După moarte nesfârşită / Te va
cere iarăşi viaţa / Cum, după ce dormi o noapte, / Deschizi ochii
dimineaţa... / Iar în viaţa viitoare / Vei avea sau nu dureri, / După binele
sau răul / Săvârşit în viaţă ieri!

VESNICA SA-I FIE POMENIREA !!!
,,În zorii zilei de 15 iunie, împovărat de dor, fratele Vasilică TEIU, de la Casa Centrală a Oastei Domnului din Sibiu, s-a orânduit către Acasă.
Grăbit parcă prea devreme spre Veşnicie, fratele
Vasilică s-a mutat dintre noi senin şi discret, după o viaţă de jertfă
şi credincioşie pentru Lucrarea Oastei Domnului şi Biserica lui Hristos.
Ani şi ani, cu vreme şi fără de vreme, fratele Vasilică era mereu gata
de slujire a fraţilor şi a Casei Centrale. Dintr-un colţ al altuia al
ţării şi dincolo de hotarele ei, de peste 20 de ani a cutreierat ţara în
căutare de fraţi şi răspândire a Cuvântului lui Dumnezeu din Librăria
Oastei, răspunzând întotdeauna, fără ezitare, oricărei chemări de a se
pune la îndemâna lui Hristos şi a fraţilor.
Greu încercat de necruţătoare boală (şi de intervenţiile chirurgicale
pentru îndepărtarea nemiloase tumoare pe creier, de care suferise),
fratele Vasilică s-a adăugat mărturisitorilor şi jertfitorilor Lucrării,
în luna în care, la Sibiu şi Beiuş fraţii se vor aduna să îşi
cinstească înaintaşii… Nu e deloc întâmplător că Bunul Dumnezeu l-a
chemat acum către Acasă… Din zările cereşti, Sărbătoarea va fi cu atât
mai binecuvântată, pentru că fratele Vasilică a ştiut, cu fiecare
prilej, să se bucure şi să sporească orice sărbătoare a Oastei Domnului.
Înmormântarea fratelui nostru scump va avea loc luni, 17 iunie, începând cu ora 11.00,
cu plecare de la Casa Centrală a Oastei Domnului Sibiu. În serile
premergătoare, fraţii sunt aşteptaţi şi la priveghere, în aula Casei
Centrale, începând cu ora 20.00.
Dumnezeu să te odihnească în dragostea şi milostivirea sa, frate Vasile…" (sursa : Casa Centrală a Oastei Domnului Sibiu)
.......ai fost un frate de nadejde,plin de dragoste si de o smerenie adanca .Faptele fratie tale minunate si rabdarea cu care ne primeai pe fiecare intotdeauna,ma copleseau .Iti ofereai chiar si cameruta si patutul unde puteai linistit sa-ti odihnesti obositul trup si numai Dumnezeu stie unde iti aplecai capul .Ai plecat sa te odihnesti acum scump frate la Sanul Cel Cald Al Mantuitorului Hristos pe care atat de mult l-ai iubit .Iarta-ne si pe noi cei care poate, nu te-am inteles si te-am suparat uneori si ........pomeneste-ne impreuna cu toti Sfintii nostri Inaintasi la Tronul Lui Dumnezeu.Amin !
VESNICA SA-I FIE POMENIREA !!!
O, om!… ce mari raspunderi ai
de tot ce faci pe lume!
De tot ce spui în scris sau grai,
de pilda ce la altii-o dai,
caci ea mereu spre iad sau rai
pe multi o sa-i îndrume!
Ce grija trebuie sa pui
în viata ta, în toata,
caci gândul care-l scrii sau spui
s-a dus... si-n veci nu-l mai adui,
dar vei culege roada lui
ori viu, ori mort odata.
Ai spus o vorba – vorba ta,
mergând din gura-n gura,
va veseli sau va-ntrista,
va curati sau va-ntina,
rodind samânta pusa-n ea
de dragoste sau ura.
Scrii un cuvânt – cuvântul scris
e-un leac sau e-o otrava!
Tu vei muri, dar tot ce-ai zis
ramâne-n urma-un drum deschis
înspre Infern sau Paradis,
spre-ocara sau spre slava.
Spui o cântare – viersul tau
ramâne dupa tine
îndemn spre bine sau spre rau,
spre curatie sau desfrau,
lasând în inimi rodul sau
de har sau de rusine!
Arati o cale – calea ta
în urma ta nu piere.
E calea buna sau e rea,
va prabusi sau va ’nalta,
vor merge suflete pe ea
spre rai sau spre durere.
Traiesti o viata – viata ta
e una, numai una;
oricum ar fi, tu nu uita,
cum ti-o traiesti, vei câstiga
ori fericirea-n veci prin ea,
ori chin pe totdeauna!…
O, om!... ce mari raspunderi ai,
tu vei pleca din lume!
Dar ce scrii azi, ce spui în grai,
ce lasi prin pilda care-o dai,
pe multi, pe multi, mereu spre rai
sau iad o sa-i îndrume.
O, nu uita!... fii credincios,
cu grija si cu teama!
Sa lasi în urma luminos
un grai, un gând, un drum frumos! –
Caci pentru toate, ne-ndoios,
odata vei da seama!...
de tot ce faci pe lume!
De tot ce spui în scris sau grai,
de pilda ce la altii-o dai,
caci ea mereu spre iad sau rai
pe multi o sa-i îndrume!
Ce grija trebuie sa pui
în viata ta, în toata,
caci gândul care-l scrii sau spui
s-a dus... si-n veci nu-l mai adui,
dar vei culege roada lui
ori viu, ori mort odata.
Ai spus o vorba – vorba ta,
mergând din gura-n gura,
va veseli sau va-ntrista,
va curati sau va-ntina,
rodind samânta pusa-n ea
de dragoste sau ura.
Scrii un cuvânt – cuvântul scris
e-un leac sau e-o otrava!
Tu vei muri, dar tot ce-ai zis
ramâne-n urma-un drum deschis
înspre Infern sau Paradis,
spre-ocara sau spre slava.
Spui o cântare – viersul tau
ramâne dupa tine
îndemn spre bine sau spre rau,
spre curatie sau desfrau,
lasând în inimi rodul sau
de har sau de rusine!
Arati o cale – calea ta
în urma ta nu piere.
E calea buna sau e rea,
va prabusi sau va ’nalta,
vor merge suflete pe ea
spre rai sau spre durere.
Traiesti o viata – viata ta
e una, numai una;
oricum ar fi, tu nu uita,
cum ti-o traiesti, vei câstiga
ori fericirea-n veci prin ea,
ori chin pe totdeauna!…
O, om!... ce mari raspunderi ai,
tu vei pleca din lume!
Dar ce scrii azi, ce spui în grai,
ce lasi prin pilda care-o dai,
pe multi, pe multi, mereu spre rai
sau iad o sa-i îndrume.
O, nu uita!... fii credincios,
cu grija si cu teama!
Sa lasi în urma luminos
un grai, un gând, un drum frumos! –
Caci pentru toate, ne-ndoios,
odata vei da seama!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu