SPRE POARTA VESNICIEI

Sa calatorim cu parintele Iosif la Ierusalim!

,,......ajungem la Betania – satul lui Lazăr, prietenul Domnului, şi al surorilor lui, Marta şi Maria – care nu este departe de Ierusalim...
Întreg satul Betania este astăzi doar o adunătură de câteva case sărace cu oameni săraci. Locul unde a fost casa celor două surori e astăzi doar o ruină de bolovani.
Mă aşez pe o piatră, mă uit şi mă gândesc la cuvintele Mântuitorului, cu Marta şi cu Maria... (Luca 10, 38-42).Pe locul acesta, a fost odată Marta cea zorită cu alergările. Azi totul este o ruină de pietre. Stând aici, pe aceste pietre, strig şi eu cu durere: Marto, Marto... Unde sunt cheile tale, alergările tale, adunătura ta?... Iată, de toate s-a ales praful şi ruina! Însă partea cea bună a Mariei nu se va lua de la ea niciodată...
De aici, de pe ruinele acestea, eu vă întreb şi pe voi : Care parte v-aţi ales voi?... De aici, de pe ruina care a fost cândva casa Martei, eu vă strig şi vouă, tuturor: Luaţi aminte să nu vă copleşească partea Martei, ci să aveţi grijă de partea Mariei, în viaţa voastră! Căci de casele şi ostenelile lumii, praful şi ruina se va alege. Numai partea cea bună a Mariei rămâne după moarte. Oare o ai tu pe aceasta?
Am trecut pe la mormântul lui Lazăr... E o peşteră adâncă şi întunecoasă în care, ca să intri, trebuie să cobori o scară de 20 de trepte, apoi dai de două încăperi. În încăperea din fund a fost mormântul lui Lazăr... La plecare sărut, cu lacrimi fierbinţi, o piatră din mormântul lui, gândindu-mă că şi eu eram odată un «Lazăr» ce murisem în păcate şi Domnul meu m-a înviat la o viaţă nouă..... mergem acum pe acest din urmă drum al Domnului. Îl vom urma, însoţindu-L din Sâmbăta Floriilor şi până la Golgota. Vom duce, sufleteşte, pe cititorii noştri pe urmele Patimilor Mântuitorului, pentru ca să sfârşim cu Jertfa Lui cea Sfântă de pe Golgota...
...De aici, din Betania, a plecat Mântuitorul spre Ierusalim în Duminica Floriilor, în dimineaţa ce a urmat după cina din casa lui Simon-leprosul...
Iată, Mântuitorul nostru stă gata de plecare pe calea cea grea şi sfântă a pătimirii. O, Iisuse, Scumpul meu Mântuitor, mă alătur şi eu sufleteşte acestei gloate, ca un umil însoţitor al Tău.
Învredniceşte-mă, Mântuitorule, şi pe mine să merg pe calea sfintelor Tale Patimi. Învredniceşte-mă, Doamne, şi îmi dă harul Tău, ca să pot atrage şi pe alţii în acest drum al mântuirii noastre sufleteşti...
Convoiul, iată, ajunge în Muntele Măslinilor... Când, venind dinspre Betania, te iveşti în vârful Muntelui Măslinilor, dintr-o dată se vede jos, în faţă, întreg Ierusalimul şi jurul Lui... Poporul mult, ce venise la Praznicul Paştelui în Ierusalim, auzise de tot ce făcuse Iisus în Betania la învierea lui Lazăr. Şi, când a văzut pe Iisus coborând de pe Muntele Măslinilor, s-a umplut de bucurie şi I-a ieşit în întâmpinare, cântând şi lăudând pe Dumnezeu, pentru toate minunile pe care le văzuse...
S-au aflat însă în gloată şi glasuri de farisei care cârteau... şi, până la urmă, glasurile acestea au fost mai puternice...
Poarta prin care a intrat Mântuitorul în Ierusalim era una dintre cele 7 porţi... Prin ea se intra de-a dreptul în Templu. Azi este zidită o moschee pe locul unde a fost Templul lui Solomon. Poarta aceasta nu mai este umblătoare. De sute de ani stă zidită de tot. Tradiţia arabă spune că această poartă s-a închis de la sine – şi că nu se va mai deschide până în Ziua cea Mare a Judecăţii... Se şi numeşte «Poarta Veşnică» sau «Poarta Veşniciei». În Ierusalimul de astăzi este numită «Poarta de Aur».
Un fior sfânt îmi cuprinde inima, auzind aceste tradiţii. Mă aplec în genunchi şi, îmbrăţişând un stâlp din «Poarta Veşniciei», încep să mă rog.
În faţa porţii, cât ţine coasta muntelui, musulmanii îşi îngroapă toţi morţii lor, pentru ca în Ziua cea Mare a Învierii să fie cât mai aproape de poarta vieţii. Un fior sufletesc de groază şi măreţie mă cuprinde, rugându-mă în mijlocul a mii şi mii de morţi care îşi aşteaptă aici Ziua Învierii şi Judecăţii. Parcă Poarta cea mare, cu toate pietrele uriaşe din ea, îmi apasă sufletul cu marea întrebare: Oare sunt şi eu gata pentru Ziua cea Mare şi Înfricoşată a Învierii şi Judecăţii din urmă?...
...Iată şi locul de unde Mântuitorul a profeţit nimicirea Ierusalimului şi sfârşitul lumii. Deschid Noul Testament şi citesc aici, la faţa locului, cele petrecute atunci şi profeţite de Mântuitorul în Matei, cap. 24... Când citeşti astăzi această profeţie, un fior de spaimă te cuprinde şi îţi vine să spui: cu adevărat acele vremi sunt cele de azi...
Iată foişorul unde s-a petrecut Cina cea de Taină... El se păstrează până în ziua de azi. În clădirea aceasta este acum o moschee musulmană, dar cu învoirea arabilor poţi intra în ea. Foişorul este acum o încăpere goală, rece şi neîmpodobită... Se spune că tot aici ar fi şi mormântul lui David...
Aici a stat la masa Cinei celei de Taină şi Iuda.
Să luăm aminte la sfârşitul cel fioros al vânzătorului şi să avem grijă să nu cădem în păcatul vânzării Domnului şi a fraţilor noştri...
Iată şi locul unde s-a ţinut sfatul trădării lui Iuda. Se păstrează şi azi, dincoace de Ierusalim; e în vârful unui deal... Pe locul acesta este acum un pom bătrân şi singuratic, cu crengile uscate şi bătute de vânturi... Totul parcă predică aici despre urmările şi blestemul grozavului păcat al trădării, al lăcomiei de argint, al celui ce primeşte în inima lui pe diavolul...
De aici, iată-ne ajunşi în grădina Ghetsimani... Pe vremea Mântuitorului, muntele Măslinilor şi grădina Ghetsimani erau pline cu păduri de măslini... Azi însă nu mai este aşa... acum sunt pline cu clădiri, cu drumuri, cu garduri moderne... O, cât aş dori să găsesc aici un loc tainic în care să mă pot retrage şi să mă rog...
Iată locul unde S-a rugat Domnul Iisus, în seara Patimilor Sale, cu lacrimi şi cu sudori de sânge, pentru biruinţa mântuirii noastre. Iată aici, aproape de acest loc, stânca unde au adormit ucenicii Mântuitorului. O, ce fior sfânt şi neuitat am avut, rugându-mă în acest loc! Am adus din acest loc un fior ce va rămâne de-a pururi neuitat în sufletul meu şi în inima mea. Pe locul unde S-a rugat Mântuitorul meu cu sudori de sânge, mai mult am plâns decât m-am rugat. Nu puteam altcum.
Stând în locul unde El S-a rugat pentru mine cu sudori de sânge, eu mă simţeam atât de vinovat, atât de ticălos, atât de nerecunoscător, încât faţă de sudorile şi de durerile Lui n-aveam alt răspuns şi alte cuvinte decât lacrimile.
Îmi venea parcă să mă ridic, să mă depărtez cât mai repede din acest loc preasfânt. Însă mă opreau în loc sudorile Lui şi durerile Lui pe care le simţeam cum picură peste ticăloşia vieţii mele iertare, o nespus de dulce şi scumpă iertare...
Văzând piatra unde au adormit Apostolii Domnului, am plâns, aducându-mi aminte de câte ori am adormit şi eu în somnul păcatelor...
Pelerinii care au fost la Ierusalim şi-au adus de acolo tot felul de amintiri, multe cumpărate de pe la negustori... Eu mi-am adus din grădina Ghetsimani o piatră din stânca unde au adormit Apostolii. Pentru mine este o amintire de mare preţ; am pus-o într-o ramă pe peretele casei mele, ca s-o am pururea înaintea ochilor mei. De câte ori Satana se apropie de mine cu ispitele, piatra asta parcă îmi strigă cuvintele Mântuitorului: «Privegheaţi şi rugaţi-vă ca să nu cădeţi în ispită!...» De câte ori somnul ispitelor şi al păcatelor mă apleacă să adorm, piatra aceasta parcă îmi strigă: «Iosife, iară ai adormit?» De voi tăcea, de voi cerca să tac, piatra aceasta va striga după mine, precum zice Evanghelia (Luca 19, 40).
...Ne plângem mereu că ne biruie patimile şi că nu putem birui patimile, dar eu întreb: oare de câte ori ne sculăm noi noaptea să priveghem în rugăciune? Oare câte nopţi din nopţile vieţii noastre le petrecem noi în rugăciune? Şi câte în... deşertăciuni?
Să mergem mai departe... Iată locul unde a fost prins Mântuitorul. Acest loc este tot în apropierea stâncii unde adormiseră ucenicii... Pe locul prinderii sunt şi azi nişte măslini bătrâni... sunt şase la număr. Măslinii trăiesc foarte mult... Despre cel mai bătrân dintre ei se spune că ar fi fost martor la cele ce s-au petrecut în fioroasa noapte de Joia Mare şi că a văzut pe Mântuitorul. Lângă acest măslin va fi dat Iuda sărutarea cea vicleană Mântuitorului şi pe acest loc a fost prins şi legat Domnul Iisus...
O, ce fior sufletesc am simţit lângă măslinii cei bătrâni din Grădina Ghetsi-mani!... Când vântul adie prin crengile lor, în spatele lor parcă auzi fioroasa istorie a celor ce s-au petrecut aici.
Îngenunchez lângă măslinul cel mai bătrân să mă rog. Un fior îmi străbate sufletul. Poate că eu, nevrednicul şi păcătosul, stau chiar pe locul unde a stat Mântuitorul... Poate că stau pe locul unde a fost Iuda, poate că stau pe locul unde Apostolii au fugit...
Mântuitorul meu, Iisuse Doamne, iartă-mă că de atâtea ori, poate, şi eu am fost în chipul lui Iuda: din gură am vorbit una, iar în inimă am copt alta... Te-am sărutat cu rugăciunea mea, dar cu fapta Te-am vândut...
Dragă cititorule, poate că şi tu stai pe locul lui Iuda... Ridică-te, dragă suflete, şi vino pe locul Mântuitorului!...
Să urmăm pe Mântuitorul la curtea lui Ana... Aici a primit El primele lovituri peste Faţa lui Sfântă...
De la Ana a fost dus la Caiafa, unde a fost cercetat cu ură şi judecat cu nedreptate, scuipat şi bătut...
În curtea lui Caiafa se vede şi astăzi locul unde a fost bătut Iisus. Este azi acolo o mânăstire armeană. Se păstrează şi azi stâlpul de care Iisus a fost legat în timpul când Îl băteau. Cu sufletul înfiorat am îngenuncheat pe acest loc şi, îmbrăţişând piatra sfântă, am început să plâng şi să mă rog. Nu voi uita niciodată fiorul acelui loc. Mi se părea că aud loviturile ce le răbda Mântuitorul... şi batjocurile celor ce-L băteau.
Dar şi mai mult decât acest fior mă pătrundea gândul că Iisus Mântuitorul a suferit această bătaie şi hulă pentru mine, pentru păcatele mele şi mântuirea mea.
O, Dulcele meu Mântuitor, aici ai stat Tu, legat la acest stâlp, ca să mă dezlegi pe mine din lanţurile cumplite ale patimilor şi păcatelor...
De la Ana, Iisus este dus, în zorii zilei următoare, la curtea lui Pilat, legat şi batjocorit ca un făcător de rele. De la unul şi până la altul era o depărtare cam de 3 km. Tot cam atâta fusese şi de la Ana până la Caiafa...
Tot drumul acesta Domnul fusese bătut, împins, batjocorit, huiduit, iarăşi bătut, iarăşi chinuit...
De aici a fost dus la Irod, ca să-L mai batjocorească şi acesta, apoi, a doua oară, din nou, la Pilat... Aici iadul a răscolit toate urile împotriva Lui, ca să-L zdrobească... Dar Domnul nu Se împotriveşte, ci rabdă cu linişte desăvârşită toate cumplitele bătăi şi batjocuri... pentru a ne dobândi nouă mântuirea...“
O, ce răsplată şi ce fericire slăvită îi aşteaptă pe cei credincioşi! Aceştia vor intra pe porţile Ierusalimului Ceresc... şi ceea ce ochii n-au văzut, urechile n-au auzit şi mintea omenească nu poate să-şi închipuie, aceea îi aşteaptă pe cei credincioşi în celălalt Ierusalim.
...Dragă cititorule, noi n-avem locuinţă stătătoare aici pe pământ. Casa şi locuinţa noastră cea adevărată nu sunt casa şi locuinţa aceasta de pe pământ... Noi avem o altă locuinţă... aceea pe care ne-a făgăduit-o Domnul când a zis: «Eu Mă duc să vă pregătesc un loc...» (Ioan 14, 1-14). Domnul nostru Iisus Hristos pe toţi ne-a făcut „moştenitori“ ai Ierusalimului Său cel Ceresc. Ne-a făcut prin Jertfa cea Sfântă a Sângelui Său. Însă, vai, cei mai mulţi oameni îşi pierd această moştenire cerească pentru că nu cred şi nu primesc Jertfa Lui mântuitoare... Cei mai mulţi oameni îşi vând, ca Esau, partea lor de moştenire din Ierusalimul Ceresc, pentru poftele şi ispitele acestei lumi înşelătoare...
Spre acest Ierusalim vă chem cu toată puterea mea pe voi toţi – şi pe tine, dragă cititorule...
Apucaţi chiar acum pe calea cea strâmtă care duce la Ierusalimul Ceresc... Hotărâţi-vă pentru Domnul şi veniţi şi voi, luaţi chiar de acum drumul spre Ierusalimul cel Ceresc! Căci dacă faceţi acest lucru ne vom întâlni odată Acolo cu toţii, să cântăm împreună cu îngerii o cântare cum nu mai ştie nimeni şi cum n-a mai cântat nimeni pe acest pământ...
O călătorie este şi viaţa noastră, o călătorie spre alte tărâmuri, o călătorie spre Ierusalimul cel Ceresc. Toată viaţa noastră este o pregătire pentru această călătorie. Moartea trebuie să ne afle gata, cu toate „documentele“ în rânduială, spre a avea dreptul de a pleca şi intra în Ierusalim... Însă, vai, cei mai mulţi oameni nici nu se gândesc să-şi strângă din vreme actele de lipsă pentru acest mare drum. Şi, astfel, plecarea vine fără de veste pentru ei şi rămân fără dreptul acesta.
În clipele morţii, aşa vor vedea şi cei nepredaţi Domnului, cei nenăscuţi din nou, cei păcătoşi şi necredincioşi. Vor vedea că toţi banii lor, toate bogăţiile, toate lumeştile lor scaune, şi glorii, şi desfătări sunt o deşertăciune şi o zădărnicie. Că sufletul lor are lipsă de altceva ca să poată pleca spre Ierusalimul cel Ceresc.
Iubitul meu, hotărăşte-te azi pentru Domnul, pentru Ierusalimul Ceresc. Şi începe să-ţi strângi îndată „documentele“, faptele cele bune ale credinţei, căci se apropie şi călătoria ta. Să fii gata în ziua aceea, ca să poţi intra pe porţi în Cetate (Apoc. 22, 14).
Slăvit să fie Domnul!

Ierusalim,Cetatea mea

Ierusalim, Cetatea mea,
tot sufletu-mi suspină:
când oare, când te voi vedea,
când oare-n tine voi intra
să cânt în mântuirea ta
pe marea cristalină?

Ierusalim, sfânt dor nestins,
ce dulce va fi-n tine,
când lungul zbucium va fi-nvins,
când Ţelul drag va fi atins,
iar plânsul şters, uitat şi stins
şi zările senine.

O, Rai cu ziduri de topaz,
iubirea mea te cheamă
cu rugăciunile-n extaz,
cu râu de lacrimi pe obraz,
cu dorul să te vadă az',
strigându-ţi: ia-mă, ia-mă!

O, pân-atunci, Ierusalim,
trimite-ne din tine
arvuna Harului sublim
pe care-l cerem şi-l dorim,
biruitori să moştenim
comorile-ţi divine.

Preot Iosif Trifa
(din ,,Istoria unei Jertfe")