
La București sa desfăsurat, sambata, 21 aprilie 2012, cu
binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, cea de-a XXI-a
ediţie a Adunării de Tineret pe Ţară a
Oastei Domnului.
Reuniunea a început cu participarea la Sfânta Liturghie oficiată la
Catedrala Mitropolitană ”Sfântul Spiridon Nou”, de Preasfințitul Părinte
Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un
numeros sobor de preoți și diaconi.
La slujbă a participat și Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul
Bisericii Ortodoxe Române care, la final, i-a binecuvântat pe tinerii
ostași
și le-a spus că misiunea tânărului creștin constă, în special, în viața
lui curată: ”Astăzi, aspiraţia multor tineri după o iubire
neînşelătoare şi netrecătoare este deturnată spre o falsă fericire,
fabricată
de consumul de alcool şi droguri, de libertinaj, de jocuri periculoase
care sfârşesc în violenţă ş.a. Într-o societate capitalistă decadentă,
mercantilă şi consumeristă, în care, întrucât se pierd valorile morale
şi spirituale, se vând pe bani nu numai obiecte, ci şi persoane, adică
suflete şi trupuri. În acest context, tânărul creştin luminat de
Hristos,
Lumina lumii, prin rugăciune, viaţă curată şi fapte bune,
devine o făclie de Paşti şi un apostol al Învierii lui Hristos, Biruitorul păcatului, al iadului şi al morţii”.
Patriarhul României a apreciat, de asemenea, rolul organizației
Oastea Domnului în păstrarea, promovarea și transmiterea valorilor permanente ale credinței creștine tinerei generații: ”
Oastea Domnului, ca mişcare de înnoire duhovnicească prin luptă împotriva păcatelor şi cultivarea sfinţeniei vieţii, se bucură azi mai ales de
lumina lui Hristos din sufletele multor tineri ostaşi,
care au întemeiat familii creştine evlavioase, stabile, cinstite,
harnice, milostive şi pline de bucuria iubirii lui Hristos. Acestea
ajută pe alţi tineri să înţeleagă că
numai comuniunea cu Hristos şi
cu Sfinţii Lui poate dărui fiecărui om forţa spirituală de a căuta, de a
primi şi de a transmite mai departe, în lumea de azi, lumina
sfinţitoare şi mântuitoare a lui Hristos, Cel Răstignit şi Înviat”.
Reuniunea a continuat cu un pelerinaj la Catedrala Patriarhală, unde
participanții s-au închinat la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel
Nou. Lucrările propriu-zise au loc la Centrul de Conferințe
Auditoriul Pallady (B-dul Theodor Pallady, nr. 40 G, Titan).
Această manifestare are caracter naţional, organizându-se, o dată pe an,
în Sâmbăta Săptămânii Luminate, într-unul din centrele ţării.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu