SFANTA FILOFTEIA - COPILUL MUCENIC

Rugaciune catre Sfanta Mucenita Filofteia

"Sfanta Mare Mucenita a lui Hristos, Filoftee, ne rugam tie cu genunchii plecati si cu lacrimi fierbinti. Adu-ti aminte de neputinta firii omenesti, care cuprinde si impresoara pe tot muritorul, de la nastere tocmai ca mrejele paianjenului. Intru aceste mreje fiind cazuti si noi, smeritii, si neputand scapa de ele fara ajutorul lui Dumnezeu, te rugam pe tine sa ne fii mijlocitoare catre Dansul. Ca El Insusi te-a preamarit si te-a trimis in aceasta tara ca s-o aperi si s-o pazesti de toate rautatile.Asa Sfanta Mare Mucenita a lui Hristos, Filoftee, milostiveste-te spre lacrimile batranilor, spre suspinurile maicilor, spre cererile pruncilor si spre noi, care cadem cu genunchii plecati si cerem, prin rugaciunile tale cele sfinte, ajutor si mantuire din supararile ce ne cuprind. Caci stim, Sfanta Mucenita, ca pentru pacatele noastre patimim acestea toate, adica: boli, saracie, prigoniri de la vrajmasi, neploaie la vreme si alte asemenea rele. Pentru aceasta cadem la milostivirea ta ca sa nu patimeasca si cei nevinovati din pricina noastra. Fie-ti mila si roaga-te lui Dumnezeu pentru noi, ca sa strigam tie: Bucura-te fecioara, Mare Mucenita Filoftee." Amin.

(sursa www.razbointrucuvant.ro )

BUCURA-TE , NICOLAE MARE SFINTE

Colindul Sfantului Nicolae



( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la RadioOastea Domnului
din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )

Bucura-te, bucura-te,
Nicolae Mare Sfinte.
De la Mira Arhiereu
Temator de Dumnezeu

Indreptator in credinta
Ajutor in suferinta
Cand pe lume ai venit
Semnul crucii ai facut

Nicolae Arhiereu
Temator de Dumnezeu
Miercurea si vinerea
Niciodata nu manca

Pe bolnavi i-ai vindecat
Pe saraci i-ai ajutat
Crestinii din acest sat
Tie s-au incredintat
Crestinii din acest sat
Tie s-au incredïntat...

INDREPTAREA CEA INTRU HRISTOS

Să nu amânăm fapta bună şi pocăinţa!

,,Cuvântul om se spune ? (antropos). Acest cuvant tradus în limba română nu înseamnă numai om, ci şi privitor în sus. Deci, când zici antropos în limba greacă, zici om, dar ştii că omul este fiinţa care priveşte în sus, nu în jos. Aşa l-a alcătuit Dumnezeu pe om, ca să ştie că nu-i făcut numai pentru lumea aceasta, nu-i făcut numai pentru pământ, ci e făcut pentru cer, iar noi credem că ceru-i undeva sus.Într-un fel, cerul este pretutindeni, pentru că cerul este acolo unde este Dumnezeu, iar Dumnezeu este peste tot. Omul este singura fiinţă care priveşte in sus.Femeia gârbovă nu putea să privească spre cer, ci doar spre pământ, aşa cum priveşte animalul. Şi totuşi, era un om, o femeie care şi-a dorit îndreptarea. Poate că s-a rugat lui Dumnezeu să nu mai fie în gârbovenie, dar vreme de 18 ani a trebuit să fie privitoare în jos, să nu-şi îndeplinească rolul de privitoare în sus.Când Domnul Hristos a venit în lumea aceasta, a vindecat pe mulţi de felurite neputinţe, de felurite infirmităţi, de diferite boli. Intr-o zi, El a ajuns într-o sinagogă, ne spune Sfânta Evanghelie de la Luca , într-un loc unde se adunau evreii la rugăciune.Fiind într-un loc de rugăciune, era de faţă şi o femeie care nu mai era privitoare în sus, ci era privitoare în jos, o femeie care nu îşi mai putea împlini rostul de privitoare în sus. Chiar dacă era o zi de sâmbătă, deci o zi de odihnă, Domnul Hristos a îndreptat pe femeia care era privitoare în jos şi a făcut-o să privească în sus. Cu prilejul acesta, s-au răscolit răutăţile, gândurile şi simţirile bune ale oamenilor. Unii L-au lăudat şi L-au preamărit pe Domnul Hristos, iar alţii, mai ales mai marele sinagogii, mai marele casei în care se făceau rugăciuni, L-au defăimat.Acesta nu s-a adresat Domnului Hristos, ci oamenilor care erau de faţă şi femeii care iarăşi era privitoare în sus, zicând: „Şase zile sunt în care trebuie să se lucreze; aşadar în ele veniţi şi vă vindecaţi, dar nu în ziua sâmbetei… ” (Lc. 13, 14). Mai marele sinagogii socotea că s-a făcut un lucru rău, că Domnul Hristos a făcut un lucru rău şi nu a păzit rânduiala Vechiului Testament în privinţa sâmbetei. Şi atunci, Domnul Hristos a răspuns la această strâmbare a gândurilor omeneşti, pentru că omul acela însuşi nu gândea cum trebuia.

Să vă mai spun o dată cuvântul părintelui Arsenie Boca, “în mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă”. Mai marele sinagogii avea o minte strâmbată şi a strâmbat şi ceea ce a făcut bine Domnul Hristos. El a găsit nişte argumente, nişte temeiuri pentru gândurile lui. Se gândea mai marele sinagogii că sâmbăta trebuie păzită şi că cel care nu o păzeşte, chiar dacă face minuni, cum a făcut Domnul Hristos, nu-i pe calea lui Dumnezeu.
Gândiţi-vă, iubiţi credincioşi, cum se putea ca Domnul Hristos, „Domnul sâmbetei”, cum se numeşte cu alt prilej pe El însuşi, zicând: „ Este cineva aici care-i Domn al sâmbetei”, Cel mai mare peste lume, peste sâmbătă, peste toate, să calce legea lui Dumnezeu ? Domnul Hristos a intervenit ca să îndrepte mintea cea strâmbă a celui care era mai marele sinagogii, care credea că gândeşte bine. Deci, a crezut că gândeşte bine, dar nu a gândit bine.

Fac aici un ocoliş, iubiţi credincioşi, ca să vă spun nişte cuvinte din înţelepciunea sanscrită, în legătură cu omul care ştie sau nu ştie. Ei spun aşa:
Omul care nu ştie, dar nu ştie că nu ştie, este periculos - să te fereşti de el;
Omul care nu ştie, dar ştie că nu ştie, este neputincios – ajută-l, învaţă-l să ştie;
Omul care ştie, dar nu ştie că ştie, este adormit - trezeşte-l;
Omul care ştie, şi ştie că ştie, este înţelept - urmează-l.

Deci, învăţătorul de lege nu ştia ce trebuia să ştie, dar totuşi, se arăta ca unul care ştie; noi am putea zice că era un om periculos, de care trebuie să te fereşti. Atunci, Domnul Hristos a intervenit cu învăţătura Lui şi a spus că în ziua sâmbetei se pot face lucruri care nu pot fi amânate, de pildă, să-ţi adapi animalul pe care îl ai, bou sau asin. Prin aceasta, se arată că, aşa cum poţi să-ţi adapi boul sau asinul în ziua hotărâtă pentru odihnă, tot aşa poţi să faci şi o minune în ziua hotărâtă pentru odihnă. Apoi, Domnul Hristos a spus că El a intervenit pentru vindecarea acelei femei, pe care satana a ţinut-o în gârbovenie timp de 18 ani şi a întrebat dacă nu se cădea să fie vindecată chiar în ziua sâmbetei.Din asta mai învăţăm ceva, învăţăm să nu amânăm. De multe ori, noi suntem puşi în situaţia de a amâna pe altă zi lucrurile pe care le-am putea face astăzi, îmi aduc aminte, din copilărie, de o zicere: „ Ce poţi face astăzi nu lăsa pe mâine”. Domnul Hristos aşa a făcut, adică, deşi ar fi putut să aştepte, nu a aşteptat, totuşi, o altă zi pentru a o vindeca pe femeie, în felul acesta, ne-a învăţat şi pe noi să nu amânăm. Deci, e bine să folosim toate mijloacele, toate posibilităţile pe care le avem, pentru a împlini lucrurile care trebuie împlinite, chiar în ziua de faţă. In Pateric, se povesteşte că unui părinte gândurile îi spuneau: «Lasă astăzi şi te vei pocăi mâine», dar el răspundea: «Ba nu, mă pocăiesc astăzi şi mâine va fi voia Domnului». Sunt nişte lucruri extraordinare, care au străbătut prin istorie şi au ajuns până la noi şi care vor merge mai departe, şi după noi. Îi ziceau gândurile, acelui părinte: «Lasă astăzi şi te vei pocăi mâine» şi el zicea: «Ba nu, mă voi pocăi astăzi, pentru că asta e ziua în care pot să lucrez şi-i sigur că trăiesc; mâine, ce ştiu eu dacă mai trăiesc ? Şi atunci, mă pocăiesc astăzi, iar mâine fie voia lui Dumnezeu; poate mă voi pocăi şi mâine, dacă voi ajunge ziua de mâine, care va fi pentru mine ca ziua de azi»Ce putem, să facem astăzi, să nu amânăm. Ziua de azi este sigură. Ieri a trecut, a fost sigur pentru ieri. Ziua de astăzi e sigură pentru că trăim în ea, dar ziua de mâine, Dumnezeu cine ştie dacă este sigură pentru noi. Nu trebuie să trăim cu frica în sân, că poate mâine nu o să mai fim în lumea aceasta. Dar, să ştim totuşi lucrul acesta, că ziua în care putem lucra pentru binele nostru şi pentru binele altora este ziua de astăzi, nu-i ziua de mâine, nici ziua de poimâine.

Să ne dea Dumnezeu binecuvântarea Lui şi lumină pentru a înţelege lucrurile drept, să avem mintea cea dreaptă, în care lucrurile strâmbe se îndreptează şi să ne ferească Dumnezeu de mintea cea strâmbă în care şi lucrurile drepte se strâmbă. Dumnezeu să ne ajute! Amin!"

Parintele Teofil Paraian (Din “Credinţa lucratoare prin iubire – Predici la duminicile de peste an”)

TALCUIREA EVANGHELIEI DIN DUMINICA A 27-A DUPA RUSALII

Tamaduirea femeii garbove

“Evanghelia acestei duminici cuprinde minunea tămăduirii unei femei care purta, de optsprezece ani, o boală cumplită. Boala şi tămăduirea acestei femei conţin multă învăţătură pentru noi şi de aceea vom cerceta cu de-amănuntul să vedem cum s a întâmplat minunea.

Prin trei stări au trecut boala şi tămăduirea femeii. Întâia dată, ne spune Evanghelia că „avea, de optsprezece ani, duhul neputinţei“ şi „nu putea să se ridice nicidecum“. A doua oară, ne spune evanghelia că Iisus a văzut-o şi S-a apropiat de ea. Îndată după această apropiere şi întâlnire a femeii cu Iisus, a urmat a treia stare: scăparea şi tămăduirea femeii din cumplita boală.

Să luăm aminte că prin aceste trei stări trebuie să treacă şi mântuirea noastră sufletească. Întâia dată, trebuie să ne dăm seama că starea noastră cea păcătoasă este tocmai ca starea cea dintâi a femeii din Evanghelie. „Şi nu putea să se ridice nicidecum“, ne spune evanghelia despre femeia cea bolnavă. Asta-i şi starea omului cuprins de patimi şi păcate: nu se poate ridica din mocirlă la o viaţă mai curată şi mai bună. De multe ori va fi cercat biata femeie în cei optsprezece ani să se ridice de jos, dar n-a putut. Aşa şi păcătosul: fără ajutorul Mântuitorului nu se poate ridica. „Fără de Mine nu puteţi face nimic“, zice Iisus (Ioan 15, 5). „(…) a legat-o satan de optsprezece ani!“, a zis Iisus despre femeia cea bolnavă. Aşa este şi cel cuprins de patimile cele rele: un legat de satan şi un rob al lui satan.

Cititorule! Din starea ta cea păcătoasă numai o singură cale de ieşire şi de scăpare este: să te apropii de Mântuitorul Hristos; să cazi înaintea Mântuitorului ca şi femeia din chipul arătat în pagina dinainte. Despre femeia din Evanghelie nu ni se spune mai de-aproape ce a făcut când S-a apropiat de ea Mântuitorul şi mântuirea, dar, de bună-seamă, femeia n-a stat în faţa lui Iisus Mântuitorul numai cu boala sa, ci a stat cu toată credinţa ei, cu toată încrederea ei în puterea şi ajutorul lui Iisus; a stat cu toate nădejdile ei, cu toate lacrimile şi cu toate puterile ei sufleteşti. Aşa şi tu să cazi înaintea lui Hristos nu numai cu păcatele tale, ci şi cu credinţa ta în Jertfa Lui cea Sfântă şi atunci vei primi şi tu viaţă şi tămăduire.

O, ce dulce a fost vestea ce i s-a spus femeii: „(…) te-ai slobozit de boala ta“. Tot aşa o veste dulce şi plăcută li se spune şi celor care s-au hotărât pentru Hristos şi L-au primit cu adevărat pe Hristos. Un scăpat dintr o boală cumplită de moarte, un eliberat dintr-o robie cu lanţuri grele este şi creştinul cel hotărât pentru Iisus Hristos şi Evanghelia Lui.

Evanghelia ne spune că fariseii „se mâniaseră“ pe Iisus, pentru că o dezlegase din legăturile lui satan pe o femeie în ziua sâmbetei. Această mustrare se aude şi azi ori de câte ori cineva se hotărăşte să se dezlege din lanţurile păcatului şi ale diavolului. Citiţi, spre pildă, scrisoarea de mai jos:
„Domnule părinte! Şi eu am iscălit hotărârea să mă las de beţie şi de sudalme, dar, de atunci, nu mai am pace şi hodină cu oamenii ăştia, că tot cârâie după mine că m-am făcut pocăit. Şi zic că acuma-s mai trufaş, că nu stau cu ei în cârciumă de vorbă la un pahar de rachie… Dar eu şi mai tare ţin la Sfânta Biserică de când m-am lăsat de rele“…

Adică vedeţi, un om s-a dezlegat din legăturile lui satan, dar oamenii, ca şi fariseii din evanghelie, se ţin după el cu mustrări şi bănuieli. Duminica, după ce iese din biserică, omul a început să nu mai meargă cu ei la birt, ci se duce acasă şi citeşte ceva din Biblie şi din «Lumina Satelor» (Publicaţie săptămânală al cărei redactor era, în vremea când a scris aceste tâlcuiri, Părintele Iosif Trifa); şi aşa se dezleagă mereu din legăturile păcatelor. Dar, la asta, oamenii „cârâie“ după el, ca şi fariseii din evanghelie, că „lucrează“ în ziua duminicii şi nu merge să se „hodinească“ şi să „prăznuiască“ cu ei ziua Domnului… la crâşmă.

Să luăm aminte că şi pe noi ne mustră evanghelia aceasta despre cum ţinem praznicele. Duminicile şi sărbătorile noastre sunt pline de alergări, târguri, târguieli, negustorii, iar pe de altă parte ne odihnim în ele cu… petreceri la birt, cu jocuri, cu minciuni, clevetiri, făloşenii…
Adică, în loc să ne dezlegăm în ziua Domnului din legăturile păcatului, mai tare ne legăm.

Muşcătura de şarpe

Doctorii spun că moartea cea mai nesimţită şi cu dureri mai uşoare o au cei muşcaţi de şerpi veninoşi. Cel muşcat de şarpe veninos nu simte nici o alt fel de durere, decât atâta că îl apasă o moleşeală şi un somn; un somn plăcut, un somn adânc, din care însă niciodată nu se mai trezeşte.
Aşa este şi moartea cea sufletească ce o face şarpele diavol. Şarpele-diavol îl muşcă pe om cu fel de fel de otrăvuri dulci de plăceri şi desfătări lumeşti. Omul nu simte moartea sufletească.
Îl cuprinde somnul păcatului, somnul şi beţia plăcerilor şi a patimilor lumeşti, din care nu se mai poate trezi. Sufletul lui moare în acest somn.”

Preot Iosif Trifa

( – Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an.)

ZIUA ROMANIEI MARI

La multi ani romani!



( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la RadioOastea Domnului
din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )

Romania-Gradina a Maicii Domnului

…Eu, ca preot si ca frate al dumneavoastrã vã spun: privirile dumneavoastrã sunt primite de Hristos, care-i pe Sfânta Masã, si Dumnezeu care este în cer; toti vã privesc, si nu vã privesc ca sã vã întrebe unde ati fost pânã acum, ci ca sã se bucure cu bucurie negrãitã...

- Uite-i, uite-i cum te cautã, zice Maica Domnului; îi întoarce privirea Mântuitorului când vede asa ceva. Iar când vede cãdere, când vede întinare, asa-i întoarce privirea, ca sã nu vadã. Si când strigã cineva: Doamne, Maica Domnului(!), Doamne ajutã (!), Maica Domnului, ajutã (!), când vã vede prezenti la slujba Maicii sale, atunci Mântuitorul se bucurã cu bucurie negrãitã, iar eu, ca preot, vã spun cã-i aici, si l-ati fericit, l-ati bucurat, si cu o prezentã din acestea, s-a sters absenta de 45 de ani dintr-o datã, a uitat lipsa voastrã, cã asa-i Dumnezeu, tu faci un pas si El face o mie cãtre tine. Asta-i proportia divinã, dã ploaie peste bun si peste rãu, dã soare peste drept si peste pãcãtos, de aceea , scumpii mei, rogu-vã eu din inimã, cãutati sã descoperiti, sã desfaceti inima, si sã împãcati într-însa o bucurie care sã vã tinã mult, si nu numai sã vã tinã asa, ci sã vã hotãrascã ca de acum înainte sã fiti oamenii lui Dumnezeu, oamenii credintei, nu în interesul lui Dumnezeu, cãci El existã de la sine, ci în interesul nostru, iubiti credinciosi. Da, am fost pãcãtosi, mai suntem dar iatã cã Dumnezeu a semãnat o micã putere la tinerii nostri, si au rãsturnat o întunecime de veacuri.

Un preot vede cum se întineazã lumea si simte cã urmeazã pedeapsa lui Dumnezeu, si, frãmântat, se roagã cu lacrimi, întinzându-si mâinile, si zice:

-Doamne, mai iartã-i, mai dã-le timp de pocãintã, nu-i prãpãdi, nu-i distruge!Îi apare în vedenie Mântuitorul, cu toatã autoritatea lui, si alãturi, arhanghelul Mihail, si-i spune:

-Când va suna a treia oarã trâmbita lui, Mihail va pedepsi toatã tara pentru pãcatele ei. Preotul striga la Maica Domnului disperat, si apare Maica Domnului, dupã ce de douã ori se fãcuse semn lui Mihail, când sã se dea al treilea semn, Maica Domnului vine în fatã si spune:

-Opreste-te, Fiul meu, pentru rostul care-l am la tine!

Iar Mântuitorul a dat-o la o parte, si zice:

- Nu îndrãzni sã mã opresti, Maica Mea, cãci au pãcãtuit toti, nu numai poporul de rând, ci si arhiereii, si preotii, si cãlugãrii, toti au întinat jurãmintele, nu mai rabd, lasã-mã sã fac dreptate!Maica Milei, care nu are opreliste la Fiu, a îngenunchiat si-si frângea mâinile, si-i curgeau brazde de lacrimi pe obraz, si a strigat:
-Ai dreptate, Fiul meu, asa este, ai luat Trup din Trupul meu, Sânge din Sângele meu, rogu-te, iartã-i si de data aceasta, adicã, dã-le timp de pocãintã, te rog, pentru rostul meu la tine.

Mântuitorul, iubiti credinciosi, strigã:

-M-ai biruit, Maica mea , mai biruit! În veci voi schimba dreapta mea mânie si o voi transforma în milã. Le voi trimite alti propovãduitori sã-i învete calea mântuirii !...Si, se pare cã si nouã ne trebuie asa ceva, sã ne rugãm cu totii ca sã ne primeascã pe noi, pe toti, cã se poate, iubiti credinciosi, Dumnezeu nu tine minte rãul pe care-l fac oamenii, si, pe lângâ toate acestea, sã nu uitãm noi, românii, cã oriunde am fi , sã nu uitãm câtã dragoste are Maica Domnului de tara noastrã, de poporul nostru care-l iubeste, care are în el, în sufletul lui, cel mai mult din lume, biserici închinate Maicii Domnului, si cele mai multe hramuri, dedicate ei, Preacuratei. Dragii mei, am mai spus, dar mai repet, cã si Evanghelia se repetã: cinci cãlugãri pleacã de la mãnãstirea Bistrita- Baia, din Moldova, pleacã la Sfântul Munte Athos, pleacã, si n-au apucat doi km. sau trei sã iasã cãci apare Maica Domnului în fata lor si le spune:
-Unde mergeti, fiilor, unde vã grãbiti?
-Mergem la grãdina ta, Maica Domnului, din Sfântul Munte, sã ne mântuim mai usor. Si rãspunde Maica Domnului, auziti toti:
-Întoarceti-vã înapoi, si sã stiti cã si România este grãdina mea!"

Parintele Ioan Iovan ,M-rea Recea (fragment dintr-o predica rostita la 15 August 1992)

