceasta nu tine prea mult...
Curand vine dogoarea soarelui arzator...
loviturile ploilor repezi
si ale grindinei nemiloase.
Vin framantarile vanturilor si furtunilor necrutatoare.Soarele usuca trandafirii.Grindina ii rupe.Vantul le zboara florile.Iar in jurul crucii raman numai spinii.Si numai singuratate dureroasa si amara.Atunci nu se mai vede nici o floare,de parca nici n-ar fi fost vreodata flori acolo.
Dar vine toamna.Si o noua bogatie de flori inconjoara iarasi crucea,rasplatind-o,parca,de toata singuratatea si parasirea din vremea secetei,a grindinilor si a furtunilor.
Atunci toti spinii sunt inlaturati de peste cruce si ea este acoperita de alte flori.Care acum nu mai au spini.Impodobita astfel,crucea intra in iarna incarcata de frumusetea cununilor albe ale dragostei si recunostintei.
Scumpele noastre surori,ce tainica asemanare este intre acestea si viata noastra! Si noi avem fiecare o cruce.Pe urmele Marelui nostru Dumnezeu si Mantuitor,Mielul Rastignit al lui Dumnezeu,nici una dintre noi,nici unul dintre oameni nu poate merge la Slava fara o cruce.El Insusi a spus:"Daca voieste cineva sa vina dupa Mine,sa se lepede de sine,sa-si ia crucea in fiecare zi si sa Ma urmeze!"(Luca 9,23).
Din chiar clipa cand ne hotaram sa ne intoarcem spre a-L urma pe Hristos,noi primim pe umerii nostri Crucea.E de fapt crucea noastra,dar parca este o prelungire a Crucii Lui.Parca este o Cruce a Lui,dupa insusi Cuvantul Sau:"Luati jugul Meu asupra voastra si invatati de la Mine,caci Eu sunt bland si smerit cu inima; si veti gasi odihna sufletelor voastre.Caci jugul Meu este bun si sarcina Mea este usoara"(Matei 11,29-30). Dar...noi pe pamant nu putem avea alta soarta decat soarta Domnului nostru,daca umblam pe urmele Lui.Si daca ne straduim sa ne schimbam mereu chipul vietii noastre dupa trairea Sa din viata pamanteasca.
La inceputul vietii noastre cu Hristos si in primele zile ale primaverii noastre duhovnicesti,fiecare dintre noi traim clipe de parca nici nu mai suntem pe pamant.Bucuriile fratesti,caldele si frumoasele bucurii,sunt ca din cer.Bucuria adunarilor si a Cuvantului Sfant la fel.A cantarilor inaltatoare si a rugaciunii stralucite si fericite nu mai are seaman pt noi.Bucuriile revarsarilor Duhului...toate,toate acestea impreuna sunt ca niste cununi vesele de trandafiri ceresti,care acopera crucea noastra,de parca nici n-am avea o cruce.Asa a fost si in viata Mantuitorului la inceput...Multimi mari,primiri fericite,minuni si cantari,libertate si bucurie...de parca nici nu purta o povara,si parca nici nu venise pt. suferinta,si parca nici nu era sortit pt. o Jertfa.Acestia erau trandafirii care acopereau atunci si Crucea lui Iisus.
Asa a fost si cu Lucrarea Oastei Domnului la inceput.Tot asa:multimi mari,primiri sarbatoresti,pretuire neobijnuita,usi deschise,brate primitoare,cuvinte de lauda,libertate si pretuire.Acestia erau trandafirii care acopereau si Crucea Oastei atunci.Dar nici vremea aceasta n-a tinut prea mult.A tinut numai atata cat a trebuit sa fie cunoscute Solia Evangheliei,Vestea Mantuirii,Calea Vietii.
Dupa aceea,au venit dogorile incercarilor.Ploile batjocurilor.Grindinile loviturilor.Vanturile framantarilor dureroase.Patimile si Golgota...Atunci crucea ramasese fara flori...numai cu spinii uscati si nemilosi,numai cu singuratatea dureroasa,numai cu lacrimile insangerate.
Suferintele si incercarile de atunci i-au uscat repede pe unii.Ploile batjocurilor i-au frant pe altii.Grindinile loviturilor i-au facut pe cei mai multi sa se lepede.Iar framantarile vanturilor potrivnice au facut pe multi sa se lase dusi cine stie pe unde,cine stie pt. ce.
Si Crucea lui Iisus a ramas odata goala.
Crucea Oastei a ramas tot la fel.
Si vine o vreme cand si crucea ta,sora noastra scumpa,poate sa ramana tot asa.In casa ta pot sa vina necazuri...in fratietatea ta pot sa vina lepadari,in sufletul tau pot sa vina indoieli.Sotul tau sau parintii,sau copiii tai pot sa te paraseasca sau sa te chinuie...Bucuria si mangaierea frateasca sa ti-o pierzi...Partasia cu Domnul sa ti se rupa...
Si tu sa ramai astfel vreme indelungata poate numai cu durerile crucii tale.Numai cu povara zdrobitoare a deznadejdii tale.Dar nu uita atunci,scumpa noastra sora! Crucea mai are o parte: partea ei launtrica.Partea ei tainica.Partea ei dumnezeiasca.Afla si tu atunci ca partea cea launtrica a crucii tale este partea cea adevarata,si nu cea din afara.Afla atunci,ca adevarata frumusete a crucii nu sta in florile si in trandafirii care o impodobesc pe dinafara,ci in puterea si in harul si in slava care stau pe dinauntrul ei.
In primirea si purtarea ei cu seninatate.
In suferinta ei cu bucurie.
In jertfirea prin ea cu dragoste.
In aceasta sta taina puterii Crucii lui Hristos.
In patrunderea acestora sta taina intelepciunii Duhului. Si in cuprinderea acestora sta taina biruintei si mantuirii noastre.Caci in Cruce este puterea lui Dumnezeu(Gal 6,14; I Cor 1,24)
Ca in toamna vietii noastre,vom intra in odihna mortii si vom trece spre Primavara Vesniciei,cu toata crucea noastra acoperita de florile fara spini ale binecuvantarilor lui Dumnezeu si ale scumpilor nostri.

