„ Pelerinajul religios este o constantă a umanitătii. El are motivatii multiple si semnificatii spirituale profunde când este trăit intens si înteles corect. Pelerinii sunt oameni care doresc să viziteze si să venereze locurile sfinte biblice, mormintele martirilor, moastele sfintilor, icoane făcătoare de minuni sau locuri unde trăiesc duhovnici smeriti.
Pelerinajul este un memorial-vizual al locurilor unde s-a arătat în lume iubirea si lucrarea minunată a lui Dumnezeu pentru oameni si prin oameni. Pelerinul vrea să atingă locul sfânt sau moastele sfântului în care si prin care s-a arătat prezenta sfintitoare a lui Dumnezeu, într-un mod deosebit de intens, pentru ca el, pelerinul, să-si intensifice credinta si iubirea sa pentru Dumnezeu.
Cu alte cuvinte, pelerinajul se face pentru a intensifica rugăciunea si viata spiritual în general.
Pelerinajul este adesea un act spiritual de multumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El; ca atare, pelerinajul este în sine un act de asceză sau nevointă si o ofrandă de recunostintă.
Pelerinajul cuprinde si un act de pocăintă pentru păcate, fiind completat cu mărturisirea păcatelor si cu rugăciuni de iertare pentru mântuirea sufletului.
Pelerinajul poate fi motivat si de o dorintă puternică de a primi ajutorul lui Dumnezeu spre a realiza o lucrare important sau a primi vindecarea de o boală trupească sau sufletească.
În pelerinaj Dumnezeu si omul se caută reciproc si se întâlnesc în mod spontan si misterios. În acest sens, experienta lui Avraam a devenit o icoană spirituală a pelerinajului.
Avraam părăseste patria sa, Urul Caldeii, si pleacă departe, către o tară pe care Dumnezeu i-o promite, spre Canaan (Facere 12, 1-5).
Pelerinajul lui Avraam este răspunsul lui la chemarea lui Dumnezeu. Astfel, în pelerinaj se exprimă un apel al lui Dumnezeu Care caută pe om si un răspuns al omului pentru a ajunge la un loc ales si binecuvântat de Dumnezeu. Legătura tainică dintre răspunsul omului la chemarea lui Dumnezeu si călătoria spre locul promis este credinta. În acest înteles tâlcuieste Sfântul Apostol Pavel pelerinajul lui Avraam din Caldeea spre Canaan. "Prin credintă, Avraam, când a fost chemat, a ascultat de a iesit la locul pe care era să-l ia spre mostenire si a iesit nestiind încotro merge. Prin credintă, a locuit vremelnic în pământul făgăduintei, ca într-un pământ străin, locuind în corturi cu Isaac si cu Iacov, cei dimpreună mostenitori ai aceleia si făgăduinte; căci astepta cetatea cu temelii puternice, al cărei mester si lucrător este Dumnezeu" (Evrei 11, 8-10).
În Canaan, Dumnezeu Se arată în chipul a trei oameni pelerini care vin la Avraam, la stejarul din Mamvri (cf. Facere 18, 1-8), si sunt primiti cu ospitalitate de acesta.
Astfel, Avraam-pelerinul, stabilit vremelnic în Canaan, devine deodată gazdă pentru Dumnezeu-Pelerinul. În cei trei pelerini de la Mamvri, traditia crestină a contemplate prezenta tainică a trei fiinte ceresti (trei îngeri sau Sfânta Treime).
Pelerinajul religios este o căutare în lumea aceasta a ceea ce nu este din lumea aceasta: "Împărătia lui Dumnezeu" despre care Domnul nostru Iisus Hristos a spus: "Căutati mai întâi împărătia lui Dumnezeu..." (Matei 6, 33), dar si: "Împărătia Mea nu este din lumea aceasta" (Ioan 18, 36).
Dumnezeu-Pelerinul în căutarea omului si omul-pelerin deplin îndreptat spre Dumnezeu se arată în taina lui Hristos (cf. Ioan 16, 28; 12, 32). Fiul lui Dumnezeu Se naste în lume ca Om pe când Maria si Iosif se aflau în călătorie, pelerini în Betleem, apoi călătoresc si locuiesc vremelnic în Egipt. După ce revine în Galileea si creste mai mare, copilul Iisus practică pelerinajul la Ierusalim. Pelerinul în vârstă de 12 ani stie că templul sfânt din Ierusalim este simbolul Casei Tatălui Său din ceruri (cf. Luca 2, 48-50), dar în acelasi timp templul, ca loc sfânt, reprezintă si taina însăsi a lui Hristos (cf. Ioan 2, 19-21), deoarece Fiul este în Tatăl si Tatăl este în Fiul (cf. Ioan 10, 38; 14, 11 si 17, 21), iar în Iisus Hristos "locuieste trupeste toată plinătatea Dumnezeirii" (Coloseni 2, 9).
Iisus-Pelerinul la Ierusalim, respins dintre oameni, prin Răstignire, revine la ei prin Înviere. Dar Iisus-Pelerinul Înviat nu mai intră în templul de zid al Ierusalimului pământesc, ci din Ierusalimul ceresc al Învierii Sale călătoreste ca un necunoscut spre Emaus, pentru a face din fiecare pelerin o gazdă, un primitor de Dumnezeu. Pelerinajul exterior spre Emaus este însotit de un pelerinaj interior, spiritual, la "locurile sfinte" din Sfintele Scripturi (cf. Luca 24, 27 și 32, 44, 45). Acest pelerinaj încălzeste inimile pelerinilor Luca si Cleopa, pentru că iubirea divină - foc ceresc - le-a atins si le-a deschis inima, iar apoi comuniunea sau împărtăsirea euharistică le deschide ochii sufletului, să-L recunoască pe Cel pe care L-au primit în casa si în fiinta lor.
El, Hristos-Pelerinul, Se face iarăsi nevăzut (cf. Luca 24, 13-35) tocmai pentru că prin comuniunea euharistică le-a devenit interior, a devenit viata vietii lor, rostul sfânt, sensul ultim si deplin, al existentei umane sfintite în iubirea vesnică a lui Dumnezeu.
Taina de la Emaus arată că pelerinajul s-a transformat în Euharistie .
La locurile de pelerinaj vin oameni diferiti din regiuni sau tări diferite. Motivatiile si dorintele lor sunt diferite. Vârstele, starea socială, gradul de cultură, intensitatea credintei, sensibilitatea spirituală - toate sunt diferite.
Experienta pelerinajului este un prilej de reîmprospătare a vietii spirituale si de întărire a credintei.
În experienta spirituală a pelerinajului, cei ce au credinta mai slabă au prilejul să o întărească văzând credinta mai puternică a altora; cei ce au răbdare mai putină se întăresc văzând răbdarea altora; cei ce se roagă mai putin si mai superficial se îmbogătesc si se înnoiesc din rugăciunea fierbinte a altora, a tuturor. În pelerinaj suntem influentati de altii si influentăm pe altii prin felul nostru de a fi prezenti acolo. În general sunt oameni însetati de mai multă viată spirituală, pe care nu o oferă totdeauna propria lor parohie sau mănăstire, sau pentru că s-au prea obitnuit cu acestea. Pelerinajul învinge rutina. În pelerinaj Duhul Sfânt trezeste în om o dorintă mai mare de sfintenie, de înnoire a vietii.
Când pelerinajul este însotit de rugăciuni, de priveghere, de spovedanie, de împărtăsire euharistică, de convorbiri duhovnicesti cu alti pelerini, el este un izvor de bucurie si pace interioară, un prilej de îmbogătire spirituală.
Pelerinii duc cu ei în lume ce-au primit din întâlnirea cu locurile sfinte, cu sfintii pe care îi cinstesc sau venerează. Catehezele populare făcute cu prilejul pelerinajului, privind viata sfintilor si lucrarea lui Dumnezeu în viata oamenilor, sunt de mare importantă. Rugăciunile pentru bolnavi (Sfântul Maslu), sfintirea apei, mărturisirea păcatelor si iertarea, rugăciunile si privegherile de noapte, cântările si rugăciunile în grup pe drum spre locurile sfinte si spre casă, ceremoniile liturgice în aer liber - toate acestea fac din pelerinaj o lucrare misionară în care adevărul credintei se armonizează cu frumusetea celebrării pentru a exprima taina iubirii lui Dumnezeu pentru oameni si a iubirii oamenilor fată de Dumnezeu. Taina iubirii si a bucuriei dumnezeiesti împărtăsite oamenilor prin sfinti este trăită în pelerinaj si devine lucrare sfanta.
Pelerinajul adevărat este o multiplă binecuvântare pentru persoane si popoare mai ales când devine răspuns la apelul-îndemn: "Căutati pacea cu toti si sfintenia fără de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu" (Evrei 12, 14).
(sursa:basilica.ro)
SLAVIT SA FIE DOMNUL!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu