Această evanghelie cuprinde în sine întreaga istorie a mântuirii neamului omenesc. De aceea începe cu vorbele: „La început era Cuvântul“, adică prin Cuvânt a făcut Dumnezeu lumea, dar cel dintâi om, Adam, şi, cu el, omenirea toată a căzut din starea cea dintâi (nemuritoare şi fără de păcat) într-o stare de păcat, de moarte şi osândă. Pentru această omenire căzută în osândă şi moarte, S-a făcut trup Cuvântul lui Dumnezeu şi S-a pogorât la noi, S-a răstignit şi a murit pentru noi şi păcatele noastre şi, prin această Jertfă, ne-a iertat şi ne-a înviat prin învierea Sa şi pe noi la o nouă viaţă şi ne-a scos din osânda şi împărăţia morţii şi a întunericului.Dar, pentru ca să dobândim această înviere şi mântuire, trebuie să-L primim cu adevărat pe Hristos.
Cititorule, începutul şi sfârşitul mântuirii tale sunt vorbele: „Şi celor câţi L-au primit pe El (adică pe Iisus) le-a dat lor putere să se facă fii ai lui Dumnezeu“. Şi „câţi L‑au primit pe Dânsul“ asta înseamnă să-L primeşti şi tu pe Hristos ca pe un Mântuitor al tău, Care S‑a născut, S-a răstignit, a murit şi a înviat pentru tine şi mântuirea ta sufletească. Această primire a lui Hristos îţi dă şi ţie dar şi putere să învii şi tu cu El, să ieşi şi tu din starea ta cea păcătoasă şi să te faci fiul lui Dumnezeu.
Dar să luăm aminte! Evanghelia zice: „Şi celor câţi L-au primit pe Dânsul le-a dat lor putere să se facă fii ai lui Dumnezeu“. Asta înseamnă că nu toţi L-au primit pe Iisus şi darul Lui. Aşa era pe vremea când umbla Iisus pe pământ şi aşa e şi acum. „Lumină“, ne spune Evanghelia că este Iisus, „Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume“. Însă osânda aceasta este că „Lumina a venit în lume, dar oamenii iubiră mai mult întunericul decât Lumina“ (Ioan 3, 19). Viaţă, ne spune Evanghelia că este Iisus: „Eu sunt înviera şi viaţa! Cine crede în Mine viu va fi, chiar dacă va fi murit“, a zis Iisus (Ioan 11, 25), dar nu toţi oamenii primesc această viaţă. Păcătoşii care nu vor să se îndrepte sunt nişte morţi care trăiesc numai cu trupul, dar cu sufletul au murit de mult. Ne spune Evanghelia că vor lua dar toţi cei care Îl primesc pe Iisus, însă mulţi n‑au primit niciodată acest dar, pentru că nu L-au primit cu adevărat pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel Care S-a jertfit pentru noi.
Cititorule! Nu uita că începutul şi sfârşitul mântuirii tale sunt cuvintele: „Şi celor câţi L-au primit pe El le‑a dat lor dar şi putere să se facă fii ai lui Dumnezeu“… L‑ai primit tu cu adevărat pe Iisus Hristos, ca să iei lumină din Lumină, dar din Dar şi viaţă din Viaţă?
Hristos a înviat! – Adevărat a înviat!
Crezi tu într-adevăr că Hristos a înviat şi e viu?
În aceste vorbe este temeiul vieţii noastre sufleteşti. „Căci, dacă n-a înviat Hristos, zadarnică este credinţa noastră“, zicea Apostolul Pavel (I Cor. 15, 14). Dacă n‑ar fi înviat Hristos, toată viaţa noastră s-ar fi sfârşit la groapa din cimitir. Dar Hristos a înviat şi cu slăvită învierea Sa ne-a trecut şi pe noi din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer. „Hristos a înviat!“, aceasta este vestea de bucurie pe care o întărim prin răspunsul „Adevărat a înviat!“. Eu însă te întreb, iubite cititorule, crezi tu cu adevărat în aceste cuvinte? Întăreşti tu şi cu purtările tale acest adevăr?
Dacă tu crezi că Iisus a înviat cu adevărat, atunci de ce trăieşti ca şi când El ar fi mort? De ce vorbeşti ca şi când El nu te-ar auzi? De ce minţi ca şi cum El nu te-ar auzi? De ce te mânii ca şi cum El n-ar vedea? De ce pizmuieşti şi gândeşti rău despre altul, de parcă El n-ar şti? De ce te făţăreşti şi vicleneşti, ca şi cum El nu te-ar cunoaşte? De ce drăcui, blestemi, înjuri, bei, joci cărţi, de parcă El nu te-ar auzi şi nu te-ar vedea?…
A crede cu adevărat în Iisus cel înviat înseamnă, iubite cititorule, „să mori şi tu faţă de păcat“ (Gal. 6, 14) şi „să învii în Iisus Hristos ca o făptură nouă“ (II Cor. 5, 17). „Deci dacă aţi murit şi aţi înviat împreună cu Hristos – zice Apostolul Pavel – omorâţi mădularele voastre cele de pe pământ: desfrânarea, patima, pofta cea rea, mânia, iuţimea, hula, întru care oarecând vieţuiaţi. Nu grăiţi minciună, ci, dezbrăcându-vă de omul cel vechi dimpreună cu faptele lui, îmbrăcaţi-vă în cel nou“ (Col. 3, 1-11).
Cititorule! Ziua Învierii este şi trebuie să fie şi ziua învierii sufletului tău, ziua ieşirii tale din păcate. „Deşteaptă-te cel ce dormi (în somnul păcatelor) şi te scoală din morţi“ (dintre cei morţi cu sufletul) (Efes. 5, 14). Numai când ai făcut acest lucru vei înţelege ce adevăr mare şi vei simţi ce bucurie mare se află în cuvintele: „Hristos a înviat!“ „Adevărat a înviat!“
Din învăţătura Sfântului Ioan Gură de Aur, despre Înviere
„De este cineva creştin bun şi iubitor de Dumnezeu să se îndulcească de acest Praznic sfânt şi luminat…
De este cineva slugă înţeleaptă să intre întru bucuria Domnului Său. Intraţi toţi întru bucuria Domnului nostru. Bogaţii şi săracii împreună dănţuiţi. Veseliţi-vă astăzi, masa este plină, ospătaţi-vă toţi! Nimeni să nu iasă flămând. Toţi să vă îndulciţi de ospăţul credinţei. Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, căci iertarea din groapă a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a slobozit pe noi moartea Mântuitorului. Unde-ţi este, iadule, biruinţa? Unde îţi este, moarte, acul?
Înviat-a Hristos şi viaţa vieţuieşte. Înviat-a Hristos şi nici un mort nu este în groapă. Căci Hristos, sculându-Se din morţi, începătorul celor adormiţi S-a făcut!“
Pr.Iosif Trifa(Talcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu