,,Dar nu mancarea ne va pune inaintea lui Dumnezeu. Ca nici daca vom manca, nu ne prisoseste, nici daca nu vom manca, nu ne lipseste.Dar vedeti ca nu cumva aceasta libertate a voastra sa ajunga poticnire pentru cei slabi.Caci daca cineva te-ar vedea pe tine, cel ce ai cunostinta, sezand la masa in templul idolilor, oare constiinta lui, slab fiind el, nu se va intari sa manance din cele jertfite idolilor? Si va pieri prin cunostinta ta cel slab, fratele tau, pentru care a murit Hristos!
Si asa, pacatuind impotriva fratilor si lovind constiinta lor slaba, pacatuiti fata de Hristos.
De aceea, daca o mancare sminteste pe fratele meu, nu voi manca in veac carne, ca sa nu aduc sminteala fratelui meu."(1 Cor.8,8-13)
Slobozenia .....si piatra
,,Vedeti ca nu cumva aceasta libertate a voastra sa ajunga poticnire pentru cei slabi"
Slobozenia pe care o da Domnul Duhul Sfant credinciosului Sau adevarat este har inalt,dar foarte gingas si fin.Ca un vas scump care trebuie pazit totdeauna si cu cea mai mare grija,fiindca este pemanent in primejdie ori sa cada el peste ceva ,ori sa cada ceva peste el si sa se prefaca atunci in tandari pe totdeauna.
Desigur, dupa cum este de asemenea scris:,,toate imi sunt ingaduite!...."dar in ingaduinta aceasta cel mai hotarator cuvant de invoire il are curatia lui Hristos ,sfintenia Duhului Sfant (......)
Un credincios care are temere de Dumnezeu si frica de pacat are curat in constiinta sa echilibrul sanatos intre aceste slobozenii.Si stie clar ,de fiecare data ,de la cine vin ele.Pe care tebuie sa o primeasca si sa o asculte cu bucurie.Si pe care trebuie sa o respinga numaidecat,cu cea mai mare scarba si hotarare.Pentru ca indata dupa ce asculti de slobozenia Duhului Sfant ,implinirea binelui iti devine o piatra scumpa in cununa ta cea vesnica si in lauda lui Hristos.Dar,o data ce asculti de slobozenia diavolului, devii o piatra de poticnire pentru cauza lui Dumnezeu,pentru fratietatea ta duhovniceasca si pentru toti cei care vad ce faci tu, de la care ei cu totii asteptau cu totul altceva........
Fratele tau....
,,Şi, asa pacatuind impotriva fratilor si lovind conştiinţa lor slaba,pacatuiti fata de Hristos "
Acela care se ocupă de suflete pentru a le aduce la Dumnezeu şi pentru a le ţine lângă Hristos trebuie să fie pe deplin pătruns de dragostea şi grija pline de bunătate şi înţelegere pentru slăbiciunile şi nevoile lor. Nu poate fi un bun păstor, niciodată, acela care nu-şi iubeşte oile sale din tot sufletul său şi care nu este gata să-şi pună viaţa lui în primejdie pentru fiecare din oile lui, din oiţele lui şi din mieluşeii lui.
Nu poate fi un bun părinte acela care nu-i în stare să-şi iubească pe fiecare copil mai presus ca pe sine însuşi. Nici învăţător şi nici îndrumător mai mare peste alţii nu poate fi decât acela care este în stare de o dragoste, de o muncă, de o grijă nespus mai mari pentru ei decât pentru el. Un astfel de părinte, un astfel de învăţător şi păstor nu poate face decât cum a făcut Însuşi Domnul Iisus, Care a fost şi va fi până la sfârşitul veacurilor pilda şi chipul şi măsura felului în care trebuie să iubim sufletele oamenilor peste care ne-a pus Duhul Sfânt păstori.
Despre Moise, omul lui Dumnezeu şi păstorul poporului ales al Domnului, se spun lucruri minunate şi multe întâmplări din care se vede cât de bun, de blând şi de iubitor faţă de poporul Domnului a fost el.
Îndată ce a fost silit să fugă de la curtea lui Faraon, din pricina dreptăţii pe care a vrut s-o facă celor asupriţi pentru care era ales el de Domnul ca să fie păstor, Moise a ajuns în Madian, iar acolo, printr-o binefacere făcută unor suflete mai slabe, a ajuns să aibă o familie şi să pască o turmă. De la curtea împăratului unde crescuse în belşug şi în cinste, el ajunse într-o pustie păstor la oi, în singurătate, în frig, în căldură, în lipsuri şi în primejdii, având o mare răspundere pentru oile care erau date în grija lui (Exod 2, 11-22).
Se spune că, odată, păzind oile prin nişte locuri uscate şi fără apă, cum sunt de obicei acele locuri, Moise a văzut pe unul din mieluşeii turmei sale cum se desprinde din turmă şi o ia la fugă peste stânci şi peste nisipuri, tot mai departe. Moise cam cunoştea locurile acestea pe unde era turma acum, dar spre unde fugea mieluşelul nu mai fusese niciodată încă.
Se luă Moise în fugă şi el după mieluşel, cu milă, ca să nu se piardă şi să-l readucă în turma şi sub ocrotirea sa. Dar mielul era mai sprinten decât Moise şi fugea mai tare. Din stâncă în stâncă, din deal în vale, el alerga tot mai departe pe locuri necunoscute şi neumblate. Trecea vremea şi soarele se încingea tot mai fierbinte, iar nisipul era tot mai arzător. Moise, care nu fusese obişnuit nici cu nisipul, nici cu soarele, nici cu pustiul, alerga tot mai greu, dar din dragoste şi milă pentru mieluşel nu-l putea lăsa să se piardă. Abia după un timp lung de fugă, mieluşelul se opri când ajunse la un pârâiaş de munte limpede şi răcoros. Acolo, el se aplecă însetat să bea cu nesaţ din apă. Moise se opri şi îl privea de departe, lăsându-l cu milă să bea liniştit, până îşi potoli setea.
– Nu am ştiut că ţi-e atât de sete, drag mieluşel, zise cu lacrimi Moise. Acum, desigur, nu mai poţi de oboseală…
Şi se aplecă Moise, luă mieluşelul care tremura pe umerii săi şi o porni fericit cu el spre turmă, mângâindu-l pe botişorul umed.
Domnul Dumnezeu din Ceruri privea cu drag la Moise şi, când îl văzu cu câtă milă şi iubire se purtă el cu mieluşelul, Îşi zise:
– Tu, Moise, care ai ştiut să ai atâta milă de un mieluşel neînsemnat şi care paşti şi îngrijeşti cu atâta dragoste oile unui străin, vei paşte în curând şi oile Mele…
Atunci Domnul Se coborî în rugul din faţa lui Moise şi rugul începu să ardă. Din clipa aceea Moise fu ales de Dumnezeu să fie păstorul poporului Său. Căci mila şi dragostea faţă de semeni sunt cele două semne ale unui păstor bun. Şi cele două condiţii pe care cine nu le are nu trebuie niciodată să se facă păstor, părinte, învăţător sau frate.
Cuvinte alese:
,,Nu suntem mai tari ca Samson , nici mai intelepti ca Solomon ,nici mai cunoscatori ca David,nici mai iubitori de Dumnezeu ca Petru verhovnicul.Sa nu ne incredem ,asadar in noi.Caci zice Scriptura:,,Cel ce se increde in sine va cadea cadere jalnica"
Sa invatam de la Hristos smerita cugetare ;de la David,umilinta;iar de la Petru,sa plangem pentru caderile ce ni se intampla.Dar sa nu deznadajduim ca Samson ,ca Iuda si ca Solomon cel preaintelept."( Isihie Sinaitul)
Traian Dorz
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu