joi, 20 septembrie 2012

ISPITELE OAMENILOR MODERNI

 Comoditatea ,lenea si trandavia

Cine îşi mai imaginează viaţa fără telecomandă? Fără cuptorul cu microunde, fără cafetieră sau să mai trebuiască să meargă pe jos o jumătate de oră pentru a ajunge la un magazin să îşi cumpere pâine?
Suntem atât de "ocupaţi", încât strâmbăm din nas atunci când trebuie să mergem la magazinul din apropiere pentru a cumpăra pâine, când trebuie să ducem gunoiul sau chiar atunci când vine vorba de încălzit mâncarea din frigider. Oricât de agitaţi şi de ocupaţi am fi, nu putem să nu remarcăm că omul zilei de astăzi este unul mai mult decât comod.
Cât de tare nu strâmbăm din nas atunci când se termină bateriile la telecomandă şi suntem nevoiţi să schimbăm posturile televizorului din butoane?
Câţi nu mâncăm tot felul de semipreparate în fotoliul din faţa televizorului pentru a nu ne mai obosi să mergem până în bucătărie şi, în plus, "economisind" timp şi să ne uităm la un film american "bun", la un meci de fotbal ori la o telenovelă abia apărută.
Seara suntem prea obosiţi pentru a ne mai ruga aşa cum ar trebui, pentru că "am avut o zi grea" şi nu mai putem rezista o jumătate de oră în genunchi în faţa icoanelor, aşa că pentru mulţi rugăciunea "Tatăl nostru" rămâne singura rostită pe fugă, însoţită de vreo câteva metanii în timpul cărora pomenim pe cei dragi şi pe cei adormiţi, după care ne aruncăm rapid în pat, pentru că urmează o nouă zi "grea".
Comoditatea este una dintre bolile cel mai des întâlnite la omul modern, deoarece toată evoluţia tehnicii, menită să ne facă viaţa mai uşoară, nu a făcut altceva decât să ne transforme în nişte leneşi, dependenţi de toate aceste maşinării. Nişte sclavi ai lor, care nu îşi mai pot imagina viaţa fără toate aceste ajutoare.
Mergem cu maşina la serviciu, înfruntând blocajele din trafic, când am putea merge cu mijloacele de transport în comun şi am ajunge mult mai repede. Însă suntem prea comozi ca să mergem câteva sute de metri pe jos şi să aşteptăm în staţie autobuzul, tramvaiul ori să mergem "tocmai la metrou".
Şi aproape de fiecare dată zicala "leneşul mai mult aleargă" se adevereşte, deoarece stăm blocaţi în trafic timp preţios, în care am fi putut ajunge cu siguranţă la serviciu cu metroul sau cu un alt mijloc de transport în comun, timp în care am fi citit liniştiţi şi câteva pagini dintr-o carte.
Comoditatea se vede inclusiv la copii, care pe de o parte sunt învăţaţi aşa de părinţii "grijulii" care aduc ceaiul şi mâncarea la pat, le aduc hainele şi îi ajută să se îmbrace şi le fac toate mofturile, dar şi copiii înşişi devin astfel din cauza tehnicii ultramoderne ce a pătruns în casele tuturor. Copiii nu mai joacă fotbal sau alte jocuri care presupun mişcare, ci se joacă în casă în faţa calculatoarelor ori a televizoarelor cu monitoare uriaşe din sufragerie. Aşa pot juca orice joc fără să depună efort sau fără să se murdărească şi, în plus, pot ţine alături şi snackurile, chipsurile sau alte "mâncăruri" moderne.
Comoditatea văzută de medici
Din punct de vedere medical, comoditatea sau lenea este văzută în primul rând ca o deficienţă de dorinţă şi voinţă, însă nu este văzută neapărat o problemă decât după un anumit timp. Medicii consideră că nu este nimic rău în a-ţi fi lene din când în când. Este o reacţie de autoconservare, ţine de instinctul de supravieţuire, fiind o modalitate prin care organismul se protejează în momentele de slăbiciune împotriva efortului psihic sau fizic. Problema însă este atunci când devine repetitivă, când persistă sau, cum spun medicii, când devine "cronică". Atunci apare o lipsă de motivaţie pentru absolut orice, scade randamentul şi apar problemele în interiorul familiei.
În ceea ce priveşte cauzele acesteia, ele sunt multiple, cum ar fi oboseala fizică ori psihică, stresul, căldura, alimentaţia necorespunzătoare sau activităţile monotone şi plictisitoare.
În ceea ce priveşte soluţiile, din punct de vedere medical, specialiştii recomandă o ceaşcă de cafea ori de ceai verde, un energizant sau mişcarea fizică. O oră de alergat, înot sau de gimnastică dă buna-dispoziţie necesară pentru o zi întreagă.
Trândăvirea este o patimă şi trebuie alungată
Toate aceste obiecte create pentru a ne uşura viaţa nu fac altceva decât să ne îndepărteze şi mai mult de Dumnezeu. Devenim mai bogaţi material, deţinem lucruri care ne ajută fizic, însă devenim în acelaşi timp mai săraci din punct de vedere spiritual. Toate aceste înlesniri ne predispun spre trândăvire, tocmai prin confortul pe care îl oferă.
Din punct de vedere spiritual, lenea sau trândăvia este acuzată de toţi Părinţii Bisericii.
Exemplele încep în Sfânta Scriptură, unde Mântuitorul dă mai multe pilde, precum cea a talanţilor, în care sluga vicleană şi leneşă ce nu şi-a înmulţit talantul este alungată. La fel, smochinul neroditor este blestemat să se usuce, ajungând în focul cel nestins.
Apoi, Sfinţii Părinţi au acordat spaţii ample în lucrările sau în cuvintele lor de învăţătură acestei patimi.
Sfântul Efrem Sirul consideră trândăvia pe primele locuri între păcate, celebră fiind rugăciunea sfântului, ce marchează slujbele Postului Mare: "Doamne şi Stăpânul vieţii mele, Duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânie şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie! [...]", se arată în începutul acestei rugăciuni. Aceasta deoarece trândăvia naşte gânduri rele, iar gândurile rele duc la fapte rele.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune referitor la trândăvie, la lene că "este în firea sufletului să fie fără încetare în mişcare - el neputând suferi repaosul. Dumnezeu a creat fiinţa omenească pentru muncă; a lucra îi este firea, a sta e împotriva firii lui. Să nu judecăm după cei bolnavi, ci să ne gândim la încercările noastre. Nimic nu este mai distructiv ca sedentarismul, ca trândăvia. Pentru aceasta Dumnezeu ne-a orânduit legea muncii". De asemenea, explică şi de ce comoditatea degenerată în trândăvie nu ne este de folos şi care este legătura dintre lenea trupească şi cea sufletească. Tămăduirea acestei patimi sau evitarea ei se poate face în primul rând prin activitate intelectuală, astfel încât mintea noastră să nu aibă vreme să se gândească la lucruri rele, dar şi prin activitate fizică, pentru ca trupul să nu se întoarcă împotriva noastră cu alte patimi.
"Nimic nu este mai distructiv ca sedentarismul, ca trândăvia.
Pentru aceasta Dumnezeu ne-a orânduit legea muncii."
(Sfântul Ioan Gură de Aur)

Silviu Dascalu ( sursa:http://www.ziarullumina.ro/)
 
  Parintii nostri ne invata........

,,In Pateric se spune ca Sfantul Antonie cel Mare , fiind in pustie , a ajuns odata intr-un fel de moleseala , intr-un fel de plictiseala si a zis : ” Doamne , ce sa fac sa ma mantuiesc, ca nu ma lasa gandurile ?”Si atunci a venit un inger in infatisearea de calugar si a stat langa Sfantul Antonie cel Mare si si-a ridicat mainile la rugaciune , apoi s-a asezat si a impletit o funie , dupa aceia iar s-a asezat la rugaciune , si iar a impletit o funie. ” Fa asa si te vei mantui ” .
,,Avva Ilie spunea ca “un batran a ramas intr-o capiste si au venit dracii, zicandu-i lui : du-te din locul nostru ! Iar batranul a zis : voi nu aveti loc. Si au inceput dracii sa-i risipeasca cu totul smicelele lui de finic. Iar batranul sta adunandu-le pe ele. Mai pe urma dracul apucandu-l de mana, il tragea afara.Dar ajungand batranul la usa, cu cealalta mana tinea usa strigand : Iisuse, ajuta-mi ! Si indata a fugit dracul. Si batranul a inceput a plange. Iar Domnul a zis lui : de ce plangi ? Si a raspuns batranul : fiindca dracii indraznesc sa apuce pe om si sa-l necajeasca.Si i-a zis lui : tu te-ai lenevit; caci cand M-ai cautat, ai vazut cum M-am aratat tie !Acestea le zic, caci este trebuinta de multa osteneala si de nu se va osteni cineva, nu poate sa aiba pe Dumnezeu cu sine, caci El pentru noi S-a rastignit"(din ,, Pateric")

”Trândăvia se manifestă atât trupește, cât și duhovniceste. Trândăvia trupească se manifestă prin a irosi această vreme de aur fără a face nimic, în plăceri deșarte, în băutură, jucând table ori cărți, ori în nesăvârșirea unei munci folositoare; iar trândăvia duhovniceasă constă în faptul de a pierde vremea noastră de pocăință cu săvârșirea diferitelor păcate. Dacă lenea trupească ne îndepărtează de unirea cu lucrurile bogăției materiale, lenea duhovnicească conduce de-a dreptul către îmbogățirea în vicii”
 (Arhimandrit Serafim Alexiev, ”Tâlcuire la Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul”)

,,Daca intrebuintam orice sarguinta si iscusinta ca sa scapam de moartea trupeasca, cu atat mai vartos suntem datori sa ne straduim ca sa scapam de moartea sufleteasca, pentru ca cel ce voieste sa se mantuiasca nici o piedica nu are, fara numai negrija si lenea".
 (SfantulAntonie cel Mare)

"Inima iubitoare de placeri, in vremea iesirii i se face sufletului inchisoare si lant; iar cea iubitoare de osteneli ii este poarta deschisa. "
(Sfantul Marcu Ascetul)

,,Fericiti cei ale caror osteneli s-au facut intru cunostinta, caci i-au odihnit de orice povara si ei au biruit reaua lucrare a dracilor, mai ales pa a celor ai lasitatii, care impiedica pe om de la orice lucru bun. Ei cauta sa aduca o lene in mintea care voieste sa staruie in Dumnezeu, incercand sa o departeze de la aceasta cale. Socotesc ca daca este in noi iubirea, rabdare si infranarea, nu vor putea dracii sa faca nici un lucru cu noi, mai ales de va cunoaste mintea ca lenea este cea care le distruge pe toate. Si-o vei dispretui pe ea, daca vei fi parasit toata materia vazuta. Uraste toate cele din lume si toata odihna trupeasca fiindca acestea te fac dusman al lui Dumnezeu, caci precum omul care are un dusman lupta cu el, asa trebuie sa luptam si cu trupul nostru ca sa nu se odihneasca."
 (Filocalia. XI)

 "Infrant nu esti atunci când sangeri,
nici ochii când în lacrimi ti-s.
Adevaratele infrangeri,
sunt renuntarile la vis.
"
(Radu.Gyr)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu