INDREPTAREA CEA INTRU HRISTOS

Să nu amânăm fapta bună şi pocăinţa!

,,Cuvântul om se spune ? (antropos). Acest cuvant tradus în limba română nu înseamnă numai om, ci şi privitor în sus. Deci, când zici antropos în limba greacă, zici om, dar ştii că omul este fiinţa care priveşte în sus, nu în jos. Aşa l-a alcătuit Dumnezeu pe om, ca să ştie că nu-i făcut numai pentru lumea aceasta, nu-i făcut numai pentru pământ, ci e făcut pentru cer, iar noi credem că ceru-i undeva sus.Într-un fel, cerul este pretutindeni, pentru că cerul este acolo unde este Dumnezeu, iar Dumnezeu este peste tot. Omul este singura fiinţă care priveşte in sus.Femeia gârbovă nu putea să privească spre cer, ci doar spre pământ, aşa cum priveşte animalul. Şi totuşi, era un om, o femeie care şi-a dorit îndreptarea. Poate că s-a rugat lui Dumnezeu să nu mai fie în gârbovenie, dar vreme de 18 ani a trebuit să fie privitoare în jos, să nu-şi îndeplinească rolul de privitoare în sus.Când Domnul Hristos a venit în lumea aceasta, a vindecat pe mulţi de felurite neputinţe, de felurite infirmităţi, de diferite boli. Intr-o zi, El a ajuns într-o sinagogă, ne spune Sfânta Evanghelie de la Luca , într-un loc unde se adunau evreii la rugăciune.Fiind într-un loc de rugăciune, era de faţă şi o femeie care nu mai era privitoare în sus, ci era privitoare în jos, o femeie care nu îşi mai putea împlini rostul de privitoare în sus. Chiar dacă era o zi de sâmbătă, deci o zi de odihnă, Domnul Hristos a îndreptat pe femeia care era privitoare în jos şi a făcut-o să privească în sus. Cu prilejul acesta, s-au răscolit răutăţile, gândurile şi simţirile bune ale oamenilor. Unii L-au lăudat şi L-au preamărit pe Domnul Hristos, iar alţii, mai ales mai marele sinagogii, mai marele casei în care se făceau rugăciuni, L-au defăimat.Acesta nu s-a adresat Domnului Hristos, ci oamenilor care erau de faţă şi femeii care iarăşi era privitoare în sus, zicând: „Şase zile sunt în care trebuie să se lucreze; aşadar în ele veniţi şi vă vindecaţi, dar nu în ziua sâmbetei… ” (Lc. 13, 14). Mai marele sinagogii socotea că s-a făcut un lucru rău, că Domnul Hristos a făcut un lucru rău şi nu a păzit rânduiala Vechiului Testament în privinţa sâmbetei. Şi atunci, Domnul Hristos a răspuns la această strâmbare a gândurilor omeneşti, pentru că omul acela însuşi nu gândea cum trebuia.

Să vă mai spun o dată cuvântul părintelui Arsenie Boca, “în mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă”. Mai marele sinagogii avea o minte strâmbată şi a strâmbat şi ceea ce a făcut bine Domnul Hristos. El a găsit nişte argumente, nişte temeiuri pentru gândurile lui. Se gândea mai marele sinagogii că sâmbăta trebuie păzită şi că cel care nu o păzeşte, chiar dacă face minuni, cum a făcut Domnul Hristos, nu-i pe calea lui Dumnezeu.
Gândiţi-vă, iubiţi credincioşi, cum se putea ca Domnul Hristos, „Domnul sâmbetei”, cum se numeşte cu alt prilej pe El însuşi, zicând: „ Este cineva aici care-i Domn al sâmbetei”, Cel mai mare peste lume, peste sâmbătă, peste toate, să calce legea lui Dumnezeu ? Domnul Hristos a intervenit ca să îndrepte mintea cea strâmbă a celui care era mai marele sinagogii, care credea că gândeşte bine. Deci, a crezut că gândeşte bine, dar nu a gândit bine.

Fac aici un ocoliş, iubiţi credincioşi, ca să vă spun nişte cuvinte din înţelepciunea sanscrită, în legătură cu omul care ştie sau nu ştie. Ei spun aşa:
Omul care nu ştie, dar nu ştie că nu ştie, este periculos - să te fereşti de el;
Omul care nu ştie, dar ştie că nu ştie, este neputincios – ajută-l, învaţă-l să ştie;
Omul care ştie, dar nu ştie că ştie, este adormit - trezeşte-l;
Omul care ştie, şi ştie că ştie, este înţelept - urmează-l.

Deci, învăţătorul de lege nu ştia ce trebuia să ştie, dar totuşi, se arăta ca unul care ştie; noi am putea zice că era un om periculos, de care trebuie să te fereşti. Atunci, Domnul Hristos a intervenit cu învăţătura Lui şi a spus că în ziua sâmbetei se pot face lucruri care nu pot fi amânate, de pildă, să-ţi adapi animalul pe care îl ai, bou sau asin. Prin aceasta, se arată că, aşa cum poţi să-ţi adapi boul sau asinul în ziua hotărâtă pentru odihnă, tot aşa poţi să faci şi o minune în ziua hotărâtă pentru odihnă. Apoi, Domnul Hristos a spus că El a intervenit pentru vindecarea acelei femei, pe care satana a ţinut-o în gârbovenie timp de 18 ani şi a întrebat dacă nu se cădea să fie vindecată chiar în ziua sâmbetei.Din asta mai învăţăm ceva, învăţăm să nu amânăm. De multe ori, noi suntem puşi în situaţia de a amâna pe altă zi lucrurile pe care le-am putea face astăzi, îmi aduc aminte, din copilărie, de o zicere: „ Ce poţi face astăzi nu lăsa pe mâine”. Domnul Hristos aşa a făcut, adică, deşi ar fi putut să aştepte, nu a aşteptat, totuşi, o altă zi pentru a o vindeca pe femeie, în felul acesta, ne-a învăţat şi pe noi să nu amânăm. Deci, e bine să folosim toate mijloacele, toate posibilităţile pe care le avem, pentru a împlini lucrurile care trebuie împlinite, chiar în ziua de faţă. In Pateric, se povesteşte că unui părinte gândurile îi spuneau: «Lasă astăzi şi te vei pocăi mâine», dar el răspundea: «Ba nu, mă pocăiesc astăzi şi mâine va fi voia Domnului». Sunt nişte lucruri extraordinare, care au străbătut prin istorie şi au ajuns până la noi şi care vor merge mai departe, şi după noi. Îi ziceau gândurile, acelui părinte: «Lasă astăzi şi te vei pocăi mâine» şi el zicea: «Ba nu, mă voi pocăi astăzi, pentru că asta e ziua în care pot să lucrez şi-i sigur că trăiesc; mâine, ce ştiu eu dacă mai trăiesc ? Şi atunci, mă pocăiesc astăzi, iar mâine fie voia lui Dumnezeu; poate mă voi pocăi şi mâine, dacă voi ajunge ziua de mâine, care va fi pentru mine ca ziua de azi»Ce putem, să facem astăzi, să nu amânăm. Ziua de azi este sigură. Ieri a trecut, a fost sigur pentru ieri. Ziua de astăzi e sigură pentru că trăim în ea, dar ziua de mâine, Dumnezeu cine ştie dacă este sigură pentru noi. Nu trebuie să trăim cu frica în sân, că poate mâine nu o să mai fim în lumea aceasta. Dar, să ştim totuşi lucrul acesta, că ziua în care putem lucra pentru binele nostru şi pentru binele altora este ziua de astăzi, nu-i ziua de mâine, nici ziua de poimâine.

Să ne dea Dumnezeu binecuvântarea Lui şi lumină pentru a înţelege lucrurile drept, să avem mintea cea dreaptă, în care lucrurile strâmbe se îndreptează şi să ne ferească Dumnezeu de mintea cea strâmbă în care şi lucrurile drepte se strâmbă. Dumnezeu să ne ajute! Amin!"

Parintele Teofil Paraian (Din “Credinţa lucratoare prin iubire – Predici la duminicile de peste an”)