NE VORBESTE PARINTELE ARSENIE BOCA

La 22 de ani de la plecarea la Cer

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Cauzele necazurilor care vin asupra noastra
Foarte adesea mă uit la voi cum venind de la depărtări mari, rupţi de oboseală, cu pâinea săracului în straiţă, alergaţi la mănăstire şi rămâneţi zile de-a rândul ca să auziţi cuvânt.
Dacă cineva s-ar uita la voi prin paginile Sfintei Scipturi ar spune cele spuse de proorocul Agheu către jidovii care nu mai mergeau la Biserică şi nu mai voiau să zidească templul din Ierusalim. Aceste cuvinte vi se potrivesc şi vouă. Şi tot din cauza asta vi se întâmplă ceea ce spuneam, că osteniţi de la mari depărtări, cu merindea săracului în straiţă. Vi se întâmplă pentru vremea când nu mergeaţi la biserică, la biserica voastră din sat, unde acelaşi cuvânt vi s-ar fi vestit încă din tinereţe. Cuvântul s-a vestit dar voi aţi tăndălit şi-aţi rămas acasă când se vestea cuvântul. Căci de unde era să înveţi să faci lucrul lui Dumnezeu ca să se coboare peste tine şi peste casa ta binecuvântarea lui Dumnezeu dacă n-ai fost la Biserică.
Dar nu numai că n-ai fost la biserică şi nu v-aţi îngrijit de casa lui Dumnezeu, dar nu v-aţi grijit nici de Biserica pe care o avem în noi, căci aşa se spune că trupul nostru este templu a Duhului Sfânt. Şi pe acesta l-aţi lăsat să se dărapene.
Iată cuvintele lui Agheu care se potrivesc aşa de bine şi nouă. Căci cum să nu se potrivească cuvintele Scripturii la toţi. Cuvintele lui Dumnezeu tuturor se potrivesc. Şi iată mustrarea lui Dumnezeu printr-unul din prooroci făcută jidovilor pentru că nu mergeau la biserică. Iată cum îi luminează şi cum îi îndeamnă să îşi repare biserica:
“Aţi tot aşteptat să aveţi mult, dar iată că aveţi puţin. Aţi strâns mult şi Eu am risipit truda voastră! Pentru ce? Din pricina templului acestuia care este dărâmat, iar voi zoriţi cu lucrul, fiecare pentru casa lui! De aceea cerul se va încuia şi nu-şi va mai da roua sa şi nici pământul roada sa. Eu am chemat secetă pe pământ şi peste munţi, peste grâu şi peste vin şi peste tot ce creşte din pământ; peste oameni şi peste dobitoace şi peste toată strădania mâinilor voastre”(Agheu 1.9-11).
Le spune Domnul prin proorocul Agheu aceste cuvinte pentru că nu mergeau la biserică şi nu-şi reparau templul din Ierusalim. Iar vouă astăzi, când veniţi de la mari depărtări cu multă osteneală şi cu pâinea săracului în straiţă, vi se potrivesc aceste cuvinte pentru că lucrurile s-au întors. Căci cât a fost biserică în sat voi tăndăleaţi cu alte lucruri. Cine poate zice că nu i s-a făcut cunoscut cuvântul lui Dumnezeu încă din tinereţe?! Iată că acum trebuie să veniţi până aici şi să faceţi osteneală ca asta.
Şi de-ar fi fost mănăstirea într-un loc unde a-ţi ajunge cu şi mai multă osteneală, cu şi mai multă greutate, să ştiţi că şi acolo v-aţi duce, aşa de mare e durerea când uscă Dumnezeu viaţa oamenilor. Aşa stau lucrurile într-o latură.
Să vedem cum stau lucrurile în latura în care se mai pot îndrepta. Şi vom pleca de la cuvintele unui prooroc împărat. Iată ce zice Dumenezeu prin gura proorocului David: “Ziua şi noaptea mă apasă mâna Ta şi se uscă vlaga mea, ca de arşiţa verii. Mi-am mărturisit însă păcatul şi greşeala mea n-am ascuns-o, şi-am zis: <> şi îndată a ridicat pedeapsa păcatului meu. De aceea toată sluga credincioasă să se roage Ţie la vreme cuvenită şi chiar potop de s-ar stârni, pe acela nu l-ar potopi”(Ps 31.4-7).
Aşa a păţit şi David cum păţeşte tot cel ce păcătuieşte. Simte o uscăciune a vieţii, o tânjire a lui şi-a tuturor lucrurilor sale. Simte sabia lui Dumnezeu atârnând asupra sa pentru păcatele sale.
Ce e de făcut?
Astea-s şi necazurile care apasă peste toţi şi care vă aduc pe voi la mănăstire. Pentru necazurile voastre osteniţi. Căci numai prin necazuri scoate Dumnezeu pe oameni din ţepeneală, din uscăciunea vieţii. Iar necazurile te vor ustura tot mai tare până când vei căuta să te tămăduieşti.
Căci iată ce pricină are cu noi Dumnezeu. Nu cu noi căci doar suntem fiii Lui ci cu relele noastre. Asupra relelor, păcatelor, fărădelegilor noastre atârnă sabia lui Dumnezeu. Necazurile acestea vă ustură şi din pricina lor vine apoi şi uscăciunea vieţii voastre. Dacă necazurile sunt pricina pentru care veniţi aici, apoi pricina pentru care vi le trimite Dumnezeu sunt fărădelegile voastre.
Cum să scăpăm de sabia lui Dumnezeu care atârnă asupra noastră sau de păcatele nemărturisite căci pe acestea le urmăreşte sabia lui Dumnezeu? Proorocul şi împăratul David zice: “<> şi îndată a ridicat - a înlăturat - pedeapsa păcatului meu”. Ce trebuie să facem? Să ne mărturisim toate fărădelegile noastre fără nici o ascundere şi-ndată va înlătura Dumnezeu osânda, şi-ndată sabia nu va mai atinge viaţa ta.
Însă luaţi seama că pentru aceea atinge Dumnezeu viaţa ta cu necazuri, pentru că nu te-ai mărturisit. Dacă zici că-ţi merg în curte şi-n viaţă toate rău, apoi înseamnă că ai păcate de care Dumnezeu vrea să te desfacă. De aceea să vrei şi tu ce vrea Dumnezeu, să te desfaci de rele, căci Dumnezeu nu vrea ca să atârne în veac sabia Sa asupra ta.
Să vă spun acum câteva feluri în care simţiţi voi sabia lui Dumnezeu asupra voastră.
Să zicem că cineva îţi face vre-o nedreptate. Tu în toate privinţele eşti cinstit şi o vecină, soţul, soţia sau unul din copii se va răzvrăti împotriva ta şi-ţi va zice cuvinte de ocară, desfrânat, desfrânată, cuvinte grele care-ţi pătrund inima ca o sabie şi nu pricepi ce poate fi, ba te şi mânii şi dai şi tu cu o sabie asupra lui şi aşa se ajunge la vrajbă şi la lucruri slabe. Şi vii aici ca să afli de ce păţeşti asemenea lucruri. Şi afli aici că necazurile acelea, nedreptatea aceea totuşi nu e o nedreptate ci este o nuia cu care Dumnezeu îţi aduce aminte de păcatele tale pe care tu nu le-ai mărturisit. Şi păcatul e acel cuvânt zis de vecina, de soţ sau de propriul copil, cuvânt care te-a săgetat la inimă. Pentru că tu ai uitat să mărturiseşti preotului unul din păcatele tale din tinereţe. Şi Domnul îţi aduce aminte. Tu poate ai uitat că ai început căsătoria cu stângul şi apoi te-ai cununat sau ai lepădat vre-un copil - şi aceasta e fărădelege înaintea lui Dumnezeu. E o ispravă a curviei chiar dacă eşti cununată după lege. Sau ai uitat să spui că numai ai osândit, sau ai gândit despre cineva acelaşi cuvânt şi-ai uitat să-l spui la mărturisire. Dumnezeu însă n-a uitat greşeala ta sau cuvintele tale. De aceea vrea ca să te spele, să te curăţească de toate relele tale.
Ce face cu tine? Doar îţi aduce aminte de relele pe care le-ai făcut. De aceea toate relele care-ţi vor fi împroşcate în obraz şi care vă vor săgeta la inimă nu le socotiţi ca necazuri ci staţi locului şi cugetaţi: n-am şi eu oare vreo greşeală ca asta? Pentru că vă spun că aşa lucrează Dumnezeu: îngăduie ca bărbatul tău, vecina ta, copilul tău să-ţi spună cuvinte de ocară ca astfel să-ţi aduci aminte de păcatul tău şi să te îndrepţi. Şi dacă tu ai uitat sau ţi-a fost ruşine să-l mărturiseşti preotului - şi nu trebuia să-ţi fie ruşine ci ruşine de păcatul tău numai - pentru aceasta a îngăduit Dumnezeu să-l auzi din gura altuia şi cu toate că tu juri că nu eşti vinovată de aşa ceva, şi acum nici nu eşti, dar ai acel păcat din tinereţe şi nu l-ai mărturisit. Asta e pricina vrajbei: păcatele nemărturisite.
Şi când pricepi vrajba cu rostul ei, trimisă fiind de la Dumnezeu, atunci recunoaşte-ţi păcatul tău şi spune-l sub patrafir ca să nu mai atârne pedeapsa lui Dumnezeu asupra ta “<> şi îndată va înlătura pedeapsa păcatului meu”. Căci zice în alt loc: “Multe sunt bătăile care ajung pe păcătos; iar pe cel ce se teme de Domnul, mila îl va întâmpina”(Ps 31.11). Da, necazurile sunt mila lui Dumnezeu cu noi oamenii. Cum te-ai teme de un şarpe pe care l-ai avea în buzunar şi-ai face ce-ai putea numai să scapi de el, ai arunca şi haina de pe tine cu el cu tot numai să scapi, căci poate găuri buzunarul şi să te muşte, tot aşa să faceţi şi cu păcatele.
De aceea vă spun să faceţi spovedanie curată cum n-aţi făcut în viaţa voastră. Iar de vă veţi aduce aminte şi de păcatele pe care vi le-a adus aminte soţul, vecina, propriul copil, apoi rugaţi-vă şi pentru gura slabă care v-a atras luarea aminte căci prin aceea lucrarea lui Dumnezeu s-a făcut.
Credeţi voi lucrul acesta?! Apoi ţineţi-l minte. Pentru cel care te ocărăşte roagă-te, ca pentru un binefăcător, întoarce-te cu bunătate spre el şi-şi va întoarce şi Dumnezeu faţa cea luminoasă spre tine. Biruiţi răul cu binele căci de partea binelui e Dumnezeu şi oare nu e mai tare Dumnezeu ca răul?
Lipiţi-vă inima de lucrul lui Dumnezeu căci zice Domnul: “cheamă-mă pe mine în ziua necazului tău şi te voi ajuta”. Nu mai chemaţi pe dracul, pe bată-l Crucea, căci dacă tot pe el îl chemaţi el vă va ajuta şi el vă va aduce risipă şi moarte.
Deci lipiţi-vă de cele ale lui Dumnezeu. Şi chiar de vă trimite necazuri, apoi vi le trimite cu rost. Şi de-ndată ce vei mărturisi păcatul tău Domnul va ridica pedeapsa păcatului tău. Şi chiar de vor mai veni necazuri asupra ta tu nu le vei mai socoti necazuri ci mila lui Dumnezeu cu tine şi aşa vei ieşi biruitor asupra lor. De aceea rugaţi-vă pentru cei care vă blestemă. Şi asta stă scris! Căci lucru bun fac dar nu vedeţi voi.
Cum v-am mai spus, toţi cei ce vreţi să coboare umbra lui Dumnezeu peste viaţa voastră, să dobândiţi ocrotirea lui Dumnezeu peste casa voastră şi peste ostenelile mâinilor voastre, curăţiţi-vă sufletele voastre cu rugăciuni, cu spovedanie curată şi cu post. Şi veţi vedea cum are să vie mila lui Dumnezeu şi ocrotirea lui Dumnezeu asupra ta şi asupra a tot lucrul mâinilor tale. Amin.

(Cuvânt ţinut în ziua de 25.02.1942)

Sursa aici

TALCUIREA DUMINICII A 30-A DUPA RUSALII

Dregatorul bogat;pazirea poruncilor

Să luăm aminte! Nu cumva să credeţi că Evanghelia de mai sus ar cere de la noi să ne vindem averile şi să le dăm săracilor, ca să ne putem mântui. Nu avuţia şi strângerea ei sunt o piedică pentru Împărăţia lui Dumnezeu, ci piedicile sunt beteşugurile sufleteşti ce le scorneşte avuţia în sufletul nostru, dacă nu băgăm de seamă. O evanghelie din duminicile trecute ne arată un om pe care avuţia îl aruncase în braţele băuturilor şi desfătărilor, iar Evanghelia de mai sus ne arată pe un altul, ce-şi făcuse din bogăţie un idol pe care îl avea mai drag şi mai de preţ decât mântuirea lui sufletească. „Bogăţia de ar curge, nu vă lipiţi inima de ea, zicea Psalmistul. Dar greşeala aceasta este că oamenii îşi lipesc mai mult inima de bogăţiile pământeşti decât de Mântuitorul şi de bogăţiile cele sufleteşti.
În multe chipuri şi feluri se poate vedea şi azi Evanghelia de mai sus. Eu am văzut-o şi astă-vară într un sat. Ieşiseră domnii de la judecătorie în afacerea unui om ce pârâse pe altul că s-a băgat cu hotarul spre el. Cel pârât tăgăduia (cu toate că se vedea bine că şi-a lărgit hotarul cu strâmbul). Atunci judecătorul l-a poftit pe cel pârât să pună jurământ. Pârâtul a stat puţin pe gânduri şi o dată a pus piciorul pe piatra de pe hotar şi a jurat, sau mai bine zis şi-a dat sufletul pentru o bucată lată de 50 de centimetri de pământ (cam un sfert cât i-ar fi trebuit de groapă). Ca şi în chipul de alături, şi pe omul acela Evanghelia îl chema să iasă din lăcomie şi să plece după Iisus, dar lăcomia şi diavolul îl îndemnau de la spate: „Nu te lăsa, omule… sporeşte-ţi averea!“ Şi omul a ascultat glasul lăcomiei şi L-a părăsit pe Iisus… pentru o brazdă de pământ.
O, câte fac oamenii să-şi sporească averile: jură strâmb, înşală, fură, omoară şi îşi vând sufletul în sute de feluri, apucaţi de lăcomia de a-şi înmulţi avuţiile. De aceea zice Iisus: Cu anevoie vor intra cei avuţi în Împărăţia lui Dumnezeu.
Cititorule! La întrebarea „Ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa de veci?“ acesta este răspunsul cel bun: să pleci după Hristos, să te pui în slujba Lui cu tot ce ai: cu averea ta, cu banii tăi, cu inima ta, cu ochii tăi, cu mâinile tale, cu picioarele tale, cu gura, cu vorba, cu scrisul şi sfatul tău. Asta înseamnă şi să te lepezi de toate patimile şi păcatele tale. Dar sminteala-i tocmai asta că, în asemănarea omului din Evanghelie, oamenii nu-şi pun tot ce au în slujba lui Hristos; nu vor să se despartă de anumite patimi şi plăceri. Sunt mulţi creştini foarte evlavioşi… până când nu-i vorba de punga şi averea lor, dar îndată ce vrei să le deschizi şi punga pentru vreo faptă bună, ai gătat-o aici.
Creştinilor! Moştenitorii Împărăţiei lui Dumnezeu pot fi numai fiii lui Dumnezeu, iar fiii lui Dumnezeu pot fi numai aceia care L-au primit pe Hristos şi trăiesc cu Hristos; iar a trăi cu Hristos înseamnă că El este stăpân şi poruncitor în casa sufletului nostru. Dar când îl bagi pe cineva stăpân şi poruncitor în casa ta, trebuie să-i dai lui cheile de la toate încăperile tale: de la casă, de la cămară, de la lada cu bani, de la pod, de la pivniţă… Dacă nici casa, nici cămara, nici lada, nici punga ta nu se deschid niciodată pentru cei săraci şi pentru alte fapte bune, acesta e semnul cel rău că tu nu L-ai primit cu adevărat pe Hristos şi Evanghelia Lui.

Israelitenii în pustie au făcut din aur şi temple, şi idoli

Biblia ne spune că israelitenii de două ori şi-au strâns şi topit aurăriile. O dată, când femeile şi-au topit podoabele de aur, iar Aron a făcut din ele un viţel de aur – idol – la care se închinau şi înaintea căruia jucau, în vreme ce Moise, sus pe muntele Sinai, vorbea cu Dumnezeu (Ieşire cap. 32).
Altă dată au strâns toate vasele şi uneltele de aur şi de argint şi Moise a împodobit cu ele „cortul cel sfânt“ (Ieşire cap. 36).
Aşadar, israelitenii au strâns o dată aurul pentru slujba idolilor, adică a dracilor, iar altă dată şi-au pus aurul în slujba şi mărirea lui Dumnezeu. Şi oamenii de astăzi îşi pun banii (aurul) unii în slujba lui Dumnezeu, unii în slujba idolilor şi a diavolilor. Banii cu care se înfrumuseţează biserici, se cumpără cărţi bune, banii care satură pe cei flămânzi, îmbracă pe cei goi şi ajută pe cei lipsiţi sunt banii cei buni, în slujba lui Dumnezeu. Iar banii cei cu care se fac chefuri, beţii, păcate şi destrăbălări sunt banii cei răi, puşi în slujba dracilor.
Cititorule! Banii tăi în a cui slujbă stau?

Banul ca slugă

Banul e bun şi folositor, dar numai până când este sluga noastră, adică face numai ceea ce îi poruncim noi şi ascultă de noi.
Dar îndată ce banul se face el stăpân asupra noastră şi ne porunceşte el, atunci nu mai e bun; a intrat satan în el; s-a făcut unealta diavolului.
Să băgăm de seamă neîncetat ca banii noştri să nu se facă idoli şi unelte ale diavolului.
„Pune-ţi comoara ta întru poruncile Celui Preaînalt, şi mai mult va folosi ţie decât banii“. „Pierde banii pentru cel sărac şi necăjit, ca să nu ruginească sub piatră spre pierzarea ta“… zice înţeleptul Sirah la capitolul 29, versetele 13-14.
„Cel ce iubeşte banii nu se va îndrepta“… „Mulţi au căzut pentru bani şi înaintea lor le-a fost pieirea“. „Privegherea banilor topeşte trupul şi grija lor strică somnul“ (Înţelepciunea lui Sirah 31, 5-6).

De ce s-a spânzurat un zgârcit

O revistă din Anglia scrie că, într-un orăşel de acolo, un faimos zgârcit s-a spânzurat din cauza unui vis: visase că întreaga avere şi-o împărţise săracilor.
Sculându-se buimăcit de grozăvenia acestui vis, a luat un ştreang şi s-a spânzurat.
Iată ce-i în stare să facă diavolul cu ajutorul zgârceniei.
Zgârcenia e un beteşug greu şi de suflet pierzător.

Banca cea mai bună

Într-un loc zice Scriptura că „cel ce miluieşte pe sărac, dă împrumut lui Dumnezeu“ (Pilde 19, 17). Ce vorbă mare este aceasta: a împrumuta pe Dumnezeu, Cel ce toate le are în a Sa mână şi de nimic nu are lipsă! Pentru cei săraci, El însă e gata a lua împrumut banii noştri. Pentru voi, toţi cei ce aveţi acum bani din belşug, iată banca cea mai bună care vă dă camăta cea mai mare: banca milostivirii şi ajutorării celor săraci.

Preot Iosif Trifa

(– Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an.)