DESPRE VICLENIE

,,.....Nimic nu este mai grav in afara ispitei decat faptul de a cadea in mainile omului viclean..."

  .......De foarte multe ori in viata si mai cu seama azi ,dam piep in piept cu acest mare demon numit VICLENIA.Viclenia este intelepciunea folosita intr-un scop rau. Ea este o atitudine inselatoare, specifica celor care cauta sa profite de pe urma celor de langa ei. Viclenia este practicata si de cei care cauta sa para celorlalti mai buni decat sunt, ea fiind asociata adesea cu perfidia, ipocrizia, falsitatea, siretenia, tertipul si oricare alte manevre iscusite, prin care se cauta inselarea cuiva.Cine dintre noi nu a fost lovit de palmele dure ale acestei fiare ?....si vai !!! atata durere provoaca.Falsa bunatate este cel mai mare semn al vicleniei, mai ales pentru faptul ca, pentru o vreme, aceasta ia chipuri dintre cele mai nobile. Astfel, mai de folos este un prieten aspru si sincer, decat un strain lingusitor, precum spune inteleptul Solomon: "De buna credinta sunt ranile pricinuite de un prieten, iar sarutarile celui ce te uraste sunt viclene" (Pilde 27, 6)De cei rai ne putem feri singuri, caci lucreaza faptele lor pe fata, insa de cei vicleni ne poate pazi doar Dumnezeu, noi neputand cunoaste gandurile lor ascunse. De aceea, gasim scris: "Dumnezeu destrama planurile celor vicleni si cu mainile lor nu pot sa izbandeasca. El prinde pe intelepti in istetimea lor si sfatul celor inselatori iese prost. Ziua, in amiaza mare, dau de intuneric si umbla ca pe timp de noapte, in ceas de zi" (Iov 5, 12-14).
 ,,Omul viclean se îmbracă când în piele de oaie, când în piele de vulpe.”spune un proverb romanesc adica oameni  prefăcuţi sau oameni cu două feţe,oameni de care ar trebui sa învatam sa ne ferim.Faptele vieţii demonstrează că există mulţi oamenii viclenei şi înşelători,acestia fac lucrarea domnului caruia îi slujesc-tatal minciuni -.In cartea Parintelui Arsenie Boca “Cararea imparatiei"gasim o istorioara cu mult înteles duhovnicesc :,,Intr-o carte veche, din Sfantul Munte, un duhovnic iscusit in povete a lasat inchisa, intr-o intamplare, invatatura aceasta: Un preot, cu frica de Dumnezeu si grija pastoritilor sai, se ostenea zi de zi, prin toate mijloacele ce-i stateau in putinta, sa intoarca pe cei rataciti din calea pierzaniei si sa-i intareasca in cuvantul lui Dumnezeo. Cu
toate acestea, vedea cu durere ca ostenelile sale raman fara roada. Credinciosii
sai lepadara numai fatarnicia: incolo putrezeau in aceleasi pacate  cum ii gasise. Zadarnica era slujba, zadarnice predicile zadarnice sfaturile zilnice, zadarnice sfaturile date la spovedanie. Nimic nu-i clintea din noroiul pacatelor.

Ce sa faca bietul preot? Cum sa-i indrepte? Caci se inflacara pentru lucrul lui Dumnezeu, stiindu-se chezas pentru sufletele lor, si se framanta zi si noapte, cerand de la Dumnezeu sa-i arate de ce nu poate sa-i atraga la mantuire?

Intr-o sambata seara, dupa vecernie statea amarat pe-o piatra din gradina, covarsit de grija datoriei sale preotesti si mahnit amarnic de truda-i fara roada. Cum sta asa, pierdut in ganduri grele, iata ca Dumnezeu ii deschise ochii necajitului sau suflet, asupra unei vedenii infricosate: o gloata de arapi, negri ca taciunele, i se aratara ca un nor intunecat de duhuri necurate. Era un divan al diavolilor, in frunte cu Satana, marele si incruntatul tartor al lor.
Deodata, din mijlocul divanului un glas diavolesc zbiera de clocoti vazduhul:
- Voi, dracestilor gloate, sfatuiti-va, nascociti cu mintea voastra mestera in viclenii, si sa-mi spuneti: Cum ati putea voi mai usor si mai sigur insela pe oameni ca sa umplem cu ei imparatia beznei si pantecele
flamand al iadului?
La aceasta porunca a tartorului celui mare, gloatele intunecate ale incornoratilor intrara in putoarea diavolestilor sfatuiri. Nu trecu mult si din multimea aprinsa de sfat iesi inaintea Satanei o capetenie, lucind ca pacura si zise:
- Intunecimea ta, sa furisam in mintea oamenilor gandul dracesc ca nu este Dumnezeu; astfel, neavand de cine sa se teama, usor ne vor cadea in gheare, vor face numai ceea ce vrem noi si vom umple
iadul cu ei.
Ascultandu-l, Satana chibzui si raspunse:
- Cu minciuna asta prea putini vom putea prinde in undita, pemtru ca lucrurile Celui de sus-cerul si pamantul si toate cate le impodobesc marturisesc slava Lui si toate dovedesc ca El este.
Sa vie altul, cu o nascocire mai vicleana.
Atunci din gloatele intunericului, iesi o alta capetenie incornorata si zise:
- Intunecimea ta, parerea mea e sa le spunem oamenilor ca, chiar daca ar fi Dumnezeu, dar dupa moarte nu este suflet si nu este judecata si prin urmare nici rasplata sau pedeapsa .Sa le spunem ca nici Rai, nici iad si, prin urmare sunt slobozi sa manance, sa bea si sa-si faca toate poftele trupului si ale inimii, caci, ca maine vor muri si dupa moarte nu mai e nimic si o sa le para rau ca nu si-au facut toate gusturile cat au fost in putere.
Satana ii cumpani vorbele, apoi ii zise:
- Nici cu viclesugul acesta nu vom putea castiga prea mult; caci printre oameni sunt unii rasariti la minte, care
stiu ca este Dumnezeu si ca in dreapta Lui sta rasplata sau pedeapsa dupa fapte Si apoi multi stiu ca sufletul dainuieste si dupa moarte si va merge la judecata cea de pe urma, dupa cum ii invata Scripturile. Cu viclesugul acesta ne pica si noua ceva in gheare, dar mare lucru nu. Eu vreau oameni multi, ca nisipul marii, sa-i inchid ca pe o turma de prosti in toate pesterile iadului! – racni Satana si tranti odata din copita asa de tare, ca toata droaia dracilor sughita de groaza.
Atunci, din multime se rupse o alta capetenie si, sprijinindu-se tantos in coada, duhni urmatoarea propunere:
- Laudata sa fie grija ta de-a umple iadul nostru cu prosti si destrabalatii pamantului! Am ascultat cu luare aminte viclesugurile tovarasilor nostri despre pierzarea oamenilor, asa de scumpa noua si vazand ca ele nu sunt pe placul intunecimii tale, am nascocit la randul meu un viclesug si mai mare: de ce sa nu laudam pe oameni pt credinta in Dumnezeu in nemurirea sufletului, in judecata de apoi si in rasplata dupa fapte? De ce sa nu le spunem ca si noi ca este un Rai si un iad, care dainuiesc in veacul veacului? Dar, dupa ce le vom spune toate acestea – pe care ei le stiu prea bine – sa le soptim la ureche, o data, de doua ori, de mii de ori: “Nu va grabiti cu POCAINTA oameni buni! Mai e vreme destula! Traiti mai intai dupa cum va vine pofta. Pocainta lasati-o mai la urma! Nu va grabiti!”
Ascultandu-l, ochii Satanei fulgerara de bucurie draceasca. El se ridica trufas de pe jiltul de flacari ca smoala si batand cu laba pe umeri pe diavolul care nascocise acest viclesug, glasul lui tuna o data, de se cutremura tot intunericul iadului:
- Voi, duhuri puturoase ale imparatiei mele, ca gandul risipiti-va pe fata pamantului si, ca o otrava dulce, strecurati in urechile oamenilor soapta cu adevarat dupa numele nostru: “Nu va grabiti cu pocainta, oameni buni, nici cu spovedania cea adevarata. Mai e vreme destula: maine, poimaine, la batranete. Pana atunci, faceti-va datoria catre Dumnezeu si suflet numai asa de ochii lumii. Pentru pocainta adevarata mai aveti vreme, ca doar n-o sa muriti chiar maine!”
Si la porunca Satanei, duhurile iadului se imprastiara cu iuteala gandului pe fata pamantului, sa amageasca pe zabavnicii oameni in minciuna pierzarii cu amanarea pocaintei pe maine, pe poimaine, la batranete.
Vedenia se stinse, si preotul, trudit de soarta credinciosilor sai, intelese, in sfarsit, pricina zabavei lor de a se hotari sa se mantuiasca cu adevarat. De forma si de ochii lumii, ei isi indeplineau datoriile crestinesti, dar, vrajiti de soapta ademenitoare a viclenilor, gaseau ca sfaturile parintelui sunt bune mai mult pentru cei batrani, cat despre ei insisi mai au vreme destula: maine, poimaine, la batranete…
 Iata sfatul de primejdie care-i incalceste pe oameni in rele si-i baga in toate necazurile si in tot intunericul, iar maine, poimaine, ca niste storsi de vlaga, nu mai sunt buni de nimic. Dumnezeu iarta nestiinta, dar viclenia ba. Iar omul cu socoteala vicleana e acela care-si da cu voia toata tineretea dracilor, ramanand ca lui Dumnezeu
sa-I dea o batranete distrusa.
Nu-i va fi zvarlita si batranetea laolalta cu tineretea?"
  << CINE ARE URECHI DE AUZIT SA AUDA .....!!!>>


.

SLAVIT SA FIE DOMNUL!

RETETA DE FERICIRE

Sa ne straduim mai mult de a ne apropia de Maica Domnului 

  

  Sa ne amintim si sa nu uitam niciodata toata slujirea Maicii Domnului in planul mantuirii. Ea a fost chemata sa dea Trup de Om lui Dumnezeu si, nascandu-L, ea L-a introdus pe Dumnezeu in familia oamenilor. Ea l-a ajutat pe Dumnezeu sa Se faca Om si sa poata muri si invia din marea Lui dragoste, pentru ispasirea si transformarea noastra si a intregii lumi. Slujirea si darul acesta n-au fost uitate de Mantuitorul Hristos. Indumnezeirea omului, iata marea binefacere pe care, prin Iisus Hristos, omenirea o datoreaza Maicii Domnului.

 

 ***Fericit barbatul care cu evlavie cinsteste pe pururea Fecioara Maria! Fericita este inima celui ce o iubeste cu inflacarare. fericit este sufletul aceluia care se satura de laudele ei. Cu rugaciunile ei va rasari in sufletul lui lumina lui Dumnezeu si Duhul Sfant ii va lumina mintea. Spre pomenire vesnica va fi un asemenea om, de auzul rau nu se va teme inima lui. Va intari Imparateasa cerului intr-insul darul sau si apararea ei si va petrece cu el in vecii vecilor.***(Ps.111 din Psaltirea Maicii Domnului)

  ,,Sa va spun o mica istorioara de la inchisoare. Cineva a fost inchis si a stat 20 de ani in inchisoare, un tanar imbatranit in suferinte. Intr-o ancheta extraordinar de grea, i s-a terminat rabdarea si si-a pus in gand sa gaseasca un mijloc ca sa-si curme viata. Si-a adus aminte insa, ca in tinerete, cand era liber, bunica ii spunea : "Cand ai un necaz mare, sa te rogi Maicii Domnului !".Si-a adus aminte de acest lucru, si spunea el:

"Catre Mantuitorul n-aveam curajul sa ma rog - pentru ca a avut si el greselile lui - dar catre Maica Domnului, care a fost si ea pamanteana ca si noi, m-am rugat !" Scurt.

O rugaciune la disperare: "Maica Domnului, nu mai pot suporta durerile si presiunile care mi se fac aici! Ajuta-ma!" Se ruga in celula. Si peste cateva clipe vede intrand prin usa inalta a celulei o faptura in alb cu un Prunc in brate: "M-ai chemat ! Am sa te ajut. Fii in pace !" Si a plecat mai departe. Nu l-au mai chemat dupa aceea la ancheta. L-au mutat intr-un alt loc, la Polul Nord undeva, si toata viata lui de dupa aceea - ca a trait inca multi ani in inchisoare - a avut o viata foarte linistita in sufletul lui, desi suferintele din afara erau destul de grele din cand in cand. Maica Domnului l-a ajutat in momentul urmator dupa rugaciunea sa.Aceasta intamplare o stiu de la cel care a patit-o. El mi-a spus-o. Si in inchisoare nu se minte ! In inchisoare spune fiecare ce are curat in inima lui. Mi-a spus bietul om ce a patit si cum i s-a rezolvat problema lui.Asa face Maica Domnului cea "grabnic ajutatoare"! Insa rugaciunea sa fie facuta cu tot dorul, cu toata fiinta, cu toata puterea, cu toata increderea, chiar cand suntem la disperare. Si rugaciunea se implineste in momentul urmator. Nu trebuie timp si rugaciuni prea lungi, uneori. Cateodata, insa, avem nevoie de rugaciuni lungi, ca sa ne potolim noi, sa ne adunam noi, sa ne concentram catre Dumnezeu. Alteori, in momente ca acestea foarte grele, pe loc iti raspunde."

