SFANTUL AMBROZIE,EPISCOP AL MEDIOLANULUI (+397)

O cale stramta cere o inima larga

Sfântul Ambrozie s-a născut într-o familie creştină nobilă, probabil la Treveres, unde tatăl său era prefectul Galiei. A avut 2 fraţi: pe Marcelina şi pe Satir. Mama lor le-a dat o educaţie creştinească aleasă. Tânărul Ambrozie a studiat dreptul şi a pledat câtva timp cu mult succes ca avocat, apoi la 370, încă tânăr, este numit guvernator al Emiliei şi Liguriei, cu reşedinţa la Milano. Luând parte la alegerea de episcop al Milanului, în locul episcopului arian Auxenţiu care decedase, un copil a strigat în biserică: «Ambrozie să ne fie episcop» şi, astfel, a fost ales episcop, deşi era numai catehumen; la 30 noiembrie a fost botezat, iar la 7 decembrie 374 a fost hirotonit episcop.
Prima lui grijă a fost să-şi împartă averea săracilor; apoi s-a dedicat în întregime noii sale slujiri, făcându-se tuturor toate. Numirea lui Ambrozie ca episcop al Milanului a însemnat sfârşitul ereziei arianismului în toată Italia. Sf. Ambrozie a fost un adevărat om de Stat şi om al Bisericii, înzestrat de Dumnezeu cu cele mai alese daruri: o înţelepciune cu care găsea cu uşurinţă rezolvarea unei dificultăţi; o judecată dreaptă şi sigură, o voinţă energică ce nu se lăsa înfrântă de insuccesele de moment; un bun simţ practic. Sf. Ambrozie a fost un apărtor înverşunat al învăţăturii ortodoxe a Bisericii, ferind-o de erezii, un om plin de zel, ce nu a precupeţit puterile sale pentru a face bine altora.
De la Sfântul Ambrozie au rămas scrieri dogmatice, scripturistice, tratate de morală, de ascetism şi 91 de scrisori. Reconsiderând toate ideile expuse de scriitorul roman, Ambrozie demonstrează că religia creştină poate asimila, fără a fi în primejdie să altereze mesajul său, toate valorile naturale pe care lumea păgână, în deosebi cea romană, a ştiut să le exprime.
Sfântul Ambrozie se stinge în ziua de 4 aprilie 397, dar cuvântul său aprins luminează şi astăzi, fiind unul dintre marii Sfinţi Părinţi ai Bisericii.
Din cuvintele pline de dulceata ale Sfantului Ambrozie:

-,,Calea care duce la Hristos este foarte stramta,dar inima ta trebuie sa fie larga ,pentru a gazdui pe Tatal ,pe Fiul si pe Sfantul Duh.Astfel spus,cand vine si bate la usa inimii Cuvantul lui Dumnezeu ,nu este demn ca El sa zaboveasca inaintea ei ,aflandu-o ,, stramta"
Daca vrem sa castigam cununa ,trebuie sa alergam in acest spatiu amplu al omului interior,nu in ungherele mintii.Astfel sta scris :,,Nu stiti voi ca acei care alearga in stadion toti alearga ,dar numai unul ia premiul ?Alergati asa ,ca sa-l luati"(I Cor .9,24) Acest premiu pe care Apostolul l-a obtinut- alergand asemeni unui cal de rasa - si care poate zice cu adevarat la final :,,Lupta cea buna m-am luptat , calatoria am savarsit, credinta am pazit"(II Tim.4,7)"(din ,,Viu va fi sufletul meu" trad. Pr. C-tin Necula ,ed. O.D.-2000)

-"A şti să taci este o virtute mai mare decât a şti să vorbeşti."

-"Am văzut pe mulţi oameni căzând în păcat din pricina vorbelor lor, însă aproape pe nimeni din pricina tăcerii "

-"Înţelepciunea raţională este fântâna vedeniei, deoarece raţiunea ascute vederea minţii şi curăţă contemplarea sufletului;
inţelepciunea morală este fântâna abundenţei, deoarece la străinii, pe chipul cărora erau zugrăvite patimile trupeşti, Isaac găseşte curgerea unei minţi agere, care pentru obiceiuri bune pur şi simplu zboară, iar bunătatea abundă faţă de alţii când există asprime faţă de sine;
a treia fântână este a jurământului, adică a înţelepciunii naturale,care înţelege ce este mai presus de natură sau al naturii, deoarece, într-adevăr, ea afirmă şi jură ca şi cum Dumnezeu este martor, şi este reprezentată ca dumnezeiască atunci când Domnul naturii este citat ca un martor al credinţei."
( Sfântul Ambrozie al Milanului - Comentariu la Evanghelia după Luca(Prolog) )

-"Cel care nu se roagă zace în împărăţia materiei, nu este scris în cartea vieţii din ceruri şi nu are loc în împărăţia lui Dumnezeu"

-"Păcătosul nu doar îşi mărturiseşte păcatele, le şi enumeră şi îşi recunoaşte vinovăţia, căci nu doreşte să-şi ascundă greşelile. La fel cum temperatura nu poate să fie domolită când se declanşează, tot astfel şi boala păcatelor izbucneşte atunci când ele sunt tăinuite, însă dispare când ele sunt mărturisite prin Spovedanie."
(Sf. Ambrozie de Milano, "Despre doisprezece psalmi" ref. 1259, A.D. 381, în Credinţa Părinţilor din vechime, vol. 2, trad. W. A. Jurgens, p. 150.)

-" Numai in Crucea lui Hristos gaseste viata orice om care moare"
Pentru rugaciunile Sfantului Ambrozie,Doamne mantuieste-ne pe noi!