Slava vesnica Tie,Marele nostru Dumnezeu si Mantuitor,a Carui Tainica Iubire si Intelepciune a ales Crucea,ca mijloc al mantuirii neamului omenesc! Si suferinta,ca mijloc de ispasire a pacatului tuturor oamenilor.Si Jertfa,ca mijloc al Dragostei Tale fata de noi si a noastra fata de Tine...Te rugam sa ne deschizi si noua mintea si inima,spre intelegerea si primirea acestor adevaruri!Pentru ca,prin ascultarea si trairea lor,sa ne invrednicim de harurile Crucii Tale,de puterea si biruinta ei in purtarea cu dragoste si cu rabdare a crucii noastre,pe urmele Crucii Tale.Amin.

Tu stii la ce necazuri

Tu stii la ce necazuri,Doamne,
in lumea asta ne-ai trimis.
Fa sa-ndraznim,s-avem credinta,
sa biruim,cum Tu ne-ai zis!

Tu stii ca-n lume-asa ca mieii
la lupi ai spus ca ne trimiti.
Pazeste-ne-ntre ei,Iisuse,
sa nu putem fi nimiciti!

Tu stii ce slabi suntem,adesea,
si ce ispite tari avem.
Fii ne-ncetat cu noi in lupta
si-ajuta-ne sa nu cadem!

Tu stii ce rara e iubirea
si-n lume ce putin traim.
Nu-ngadui sa fim,o,Doamne,
prea despartiti de ce iubim!

Tu stii ce grea-i in lumea asta
povara slujbei care-o cei...
Da,Doamne,celor ce le-ai dat-o
si inimi pe masura ei! " 
Traian Dorz  
(sursa:www.oasteadomnului.ro/forum/ - din cartea  ,,Scumpele-Noastre-Surori")

IMPREUNA LUCRATOR CU DUMNEZEU

Vrednic de incredere

„Mulţumesc Domnului nostru Iisus Hristos, Care m-a întărit şi m-a socotit vrednic de încredere şi m-a pus în slujba Lui!“ (I Tim. 1, 12)

Iată strigătul plin de recunoştinţă prin care, poate cel mai vrednic lucrător al lui Hristos, din toate timpurile, a arătat că încrederea lui Dumnezeu este cea dintâi condiţie a unui adevărat slujitor al Său.
În Hristos, fiecare dintre ai Săi se poate încrede în orice vreme, pentru că El totdeauna Şi-a îndeplinit toate făgăduinţele Sale faţă de fiecare dintre ei.

Dar Hristos nu Se poate încrede cu adevărat decât în puţini slujitori ai Săi. Pentru că prea puţini îşi dovedesc în orice vreme şi în orice împrejurare credincioşia faţă de El. Căci numai acela care este, mai întâi, vrednic de încredere la Hristos poate ajunge să fie vrednic de crezare şi la oameni (I Cor. 7, 25).Odată, un stăpân dorea să-şi găsească printre supuşii săi un slujitor vrednic, căruia să-i poată încredinţa cele mai scumpe avuţii ale sale, precum şi îndeplinirea unor lucrări care cereau o mare vrednicie.
După ce i-a chemat la sine pe unii din cei care i se părea că ar putea fi mai potriviţi pentru ceea ce dorea el, stăpânul i-a pus la încercare.
Întâi le-a dat fiecăruia să facă unele lucrări care păreau cam fără noimă, spre a vedea dacă slujitorul le îndeplineşte după porunca stăpânului sau după capul său.
Apoi le-a aşezat în cale diferite piedici, ca să le vadă curajul şi dragostea.
După aceea a lăsat ici-colo câte un ban de aur sau câte un lucru de preţ, ca şi cum ar fi fost uitate sau pierdute, spre a vedea curăţia cugetului lor.
Dintre toţi însă, numai unul singur s-a dovedit cu adevărat vrednic. Acela care a făcut întocmai cum îi poruncise stăpânul, fără a adăuga sau a scădea nimic.
Care nu s-a dat în lături de la nici o primejdie şi jertfă.
Şi care a preţuit cugetul curat şi mâinile curate mai mult ca orice avere.
O, cu câtă bucurie l-a îmbrăţişat stăpânul său! Şi cu câtă încredere i-a dat el pe mână totul!

Oare Dumnezeu să încredinţeze El cu mai puţină grijă bogăţiile Sale cuiva?
Oare Vistiernicul Bunătăţilor, Duhul Sfânt, să dea El pe mâna cuiva darurile harului Său, cu mai puţină alegere?
Oare lui Hristos – Care, cu Preţul Sângelui Său Sfânt, Şi-a răscumpărat un popor sfânt care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune, o turmă care să-L urmeze pe El cu dragoste ascultătoare oriunde şi o lucrare, o moştenire sfântă a Lui – să-I pese mai puţin cui încredinţează aceste bunuri ale Sale decât un stăpân lumesc?
De ce sunt oare atât de puţini aleşi dintre atât de mulţi chemaţi?
Pentru că la probele de alegere trec foarte puţini.

L-am luat de la început pe Sfântul Apostol Pavel drept model de slujitor sfânt.
Să mergem acum mai adânc în cercetarea alegerii Sale şi vom vedea din spusele lui taina alegerii.
Iată câteva:
„Mulţumesc lui Dumnezeu Căruia Îi slujesc cu un cuget curat din moşi-strămoşi“ (II Tim. 1, 3).
„Ca unii care am lepădat meşteşugurile ruşinoase şi ascunse, nu umblăm cu vicleşug şi nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu…“ (II Cor. 4, 2).
„Fraţilor, eu am vieţuit cu toată curăţia cugetului meu înaintea lui Dumnezeu, până în ziua aceasta“ (Fapte 23, 1).

Din acestea şi din atâtea altele, se vede că cea dintâi condiţie pentru câştigarea încrederii lui Dumnezeu este:
1. cugetul curat în orice faptă. Apoi:
2. lepădarea oricăror meşteşugiri ruşinoase şi ascunse,
3. umblarea fără vicleşug,
4. respectarea întocmai a Cuvântului dumnezeiesc
5. vieţuirea în totală curăţie înaintea lui Dumnezeu.

Frate slujitor al lui Hristos! Cercetează-te necruţător în lumina acestor cinci condiţii şi vezi care este starea ta.
Dacă eşti printre cei mulţi chemaţi, să ştii că nu vei primi pecetea încrederii lui Dumnezeu decât dacă vei îndeplini aceste cinci condiţii.Poate „lucrezi“ împreună cu Dumnezeu şi fără ele. Şi îţi închipui că merge şi aşa, fiindcă până aici a mers.
Bagă de seamă că te înşeli! Cel ce are lopata vânturătoare nu doarme, ci lucrează şi alege.
Cel ce are ochii ca para focului cercetează totul şi ştie.
Cel ce are Cuvântul ca sabia este necruţător în ziua cercetării şi judecă (Evrei 4, 12).
Dacă nu vrei să te faci după voia lui Dumnezeu, mai bine pleacă înainte de a ajunge să fii judecat ca un stricător.
Traian Dorz (din cartea ,,Impreuna lucratori cu Dumnezeu" , ed.O.D.-Sibiu )

AVUTIA SFANTULUI MOSTENITOR

Inaintasii si urmasii

O, ce mari inaintasi am avut si noi in credinta noastra si in neamul nostru!
Cand ne apropiem de viata si de faptele lor,cand privim cu bagare de seama urmele lor si dovezile rama se pana astazi printre noi,inima noastra se umple de mandrie fata de trecut si de rugaciune fata de prezent si viitor.

O,daca am intoarce mai des si mai atenti inima spre inaintasii nostri,spre credinta si pilda lor,daca am rasfoi mai cu respect filele istoriei lor si daca am privi mai cu cutremur urmele si ruinile sfinte care ni le-au lasat ei,lacasurile si invataturile lor izvorate dintr-o credinta puternica in Dumnezeu,atunci poate ca faptele lor ne-ar trezi si pe noi.

Si am ajunge sa traim mai demni si mai vrednici de parintii nostri si de Dumnezeul lor.
Valoarea unui om nu se masoara totdeauna dupa anii lui sau dupa perii carunti ai capului sau,dupa cum nici valoarea unui sfat bun sau a unei invataturi sanatoase nu se masoara dupa haina celui care ti-o spune,ci dupa continutul sanatos pe care il are in ea insasi si il arata prin roadele sale.
Varsta cuiva ,adica viata si experienta unui om credincios,da o si mai mare valoare cuvintelor sale sanatoase si pline de seriozitatae.
Cu cat cineva are in urma lui un numar mai indelungat de ani,adica mai multe lupte,incercari si jertfe pe calea umblarii lui cu Dumnezeu, cu atat cuvintele lui au si mai mare greutate si pret.
Fiindca el vorbeste nu numai din cele invatate si primite prin credinta,ci adevarul marturisit de el a capatat pecetluirea verificarii si marturia experientei celui care l-a crezut si il marturiseste.
Cand vorbeste un om duhovnicesc ,Duhul Adevarului te incredinteaza puternic si cutremurator nu numai de valoarea adevarului pe care il auzi,ci si de valoarea omului pe care il vezi,iar tu trebuie sa le pretuiesti inalt si demn pe amandoua.
Anii multi nu sunt totdeauna o dovada de seriozitate si un motiv de netagaduit pentru primirea unei indrumari.
Multi oameni,desi batrani ,mai lasa uneori de dorit foarte mult.Si sunt alti credinciosi cu mai putini ani,dar cu mai mult har.
Sunt multi oameni mari ai Lui Dumnezeu si ai omenirii care au spus vorbe de aur si au lasat nesterse urme de lumina..................
Cand Hristos paraseste un suflet ,urmeaza prabusirea acestuia.
Cand Dumnezeu paraseste pe cineva ,aceasta este condamnarea aceluia la moartea vesnica.
Cand Dumnezeu te-a parasit ,ajungi un hoit inainte de moarte si o ruina inainte de prabusire.
Toate lucrurile te vor ura si fiecare va dori sa scape de tine.
Singur iadul te va primi cu bucurie.
Doamne ,nimic nu poate fi mai ingrozitor decat starea aceasta.
Nu lasa nici o fiinta omeneasca sa ajunga asa.
Numai cine cauta,gaseste;
numai cine priveste,acela vede;
si numai cine baga de seama,acela cunoaste.
Hristos a venit sa caute si sa mantuiasca ce era pierdut,adica pe aceia pentru care nu mai era absolut nici o nadejde de mantuire(Lc. 19, 10)
Fii binecuvantat Tu,Mantuitorul nostru Sfant!
Amin.

Traian Dorz
(culegere din cartea,,Avutia sfantului mostenitor" ed.O.D.Sibiu-2006)

PRIETENUL TINERETII MELE

CUM AS PUTEA SA MAI PLANG?

Dulce Prieten al plansului meu ascuns,nu-mi lasa inima, prea coplesita de singuratatea ei ,sa planga prea mult cand este cu Tine.
Smulge-ma din negurile mahnirii trecutului meu si inalta-ma in soarele prezentului fericit.
Chiar in timpul ploii mele,sparge-mi dintr-o data zidul norilor mei negri si fa-ma sa vad stralucirea zambetului Tau.
Atunci stropii ochilor mei vor capata stralucirea si bucuria dulce va lumina dintr-o data fata mea.
Atunci voi izbucni dintr-o data in acel fericit ras cu lacrimi,care este cel mai minunat si neuitat har dintre toate frumusetile pamantului.
Cum as putea sa mai plang eu, cand vad Fata Ta preaiubita aplecata peste mine?
Cand, in lumina ochilor Tai binecuvantati,ma oglindesc ca intr-un izvor de munte?
Si cand inima Ta dumnezeiasca sta atat de aproape aplecata peste inima mea,incat bataile si puterea le sunt aceleasi?
Cum as putea sa mai plang eu cand timpul este atat de scurt si de scump,cand partasia este atat de inalta si de adanca, iar plecarea si sosirea atat de aproape?
Cum as putea sa mai plang eu cand ceea ce am primit este atat de mult ,atat de mult?....
Dar de ce oare Te-am facut eu de atatea ori sa plangi Tu, Unicul meu Binefacator?
Stiam ca ma iubesti atata incat orice umbra a mea devine un nor pentru Tine si orice nor al meu devine pentru Tine un intuneric?
De ce am facut atunci sa curga tocmai lacrimile ochilor Mamei mele dulci?
Tocmai lacrimile acelor ochi care m-au putut iubi cel mai mult pe lume ,care m-au invaluit cu dragostea cea mai adevarata, peste toate departarile, peste toti anii, peste toate piedicile,indoielile sau greselile mele?
De ce oare n-am putut sa-mi ascund umbra si norul meu de Tine? Ca sa nu indurerez tocmai inima care, singura,nu m-a judecat niciodata cand am zdrobit-o ?Nu stiam eu oare cata bunatate este in ea?
Atunci de ce n-am stiut sa fericesc pe Acela care,singurul, a avut mila de nefericirea mea?
Nu stiam eu oare cat de mult au plans acesti ochi preaiubiti,pentru mine, in departarea mea?Am uitat eu oare cat i-am dorit de mult?
O, ochii acestia care mi-au acoperit tot ce-i durea ca si cum nu mi-ar fi vazut nici unul dintre pacatele mele!
Ca si cum nu mi-ar fi stiut nici una dintre caderile mele !
Ca si cum nu i-ar fi rusinat si nu i-ar fi durut atat de mult fiecare dintre toate acestea.
Prieten Bun ,Dragul si Singurul Prieten Bun al tineretii mele!Cat de mult imi pare rau acum pentru toate datile cand Te-am intristat cu intristarile mele!
Cat de mult ma doare acum inima mea ca plansul meu Te-a facut adeseori sa plangi atat de dureros langa mine!
Tu care tocmai prin aceasta imi aratai cat ma iubesti de mult, indura-Te de mine si alina-mi
acest vinovat plans fara lacrimi, nespus mai amar decat celalalt !
Indeparteaza de pe altarul Tau acest plans prea mult , impreuna cu tot ce am facut sa Te doara.
N-a sosit oare primavara mea? De ce nu-mi scot atunci la soare florile din umbra unde mi-au stat inghetate atata vreme?
Fereste-mi bobocii trandafirilor care se pregatesc sa infloreasca de arsitele de care ma tem.
M-au dogorit pre mult si m-au chinuit prea nemilos.
As vrea sa uit ce-i in inima mea.
Cum voi putea sa nu mai plang?

Traian Dorz (culegere din ,,Prietenul tineretii mele" ed. Oastea Domnului-Sibiu ,1999)

INTAI SA FIM

BUNURILE DUHOVNICESTI




Doua feluri de bunuri sunt pe lume:bunuri trupesti,cu care ne tinem viata pamanteasca si care pier o data cu intrebuintarea lor,si bunuri duhovnicesti ,cu care ne tinem viata sufleteasca si care,cu cat le folosim mai mult,cu atata devin mai nepieritoare.
Ce bun nemuritor,ce hrana si ce comoara vesnica este pentru orice suflet nascut din nou Biblia,Sfanta Scriptura,Cuvantul cel Sfant a Lui Dumnezeu!Ne hranim din el si ne-am tot mai hrani mereu.El se asimileaza in noi ,transformandu-ne in putere,in lumina ,in rod.
Ce bun inaltator este pentru noi rugaciunea !Ea ne indumnezeieste duhul,ni-l inalta in fata Scaunului de Har al Tatalui Ceresc.Ne imbratiseaza cu Harul Divin ,ne straluceste fata si ne intoarce dinaintea Lui Dumnezeu incarcati cu bogatiile si binecuvantarile Lui.
Ce bun slavit si fericit e Cantarea Sfanta......La ea participa cu noi cetele ingeresti si toate puterile cerurilor,care Il lauda vesnic pe Tatal si Mantuitorul nostru.Cantand cantarile Domnului,noi cantam imnurile ostirilor de stele,de planete,de galaxii care Il preamaresc pe Tatal si Binefacatorul nostru.....Cu melodiile izvoarelor,ale raurilor,ale vantului.Cu soaptele florilor,cu fosnetul frunzelor,cu tot ce canta in ceruri,pe pamant si sub pamant.
Ce bun ceresc si scump este pentru noi Biserica,Adunarea,Fratietatea sfanta a sufletelor credincioase intre care noi ne desfatam sufletul ca intre florile Raiului Lui Dumnezeu.
Ce bun binecuvantat este credinta cea vie prin care noi avem o neclintita incredintare despre iertarea pacatelor noastre prin Sangele Dulcelui,Dragului si Scumpului nostru Mantuitor Iisus Hristos,Care S-a dat pe Sine ca Pret de rascumparare pentru noi-si astfel ne-a asigurat o mantuire sigura si eterna.Prin ea ,prin credinta,ne bucuram neincetat de toate nespus de minunatele fagaduinte ale Lui Dumnezeu.
Dumnezeu a pus in noi chiar si o mana de pamant ,dar a pus in noi si un ocean de cer.Dupa cum pamantul fata de cer este doar o farama,-tot asa,ceea ce trebuie sa fie si pamantesc in noi,sa fie atat de putin cat este pamantul.....Si ceea ce trebuie sa fie ceresc in noi trebuie se fie cat cerul.
Si fiecara din aceste parti din care suntem alcatuiti ne cere mereu sa-i dam partea ei.
Dar ce nedrepti suntem noi,cei mai multi:dam pamantului putin partea cea mai mare,a cerului.
Si dam cerului nemarginit partea cea mica ,a pamantului....
Si poate nici pe aceea!................
Omul pamantesc nu iubeste sanul pamantului din care s-a nascut,-si ar face totul ca sa nu ajunga in el.Se plange ca pamantul a pus asa de putin in el si totusi si-l cere asa curand acest putin inapoi....
Iar cand trebuie sa-l dea silit,o face cu atata groaza si durere!......
Omul ceresc iubeste din tot sufletul sau sanul cel curat si dulce al cerului-si tot timpul este cu toate gandurile sale acolo,dorind sa ajunga in el cat mai curand.
Iar cand simte ca a venit ceasul fericitei intoarceri acolo de unde este rupta fiinta sa duhovniceasca,-o face cu atata dragoste si bucurie.
Iata ce deosebire ,ca de la cer la pamant,este intre un om ceresc si unul pamantesc!
Dumnezeu ne-a dat pamantul unde am pus samanta.... Cerul ni le da pe toate celelalte.
Domnul ne-a dat trupul in care purtam samanta cereasca;in ea sunt puse acele insusiri divine si printre care cele mai frumoase sunt :dragostea,poezia,rugaciunea si cantarea.
Sa ne staduim sa crestem in noi tot mai frumoase si mai implinite recoltele acestor divine valori.Culesul va fi stralucit.Ingerii Domnului stau gata si granarele ceresti ne asteapta.
Binecuvantarea Domnului este peste noi toti.
Amin.
Traian Dorz(culegere din ,,Intai sa fim",ed.Oaste Domnului-Sibiu,2008)

CARAREA TINERETII CURATE

Tanarul ca prieten


Prietenia este un lucru sfant.Prietenul adevarat iubeste oricand,dar in nenorocire ajunge ca un frate(Prov.17,18)
Si cel care iti este cu adevarat prieten tine mai mult la tine ca la un frate(Prov.18,25)
Nici una din comorile pamantesti nu este atat de scumpa ca inima unui prieten adevarat,nu numai pentru un tanar sau o tanara,dar mai ales pentru ei.
Prieteniile cele mai adevarate se fac la tinerete.Si adevaratul prieten din tinerete iti ramane prieten toata viata,devenind adeseori mai apropiat decat un frate,caci un frate nu-ti este totdeauna prieten.Dar un prieten iti este totdeauna un frate.
Tanarul cu adevarat credincios va fi pentru totdeauna prietenului sau un frate adevarat si sfant,caci prietenia lui va izvori din Duhul Sfant,fiind o roada minunuta a Duhului Sfant.Prietenia aceasta va fi strabatuta totdeauna de fiorul unei credinciosii si virtuti ceresti.
Toate roadele Duhului Sfant care sunt aratate in Cuvantul Domnului din Galateni 5,22:
dragostea,bucuria, pacea, indelunga-rabdare,facerea de bine,credinciosia ,blandetea,infranarea,curatia,toate-toate aceste minunate boabe dulci cresc pe strugurele prieteniei adevarate.
Asa i-a vazut Mantuitorul nostru Iisus Hristos pe Sfintii Sai urmasi cand le-a zis:
,,Voi sunteti prietenii Mei"(In.15,14-15)
Domnul Iisus asa Prieten a fost.Caci intradevar nu este o dragoste mai mare decat sa-si dea cineva viata pentru prietenii sai(In.15,13) Si asa a facut Domnul nostru,Prietenul adevarat al tineretii noastre.Cand spunem cuvantul sfant,,Prieten"-atunci la Singurul Prieten mai Adevarat si mai Credincios dintre toti,la Iisus Hristos-sa ne gandim.

Nedespartitul meu Prieten

Nedespărţitul meu Prieten
Mântuitorul meu Cel Sfânt,
Ocrotitorul meu Puternic,
ce-adânc îndatorat Îţi sunt!

Ce-adânc întreaga mea fiinţă
de-a Ta credinţă s-a pătruns
c-atât de plin mă simt de Tine
şi-n ce-i văzut şi-n ce-i ascuns.

Din tot trecutul vieţii mele
uitat-am tot ce cunoşteam
pe Tine însă tot mai dulce
şi mai adânc în gând Te am.

Uitat-am feţe mult iubite
ce-mi luminară-al vieţii crez,
dar Faţa Ta şi-n ochi şi-n suflet
mereu mai limpede-o păstrez.

Cu ce-am avut mai drag pe lume
stau tot mai rar şi mai puţin,
dar cerul gândurilor mele
întreg, de Tine-i tot mai plin.

Azi n-am nici amintiri din urmă
şi nici dorinţi din viitor, —
făptura Ta Slăvită-mi umple
întregul inimii fior.

Şi tot ce-aş mai dori pe lume
întregul fericirii rai
cu-ntreaga sete de iubire
în Tine-mi sunt, doar Tu le ai.

Tu mi-ai schimbat a vieţii bezne
în soare strălucit şi sfânt
— Mântuitorul vieţii mele
ce-adânc îndatorat Îţi sunt!

Cararea tineretii curate -Traian Dorz (Ed.,,Oastea Domnului"Sibiu-2004)