(Parintele Sofian Boghiu)

( sursa: aici )
 ,,....Slava Domnului ca avem o astfel de mijlocitoare catre Tronul Prea Sfintei Treimii! Atat de calda si de apropiata! Caci trebuie sa observam, ca, daca pe Domnul il iubim, ne si temem de El, caci va fi judecatorul nostru nemitarnic, pe Maica Domnului doar o iubim. De ea nu ne temem, caci la judecata o vom avea aparatoare. De aceea cantam adesea "Aparatoare Doamna ... "
    O fericim si o cinstim, dar sa nu uitam cuvantul Domnului spus cand femeia din popor a fericit-o pe Maica Sa: "Fericiti sunt si cei ce asculta cuvantul lui Dumnezeu si-l pazesc!" (Lc. 11, 28). O spune si Maica Domnului, ca singurul cuvant de indrumare iesit din gura ei: "Sa faceti tot ce va va spune El!" (In. 2, 5). Adica ce ne-a invatat El sa facem: sa iubim, sa iertam, sa fim milostivi. Sa nu uitam, iubitii mei, cu fiecare mana de ajutor pe care ne-o intinde, Maica Domnului ne repeta neincetat nemuritoarea ei chemare: "Oameni buni, faceti tot ce v-a zis El sa faceti!". E ca si cum ar zice: fiti aproape de Dumnezeu, fiti aproape unii de altii! in aceasta se cuprinde toata Evanghelia. Alta cale de mantuire, alta cale de indumnezeire nu exista. "

    O, Maica Prea Curata, ajuta-ne sa implinim cuvantul Fiului tau si Dumnezeului nostru. Amin!
  (Pr.Constantin Voicescu)

  

OASTEA DOMNULUI CORPUL DE ELITA AL B.O.R.

,,......O aratura mai adanca in ogorul Bisericii lui Hristos "

"Oastea Domnului nu vrea să aducă inovaţii în Biserică, ea vrea o arătură mai adâncă în ogorul Bisericii lui Hristos.
În acest sens, ostaşii se străduiesc să unească meditaţia monastică cu acţiunea, cu fapta, în viaţa de toate zilele.
Ei sunt nişte călugări în straie de mirean, care vor să trăiască evlavia creştină acasă, adică în mijlocul lumii, al oamenilor de toate felurile, cu frământările şi ispitele specifice acestui mediu mult mai vast.
Ei îşi impun, în felul acesta, austerităţile vieţii monahale în comportarea şi traiul lor. Nu se îmbată, (alţii dintr-un zel şi mai mare, asemenea recabiţilor din Vechiul Testament, nu folosesc nici un fel de băutură alcoolică), nu fumează, nu înjură, nu participă la petrecerile lumeşti. Adică, aşa cum afirma Părintele Iosif, „vor să trăiască cu toată fiinţa regulile existente ale Bisericii Ortodoxe"

(Scurt istoric al Miscarii duhovnicesti,,Oastea Domnului" din cadrul B.O.R. a fratilor Moise Velescu si Ghita Precupescu)

 .....Viitorul si Adevarul ne vor da dreptate..!

  "Tocmai această trăire autentic creştină a deranjat comoditatea şi formalismul anumitor „drept-măritori creştini“, care vedeau în Ortodoxie nu un mod de existenţă, ci doar formele exterioare ale unei credinţe golite de conţinut. Un fel de ortodoxie festivă, adică a zilelor de sărbătoare. Când, în realitate, Sf. Biserică ne îndeamnă „pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să le dăm “, sau: „Toată ziua să ne învăţăm dreptatea“ lui Dumnezeu.
 Conceptul de bază în transformarea spirituală a omului este naşterea din nou, prin Taina Sfântă a Pocăinţei.
Acest concept, pe care Oastea Domnului are meritul că l-a reactualizat, el fiind existent în doctrina Bisericii noastre, dă o lovitură de graţie celui de-al doilea botez practicat în neoprotestantism.
Învăţătura de la Oaste aprofundează concepţia ortodoxă conform căreia „cel de-al doilea botez“ nu mai are loc prin cufundarea într-o apă materială, ci prin cufundarea în baia lacrimilor de pocăinţă, din care păcătosul iese restaurat spiritual şi moral.
Faptul că în Oastea Domnului se pune accentul atât de mult pe Taina Pocăinţei, i-a determinat pe ortodocşii secularizaţi să-i numească pe aceştia „pocăiţi“, adică sectari. Ca urmare, s-a ajuns la un lucru paradoxal: cei care se străduiau să trăiască Ortodoxia erau numiţi „sectari“, iar cei care se abăteau de la normele ei erau consideraţi „drept-credincioşi“ ai Bisericii străbune.
Dacă e vreo deosebire între ostaşii Domnului şi unii credincioşi din Biserică, aceasta constă doar în faptul că ostaşii s-au hotărât şi luptă să realizeze ortopraxia, adică apărarea şi trăirea la o cotă maximă a învăţăturilor Bisericii-mame, din care toţi facem parte.
De drept, toţi ortodocşii sunt ostaşi – calitate primită prin însăşi Taina Sfântului Botez, aşa cum se cere în rugăciunile rostite de preot la săvârşirea acestei Sfinte Taine...
 E regretabil că o mare parte din ostaşii Bisericii, în fapt, „s-au lăsat la vatră“, renunţând la statutul lor de ostaşi activi. În realitate, rămân „ostaşi ai lui Hristos“ doar cei care se menţin trăitori activi ai angajamentelor asumate la Botez, prin naşi, iar mai târziu, prin trăirea conştientă a acestor angajamente, adică practicând Taina Pocăinţei – naşterea din nou.
 Pe bună dreptate Părintele Iosif scrie: „Da, e adevărat că toţi creştinii au primit prin Botez numele de ostaşi ai lui Hristos şi au primit şi armătura Duhului Sfânt (cea de la Efeseni 6, 11-18). Marea întrebare este însă: rămas-au toţi în tabăra lui Hristos? Păstrează toţi şi se luptă toţi cu armele ce li s-au dat la Botez? S-ar putea oare spune despre cei ce se înjunghie şi se omoară pe la cele cârciume că sunt nişte bravi ostaşi ai Domnului şi au murit în frontul Lui?
S-ar putea oare spune despre cei ce se tăvălesc în toate patimile şi fărădelegile, şi de cele sufleteşti nici nu vor să audă, că sunt nişte ostaşi ai Domnului? Da! Matricola botezaţilor este plină de ostaşi ai Domnului, dar viaţa şi lumea e plină de dezertorii acelei oştiri. Cei mai mulţi sunt dezertori din tabăra Domnului. (...)
Vom spune deci răspicat: Oastea Domnului se ocupă de cei mulţi, mulţi care au dezertat din tabăra Domnului. Din ostaşi cu numele, noi vrem să fim şi să facem şi pe alţii ostaşi de fapt.“
 Apoi, Părintele Iosif arată şi terenul de luptă al Oastea Domnului şi faptul că nu reduce ostăşia doar la cei înrolaţi în această Mişcare:
„Noi n-am spus niciodată că numai cei înscrişi în Oaste ar fi ostaşi ai Domnului. Oastea Domnului cea mare nu stă doar din o mână de oameni, căci atunci ar fi vai şi amar de creştinătate! Ostaşi ai Domnului sunt creştinii cei luptători şi biruitori; cu aceştia noi nu ne ocupăm. Noi ne ocupăm cu dezertorii, cu întoarcerea celor apucaţi în tabăra lui satan (subl. ns.). Toţi cei din Oastea Domnului nu ne ruşinăm să spunem că am fost dezertori; am fost în armata diavolului, dar scumpul nostru Mântuitor ne-a ajutat să scăpăm de acolo şi să redevenim ostaşii Lui. Purtăm acest nume în ciuda lui satan şi luptăm neîncetat să-i răpim şi pe fraţii noştri căzuţi în prinsoarea lui. În tabăra noastră vin cei ce spun plângând că au scăpat din tabăra diavolului. Noi cu aceştia ne ocupăm şi ne întărim unii pe alţii să nu mai ajungem iarăşi în prinsoarea cea rea.“" (ibidem) ".....Avem o mare şi sfântă datorie faţă de Adevăr să spulberăm aceste minciuni oficiale şi interesate şi să denunţăm această conspiraţie făţarnică şi răuvoitoare ţesută în jurul acestei sfinte Lucrări şi împotriva ei de către propaganda răuvoitoare a vrăjmaşului satana, care a procedat şi în cazul Oastei Domnului ca şi în cazul Învierii Mântuitorului Iisus. Când adevărul Învierii a ieşit la lumină, fariseii au dat mulţi bani soldaţilor, să spună că trupul lui Hristos a fost furat din mormânt pe când dormeau ei… Şi s-a răspândit zvonul acesta printre iudei – spune Evanghelia – până în ziua de astăzi (Mt. 28, 11-15).
Exact acest procedeu l-a întrebuinţat satana şi-l întrebuinţează şi astăzi faţă de adevărul Oastei Domnului, atât printre oficialităţile clericale ostile adevărului, cât şi între alţii. Şi foarte mulţi cad victime acestei curse, fără să cerceteze cu bună-credinţă şi seriozitate adevărul cu privire la problema pe care o condamnă fără s-o cunoască. Şi împotriva căreia dau sentinţe vinovate fără măcar a cerceta cât de puţin ce este şi ce vrea în definitiv această Lucrare.
Aceşti oameni – unii dintre ei chiar cu pretenţii mari – îşi permit să facă afirmaţii revoltător de răuvoitoare şi vrăjmaşe, de false şi tendenţioase cu privire la istoria, la originea şi scopurile Oastei Domnului. La cauzele conflictului ivit îndată după începuturile ei între Părintele Iosif Trifa şi mitropolitul de atunci al Sibiului, Nicolae Bălan.
Dar Dumnezeu şi Adevărul vor face odată dreptate atât profetului şi martirului Său prin care a făcut Lucrarea aceasta a Oastei Sale, cât şi acestei Lucrări, care este şi ea tot un profet şi un martir.............................Pentru ca să se vadă odată pentru totdeauna – şi de către prieteni, şi de către duşmani – că atitudinea noastră ca fii ai Bisericii şi ai Neamului acestuia faţă de Biserica noastră şi faţă de Neamul nostru nu depinde de atitudinea acestora faţă de noi. Ci de conştiinţa noastră sinceră şi curată faţă de ele. Şi de credinţa şi legământul nostru sincer şi curat faţă de Dumnezeu, Care ne-a învăţat să iubim şi să respectăm aceste valori în felul cel mai înalt.....................Iată, îndrăznim să spunem un mare şi sfânt adevăr. Dacă mântuirea Neamului nostru şi învierea Bisericii noastre nu vor veni prin Oastea Domnului, atunci să ştiţi că acestea nu vor mai veni niciodată. Aceasta nu este o presupunere, ci este o constatare. Din prăbuşirea spre care merg sigur aceste două valori, Neamul şi Biserica, nu mai există o altă salvare decât Hristos. Hristos vine acum spre Neamul acesta şi spre Biserica aceasta prin Oastea Domnului.
Până ce nu se va vedea clar acest adevăr şi până ce se vor mai căuta alte căi pentru salvare, totul va merge din rău în mai rău. Şi dacă niciodată îndrumătorii de răspundere nu vor vrea să vadă şi să primească acest adevăr, atunci totul va fi pierdut. Altă salvare nu mai există! Cine nu crede asta acum, va constata-o mâine. De aceea s-ar putea ca cei care ne leapădă astăzi ca pe o piatră de poticnire, să vină mâine şi să caute piatra aceasta pentru a o pune în capul unghiului, ca singura pe care să se zidească salvarea celor ce se vor mai putea salva.
Viitorul şi Adevărul ne vor da dreptate…

Veti vedea ! ...."

(,,Zile si Adevaruri istorice" de Traian Dorz)


                        SLAVIT SA FIE DOMNUL!

PRIMENINDU-NE PENTRU NASTEREA DOMNULUI

,,......sa ne nastem din lume pentru Dumnezeu!"

,,Totdeauna la apropierea marelui Praznic al Naşterii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, sufletele noastre trăiesc puternic toate momentele biblice ale acestui dumnezeiesc şi mare eveniment; ale acestei dumnezeieşti minuni făcute de dragostea Tatălui Ceresc pentru răscumpărarea şi mântuirea noastră, a fiecăruia în parte şi a tuturor oamenilor la un loc. Dar aceste mari şi mântuitoare adevăruri, noi nu trebuie să ni le amintim doar o singură dată pe an. Ci ele trebuie să ne fie mereu sub ochii inimii noastre, ca să nu le uităm niciodată, ci să cugetăm mereu la ele. Pentru ca, văzând nespus de marea dragoste cu care ne-a iubit pe noi Dumnezeu, să ne înflăcărăm şi noi tot mai puternic dragostea pentru El. Iar din această dragoste să ţâşnească mereu flăcări tot mai strălucitoare de mărturisire, de laudă şi de mulţumire pentru bunătatea şi dragostea Sa faţă de noi.
Domnul să ne ajute să ni le întipărim adânc în inimile noastre, pentru mântuire şi pentru slavă veşnică. "
Amin.
Traian Dorz

 (din ,,Cântarea, ca meditaţie")

,,O, fraţii şi surorile mele, veniţi să ne apropiem toţi, veniţi să ne aprindem toţi, veniţi să ne apropiem mai treji şi să ne uităm mai bine la ieslea minunată, la Chipul minunat şi la felul minunat în care vine la noi Marele nostru Împărat şi Răscumpărător Iisus Hristos. Veniţi să ne apropiem cutremuraţi, să îngenunchem ca păstorii şi ca magii minunaţi, căci toată măreţia acestei minuni nu poate fi văzută altfel decât din genunchi; toată frumuseţea ei nu poate fi privită altfel decât printre lacrimi şi toată slava şi răscumpărarea adusă de ea nu poate fi primită altfel decât printr-o naştere din nou, printr-o transformare cerească, ca a lui Hristos, dar în sens invers: El S-a născut din Dumnezeu pentru lume, noi să ne naştem din lume pentru Dumnezeu; El a părăsit slava pentru a primi asupra Sa păcatul nostru, noi să părăsim păcatul nostru pentru a primi slava Lui; El, din Fiul lui Dumnezeu, S-a schimbat, devenind Fiul omului; noi să ne schimbăm devenind din fiii oamenilor nişte fii ai lui Dumnezeu, prin lucrarea puterii jertfei Lui şi prin minunea transformatoare pe care o dă harul Său care se arată aducând mântuire pentru toţi oamenii, precum ne vestesc cu bucurie toţi îngerii Betleemului şi toate paginile Sfântului Cuvânt al lui Dumnezeu din Scripturi.
O, veniţi să ne apropiem şi mai tare, să îngenunchem şi mai adânc, să privim şi mai profund. Iată Sfânta Fecioară şi Maică încălzind şi hrănind la sânul ei pe Împăratul şi Dumnezeul ei şi al nostru minunat şi Sfânt. Ea a fost găsită cea mai curată dintre toate fiinţele de pe pământul acesta spre a fi vrednică să fie folosită, ca un mijloc cutremurător de sfânt, pentru venirea la noi a singurului Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, între noi şi El. Ea, Sfânta Fecioară şi Maică, a fost găsită unicul Potir curat şi vrednic prin care ni S-a putut împărtăşi nouă, întregii omeniri, Pâinea Vieţii Veşnice şi Sângele Veşnicei Răscumpărări, Hristos, fără de care ar fi fost cu neputinţă… cu neputinţă să fim salvaţi niciodată, niciodată, niciodată...."
Traian Dorz
(din ,,Meditatii la Nasterea Domnului")
(sursa: comorinemuritoare.ro)

NE VORBESTE FRATELE PETRU.....

Picaturile de ploaie

In zorii unei zile ,dupa o noapte ploioasa ,trei stropi de ploaie mai cazura jos pe pamantul ud.Cand se intalnira ,se imbratisara cu mare bucurie si se contopira impreuna .
Unul dintre ei zise:
-Fratilor,noi venim din mare!...
-Da ,zise celalalt ,am venit trimisi cu un scop:sa udam pamantul,sa-l umezim si sa-l facem sa rodeasca!...
-Da, zise al treilea,dar pamantul e plin si ud de fratii care au venit inaintea noastra si nu ne mai primeste.Hai sa ne intorcem inapoi de unde am venit ,la marea noastra ....Ce fericiti eram acolo!O unitate ,un gand,o inima,un trup....Nu eram strop cu strop ca acum ...Nu eram in primejdie de a ne risipi sau pierde....O,eram fara griji.Hai sa mergem inapoi!....
-Hai ,zisera toti trei impreuna .
-Dar calea noastra va fi foarte lunga ,zise unul dintre ei,si va trebui sa mergem si ziua,si noaptea ,fara oprire.Iar drumul va fi obositor si nu fara greutati si piedici multe pe care le vom intalni pe cale .Vom intalni pietre pe care stim ca nu vom reusi sa le inmuiem ,dar cel putin sa le udam .Vom intalni radacini care sa ne opreasca din cursul nostru.Sa nu ne pietrificam si noi ,ci sa le udam si sa ramana ude macar dupa ce vom trece printre ele.Vom intalni mlastini si noroaie ,care vor cauta sa ne murdareasca apa noastra limpede.Dar noi sa nu ne amestecam cu noroaiele lor.Sa ne pastram umezeala,racoarea si limpezimea pana vom ajunge acasa....
Si asa intelegandu-se impreuna , cei trei stropi de ploaie au pornit la drum ,coborand in jos, spre mare.Abia au plecat ei trei si se intalnira cu alti treizeci si apoi cu trei sute.Si se facura un paraias care alerga voios ,ziua si noaptea ,sub privirea cerului instelat noaptea si sub sarutarea razelor soarelui ziua,care insoteau stropii in mersul lor.Au inceput deodata un murmur,o melodie dulce si placuta ....Ce era oare in acest murmur....in aceasta melodie?Era oare o rugaciune ori era un cantec duios si fericit?Erau poate amandoua deodata!...Si asa si-au continuat drumul lor,ca sa ajunga acasa , de unde plecasera mai inainte...
Fratii mei dragi !Si noi am venit din Dumnezeu ,din Marea Nesfarsita ,din Marele nostru Izvor Vesnic.Noi suntem din Dumnezeu!...El ne-a trimis cu un scop:sa udam pamantul ,sa-l facem mai frumos,mai fericit ,mai placut.Dar pamantul este plin......
In drumul nostru ,si noi,ca si stropii de ploaie,trebuie sa mergem fara oprire,zi si noapte .Noi nu putem sta.Nu ne putem opri in loc. Drumul nostru e lung si nu avem odihna .Imparatia lui Dumnezeu se ia cu navala.....
Vom intalni si noi in calea noastra si pietre si bolovani....Nu vom putea sa le inmuiem?Dar cel putin sa le udam cu lacrimile .Sa le udam cu sudorile noastre si ,daca-i nevoie,si mai mult chiar...
Vom trece si noi prin mlastini si noroaie ?...Poate!Acolo e locul cel mai primejdios sa va pierdeti curatia,limpezimea .Nu va amestecati cu noroaiele lor si nu va amestecati cu intinaciunea lor!Nu va murdariti curatia inimii,curatia cugetului....
Sa nu uitam, sa ne pastram cele trei calitati:umezela,racoarea si limpezimea.
Umezeala-printre pietre.
Racoarea -prin arsita .
Limpezimea- prin intinaciunea acestui veac.
Umezeala ochilor curati
Racoarea in dogoarea focului ispitei.
Limpezimea adica curatia inimii,cararea curata,haina curata si cararea curata.
Sa ne ajute Domnul sa invatam de la stropii de ploaie sa mergem neintrerupt pe urmele Sfintilor Parinti care ne-au croit noua cararile drepte si sigure dinaintea noastra.
Slavit sa fie Domnul!




Fratele Petru Popa din Saucani (cuvant rostit la Dofteana -1980,din cartea ,,Strangeti faramiturile",O.D.-Sibiu -2011)

SETE SI FOAME DUPA CUVANTUL LUI DUMNEZEU

Fratele Radu Rominasu
Cuvant de la Adunarea Oastei Domnului -Chechis -Salaj ,21 .08.2011
(La inceput de An Nou Bisericesc sa punem la inima aceste indemnuri
traind mai serios viata crestina).
,,Sa lepadam ortodoxia sforaietoare si sa imbratisam ortodoxia lucratoare"
(Nae Ionescu)

( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la RadioOastea Domnului
din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )
Vizionare cu mult folos duhovnicesc!