"Oastea Domnului nu vrea să aducă inovaţii în Biserică, ea vrea o arătură mai adâncă în ogorul Bisericii lui Hristos.În acest sens, ostaşii se străduiesc să unească meditaţia monastică cu acţiunea, cu fapta, în viaţa de toate zilele.
Ei sunt nişte călugări în straie de mirean, care vor să trăiască evlavia creştină acasă, adică în mijlocul lumii, al oamenilor de toate felurile, cu frământările şi ispitele specifice acestui mediu mult mai vast.
Ei îşi impun, în felul acesta, austerităţile vieţii monahale în comportarea şi traiul lor. Nu se îmbată, (alţii dintr-un zel şi mai mare, asemenea recabiţilor din Vechiul Testament, nu folosesc nici un fel de băutură alcoolică), nu fumează, nu înjură, nu participă la petrecerile lumeşti. Adică, aşa cum afirma Părintele Iosif, „vor să trăiască cu toată fiinţa regulile existente ale Bisericii Ortodoxe"
(Scurt istoric al Miscarii duhovnicesti,,Oastea Domnului" din cadrul B.O.R. a fratilor Moise Velescu si Ghita Precupescu)
.....Viitorul si Adevarul ne vor da dreptate..!
"Tocmai această trăire autentic creştină a deranjat comoditatea şi formalismul anumitor „drept-măritori creştini“, care vedeau în Ortodoxie nu un mod de existenţă, ci doar formele exterioare ale unei credinţe golite de conţinut. Un fel de ortodoxie festivă, adică a zilelor de sărbătoare. Când, în realitate, Sf. Biserică ne îndeamnă „pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să le dăm “, sau: „Toată ziua să ne învăţăm dreptatea“ lui Dumnezeu.
Conceptul de bază în transformarea spirituală a omului este naşterea din nou, prin Taina Sfântă a Pocăinţei.
Acest concept, pe care Oastea Domnului are meritul că l-a reactualizat, el fiind existent în doctrina Bisericii noastre, dă o lovitură de graţie celui de-al doilea botez practicat în neoprotestantism.
Învăţătura de la Oaste aprofundează concepţia ortodoxă conform căreia „cel de-al doilea botez“ nu mai are loc prin cufundarea într-o apă materială, ci prin cufundarea în baia lacrimilor de pocăinţă, din care păcătosul iese restaurat spiritual şi moral.
Faptul că în Oastea Domnului se pune accentul atât de mult pe Taina Pocăinţei, i-a determinat pe ortodocşii secularizaţi să-i numească pe aceştia „pocăiţi“, adică sectari. Ca urmare, s-a ajuns la un lucru paradoxal: cei care se străduiau să trăiască Ortodoxia erau numiţi „sectari“, iar cei care se abăteau de la normele ei erau consideraţi „drept-credincioşi“ ai Bisericii străbune.
Dacă e vreo deosebire între ostaşii Domnului şi unii credincioşi din Biserică, aceasta constă doar în faptul că ostaşii s-au hotărât şi luptă să realizeze ortopraxia, adică apărarea şi trăirea la o cotă maximă a învăţăturilor Bisericii-mame, din care toţi facem parte.
De drept, toţi ortodocşii sunt ostaşi – calitate primită prin însăşi Taina Sfântului Botez, aşa cum se cere în rugăciunile rostite de preot la săvârşirea acestei Sfinte Taine...
E regretabil că o mare parte din ostaşii Bisericii, în fapt, „s-au lăsat la vatră“, renunţând la statutul lor de ostaşi activi. În realitate, rămân „ostaşi ai lui Hristos“ doar cei care se menţin trăitori activi ai angajamentelor asumate la Botez, prin naşi, iar mai târziu, prin trăirea conştientă a acestor angajamente, adică practicând Taina Pocăinţei – naşterea din nou.
Pe bună dreptate Părintele Iosif scrie: „Da, e adevărat că toţi creştinii au primit prin Botez numele de ostaşi ai lui Hristos şi au primit şi armătura Duhului Sfânt (cea de la Efeseni 6, 11-18). Marea întrebare este însă: rămas-au toţi în tabăra lui Hristos? Păstrează toţi şi se luptă toţi cu armele ce li s-au dat la Botez? S-ar putea oare spune despre cei ce se înjunghie şi se omoară pe la cele cârciume că sunt nişte bravi ostaşi ai Domnului şi au murit în frontul Lui?
S-ar putea oare spune despre cei ce se tăvălesc în toate patimile şi fărădelegile, şi de cele sufleteşti nici nu vor să audă, că sunt nişte ostaşi ai Domnului? Da! Matricola botezaţilor este plină de ostaşi ai Domnului, dar viaţa şi lumea e plină de dezertorii acelei oştiri. Cei mai mulţi sunt dezertori din tabăra Domnului. (...)
Vom spune deci răspicat: Oastea Domnului se ocupă de cei mulţi, mulţi care au dezertat din tabăra Domnului. Din ostaşi cu numele, noi vrem să fim şi să facem şi pe alţii ostaşi de fapt.“
Apoi, Părintele Iosif arată şi terenul de luptă al Oastea Domnului şi faptul că nu reduce ostăşia doar la cei înrolaţi în această Mişcare:
„Noi n-am spus niciodată că numai cei înscrişi în Oaste ar fi ostaşi ai Domnului. Oastea Domnului cea mare nu stă doar din o mână de oameni, căci atunci ar fi vai şi amar de creştinătate! Ostaşi ai Domnului sunt creştinii cei luptători şi biruitori; cu aceştia noi nu ne ocupăm. Noi ne ocupăm cu dezertorii, cu întoarcerea celor apucaţi în tabăra lui satan (subl. ns.). Toţi cei din Oastea Domnului nu ne ruşinăm să spunem că am fost dezertori; am fost în armata diavolului, dar scumpul nostru Mântuitor ne-a ajutat să scăpăm de acolo şi să redevenim ostaşii Lui. Purtăm acest nume în ciuda lui satan şi luptăm neîncetat să-i răpim şi pe fraţii noştri căzuţi în prinsoarea lui. În tabăra noastră vin cei ce spun plângând că au scăpat din tabăra diavolului. Noi cu aceştia ne ocupăm şi ne întărim unii pe alţii să nu mai ajungem iarăşi în prinsoarea cea rea.“" (ibidem) ".....Avem o mare şi sfântă datorie faţă de Adevăr să spulberăm aceste minciuni oficiale şi interesate şi să denunţăm această conspiraţie făţarnică şi răuvoitoare ţesută în jurul acestei sfinte Lucrări şi împotriva ei de către propaganda răuvoitoare a vrăjmaşului satana, care a procedat şi în cazul Oastei Domnului ca şi în cazul Învierii Mântuitorului Iisus. Când adevărul Învierii a ieşit la lumină, fariseii au dat mulţi bani soldaţilor, să spună că trupul lui Hristos a fost furat din mormânt pe când dormeau ei… Şi s-a răspândit zvonul acesta printre iudei – spune Evanghelia – până în ziua de astăzi (Mt. 28, 11-15).
Exact acest procedeu l-a întrebuinţat satana şi-l întrebuinţează şi astăzi faţă de adevărul Oastei Domnului, atât printre oficialităţile clericale ostile adevărului, cât şi între alţii. Şi foarte mulţi cad victime acestei curse, fără să cerceteze cu bună-credinţă şi seriozitate adevărul cu privire la problema pe care o condamnă fără s-o cunoască. Şi împotriva căreia dau sentinţe vinovate fără măcar a cerceta cât de puţin ce este şi ce vrea în definitiv această Lucrare.
Aceşti oameni – unii dintre ei chiar cu pretenţii mari – îşi permit să facă afirmaţii revoltător de răuvoitoare şi vrăjmaşe, de false şi tendenţioase cu privire la istoria, la originea şi scopurile Oastei Domnului. La cauzele conflictului ivit îndată după începuturile ei între Părintele Iosif Trifa şi mitropolitul de atunci al Sibiului, Nicolae Bălan.
Dar Dumnezeu şi Adevărul vor face odată dreptate atât profetului şi martirului Său prin care a făcut Lucrarea aceasta a Oastei Sale, cât şi acestei Lucrări, care este şi ea tot un profet şi un martir.............................Pentru ca să se vadă odată pentru totdeauna – şi de către prieteni, şi de către duşmani – că atitudinea noastră ca fii ai Bisericii şi ai Neamului acestuia faţă de Biserica noastră şi faţă de Neamul nostru nu depinde de atitudinea acestora faţă de noi. Ci de conştiinţa noastră sinceră şi curată faţă de ele. Şi de credinţa şi legământul nostru sincer şi curat faţă de Dumnezeu, Care ne-a învăţat să iubim şi să respectăm aceste valori în felul cel mai înalt.....................Iată, îndrăznim să spunem un mare şi sfânt adevăr. Dacă mântuirea Neamului nostru şi învierea Bisericii noastre nu vor veni prin Oastea Domnului, atunci să ştiţi că acestea nu vor mai veni niciodată. Aceasta nu este o presupunere, ci este o constatare. Din prăbuşirea spre care merg sigur aceste două valori, Neamul şi Biserica, nu mai există o altă salvare decât Hristos. Hristos vine acum spre Neamul acesta şi spre Biserica aceasta prin Oastea Domnului.
Până ce nu se va vedea clar acest adevăr şi până ce se vor mai căuta alte căi pentru salvare, totul va merge din rău în mai rău. Şi dacă niciodată îndrumătorii de răspundere nu vor vrea să vadă şi să primească acest adevăr, atunci totul va fi pierdut. Altă salvare nu mai există! Cine nu crede asta acum, va constata-o mâine. De aceea s-ar putea ca cei care ne leapădă astăzi ca pe o piatră de poticnire, să vină mâine şi să caute piatra aceasta pentru a o pune în capul unghiului, ca singura pe care să se zidească salvarea celor ce se vor mai putea salva.
Viitorul şi Adevărul ne vor da dreptate…
(,,Zile si Adevaruri istorice" de Traian Dorz)
SLAVIT SA FIE DOMNUL!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu