Noi nu te vom uita parinte (3martie 1888 - 12 februarie 1938)
( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la RadioOastea Domnului
din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )
In zilele de 11-12 februarie 2012 va avea loc la Sibiu ,Adunarea anuala a Oastei Domnului:
-sambata dimineata Sfatul Fratesc urmat de Adunarea de tineret ,seara Slujba Vecerniei in Catedrala Mitropolitana si Adunarea O.D.
-duminica dimineata plecarea in coloana de la Casa Oastei spre cimitirul Dumbrava unde se odihneste Parintele nostru Iosif Trifa si unde se va savarsi Sfanta Liturghie ,Parastas si Adunarea O.D.Sa ne intalnim cu bine ca sa ne putem bucura in rugaciuni ,in cantari si imbratisari fratesti! AMIN
SLAVIT SA FIE DOMNUL!
luni, 6 februarie 2012
SA NU NE RUGAM CA FARISEUL
Tot cel ce se inalta pe sine se va smeri
( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la RadioOastea Domnului
din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )
“Sa nu ne rugam ca fariseul, fraților, că tot cel ce se inalta pe sine, se va smeri. Ci sa ne smerim inaintea lui Dumnezeu prin postire, ca vamesul strigand; Dumnezeule, milostiveste- Te spre noi pacatosii!
din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )
“Sa nu ne rugam ca fariseul, fraților, că tot cel ce se inalta pe sine, se va smeri. Ci sa ne smerim inaintea lui Dumnezeu prin postire, ca vamesul strigand; Dumnezeule, milostiveste- Te spre noi pacatosii!
Fariseul de slava deşartă fiind biruit, iar vameşul cu pocăinţă plecându-se, au venit la Tine Însuţi, Stăpâne. Ci acela, lăudându-se, s-a lipsit de bunătăţi; iar acesta, negrăind, s-a învrednicit darurilor. În aceste suspinuri întăreşte-mă, Hristoase Dumnezeule, ca un iubitor de oameni.”
Sursa: basilica.ro
In Biserica Ortodoxa a inceput Perioada Triodului. Duminica Vamesului si a Fariseului este prima duminica din aceasta perioada. Etimologic, cuvantul triod provine din grecescul triodion, format din cuvintele 'tria', trei, si 'odi', oda, adica cantare in trei ode/strofe.
Numita si perioada prepascala, Triodul precede perioada Penticostarului (opt saptamani de la Pasti) si urmeaza perioadei celei mai lungi, Octoihul. Astfel, timpul Triodului ţine de la Duminica Vamesului si Fariseului si pana in Sambata Mare (inainte de Pasti), in total 10 saptamani.
Cele trei saptamani de dinainte de Postul Mare reprezinta saptamanile pregatitoare. Fiecare din aceste saptamani are o tema proprie, care se reflecta in lecturile din Sfanta Scriptura prescrise in aceste zile la slujbe sau la Sfanta Liturghie.
In aceasta perioada premergatoare, Biserica ne pregateste pentru postire, dar ne si introduce incet-incet in atmosfera Postului Mare. Saptamana care urmeaza Duminicii Vamesului si Fariseului este una de dezlegare la toate (miercurea si vinerea nu se posteste in aceasta saptamana). Saptamana care urmeaza Duminicii Fiului Risipitor este una normala - adica se posteste miercurea si vinerea. Dupa Duminica Infricosatei Judecaţi, nu se mai mananca carne, ci doar oua, peste si produse lactate.
Perioada Triodului este singura perioada a anului liturgic in care se oficiaza toate cele trei Sfinte Liturghii ale Bisericii Rasaritene. Totodata, cantarile din cadrul slujbelor sunt speciale.Sursa: basilica.ro
duminică, 5 februarie 2012
HRISTOS PUTERE APOSTOLIEI
Meditatii la Apostolul din Duminica a 33-a dupa Rusalii
,, Tu insa mi-ai urmat in invatatura, in purtare, in nazuinta, in credinta, in indelunga rabdare, in dragoste, in staruinta,
In prigonirile si suferintele care mi s-au facut in Antiohia, in Iconiu, in Listra; cate prigoniri am rabdat! si din toate m-a izbavit Domnul.
Si toti care voiesc sa traiasca cucernic in Hristos Iisus vor fi prigoniti.
Iar oamenii rai si amagitori vor merge spre tot mai rau, ratacind pe altii si rataciti fiind ei insisi.
Tu insa ramai in cele ce ai invatat si de care esti incredintat, deoarece stii de la cine le-ai invatat,
Si fiindca de mic copil cunosti Sfintele Scripturi, care pot sa te intelepteasca spre mantuire, prin credinta cea intru Hristos Iisus."(II Timotei 3,10-15)
Ai urmat indeaproape invatatura
În această parte a acestui sfânt apostol se continuă atât de frumos şirul bunelor îndrumări şi al însemnatelor porunci date fiului preaiubit şi urmaşului vrednic de către părintele său sfânt.
Cel dintâi lucru asupra căruia îl face foarte atent Sfântul Pavel pe tânărul său urmaş este învăţătura, adică felul cum explică şi cum aplică el credinţa, trăirea şi propovăduirea Evangheliei şi a adevărului divin. Şi numai după ce va fi înţeleasă şi preţuită deplin această primă valoare a vieţii, învăţătura, apoi urmează importanţa tuturor celorlalte: a purtării, a hotărârii, a credinţei, a îndelungii răbdări, a dragostei. De ce aşa? Pentru că de valoarea învăţăturii depinde valoarea tuturor celorlalte. Dreapta învăţătură, buna şi adevărata învăţătură este şi poate fi numai una. Numai dintr-o astfel de învăţătură pot naşte şi creşte toate celelalte însuşiri sau merite adevărate şi vrednice în faţa lui Dumnezeu ale unui om. Căci dacă nu are învăţătura dreaptă, omul nu poate avea nici credinţa dreaptă. Şi dacă nu are credinţa dreaptă atunci nici purtarea, nici hotărârea, nici dragostea sau răbdarea cuiva nu pot avea nici un preţ înaintea lui Dumnezeu ori în primirea mântuirii. Câţi dintre păgâni ori dintre necredincioşii care n-au o învăţătură sănătoasă au fost în stare să rabde mult, să se poarte corect, să-şi dea chiar viaţa pentru o cauză a lor, dar toate acestea nu le-au folosit la nimic, dacă învăţătura lor era rătăcită şi potrivnică adevărului sfânt…
Fiul meu, urmăreşte îndeaproape şi tu în primul rând învăţătura celui ce vine să-ţi propovăduiască ţie ceva. Să nu te înşele nici purtarea lui, nici talentul lui, nici chiar îndelunga lui răbdare sau dragostea lui. Ci fii cu toată băgarea de seamă la învăţătura lui. Cum te învaţă el cu privire la Sfânta Treime, la Biserică, la Maica Domnului, la Tainele Sfinte şi la toate celelalte adevăruri de temelie ale dreptei învăţături. Te învaţă el potrivit Sfintei Scripturi şi Sfinţilor Părinţi şi părintelui familiei tale duhovniceşti, sau nu? Dacă te învaţă aşa, atunci primeşte-l şi-l ascultă. Dacă nu te învaţă aşa, atunci nici să nu-l primeşti în casa ta, nici să nu-l cauţi în casa lui. Nici să nu-i zici bun venit, nici să nu-i urezi spor la lucru. Ci să te depărtezi de la el şi să-l îndepărtezi de la tine, până când nu te otrăveşte învăţătura lui şi până nu te face această învăţătură nelegiuită să-ţi părăseşti credinţa ta, să-ţi dezbini adunarea ta şi să-ţi pierzi mântuirea ta şi a altora.
Iar dacă l-ai descoperit că acela îţi aduce o învăţătură străină azi faţă de cea de ieri, chiar dacă el ar fi fost părintele tău duhovnicesc şi chiar dacă ar fi fost ca un înger din cer pentru tine, socoteşte-l anatema şi depărtează-te numaidecât de el (Rom 16, 17-18; Gal 1, 8-9).
Să luăm seama cu multă grijă la stăruinţa repetată a sfântului apostol cu privire la învăţătură, să citim cu luare aminte toate versetele în care ne porunceşte el aceste lucruri, şi vom vedea din ce în ce mai bine din ce cauză s-au pierdut cei care n-au fost ascultători la aceasta.
Stii ce prigoniri am rabdat
Pe calea Domnului Iisus , nici un ucenic si urmasi al Sau n-a putut merge fara cruce,n-a putut birui fara suferinta si n-a putut umbla fara prigoniri.Ori Il urmezi pe Iisus cu adevarat, si inseamna ca le ai din plin pe acestea ,ori daca nu le ai pe acestea inseamna ca nu-L urmezi pe Iisus cu adevarat.
Faptul ca orice trimis al Domnului Iisus trebuie sa sufere prigoniri din partea lumii atatata de diavolul impotriva sa ,este deci un lucru stiut.Dar adevaratii trimisi ai lui Hristos, stiind mai dinainte acest adevar, striga fericiti spre toate aceste suferinte inca inainte de a ajunge in ele:Cine ne va desparti pe noi de dragostea lui Hristos?Necazul,sau stramtorarea ,sau prigonirea ,sau golatatea ,sau primejdia ,sau sabia?....Nu ! Nimic, nimic nu va fi in stare sa ne desparta pe noi de dragostea lui Dumnezeu,care este in Iisus Hristos....Pentru ca suferintele din vremea de acum nu sunt vrednice sa fie puse alaturi cu slava viitoare ce are sa fie descoperita fata de noi(Rom 8,18;35;38).
Sa traiasca in evlavie
Mare lucru este evlavia si mare este taina ei (..............)Evlavia este una din conditiile mantuirii.Cine nu o are este numit orb si bajbaietor pierdut .Dar cine o are cu adevarat,din chiar pricina aceasta , va avea de suferit prigoniri.
Evlavia sau cucernicia este suma tuturor insusirilor frumoase ale unui suflet credincios :respectul sfant fata de Cuvant, fata de rugaciune,fata de lucrurile Domnului,fata de frati, fata de suferinta ,fata de lacrimi, fata de orice adevar.Delicatetea sufleteasca, gingasia, neprihanirea, compasiunea,milostenia, blandetea, duiosia, iubire, sfintenia, cumpatarea, omenia, iertarea, iubirea-toate aceste , invaluite in cea mai adanca smerenie si curatie, ar intregi chipul divin si fericit al evlaviei......Cine isi poate inchipui o fata luminata de aceste sentimente are imaginea unei fete evlavioase.Si cine poate intalni o fiinta impodobita cu toate aceste trasaturi, acela va avea inaintea sa o viata evlavioasa.....o fiinta evlavioasa.(......)
Tu sa ramai
Tu să rămâi în Calea şi dragostea dintâi,
chiar de-ai rămâne singur, acolo să rămâi.
El să te ia de-acolo de unde-ntâi te-a pus
Traian Dorz (din cartea,, Hristos Puterea Apostoliei Vol.2",ed.O.D.-Sibiu)
(Poate sunteti interesati si de :Talcuire evanghelilor duminicilor de peste an -Duminica vamesului si a fariseului)
,, Tu insa mi-ai urmat in invatatura, in purtare, in nazuinta, in credinta, in indelunga rabdare, in dragoste, in staruinta,In prigonirile si suferintele care mi s-au facut in Antiohia, in Iconiu, in Listra; cate prigoniri am rabdat! si din toate m-a izbavit Domnul.
Si toti care voiesc sa traiasca cucernic in Hristos Iisus vor fi prigoniti.
Iar oamenii rai si amagitori vor merge spre tot mai rau, ratacind pe altii si rataciti fiind ei insisi.
Tu insa ramai in cele ce ai invatat si de care esti incredintat, deoarece stii de la cine le-ai invatat,
Si fiindca de mic copil cunosti Sfintele Scripturi, care pot sa te intelepteasca spre mantuire, prin credinta cea intru Hristos Iisus."(II Timotei 3,10-15)
Ai urmat indeaproape invatatura
În această parte a acestui sfânt apostol se continuă atât de frumos şirul bunelor îndrumări şi al însemnatelor porunci date fiului preaiubit şi urmaşului vrednic de către părintele său sfânt.
Cel dintâi lucru asupra căruia îl face foarte atent Sfântul Pavel pe tânărul său urmaş este învăţătura, adică felul cum explică şi cum aplică el credinţa, trăirea şi propovăduirea Evangheliei şi a adevărului divin. Şi numai după ce va fi înţeleasă şi preţuită deplin această primă valoare a vieţii, învăţătura, apoi urmează importanţa tuturor celorlalte: a purtării, a hotărârii, a credinţei, a îndelungii răbdări, a dragostei. De ce aşa? Pentru că de valoarea învăţăturii depinde valoarea tuturor celorlalte. Dreapta învăţătură, buna şi adevărata învăţătură este şi poate fi numai una. Numai dintr-o astfel de învăţătură pot naşte şi creşte toate celelalte însuşiri sau merite adevărate şi vrednice în faţa lui Dumnezeu ale unui om. Căci dacă nu are învăţătura dreaptă, omul nu poate avea nici credinţa dreaptă. Şi dacă nu are credinţa dreaptă atunci nici purtarea, nici hotărârea, nici dragostea sau răbdarea cuiva nu pot avea nici un preţ înaintea lui Dumnezeu ori în primirea mântuirii. Câţi dintre păgâni ori dintre necredincioşii care n-au o învăţătură sănătoasă au fost în stare să rabde mult, să se poarte corect, să-şi dea chiar viaţa pentru o cauză a lor, dar toate acestea nu le-au folosit la nimic, dacă învăţătura lor era rătăcită şi potrivnică adevărului sfânt…
Fiul meu, urmăreşte îndeaproape şi tu în primul rând învăţătura celui ce vine să-ţi propovăduiască ţie ceva. Să nu te înşele nici purtarea lui, nici talentul lui, nici chiar îndelunga lui răbdare sau dragostea lui. Ci fii cu toată băgarea de seamă la învăţătura lui. Cum te învaţă el cu privire la Sfânta Treime, la Biserică, la Maica Domnului, la Tainele Sfinte şi la toate celelalte adevăruri de temelie ale dreptei învăţături. Te învaţă el potrivit Sfintei Scripturi şi Sfinţilor Părinţi şi părintelui familiei tale duhovniceşti, sau nu? Dacă te învaţă aşa, atunci primeşte-l şi-l ascultă. Dacă nu te învaţă aşa, atunci nici să nu-l primeşti în casa ta, nici să nu-l cauţi în casa lui. Nici să nu-i zici bun venit, nici să nu-i urezi spor la lucru. Ci să te depărtezi de la el şi să-l îndepărtezi de la tine, până când nu te otrăveşte învăţătura lui şi până nu te face această învăţătură nelegiuită să-ţi părăseşti credinţa ta, să-ţi dezbini adunarea ta şi să-ţi pierzi mântuirea ta şi a altora.
Iar dacă l-ai descoperit că acela îţi aduce o învăţătură străină azi faţă de cea de ieri, chiar dacă el ar fi fost părintele tău duhovnicesc şi chiar dacă ar fi fost ca un înger din cer pentru tine, socoteşte-l anatema şi depărtează-te numaidecât de el (Rom 16, 17-18; Gal 1, 8-9).
Să luăm seama cu multă grijă la stăruinţa repetată a sfântului apostol cu privire la învăţătură, să citim cu luare aminte toate versetele în care ne porunceşte el aceste lucruri, şi vom vedea din ce în ce mai bine din ce cauză s-au pierdut cei care n-au fost ascultători la aceasta.
Stii ce prigoniri am rabdat
Pe calea Domnului Iisus , nici un ucenic si urmasi al Sau n-a putut merge fara cruce,n-a putut birui fara suferinta si n-a putut umbla fara prigoniri.Ori Il urmezi pe Iisus cu adevarat, si inseamna ca le ai din plin pe acestea ,ori daca nu le ai pe acestea inseamna ca nu-L urmezi pe Iisus cu adevarat.
Faptul ca orice trimis al Domnului Iisus trebuie sa sufere prigoniri din partea lumii atatata de diavolul impotriva sa ,este deci un lucru stiut.Dar adevaratii trimisi ai lui Hristos, stiind mai dinainte acest adevar, striga fericiti spre toate aceste suferinte inca inainte de a ajunge in ele:Cine ne va desparti pe noi de dragostea lui Hristos?Necazul,sau stramtorarea ,sau prigonirea ,sau golatatea ,sau primejdia ,sau sabia?....Nu ! Nimic, nimic nu va fi in stare sa ne desparta pe noi de dragostea lui Dumnezeu,care este in Iisus Hristos....Pentru ca suferintele din vremea de acum nu sunt vrednice sa fie puse alaturi cu slava viitoare ce are sa fie descoperita fata de noi(Rom 8,18;35;38).
Sa traiasca in evlavie
Mare lucru este evlavia si mare este taina ei (..............)Evlavia este una din conditiile mantuirii.Cine nu o are este numit orb si bajbaietor pierdut .Dar cine o are cu adevarat,din chiar pricina aceasta , va avea de suferit prigoniri.
Evlavia sau cucernicia este suma tuturor insusirilor frumoase ale unui suflet credincios :respectul sfant fata de Cuvant, fata de rugaciune,fata de lucrurile Domnului,fata de frati, fata de suferinta ,fata de lacrimi, fata de orice adevar.Delicatetea sufleteasca, gingasia, neprihanirea, compasiunea,milostenia, blandetea, duiosia, iubire, sfintenia, cumpatarea, omenia, iertarea, iubirea-toate aceste , invaluite in cea mai adanca smerenie si curatie, ar intregi chipul divin si fericit al evlaviei......Cine isi poate inchipui o fata luminata de aceste sentimente are imaginea unei fete evlavioase.Si cine poate intalni o fiinta impodobita cu toate aceste trasaturi, acela va avea inaintea sa o viata evlavioasa.....o fiinta evlavioasa.(......)
Tu sa ramai
Tu să rămâi în Calea şi dragostea dintâi,
chiar de-ai rămâne singur, acolo să rămâi.
Să-ţi ţii învăţătura ce-o ştii de la-nceput,
oricâte drumuri aspre mai ai de străbătut.
Să stai în locul unde Hristos te-a aşezat,
chiar toţi de-ar fi să poată călca ce s-au jurat.
Să crezi la fel ca-n clipa din sfântul legământ,
cu prima ta credinţă să intri în mormânt.
Să lupţi în rând cu fraţii din primii vieţii paşi,
fiind la fel şi-n jertfe şi-n bucurii părtaşi.
El să te ia de-acolo de unde-ntâi te-a pus
Traian Dorz (din cartea,, Hristos Puterea Apostoliei Vol.2",ed.O.D.-Sibiu)
(Poate sunteti interesati si de :Talcuire evanghelilor duminicilor de peste an -Duminica vamesului si a fariseului)
marți, 31 ianuarie 2012
SFATURI DUHOVNICESTI DE LA STARETUL TADEI
Cum iti sunt gandurile asa iti este si viata
"Se cade să ne păzim ca tot ce gândim și lucrăm să fie plăcut Domnului. Și ceea ce cugetăm… Căci toată lucrarea aici, pe pământ, este lucrare a lui Dumnezeu".
"Se cade să ne păzim ca tot ce gândim și lucrăm să fie plăcut Domnului. Și ceea ce cugetăm… Căci toată lucrarea aici, pe pământ, este lucrare a lui Dumnezeu"."Dacă L-am iubi pe Domnul din toată inima, nu am greși în veci, căci El ar fi întru noi. El este putere care arde toată necurăția, tot păcatul, și nu ar mai putea pătrunde în inima noastră nimic din cele ce nu sânt sfinte și virtuoase".
"Dar noi, pentru că sântem materialnici și necurățiți, de îndată ce vrem să ne arătăm dragostea față de aproapele nostru, o amestecăm cu patima trupească. Trebuie să despărțim dragostea de patimă. Să lăsăm deoparte patima, căci este înrâurire a vrăjmașului! Trebuie să hărăzim grija noastră dragostei lui Dumnezeu, care nu face deosebire. Dragostea dumnezeiască nu este egoistă, ci atotcuprinzătoare - pe toți îi iartă și de toți se bucură".
"În lumea duhovnicească, gândurile sânt limpezi precum graiul, se aud. Pentru aceea, cel mai de preț dintre toate darurile din lumea aceasta este truda sufletului nostru. Dacă omul nu se curăță, ci trece în veșnicie cu trăsături de caracter rele, nu va putea sta printre îngeri și sfinți. El va trece în veșnicie, la viața veșnică, având aceste însușiri nevolnice".
"Atâta vreme cât mai avem vreun reazem oarecare în lumea aceasta, îi dăm Domnului prea puțină încredere. Sfinții Părinți le-au primit pe toate, fie bune, fie rele, ca fiind de la Domnul, și s -au smerit. Când Domnul vede că sufletul este pregătit, îl umbrește cu harul Sfântului Duh, și sufletul dobândește libertate, pace, bucurie și mângâiere, nu se mai teme. Dar noi totdeauna ne temem de ceva".
"Mult se poate trudi omul în lumea acesta, mult se poate osteni pentru binele celorlalți, și totuși să nu-și curețe sufletul de păcat. Poate trece de cele mai multe vămi, dar la vama milosârdiei, din pricina alipirii gândului său de cele lumești, să se prăvale în prăpastie - căci, cu toată osteneala, nu a băgat de seamă că învârtoșarea inimii l-a legat de puterile diavolești. În viața lui a făcut multe lucruri bune, mulți s’au mântuit prin ostenelile sale - de pildă, dacă a înălțat locașuri de închinare - dar nu a purtat multă grijă curățirii sufletului, căci a fost legat de cele lumești (și alipirea cugetului de cele lumești nu-i îngăduie să pătrundă în lumea celor nepieritoare, pe care numai sufletul curat le poate pricepe). După măsura nemilosârdiei sale, el se găsește în puterea duhurilor viclene. Se află în stăpânirea duhurilor viclene și, ca un rob, săvârșește cele ce i se poruncesc, atât aici, cât este în trup, dar și după plecarea din trup - este silit să săvârșească cele ce i se poruncesc".
"De aceea, trebuie să ne păzim de rău, cu înțelepciune, și să ne alegem binele, cu pricepere. Să priveghem neîncetat și să nu îngăduim celor care nu ne vor binele să intre în cămara noastră. Neîncetat să luăm aminte și să priveghem!"
"Mult mai important și mai însemnat decât nevoința, decât postul și decât osteneala, este să fim cu luare-aminte …"
"Rugați-vă neîncetat, poruncește Apostolul. Rugăciunea lăuntrică este osteneala cea mai de seamă pe care o poate săvârși omul. Căci vrăjmașii noștri, puterile cugetătoare (duhurile căzute), știu că prin rugăciune omul se apropie cu inima și simțirea de Domnul, iar aceste duhuri viclene caută să-l lege pe om de orice lucru lumesc."
"În rugăciune, trebuie mai întâi de toate să aveți luare-aminte; luarea-aminte să fie de căpătâi. Fără aceasta, rugăciunea nu este de nici un folos. Dar, dacă o lăsăm cu totul, atunci este și mai greu. Așadar, osteniți-vă!"
"Însă luarea noastră aminte este neîncetat abătută spre altceva. Sfinții Părinți se rugau la Domnul să îi izbăvească de risipire la vremea rugăciunii".
"În familiile cu mai mulți membri este de ajuns ca o singură persoană să fie nemulțumită - nu e nevoie să arate aceasta față de nimeni, ci doar să înceapă a cugeta cât de nedrept se poartă ceilalți cu ea și cât de rău este tratată - ca să se tulbure pacea în familia aceea; persoana aceea, prin gândurile ei, a tulburat-o. Iar toți sânt necăjiți, fără să știe din ce pricină."
"Față de aproapele nostru trebuie să avem aceeași purtare. Nu se cuvine să împărțim oamenii: acesta îmi este simpatic, acesta antipatic, căci atunci ați intrat în război cu cealaltă persoană, și nu vă va răbda - chiar dacă în afară nu i-ați dat nici un prilej, nici prin cuvinte, nici prin fapte, însă ați cugetat la aceasta, ați gândit-o în lăuntrul vostru."
"Noi, Creștinii, ne-am îmbrăcat prin Botez în Hristos, ne-am îmbrăcat în Dumnezeu, iar Dumnezeu este dragoste. Și cum este cu putință ca, uniți fiind cu Domnul în Botez, să luptăm împotriva Sa? Dar cum luptăm? Prin gândurile noastre. Ne trimitem gândurile rele asupra semenilor, asupra aproapelui nostru și asupra celui depărtat de noi."
"De cum se naște în noi un gând ce nu își are temelia în dragoste, trebuie să știm că am primit înrâurirea duhurilor viclene. Primind gândul cel rău, îl primim în trupul nostru pe însuși vrăjmașul. Duhurile sânt nevăzute, dar noi le dăm trup, spre a se face văzute."
"Este nevoie să alungăm din inimă socotelile și poftele lumești, și abia atunci putem, cu ajutorul Domnului, să-l iubim sincer și pe aproapele nostru. Altfel, dragostea noastră pământească, de aici, se lipește când de ceva, când de altceva - și toate acestea sânt nestatornice, fără nici un folos. Și această nestatornicie a noastră ne frânge, ne sfărâmă neîncetat. Nu luăm cu înțelegere asupra noastră viața, ci în chip părelnic."
"Nici o mișcare a cugetului (care vine) din suflet nu trebuie să fie centrul vreunui lucru de aici, de pe pământ. Centrul înțelegător al dragostei este Domnul. Printr’însul și într’însul sânt toate. Nouă nu ne este îngăduit să ne legăm de lucruri lumești."
"Cetele îngerești nu se robesc cu cugetul de lucruri. Îngerii privesc lucrurile, dar nu sânt robiți cu cugetul de ele. Căci centrul gândurilor lor este robit numai puterii lui Dumnezeu, Care pe toți îi iubește. Iar noi, când vedem un lucru ce ne ademenește, îndată ne alipim de el - groaznic și înspăimântător lucru! Pentru că, dacă rămâne mult timp astfel, acesta ni se face idol. În inima noastră, în locul lui Dumnezeu se află un lucru - fie unul viu, fie unul mort."
"Trebuie să ne disprețuim pe noi înșine pentru dragostea Domnului, și pe Domnul-Eu nu numai să-l lepădăm, ci chiar să-l ucidem. Căci, dacă acesta nu moare, nu ne putem uni cu Domnul: ne va stânjeni mereu acest Domn-Eu al nostru. Căci el este mare domn și nu-și poate pleca grumazul, ci stă totdeauna țanțoș. De aceea este nevoie de smerenie - să ne smerim și să ne umilim."
(din cartea Cum îți sânt gândurile așa îți este și viața.
Starețul Tadei de la mănăstirea Vitovnița.
Editura Predania, 2010)
luni, 30 ianuarie 2012
duminică, 29 ianuarie 2012
STARUNTA FEMEII CANANEIENCE
Pe cele pe care nu le poate savarsi prietenia,pe acelea le duce la bun sfarsit STARUINTA.
,,Cu toate că cele spuse de Domnul sînt atît de multe şi atît de puternice, totuşi noi ne îngrijim de cele de pe pămînt, iar de cele din ceruri deloc. Am răsturnat rînduiala. Luptăm pe două căi împotriva poruncilor lui Hristos. Şi iată cum! Hristos ne spune: „Nu căutaţi deloc cele de aici!”, dar noi pe acestea le căutăm neîncetat. Hristos ne spune: „Căutaţi pe cele cereşti!”, dar noi nu le căutăm nici o clipă, ci pe cît de mare ne e grija pentru cele lumeşti, tot pe atît de mare ne e nepăsarea pentru cele duhovniceşti, dar, mai bine spus, chiar cu mult mai mare. Lucrul acesta, însă, nu poate merge la nesfîrşit şi nici nu poate rămîne pentru totdeauna aşa. Dispreţuim poruncile lui Hristos zece zile, douăzeci de zile, o sută de zile, dar odată şi odată tot trebuie să plecăm de pe lumea aceasta şi să cădem în mîinile Judecătorului!
Nu este, nu este nici un păcat care să nu fie biruit de puterea pocăinţei, dar, mai bine spus, de harul lui Hristos. Să ne schimbăm numai şi Il avem pe Hristos alături de noi! De vrei să fii bun, nimeni nu te împiedica! Dar, mai bine spus, este cine să te împiedice: diavolul! Nu poate, însă, dacă ai ales calea faptelor bune şi atragi prin ele ajutorul lui Dumnezeu. Dar dacă nu vrei, ci sari, cum va fi Dumnezeu alături de tine? Dumnezeu vrea să te mîntuie, nu cu sila, nici cu forţa, ci cu buna ta voie. Dacă ai avea un slujitor care te-ar urî, ţi-ar întoarce spatele şi necontenit ar sări şi ar fugi, n-ai dori să-l mai ţii, oricîtă nevoie ai avea de serviciile lui. Cu mult mai mult Dumnezeu – Care face totul, nu pentru propria Lui trebuinţă, ci pentru mîntuirea ta – nu va vrea să te ţină cu sila lîngă El; şi dimpotrivă, dacă vrei să te apropii de Dumnezeu, Dumnezeu nu te părăseşte, orice-ar face diavolul.
Deci noi sîntem pricina pieirii noastre; că nici nu ne apropiem de Dumnezeu, nici nu ne întîlnim cu Dumnezeu, nici nu-L rugăm cum trebuie; ci, chiar cînd ne apropiem de Dumnezeu, n-o facem ca nişte oameni care avem nevoie de ajutorul Lui, nici cu credinţa trebuitoare, nici ca nişte oameni care îi cerem, ci facem totul căscînd şi dormind. Şi totuşi Dumnezeu vrea să fie rugat de noi; ba încă îţi mai şi mulţumeşte cînd Il rogi. El e singurul datornic care-ţi mulţumeşte cînd îi ceri şi-ţi dă ceea ce nu l-ai împrumutat. Dacă te vede cerînd cu stăruinţă, îţi dă şi ce n-a luat de la tine; dar dacă te vede trîndav, amînă şi El, nu pentru că nu vrea să dea, ci pentru că-I place să fie rugat de noi. De aceea ţi-a spus şi pilda cu prietenul acela care s-a dus noaptea şi a cerut pîine şi pilda cu judecătorul acela care de Dumnezeu “nu se temea şi de oameni nu se ruşina”. Şi nu S-a mărginit numai la pilde, ci ţi-a arătat asta şi cu fapta, cînd a slobozit pe femeia cananeancă, după ce-i dăduse mare dar. Prin femeia cananeancă a arătat că Dumnezeu dă celor ce cer stăruitor chiar cele ce nu li se cuvin. Că a spus Domnul: „Nu este bine să iei pîinea fiilor si s-o arunci cainilor”; totuşi Domnul i-a dat, pentru că a cerut cu tărie. Iar iudeilor le-a arătat că acelora trîndavi nu le dă nici pe cele ale lor; că iudeii n-au primit nimic, ci au pierdut şi pe cele ale lor. Iudeii, pentru că n-au cerut, nici pe ale lor nu le-au primit; femeia cananeancă, însă, pentru că a cerut cu tărie, a putut să capete cele străine. Şi cîinele a primit cele cuvenite fiilor. Atat de bun lucru este stăruinţa! Cine ai fi, dacă stărui, vei trece înaintea fiului trîndav! Pe cele pe care nu le poate săvîrşi prietenia, pe acelea le duce la bun sfîrşit stăruinţa. Să nu spui: „Dumnezeu mi-i duşman, nu mă ascultă!” îţi răspunde îndată dacă-L rogi des! Dacă nu pentru prietenie, pentru stăruinţă! Nici duşmănia, nici timpul nepotrivit şi nici altceva nu-ţi sînt piedică! Să nu spui: „Sînt nevrednic! Nu mă rog!” Şi cananeancă era nevrednică! Să nu spui: „Am multe păcate! Nu pot să-L rog că e mîniat pe mine!” Dumnezeu nu se uită la nevrednicia ta, ci la sufletul tău. Dacă văduva a înduplecat pe judecătorul care de Dumnezeu nu se temea şi de oameni nu se ruşina, cu mult mai mult rugăciunea ta continuă va îndupleca pe bunul Dumnezeu. Să te apropii de El chiar dacă nu-I eşti prieten, iar dacă-I ceri cele ce n-ai dreptul, chiar dacă ai risipit toată averea părintească şi de multă vreme nu te-ai mai arătat în faţa Lui, chiar dacă eşti fără de cinste, chiar dacă eşti în urma tuturor, chiar dacă e mîniat şi supărat pe tine! Arată-I că vrei să I te rogi şi să te reîntorci la El; vei primi totul şi vei stinge îndată şi mînia şi osînda.
,,Cu toate că cele spuse de Domnul sînt atît de multe şi atît de puternice, totuşi noi ne îngrijim de cele de pe pămînt, iar de cele din ceruri deloc. Am răsturnat rînduiala. Luptăm pe două căi împotriva poruncilor lui Hristos. Şi iată cum! Hristos ne spune: „Nu căutaţi deloc cele de aici!”, dar noi pe acestea le căutăm neîncetat. Hristos ne spune: „Căutaţi pe cele cereşti!”, dar noi nu le căutăm nici o clipă, ci pe cît de mare ne e grija pentru cele lumeşti, tot pe atît de mare ne e nepăsarea pentru cele duhovniceşti, dar, mai bine spus, chiar cu mult mai mare. Lucrul acesta, însă, nu poate merge la nesfîrşit şi nici nu poate rămîne pentru totdeauna aşa. Dispreţuim poruncile lui Hristos zece zile, douăzeci de zile, o sută de zile, dar odată şi odată tot trebuie să plecăm de pe lumea aceasta şi să cădem în mîinile Judecătorului!Nu este, nu este nici un păcat care să nu fie biruit de puterea pocăinţei, dar, mai bine spus, de harul lui Hristos. Să ne schimbăm numai şi Il avem pe Hristos alături de noi! De vrei să fii bun, nimeni nu te împiedica! Dar, mai bine spus, este cine să te împiedice: diavolul! Nu poate, însă, dacă ai ales calea faptelor bune şi atragi prin ele ajutorul lui Dumnezeu. Dar dacă nu vrei, ci sari, cum va fi Dumnezeu alături de tine? Dumnezeu vrea să te mîntuie, nu cu sila, nici cu forţa, ci cu buna ta voie. Dacă ai avea un slujitor care te-ar urî, ţi-ar întoarce spatele şi necontenit ar sări şi ar fugi, n-ai dori să-l mai ţii, oricîtă nevoie ai avea de serviciile lui. Cu mult mai mult Dumnezeu – Care face totul, nu pentru propria Lui trebuinţă, ci pentru mîntuirea ta – nu va vrea să te ţină cu sila lîngă El; şi dimpotrivă, dacă vrei să te apropii de Dumnezeu, Dumnezeu nu te părăseşte, orice-ar face diavolul.
Deci noi sîntem pricina pieirii noastre; că nici nu ne apropiem de Dumnezeu, nici nu ne întîlnim cu Dumnezeu, nici nu-L rugăm cum trebuie; ci, chiar cînd ne apropiem de Dumnezeu, n-o facem ca nişte oameni care avem nevoie de ajutorul Lui, nici cu credinţa trebuitoare, nici ca nişte oameni care îi cerem, ci facem totul căscînd şi dormind. Şi totuşi Dumnezeu vrea să fie rugat de noi; ba încă îţi mai şi mulţumeşte cînd Il rogi. El e singurul datornic care-ţi mulţumeşte cînd îi ceri şi-ţi dă ceea ce nu l-ai împrumutat. Dacă te vede cerînd cu stăruinţă, îţi dă şi ce n-a luat de la tine; dar dacă te vede trîndav, amînă şi El, nu pentru că nu vrea să dea, ci pentru că-I place să fie rugat de noi. De aceea ţi-a spus şi pilda cu prietenul acela care s-a dus noaptea şi a cerut pîine şi pilda cu judecătorul acela care de Dumnezeu “nu se temea şi de oameni nu se ruşina”. Şi nu S-a mărginit numai la pilde, ci ţi-a arătat asta şi cu fapta, cînd a slobozit pe femeia cananeancă, după ce-i dăduse mare dar. Prin femeia cananeancă a arătat că Dumnezeu dă celor ce cer stăruitor chiar cele ce nu li se cuvin. Că a spus Domnul: „Nu este bine să iei pîinea fiilor si s-o arunci cainilor”; totuşi Domnul i-a dat, pentru că a cerut cu tărie. Iar iudeilor le-a arătat că acelora trîndavi nu le dă nici pe cele ale lor; că iudeii n-au primit nimic, ci au pierdut şi pe cele ale lor. Iudeii, pentru că n-au cerut, nici pe ale lor nu le-au primit; femeia cananeancă, însă, pentru că a cerut cu tărie, a putut să capete cele străine. Şi cîinele a primit cele cuvenite fiilor. Atat de bun lucru este stăruinţa! Cine ai fi, dacă stărui, vei trece înaintea fiului trîndav! Pe cele pe care nu le poate săvîrşi prietenia, pe acelea le duce la bun sfîrşit stăruinţa. Să nu spui: „Dumnezeu mi-i duşman, nu mă ascultă!” îţi răspunde îndată dacă-L rogi des! Dacă nu pentru prietenie, pentru stăruinţă! Nici duşmănia, nici timpul nepotrivit şi nici altceva nu-ţi sînt piedică! Să nu spui: „Sînt nevrednic! Nu mă rog!” Şi cananeancă era nevrednică! Să nu spui: „Am multe păcate! Nu pot să-L rog că e mîniat pe mine!” Dumnezeu nu se uită la nevrednicia ta, ci la sufletul tău. Dacă văduva a înduplecat pe judecătorul care de Dumnezeu nu se temea şi de oameni nu se ruşina, cu mult mai mult rugăciunea ta continuă va îndupleca pe bunul Dumnezeu. Să te apropii de El chiar dacă nu-I eşti prieten, iar dacă-I ceri cele ce n-ai dreptul, chiar dacă ai risipit toată averea părintească şi de multă vreme nu te-ai mai arătat în faţa Lui, chiar dacă eşti fără de cinste, chiar dacă eşti în urma tuturor, chiar dacă e mîniat şi supărat pe tine! Arată-I că vrei să I te rogi şi să te reîntorci la El; vei primi totul şi vei stinge îndată şi mînia şi osînda.
- Dar iată mă rog şi n-am nici un cîştig!
- Da, pentru că nu te rogi cum se rugau aceia, aşa cum se ruga cananeanca, de pildă, ca prietenul care s-a dus la prietenul său la miezul nopţii, ca văduva care supăra necurmat pe judecător, ca fiul care a risipit toată averea tatălui său. Dacă te-ai ruga ca ei, ai căpăta îndată.
- Chiar dacă a fost insultat?
- Este Tată!
- Chiar dacă S-a mîniat?
- Işi iubeşte copilul! Un singur lucru caută Dumnezeu: nu să te pedepsească pentru insulte, ci să te vadă că te pocăieşti, că te rogi!
Dar-ar Dumnezeu să ne aprindem şi noi tot atît de mult de dragoste de Dumnezeu cît de mult e aprinsă inima lui Dumnezeu de dragoste de noi! Focul dragostei lui Dumnezeu caută numai prilejul; dacă-i dai prilej să scînteieze puţin, aprinzi întreaga flacără a binefăcătoarei Sale dragoste. Dumnezeu nu se supără că este insultat, ci se supără că tu eşti cel care-L insulţi şi că te porţi ca un om beat…”
Sfantul Ioan Gura de Aur
(Poate sunteti interesati si de Talcuirea Evangheliei din duminica a 17-a dupa Rusalii - Femeia cananeianca -http://oasteadomnuluiromanati.blogspot.com/2011/02/talcuire-la-evanghelia-duminicii-17.html )
miercuri, 25 ianuarie 2012
SFANTUL POET SI MARE TEOLOG - GRIGORIE
Imn catre Dumnezeu
Ce aş putea să-Ţi spun lăudându-Te?
Ce cuvânt să Te laude?
Nici un cuvânt nu Te poate exprima.
Ce minte să Te contemple?
Nicio minte nu Te ajunge.
Tu rămâi necunoscut minţii,
Chiar dacă ai zidit toate ce pot fi concepute.
Şi toate câte glăsuiesc ori glas nu au,
Pe Tine Te slăvesc.
Toate cele înţelegătoare ori fără de înţelegere,
Pentru Tine laude împletesc.
Obşteşti ne sunt doririle şi durerile,
Toate spre Tine se întorc
Şi se roagă. Ale Tale toate zidiri,
Imn fără de glas Îţi aduc.
În Tine toate se găsesc
Şi toate spre Tine privesc.
Ţelul tuturor eşti Tu
Cel ce eşti Unul, şi Toate, şi Niciunul.
Nu eşti niciunul, nu eşti nici toate, ci mai presus de tot şi de toate.
Posesor al numelor toate,
Cum să Te numesc, Cel singur fără de nume?
Ce minte cerească poate
Să se înalte dincolo de a înălţimilor nori?
Măcar de mi-ai arăta milă!
O Tu, Cel ce eşti dincolo de toate,
Cum Te-aş putea lăuda cu adevărat,
Îmi este îngăduit în alt fel?
Sfantul Grigorie de Nazianz
(Sursa:www.sfgrigoriedenazianz.ro-Din Tâlcuiri la Apocalipsă, Arh. Evsevios Vittis, traducere de Ovidiu Lăzărescu, vol. 1, ed. Egumeniţa, 2010, pag. 115-117.)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)