,,........Priviti la Hristos,Mantuitorul nostru!"
,,Avem pe Brâncoveanu pildă tare,
Căci pruncii lui sub sabie-au căzut;
Ca să păzească fără de schimbare
Credinţa dreaptă-n care s-au născut........"
“Fiii mei, fiii mei! Iata, toate avutiile si orice alta am pierdut. Sa nu ne pierdem inca si sufletele! Stati tare, barbateste, dragii mei, si nu bagati seama de moarte; priviti la Hristos Mantuitorul nostru, cate a rabdat pentru noi si cu ce moarte de ocara a murit! Credeti tare in aceasta si nu va miscati, nici va clatiti din credinta pravoslavnica pentru viata si pentru lumea aceasta! Aduceti-va aminte de Sfantul Pavel, ce zice: ca nici sabie, nici imbulzeala, nici moarte, nici alta orice nu-l va desparti de Hristos, ca nu sunt vrednice muncile si nevoile aceste de aici spre marirea ceea ce o va da Hristos. Acum, dara, o dulcii mei fii, cu sangele nostru sa spalam pacatele noastre!”“Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi” (Luca 2, 35) ".
Sfântul Constantin Brâncoveanu s-a născut în anul
1654, la Brâncoveni (actualmente comună în judeţul Olt), într-o veche
familie boierească. Era fiul lui Matei Brâncoveanu şi al Stancăi, sora
domnitorului Şerban Cantacuzino. În luna februarie 1655 va rămâne orfan
de tată şi va fi crescut de mama sa, de bunica după tată, Păuna
Greceanu, şi de unchiul său, stolnicul Constantin Cantacuzino.
A primit o educaţie aleasă pentru acele vremuri,
învăţând, printre altele, greaca, latina şi slavona. Căsătorit cu
Marica, nepoata lui Antonie Vodă din Popeşti, Constantin Brâncoveanu a
avut patru fii: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, şi şapte fete:
Stanca, Maria, Safta, Ancuţa, Elenca, Bălaşa şi Smaranda. În îndelungata
sa domnie, începută la 29 octombrie 1688 şi încheiată în mod tragic în
anul 1714, în ziua de 15 august, s-a remarcat prin sprijinul acordat
Bisericii, dar şi culturii, fiind un cărturar vestit. Sfântul Constantin
Brâncoveanu a înfiinţat numeroase şcoli şi biblioteci care funcţionau
pe lângă mănăstiri (“Academia de la Sfântul Sava”, şcolile de la
mănăstirile “Sfântul Gheorghe Vechi” şi Colţea din Bucureşti). De
asemenea, în timpul domniei sale s-au înfiinţat numeroase tipografii (la
Bucureşti 1678, la Buzău în 1691, la Snagov în 1694, la Râmnicu Vâlcea
în 1705, la Târgovişte în 1708) şi au fost ridicate numeroase lăcaşuri
de cult. Dintre ctitoriile sale menţionăm Biserica “Sfântul Ioan cel
Mare sau Grecesc”, demolată în secolul trecut, biserica Mănăstirii
“Sfântul Sava”, demolată în secolul trecut şi Biserica “Sfântul Gheorghe
Nou”. Printre alte mănăstiri ctitorite sau refăcute de binecredinciosul
voievod, trebuie amintite: Mănăstirea Horezu, Mănăstirea Sâmbăta de
Sus, Mănăstirea Surpatele, Mănăstirea Polovragi şi Mănăstirea Turnu din
Târgşoru Vechi (judeţul Prahova).
Martiriul
În ziua de 24 martie 1714 a fost mazilit şi dus la
Constantinopol. După un drum de trei săptămâni, Sfântul Brâncoveanu şi
cei dimpreună cu el au fost jefuiţi de tot ce aveau asupra lor şi
închişi în subteranele de la Fornetta, din Cele Şapte Turnuri (Edicule).
De la Cele Şapte Turnuri, ostaticii au fost apoi mutaţi la Bostangi
Başa, temniţa de la prima poartă a seraiului, unde erau închişi numai
paşii, vizirii şi alţi mari demnitari. Istoricul francez M. Mignot
afirmă că muftiul le obţinuse graţierea cu condiţia ca bătrânul voievod
să treacă la mahomedanism. Voievodul, ca şi fiii lui, au rămas însă
constanţi în credinţa strămoşească. Astfel, la 15 august 1714, Sfântul
Voievod a suferit moarte martirică prin decapitare, împreună cu cei
patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu, Matei, şi împreună cu
sfetnicul Ianache. Trupurile le-au fost târâte pe uliţi şi apoi aruncate
în apele Bosforului. Pe ascuns, creştinii din Constantinopol le-au luat
rămăşiţele pământeşti şi le-au îngropat în insula Halchi, în biserica
Mănăstirii Maicii Domnului, zidită de împăratul Ion Paleologul al
II-lea. Sfintele moaşte ale lui Constantin Brâncoveanu au fost aduse în
ţară în taină de doamna Marica abia în 1720, în timpul domniei lui
Nicolae Mavrocordat, şi înmormântate în Biserica “Sfântul Gheorghe Nou”.
La 20 iunie 1992 Biserica Ortodoxă Română i-a canonizat pe Sfinţii
Martiri Brâncoveni, stabilindu-le ca zi de pomenire data de 16 august.
(sursa :Gheorghe Anghel, ziarul “Lumina”, 16 august 2011)
Franturi de Sinaxar
“În cununa slăvită a neomartirilor de neam românesc, străluceşte între pietrele de căpătâi familia Brâncovenilor. Aceştia au trecut la viaţa cea adevărată, la “casa nefăcută de mână, veşnică, în Ceruri”, mărturisind pe Hristos şi nevrând să se lepede de credinţa creştină în schimbul vieţii pământeşti, la 15 august 1714. Uciderea lor a fost de o cruzime care i-a îngrozit şi pe turci, Constantin Brâncoveanu fiind silit să privească cum pruncii săi de parte bărbătească – Constantin, Ştefan, Radu şi Matei – şi bunul său prieten şi sfetnic Ianache, au sfârşit ucişi prin tăierea capetelor.
Domnia îndelungată a lui Constantin Brâncoveanu a fost înainte de toate o pildă de viaţă creştină, sfârşindu-se prin înalta chemare a fiecăruia dintre noi, aceea de a fi martori ai slăvitei Învieri. Nenumărate sunt virtuţile sale pe care le-a lucrat în însăşi familia sa, model, de altfel, pentru supuşii săi. În 1674, prin căsătoria cu Doamna Maria, întemeiază o familie care îl va urma, fiecare în felul său, până la mărturia ultimă. Au fost binecuvântaţi de Bunul Dumnezeu cu unsprezece copii, patru băieţi şi şapte fete. Băieţii toţi, chiar şi mezinul la vârsta sa crudă, s-au alăturat mărturiei tatălui lor primind împreună cu acesta cununa martiriului. Fetele împreună cu doamna Maria, i-au însoţit prin prigonirile îndurate atât în temniţă, cât şi în nevoile surghiunului, având ca întărire ceata sfinţilor mărturisitori cărora li se alăturau şi ele.
Martiriul lor a avut loc într-un mod plin de însemnătate teologică mergând spre patimă împreună cu Mântuitorul Hristos Care-i întărea prin luminarea înţelesului jertfei lor. În miercurea săptămânii mari a postului Paştilor, când Însuşi Dumnezeul nostru a fost vândut, Sfântul Constantin află de trădarea căreia i-a căzut victimă, patimă care revine parcă prea des în istoria neamului nostru. Vinerea mare este şi pentru întreaga familie a Brâncovenilor drumul dureros spre Golgota, căci este ziua arestării, zi în care profetic, Sfântul Constantin îşi lasă trădătorii în mâna lui Dumnezeu. Duşi la Istanbul, sunt întemniţaţi şi supuşi chinurilor până în ziua de 15 august când poate, nu întâmplător, fericita Maria Brâncoveanu îşi serba ziua numelui, iar iubitul ei soţ împlinea 60 de ani.
La praznicul Adormirii Maicii Domnului, Mântuitorul Hristos se coboară precum oarecând pentru ridicarea sufletului Maicii Fecioare, să ridice ca pe o jertfă bineprimită sufletele curăţite ale Sfinţilor Constantin cu fiii săi Constantin, Ştefan, Radu şi Matei împreună cu unchiul lor Ianache. Şi dacă greu i-a fost marelui voievod să-şi vadă odraslele de parte bărbătească ucise cu barbarie de gâdele lui Ahmet al III-lea, poate mai mult a îndurat fericita Maria, cu ale ei fiice, când s-au văzut lipsite de soţ şi tată, de copii şi fraţi. Apele Mării Negre au primit trupurile sfinţilor vrând parcă să le aducă acasă. În ţară va reveni doar voievodul Constantin, sfintele-i moaşte odihnindu-se la biserica Sfântul Gheorghe-Nou din Bucureşti.
Doamna Maria, văduvită de soţ şi de prunci, a fost condamnată la închisoare pe viaţă, dar cu ajutorul Celui de Sus, la sfârşitul anului 1716 revine în mult-iubita ţară. Toţi aceşti ani a fost chinuită prin temniţe îndurând curajos chinurile mărturisirii. În timpul prigonirii, ivindu-se posibilitatea să fie slobozită spre a reveni acasă şi a avea grijă de trupurile iubitei sale familii, a fost amăgită, pentru că aceiaşi trădători s-au asigurat încă o dată în răutatea lor, că fericita Maria Brâncoveanu va petrece restul vieţii în închisoare şi surghiun. Dar, cum bunul Dumnezeu nu trece cu vederea pătimirile celor bineplăcuţi ai Săi, a rânduit ca fericita să vină în Ţara Românească împreună cu noul domnitor Ioan Mavrocordat. Prigonitorii ei au sfârşit în chinuri groaznice, întărind parcă cuvântul Domnului care zice “a Mea este răzbunarea” (Romani 12, 19).
Chiar în momentul martiriului Brâncovenilor a avut loc o minune însemnată care tot nu a deschis spre pocăinţă inima cantacuzinilor trădători. La praznicul Adormirii Maicii Domnului în mânăstirea “De-un-lemn”, Doamna Păuna s-a demonizat rămânând multă vreme cu această îndrăcire. În loc să-şi revină întru sine, Ştefan Vodă a încercat să ascundă întâmplarea, săvârşind şi alte crime. Adâncit în răutatea sa, el s-a împotrivit voinţei fericitei Maria de a veni acasă, plătind preţ greu pentru surghiunirea ei. Neîntorcându-se până întru sfârşit, Ştefan Vodă şi tatăl său Stolnicul Constantin, au murit de mâna turcilor cărora vânduseră pe Sfinţii Brâncoveni.
Tăria acestor sfinţi în faţa morţii şi a prigonirilor pe care le înfruntau nu este întâmplătoare, ci se aşează pe temelia tare a familiei lor în mijlocul căreia stă Maria Brâncoveanu, mamă aleasă alături de pilda celorlalte mame de sfinţi, sfinte la rândul lor. Iar dacă fericita Maria nu s-a învrednicit alături de preaiubitul său soţ de cununa slăvită a muceniciei, a gustat din plin paharul cel amar al chinurilor trăite de sfinţii mărturisitori.
De aceea, truda binecuvântată de a prezenta lumii martiriul Brâncovenilor se plineşte acum printr-o a doua lucrare dedicată soţiei marelui Domnitor român. Actul prin care Sfânta noastră Biserică a recunoscut în rândul Sfinţilor pe Constantin al Ţării Româneşti şi pe fii săi dimpreună cu Ianache, poate fi întregit cu Maria “Doamnă a toată Ungrovlahia” reunind astfel chipul unei familii pildă, familie de sfinţi.
Pr. Nicolae Tănase
(din prefata la: ”Doamna Maria Brancoveanu. Tainica Biruinta a lacrimilor“, Fundatia Sfintii Martiri Brancoveni, Constanta, 2008, pp. 140-141, 153-160).
Rugaciune din Acatistul Sfintilor Brancoveni
O, Sfintilor martiri Brâncoveni, care, prin intelepte osteneli, comoara sfintei si dreptei credinte pina in sfirsit o ati pazit, si de la Imparatul slavei, Hristos Dumnezeu, nevestejita cununa muceniceasca ati primit! Ce graiuri vom indrazni a va aduce noi, nevrednicii, prin care sa laudam multravnitoarea voastra viata, de buni iconomi si credincioase slugi ale Preasfintei Treimi, precum si sfarsitul vostru vitejesc, de adevarati eroi ai Ortodoxiei, prin care v-ati facut priveliste de multa mirare oamenilor si ingerilor? Cu adevarat ar trebui mai degraba sa iubim noi tacerea, ca unii ce sintem ingreuiati de multe, mari, grele, si nepocaite pacate, si nimic bun nu aflam intru noi, care sa ne apropie de evlavioasele voastre lucrari si de sfintele voastre virtuti, si sa ne dea o cuvioasa indrazneala, spre a indrepta catre voi, cu buna nadejde, smerita noastra rugaciune. Dar unde si catre cine vom putea alerga, daca nu catre Atotputernicul si Atotstiitorul Dumnezeu, Cel minunat intru Sfintii Sai, si catre voi, ca si catre aceia care, calatoria vietii prin valea ispitirii si a plingerii acestui veac inselator bine savirsind, ca aurul trecut prin foc de sapte ori v-ati lamurit, si ati ajuns lacasuri sfintite, in care Tatal, Fiul, si Sfintul Duh Dumnezeu s-au salasluit.O, fericitilor, sfintilor, si bunilor biruitori mucenici Brâncoveni! Cautati dintru inaltimea slavei cerestilor voastre lacasuri catre noi, care in tot ceasul in nenumarate chipuri ne primejduim, si care pentru multa noastra lenevie si mindrie, covirsiti de boli, pagube, necazuri, si de infricosate si negindite nevoi, mai mult decit toti, dupa dumnezeiasca dreptate, am ajuns ticalositi si asupriti. Dar cum oare s-ar fi putut sa nu ajungem pina aici? Voi, intru atita desfatare si avutie paminteasca aflindu-va, in toata viata voastra dorirea nestricacioaselor bogatii ale harului neincetat ati avut, iar noi, desi din mila proniei dumnezeiesti saraci si strimtorati fiind, cuvioasa neiubire de agoniseala defaimind, frumusetile mincinoase si stricacioase ale acestui veac trufas si nestatornic pururea rivnind, mai mult decit femeia cea girbova de ele ne-am pironit, iar cugetarea catre cele ceresti cu totul o am nimicit. Voi, socotind toata slava veacului de acum ca pe un fum, o umbra, si o nalucire de vis amagitor, stapinirea domneasca, multa avere, sanatatea, si insasi viata voastra, pe toate gunoaie le-ati socotit, ca pe Hristos in veci sa-L dobinditi; iar noi, de buna voie, si de nimeni siliti, prin lacomie materialnica in prapastia iubirii de placeri de care rusine este a si grai ne-am pravalit, si mai mult decit necredinciosii si rau credinciosii iubind prostia si nerusinarea patimilor ne-am paginizat. Pentru aceasta, in loc sa ajungem, dupa cuvintul Stapinului, sarea pamintului si lumina lumii, pentru noi se huleste tot mai mult intre neamuri numele cel preasfint si de mare cuviinta al lui Dumnezeu Cel Unul, Singur Adevarat, si in Treime inchinat. Ce raspuns vom da oare Infricosatului, Dreptului, si Nemitarnicului Judecator, caci stim prea bine ca de neinlaturat este pentru fiecare dintre noi moartea, judecata, hotarirea, si dreapta rasplatire, pentru cele care cu gindul, cu cuvintul, si cu fapta am lucrat, si pentru ce la chinurile cele vesnice nicicind cugetind, in primejdia de a ajunge in ele mai jos decit cei care pe Dumnezeu nu l-au cunoscut din dobitoceasca intelegere ne aflam, dupa cum Sfintului Macarie cel Mare i s-a descoperit.Nu ne lasati sa ne netrebnicim mai mult si staviliti alunecarea noastra spre robia lumii, a trupului, si a diavolului, prin sfintele si pururea primitele voastre rugaciuni, o, preafericitilor martiri, rugatorilor fierbinte catre Dumnezeu pentru toata lumea, pentru Ortodoxie, pentru tara si neamul vostru, pentru toti cei ce alearga catre voi cu credinta tare si umilinta nefatarnica. Mijlociti pentru noi toate cele bune si de folos pentru luminarea ochilor mintilor si inimilor noastre celor intunecate de grija vietii de acum, rivna aprinsa si neostoita pentru fapta buna ce v-a insufletit pe voi, dobindirea intru cunostinta a margaritarului celui de mult pret al binecinstitoarei si lucratoarei prin dragoste credinte, pretuirea lui mai mult decit lumina ochilor si decit viata aceasta vremelnica, pina la suflarea noastra cea mai de pe urma. Plecati spre mila si indurare pe milostivul si iubitorul de oameni Dumnezeu, sa ne cheme la El pe toti, sa ne deschida usa luminii Sale spre a ne trezi cu un ceas mai devreme, ca sa voim sa lucram in via si pe ogorul Lui, rascumparind vremea trecuta, pe care rau am cheltuit-o fiind intunecati de nestiinta si biruiti de urite ginduri si de patimi de necinste.Cereti pentru noi si statornicia neclintita si taria de diamant ce ati avut pina ce v-ati dat sufletele voastre, curatite prin botezul singelui, mai stralucitoare decit razele soarelui in miinile Ziditorului tuturor. Ca astfel, invrednicindu-ne si noi partii celei de-a dreapta, dimpreuna cu voi si cu toti sfintii care I-au bineplacut Lui de la inceputul veacurilor, sa-L slavim pe Dumnezeul vietii noastre, pe Tatal, pe Fiul, si pe Sfintul Duh, in nespusa fericire a Imparatiei Sale, in vecii vecilor. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu