În buchetul mărturisitorilor Bisericii noastre din veacul al 20-lea, părintele Florea Mureşanu este o aleasă floare, culeasă de Hristos din pământul Ardealului, care a sfârşit lupta cea bună luând cununa muceniciei în temniţa Aiudului.Pentru Oastea Domnului ,parintele Florea Muresan este un fericit inaintasi preot care a inteles misiunea acestei Lucrari si rostul ei folositor Ortodoxiei noastre.El s-a născut in anul 1907 la 8 iulie în satul Ciubanca din judeţul Cluj,într-o familie de ţărani Gheorghe si Maria ,oameni cu frica lui Dumnezeu, simpli, aproape neştiutori de carte, dar care i-au insuflat cele mai importante coordonate ce se vor face altarul de jertfă al vieţii sale: dragostea de Dumnezeu şi de semeni.Școala primară a făcut-o în sat (1913-1919), iar liceul la Dej (1919-1926). În anii 1926-1930 a urmat studiile la Academia Teologică Ortodoxă din Cluj și la Facultatea de Litere și Filosofie. Din noiembrie 1930 până în iulie 1931 a urmat studii în Franța, la Universitatea din Strasbourg, ca bursier al Patriarhiei; catehet la școlile primare din Cluj, septembrie 1931 – iunie 1932. Căsătorit în 4 iulie în Ocna Sibiului cu Eugenia Adam, hirotonit diacon la 7 iulie și preot la 9 iulie 1932. Preot la Râșca de Sus (protopopiatul Huedin), 1 august 1932 – 1 ianuarie 1934; preot la Catedrala din Cluj, 1 ianuarie 1934 – 31 octombrie 1938 (și în continuare, între septembrie 1939 – 30 iunie 1946). În 1935 se înscrie la Facultatea de Teologie din Cernăuți, absolvită în 4 aprilie 1938 cu teza Obligațiunea morală. Între 1 noiembrie 1938 – 31 iulie 1939 a studiat la Universitatea din Berlin ca bursier al Fundației „Humboldt”, unde își pregătește teza de doctorat despre Responsabilitatea morală. Din 1 septembrie 1939 până la 30 iunie 1946 este profesor suplinitor la Academia Teologică din Cluj.Firea sa mistică și așezată, trecutul prolific pe plan pastoral, educativ și cultural, determină arestarea sa și a soției la 16 iunie 1952, expulzarea din Cluj și ducerea la Canal până în 1953. Acolo a promis lui Dumnezeu că, de va fi eliberat, va construi o mănăstire, ceea ce s-a și întâmplat. Eliberat în primăvara lui 1953, a preluat parohia vacantă Suciu de Sus (Maramureș), protopopiatul Lăpuș. Soția sa, arestată și condamnată, va fi obligată să-l părăsească, astfel că va pleca singur în parohie cu gândul de a se călugări. Aici va fi preot până în 1958 și va construi un schit la Breaza (parte de hotar a comunei Suciu, numită astfel) între 1954-1957. Schitul era format dintr-o bisericuță din lemn și două chilii. Peste săptămână, locuia aici, rugându-se, meditând și studiind, deoarece casa parohială era ocupată de activiștii de partid. Cu toată comportarea ireproșabilă, în noaptea de 11/12 iunie 1958 este arestat din nou, batjocorit și bătut, purtat prin Târgu Lăpuș și Baia Mare și condamnat la Satu Mare la 25 de ani de muncă silnică „pentru spionaj, subminarea autorității de stat, sabotarea colectivizării comunei” și altele.
Parintele Florea Muresanu a fost un preot și un profesor de mare vocație, un părinte iubitor al tuturor, cu credință și jertfelnicie neclintită, murind pentru Hristos ca un martir. În 1937 îl vedem ocupându-se îndeaproape de Mișcarea Oastea Domnului. Într-un raport către P.S. Nicolae Colan precizează următoarele: a participat la o adunare ostășească la Cluj, în 31 ianuarie și 7 februarie la Cluj, respectiv Someșeni, asistând la un program înălțător și vorbind la sfârșit despre sfințirea vieții, respectiv textul 2 Timotei 4, 6-8 privind lupta cea bună. Nu s-a situat pe poziția tranșantă, contrară mișcării misionare a Oastei, dar cu simțul critic observa și „înclinări ce trebuie stăvilite de prezența duhovnicească și canonică a preotului”, deci încadrarea totală în Biserică. În 1 februarie 1937 adresează o cerere Episcopiei exprimându-și dorința de a lucra cu această Mișcare; colaborarea aceasta ar fi adus roade frumoase pentru Biserică, el fiind pe atunci preot al Catedralei din Cluj și altfel ar fi fost privită aici Oastea Domnului. Tot din referatul său aflăm că întâlnirile acestea la Cluj existau mai bine de un an. Din păcate, gestul său a fost interpretat de unii preoți (chiar și de protopopul Clujului) ca anticanonic, în consecință, pentru a nu provoca tulburări, renunță la această colaborare. Peste o lună (10 martie) va fi cerut insistent de frații ostași din Cluj (Poenaru Dumitru) și Someșeni (Biji Gheorghe) pentru a le fi indrumator, precum și un sediu de întâlnire aflat în proprietatea Episcopiei. (din,,Arhivele Arhiepiscopiei Clujului',DosarIII41-933.)
Până la urmă, securiștii reușesc să „destrame grupul mistic” format de părintele Florea, prin arestarea sa din 1952. La revenirea din detenție, nu-i va mai fi îngăduit să rămână la Cluj, tocmai pentru a i se restrânge influența și pentru a nu-i da prilej să-și reia lucrarea duhovnicească. Va păstra însă mereu legături cu foștii săi fii duhovnice ști, pe care îi va vizita adesea. Ajuns în noua parohie, la Suciu de Sus, unde este mutat în 1953, părintele își va continua neabătut lucrarea de păstorire a sufletelor, încercând să formeze și aici o familie duhovnicească asemenea celei de la Cluj. Prin slujbe, prin predici, însă mai ales prin seriozitatea și virtuțile sale, părintele și-i va apropia tot mai mult pe „suceni”. Într-o notă de la începuturile activității sale în Suciu, din 30 octombrie 1953, citim:„El nu vine să meargă în comuna noastră până când nu va aranja ca în fiecare casă să aibă Biblie sau Testament Nou, că aceea îi hrana sufletului și morală, ca să nu stea oamenii duminica la Cooperativă, să bea, să înjure, ci să șadă acasă și să deschidă Testamentul sau Biblia. Oricâte l-am întrebat și am discutat, a vorbit numai de Dumnezeu și a zis că în fiecare zi face slujbă.” In scurt timp părintele va câștiga dragostea și devotamentul credincioșilor săi.
Un motiv pentru care părintele a fost receptat ca dușman al regimului a fost activitatea sa din cadrul Oastei Domnului. Primele sale legături cu Oastea datează încă din perioada interbelică, însă adevărata activitate părintele și-o începe în 1946, continuând-o apoi fără oprire până la arestarea din 1958. În prima perioadă, cea de la Cluj, părintele va forma la Biserica din Deal o puternică comunitate ostășească, despre care avem câteva note în dosarele Securității. Se remarcă încă de atunci atitudinea sănătoasă a părintelui în ceea ce privește Oastea Domnului, aceea de a încuraja râvna credincioșilor ostași, canalizând-o însă în sens corect și păstrând-o sub acoperișul și îndrumarea Bisericii. „Raportez următoarele,” scrie slt. Islai către plt. maj. Czakkel. „Ședința a fost ținută de grupul Oastea Domnului, predica a fost ținută de preotul ortodox Florea Mureșanu […], care a amintit că el a umblat prin jud. Someș, prin mai multe comune unde a stat de vorbă cu baptiști, penticostaliști și iehoviști. A spus că aceste secte merg pe o cale greșită, mai ales penticostaliștii, care se roagă la Dumnezeu în mai multe limbi într-un timp. Și sau depărtat de Sfânta Biserică dar noi nu ne părăsim de Biserica Ortodoxă. Sau cântat mai multe cântece. La sfârșit sau rugat, prin care au cerut ajutorul Domnului și să trăiască Cultul Ortodox.”
O serie de informații importante referitoare la legăturile sale cu conducătorii Oastei Domnului, și mai ales cu Traian Dorz, provin din declarațiile de la anchetă ale părintelui: „M-am întâlnit cu Traian Dorz pe la sfârșitul anului 1947 sau 1948. […] M-a întrebat cum se desfășoară activitatea membrilor asociației din Cluj, dacă sunt activi și dacă ținem adunări, la care eu i-am spus că am început în 1946 să țin adunări în Biserica din Deal și la început veneau foarte puțini, 6-10 persoane, iar după aceea numărul lor a crescut în mod considerabil, ajungând la 100-150 de persoane.I-am mai spus că membrii asociației sunt activi, iau cuvântul în adunări și respectă dogmele.El mi-a dat îndrumarea ca ei să-și desfășoare în continuare adunările în biserică și pe cât posibil să fie menținuți sub controlul și îndrumarea mea, după care ne-am despărțit. Apoi, eu am urmat indicațiile lui Traian Dorz, continuând activitatea și după interzicerea acestei asociații.”
După eliberarea sa din prima detenție, părintele Florea își va continua lucrarea duhovnicească în cadrul Oastei Domnului. Mutat în Suciu, el ia legăturile cu ostașii din sat și devine indrumatorul lor. Până la arestarea din 1958 va participa la mai multe adunări ostășești, atât în Suciu cât și în satele vecine, propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, tâlcuind Scripturile și îndemnându-i pe oameni la o viață cât mai aproape de Biserică.Părintele vedea în Oastea Domnului un bun mijloc de misiune în rândul laicilor și mai ales al tinerilor. Deoarece în 1948 Oastea Domnului fusese scoasă în afara legii, adunările erau organizate sub pretextul unor nunți, botezuri sau șezători.Despre aceste adunări părintele va fi interogat săptămâni în șir, în cele mai mici detalii. În declarațiile sale va încerca mereu să ia asupră-și vina . „Din inițiativă proprie am aderat și am activat în cadrul acestei asociații ilegale, având un important rol în organizarea unor adunări ilegale, nunți și botezuri ale membrilor acestei asociații interzise și fiind un element apropiat, prin convingeri și activitate, de conducătorii pe țară ai acestei asociații ilegale, ca Dorz Traian și Pop Alexandru. […]Prin această asociație ilegală, eu am văzut un mijloc potrivit pentru atragerea cetățenilor și a tineretului la o viață cât mai mistică, pentru a-i sustrage de la viața culturală organizată de regim și de la viața politică și m-am folosit de ea în acest sens, până la data când am fost arestat.”
Părintele va continua și legăturile sale cu conducătorii Oastei Domnului, anume cu Fratele Traian Dorz și Pop Alexandru. Acesta din urmă va devia mai târziu pe linia sectară , în ciuda sfaturilor părintelui. Astfel, într-o scrisoare păstrată la dosar, Pop Alexandru spune:„Mă rog Domnului neîncetat să vă răsplătească din plin pentru toate povețele și sfaturile ce ni le-ați dat la timp și cari pentru mine au fost de un real folos.”Întrebat de securiști, părintele explică:„Pop Alexandru și-a desfășurat mult timp activitatea în cadrul grupei Oastei Domnului ce frecventa Biserica din Deal, unde eu serveam ca preot, și acolo am dezbătut la adunări multe probleme privind dogmele acestei asociații și activitatea ei, printre altele sfătuindu-l ca membrii asociației să-și desfășoare adunările și să-și facă programul pe cât posibil în biserici, lucru cu care el a fost de acord.” Iar despre Fratele Traian Dorz avem următoarea declarație, din care se vede și lupta pe care acesta a dus-o pentru legalizarea Oastei: „În primăvara anului 1958 m-am întâlnit cu Dorz Traian în fața catedralei din Cluj și cu acea ocazie mi-a comunicat că toate tratativele pe care le-a dus cu Patriarhia și cu Departamentul Cultelor au eșuat, întrucât Patriarhia nu este de acord cu punctele lor de vedere privind funcționarea legală a Oastei Domnului și de aceea va trebui de acum înainte să fim foarte atenți, să nu mai ținem nici un fel de adunări deschise.”Arestarea părintelui a avut loc în seara zilei de 26 iunie 1958, la orele 22.00 si este condamnat la 25 de ani de munca silnica.Din păcate, despre viața în detenție a părintelui nu știm mai nimic. Având pe Domnul Iisus Hristos cel Răstignit pururi în inima şi cugetul său, a rezistat regimului crud de detenţie de la Aiud până la 4 ianuarie 1961,trupul său pierzându-se printre miile de cadavre din groapa comună a sinistrei închisori de la Aiud, iar sufletul sau curat sa alaturat Bisericii Biruitoare din Cer.
Din cuvintele de aur ale Parintelui Florea:
Unul dintre versetele sale de suflet era cel din Deuteronom, 4, 29: „Îl vei găsi, dacă-L vei căuta din toată inima ta şi din tot sufletul tău“. Dumnezeu ne cheamă la el, ne spune la un moment dat părintele Mureşanu, însă noi nu auzim această voce din pricina „deşertului zgomot al preocupărilor exterioare“: „A căuta pe Dumnezeu, spune foarte frumos părintele, întâi de toate înseamnă a face tăcere în noi înşine“. Tăcerea omului a fost prima rugăciune, şi în prezenţa ei s-a arătat nouă Cuvântul. Pentru a-L cunoaşte, omul trebuie sa se roage, sa mediteaze, sa studieze, sa slujeasca, sa se faca pe sine însuşi vas ales. Părintele se adresează oamenilor, îndemnându-i să vină la Hristos, Dumnezeu-Cuvântul care „rămâne acelaşi azi, mâine şi totdeauna: izvor de viaţă, stâncă de reazim, balsam răcoritor în dogoreala suferinţelor şi singurul care dă rost, nu numai vieţii de aici, ci şi morţii, căci a muri pentru Hristos, pentru Evanghelia Lui, nu ne este pagubă, ci un câştig“.
„Când ţi se pare că nu mai ai nici un rost, iubeşte-L pe Dumnezeu, iubeşte-ţi neamul şi fă numai ce-ţi porunceşte această iubire. Pentru rest nu te tulbura. Istoria stătătoare numai pe această temelie se zideşte. Prin urmare, omul are întotdeauna un rost, în ordinea divină şi în cea naturală. Iubirea ne leagă de tării şi de semeni, iar Cuvântul şi cuvintele izvorâte din El oferă coerenţa necesară unei existenţe cu rost.
,,Simplitate - esenţe - calea lui Dumnezeu. Dacă dorim într-adevăr o viaţă liberă, creatoare şi desăvârşită, trebuie să ne predăm Aceluia ce ne poate elibera din împărăţia răului, păcatului şi morţii şi a ne da tăria de a realiza binele. Să ne supunem Acelui care din eternitate este stăpânul libertăţii şi desăvărşirii“.
„Când avem de spus ceva, trebuie să scriem aşa încât să fim înţeleşi de toţi. Nu avem prisos de gânduri care să fie aruncate la coş. Un gând neînţeles, o simţire - care nu se comunică în cercuri concentrice, tot mai largi, asemenea valurilor ce se formează pe suprafaţa apei adânci atunci când o trezeşte cineva prin piatra aruncată de pe mal - este energie pierdută. De aceea fiecare cuvânt trebuie să fie exagerat de limpede şi simplu.
Slavit sa fie Domnul!
(sursa: ,,Ziarul Lumina", Revista ,,Familia ortodoxa",extrase din Revista ,,Gand si Slova Ortodoxe")
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu