Dreptmăritori creştini,
Astăzi Mântuitorul
Iisus Hristos săvârşeşte o minune care ar fi trebuit să-i impresioneze
pe toţi cei ce au fost martori la ea. Un paralizat sau ,,slăbănog”, cum
îl numeşte Evanghelia, ţinuit la pat de 38 de ani, îşi redobândeşte
sănătatea pe marginea scăldătorii Vitezda, prin bunăvoinţa Domnului. Şi,
iată că ceea ce ar fi trebuit să ,,copleşească” s-a prefăcut într-o
temă de discuţie absurdă, şi minunea vindecării a fost umbrită de
formalismul bolnav şi de neputinţa iudeilor de a se bucura de binele
făcut de Hristos bietului suferind de atâta amar de vreme.
Nu a fost singura
dată când iudeii au încercat înăbuşirea faimei Domnului în ,,litera
legii”, camuflându-şi în felul acesta neputinţa lor de a recunoaşte şi
preţul ca atare binele atât de evident săvârşit de Hristos. Un om
redevine ,,om”, iar ei invocă faptul că ,,era sâmbătă”. Cu acelaşi
,,argument” au încercat să minimalizeze şi minunea vindecării omului cu
mâna uscată (Lc.6, 6-11) şi tot sub acelaşi pretext au pornit şi ancheta
pe cât de artificială, pe atât de penibilă, împotriva orbului din
naştere, pe care Hristos ,,a îndrăznit” să-l vindece tot sâmbăta (In.9,
1-38). Nimic mai josnic împotriva evidenţei binelui, decât ,,viciul de
procedură”. Dorinţa iudeilor de ,,a-L prinde în cuvânt”(Lc.20, 26) pe Iisus cu orice preţ se ascundea când după argumentul că ,,este sâmbătă şi nu-ţi este îngăduit să-ţi iei patul” (In.5,
10), când după acuzaţia directă că încalcă sâmbăta(In.9, 16), pentru
ca, în fapt, să fie doar invidia şi răutatea lor în faţa faimei tot mai
crescânde de care Se bucura Iisus în popor.Obsesia iudeilor
pentru sâmbătă era şi o maladie, dar şi un pretext. Maladie, pentru
degenerarea stupidă care cuprinsese porunca propriu-zisă din Legea lui
Moise (Ieş.20, 8-11) – făcută pentru om, iar nu omul pentru ea (Mc.
2,27) – şi pretext, pentru răutatea şi invidia care se ascundeau de fapt
în spatele acestei râvne aparent scrupuloase. E adevărat că legea
respectării zilei de odihnă cerea ,,să nu faci în ziua aceea nici un
lucru: nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici sluga ta, nici
slujnica ta, nici boul tău, nici asinul tău…”(Ieş.20, 10), însă, de
la acestea şi până la a nu dezlega boul sau asinul sâmbăta pentru a-l
duce să-l adape (Lc.13, 15), sau până la a se scandaliza de vindecarea
femeii celei gârbove (Lc.13, 16), ori de tămăduirea orbului din naştere
(In.9), precum şi a slăbănogului de astăzi, mi se pare doar o ipocrizie,
formalism bolnav, răutate şi invidie deghizate în pretinsă dragoste de
Lege.
Iubiţi credincioşi,
Asistăm în pericopa
evanghelică de astăzi de atitudinea celor ce n-au voit să preţuiască
minunea vindecării paralizatului, la ceea ce Mântuitorul a condamnat
oarecând cu intransigenţă la farisei, când i-a acuzat că ,,strecoară ţânţarul şi înghite cămila”(Mt.23, 24), precum şi la,,închiderea uşilor Împărăţiei”,
astfel încât nici ei înşişi să nu mai poată intra, dar nici alţii
(Mt.23, 13). Şi recunoaştem în iudeii suspect de scrupuloşi, atât ,,morminte văruite”(Mt.23, 27),,,paharele curăţate doar pe exterior”(Mt.23, 25), cât şi pe ,,povăţuitorii orbi” (MT.23, 24), despre care ne-a atras atenţia Hristos că ne vor călăuzi cu păguboasă râvnă în groapă (Mt.15, 14).Dumneavoastră nu aţi
recunoscut, ascultând pericopa evanghelică de astăzi, pe ,,credinciosul
de serviciu” care cu nepricepută râvnă, crezându-se ,,învăţător”, mai
mare tulburare provoacă în biserică, în dorinţa de a-i disciplina pe cei
neştiutori? Mă refer la cei care, de dragul ,,ordinii”, provoacă ei
înşişi dezordine, printr-o atitudine absolut nepedagocică de a-i învăţa
pe cei necunoscători cum sau când trebuie să se închine, pe unde au voie
şi pe unde nu au voie să treacă în lăcaşul de cult, când trebuie şi
când nu trebuie să îngenuncheze ş.a.m.d. Există persoane care au căzut
,,victimă” unor astfel de ,,lecţii publice” de creştinism, cu
finalitatea de a nu mai călca niciodată în sfânta biserică.
Alţii poate aţi
recunoscut în evanghelia de astăzi pe superstiţioniştii care nu vin
duminica în mod regulat la biserică, în schimb respectă cu stricteţe
,,tradiţia” de a nu tăia cu foarfeca vinerea; nu postesc, aşa cum se
cere, toate posturile de peste an, dar au grijă să nu spele rufe în
toate zilele de după Bobotează şi până la odovania praznicului; ţin cu
stricteţe doliu după părinţii lor trecuţi la cele veşnice, în schimb
trăiesc necununaţi creştineşte. Acestora, deopotrivă, mi se pare că Se
adresează Hristos când zice:,,Nebuni şi orbi, ce este mai mare, darul sau altarul care sfinţeşte darul”?(Mt.23, 19), sau când li se atrage atenţia fariseilor că :,,strecoară ţânţaul şi înghit cămila”(Mt. 23, 24). De prea multe ori
asistăm astăzi la râvna fără pricepere, la forme fără fond, ori la
superstiţii fără credinţă, ceea ce dovedeşte că nu toţi ştim îndeajuns
să distingem esenţialul de neesenţial, conţinutul de ,,ambalaj”, sau
litera legii de spiritul ei. Sau poate aţi întrezărit, ascultând
evanghelia de astăzi, chipul înveninat al vecinului crăpând de invidie
pentru că a văzut bucurie şi petrecere în casa voastră, ori ochii
bănuitori ai duşmanilor, siliţi a vă recunoaşte succesele? Nu vi s-a
părut că aţi recunoscut, pentru o clipă, pe cârtitorii cotidieni, care
au grijă totdeauna să scoată la iveală ,,partea cea goală a paharului”,
minimalizând şi căutând să neutralizeze orice bine săvârşit de noi prin
închipuite mijloace ori scopuri ascunse şi meschine? Întâlnim şi astăzi
astfel de oameni, care caută să întunece cu răutatea şi invidia lor
frumosul şi binele, chiar şi atunci când acestea sunt evidente. Ei sunt
exponenţii celuilalt motiv pentru care iudeii nu s-au putut bucura de
minunea săvârşită astăzi de Domnul Hristos – răutatea şi invidia care-i
rodea, văzând faima Sa crescândă.
Dragii mei,
Iată cum evanghelia
de astăzi ne dezvăluie două motive pentru care nu numai minunea aceasta
nu a fost receptată aşa cum se cuvine de conaţionalii Domnului, dar şi
învăţătura şi Persoana Sa în general. Formalismul îngust şi bolnav al
Legii vechi din inima iudeilor, prea triumfalişti pentru statutul de
popor ales, s-a arătat prea strâmt pentru a cuprinde deschiderea
,,duhului” adusă de Hristos. Implinirea Legii propovăduită de El (Mt.5,
17) a fost etichetată drept ,,hulă”(In.10, 36), în timp ce prietenia Sa
cu vameşii şi cu păcătoşii(Lc.7, 34) a fost considerată slăbiciune.
De aceea, cred că
pericopa aceasta, dincolo de minunea propriu-zisă prezentată şi de
confirmarea încă o dată că păcatul îmbolnăveşte până şi trupul, nu numai
spiritul nostru – ,,iată te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău”(In.5,
14) – ne atrage atenţia asupra acestor două păcate ce ne pândesc şi pe
noi: formalismul şi neputinţa de a ne bucura de binele aproapelui.
Formalismul merge mână în mână cu bigotismul, cu superstiţiile şi cu
dragostea de literă lipsită de duh, în timp ce neputinţa de a ne bucura
alături de aproapele ascunde răutate, invidie, complex şi competiţie
neconstructivă. Hristos, însă, a întors astăzi spatele şi unei atitudini
şi celeilalte , arătând că nu are nimic de-a face cu niciuna din ele
(In.5, 13), dar a atras atenţia asupra păcatului care poate amplifica
răul (In.5, 14).
Pentru aceasta,
datori suntem noi, creştinii, a recunoaşte şi a lucra binele în
adevăratul lui duh, nu doar formal, ci şi în spiritul lui, şi nu
selectiv, ci exhaustiv, potrivit cuvântului Domnului – ,,pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi” (Mt.23,
23). Apoi, e necesar să înţelegem că relaţiile noastre cu aproapele
trebuie guvernate mai degrabă de dragoste decât de judecată critică, mai
mult de compasiune decât de patimă, mai mult de înţelegere decât de
suspiciune, răutate ori invidie. Având aceste dorinţe în minţile şi
inimile noastre ca dreptare diriguitoare la tot lucrul cel bun, vom
putea câştiga şi noi adevărata înţelepciune şi bunul discernământ care
ne poate preface în admiratori, înţelegători şi următori ai
învăţăturilor Mântuitorului Hristos, arătând înţeleaptă pricepere a
râvnei celei bune şi dragoste nefăţarnică şi nepătimaşă faţă de
aproapele nostru, Amin.
Prea Sfintitul Episcop Sebastian ,al Slatinei si Romanatilor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu