ISTORIOARE DUHOVNICESTI

Dumnezeu ofera prilej celor bogati,lacomi de averi si zgarciti,sa-si ispaseasca pacatele

,,După Marea Unire din 1920, un notar din Zlatna, pe nume Albină, zis mai apoi Albini, împreună cu alţi doi prieteni a cumpărat o mică mină de aur, despre care se spunea că nu mai este productivă. Mirosind pe la foştii mineri că există filoane bogate, mai greu accesibile, a plătit diferenţa de preţ celorlalţi parteneri şi a rămas singur stăpân.

A extras aur suficient, a devenit bogat şi a cumpărat prin 1925 de la grofii maghiari castelul de la Galda, cu domeniul rămas împrejurul lui după împroprietărirea ţăranilor: 30-40 iugăre de vie pe care o lucram noi, o livadă de 10 iugăre, câteva zeci de iugăre de pământ arabil şi o moară, aşezată pe râul Galda, care funcţiona mânată de o turbină hidraulică. Fiul său cel mare s-a specializat în tehnica extractivă minieră, conducând mina de aur, cel de la Galda era avocat şi şedea mai mult la Cluj, iar o fiică a primit ca zestre o altă proprietate şi o sumă mare de bani.

Notarul murind, bătrâna succesoare s-a îmbolnăvit şi ea. Fiii şi fiica veneau pe furiş, încercând să o determine ca partea ei de avere, mina, să fie trecută pe numele fiecăruia. Bătrâna a amânat perfectarea actului testamentar. Aflaţi la capul muribundei, cei trei copii se certau, fiecare pretinzând în favoarea lui dreptul la succesiune pentru avere. Bătrâna a intrat în comă şi în câteva ore a expiat. În timpul certei dezlănţuite la capul moartei, s-a anunţat la radio naţionalizarea întreprinderilor, aşa că descendenţii au fost împăcaţi, fără însă a-şi potoli ura unul faţă de altul, acuzându-se fiecare că a fost păgubit de celălalt. Scena semăna cu Hohote în iad, dar n-au avut puterea să-şi depăşească patima lăcomiei.

Cel care se ocupase de mină a fost şi arestat, condamnat şi dus la Aiud. Sâmbăta îi duceam şi lui pachetul cu daruri, iar el ne ruga să-i cerem fratelui său mai multe alimente. Dar fratele său nu recunoştea că are un frate condamnat în Aiud, acuzându-ne că vrem să-l şantajăm. Peste un an avocatul avea să fie arestat şi să îşi întâlnească în temniţă fratele. Dumnezeu îi punea alături ca să-şi vadă fiecare goliciunea sufletească. De multe ori gândeam că Dumnezeu oferea prilej celor bogaţi, lacomi de avere şi zgârciţi, să-şi ispăşească păcatele. Să cunoască şi ei ce este foamea, lipsa, mizeria, dispreţul şi umilinţa. Versetul psalmului: „Bogaţii au sărăcit şi au flămânzit” se împlinea sub ochii noştri.

Înainte de arestare avocatul venea mai des pe la moşie şi de multe ori ne întreba cum este închisoarea. Eram de serviciu, ca bucătar, împreună cu nea Fane Vlădoianu. Ne pregăteam să ducem mâncarea în sala de mese. Albini, uitându-se lung la noi, a oftat:

- Ce bine-i de dumneavoastră că sunteţi închişi!

Eu şi nea Fane ne-am privit miraţi, iar nea Fane, care nu lăsa să-i scape cineva din mână nescărpinat, l-a întrebat:

- De dumneavoastră e rău că sunteţi liber?

- Nu, a răspuns avocăţeşte. De noi e rău că aşteptăm să fim închişi!

- Atunci de ce nu-i trimiteţi fratelui dumneavoastră ceva, i-a zis nea Fane cu oarecare dispreţ şi ironic.

- Păi ce, el mi-a dat mie ceva?, a răspuns cu răutate Albini.

Răutatea sufletească a păcătosului nu stă numai în faptul că săvârşeşte păcatul, dar mai ales că îl acceptă, complăcându-se în el. Nu se îndură să iasă din păcat, făcând altuia un bine. Această tragedie morală înseamnă împietrirea inimii. Greu este pentru un păcătos ajuns la acest stadiu să-şi mai vină în fire. Adică să intre în condiţia în care firea însăşi e raţională. Omul care nu poate compătimi cu cel în suferinţă a coborât sub condiţia de om. El este legat, ca animalul, de satisfacerea instinctelor şi poftelor. De aceea îi trebuie multe şi niciodată nu i se pare că are de ajuns: „Cât de anevoie vor intra bogaţii în Împărăţia Cerurilor! Mai degrabă va trece o cămilă prin urechile acului, decât un bogat în Împărăţia Cerurilor”.

Virgil Maxim ( ,,Imn pentru crucea purtată"- sursa: http://www.fericiticeiprigoniti.net/)