DIN PATERIC CITIRE.....

Despre patimi si nepatimire

,, În Pateric citim aşa: "S-a dus un frate oarecare din părţile lui Avva Pimen, în străinătate. Şi a ajuns la un pustnic acolo, că era milostiv şi mulţi veneau la dânsul. Şi a vestit lui fratele cele despre Avva Pimen. Şi auzind fapta lui cea bună, a dorit să-l vadă. Deci, întorcându-se fratele în Egipt, după câtăva vreme a venit pustnicul din străinătate în Egipt, la fratele cel ce venise la el, că îi spusese lui unde petrece. Şi văzându-l acela s-a mirat şi s-a bucurat foarte. Şi a zis pustnicul: <>. Şi luându-l, a venit la Avva Pimen, şi a vestit cele despre dânsul, zicând că mare om este şi multă dragoste şi cinste are la locul lui, şi i-am vestit lui despre tine şi, dorind să te vadă, cu bucurie a venit la tine. Şi cu bucurie şi sărutându-se unul cu altul, au şezut. Şi a început cel străin a vorbi din Scriptură lucruri duhovniceşti şi cereşti. Şi şi-a întors Avva Pimen faţa lui şi nu i-a dat răspuns. Şi văzând că nu vorbeşte cu dânsul, mâhnindu-se, a ieşit. Şi a zis fratelui celui ce l-a adus pe el: <<În zadar am făcut toată călătoria aceasta, că am venit la bătrânul şi iată, nici a vorbi cu mine nu voieşte>>. Şi a intrat fratele la Avva Pimen şi i-a zis: <> I-a zis lui bătrânul: <>. Deci ieşind fratele i-a zis: <>. Iar el, umilindu-se, a intrat la bătrânul şi a zis către dânsul: <> Şi a luat aminte la dânsul bătrânul, bucurându-se. Şi a zis: <>. Iar el mult folosindu-se zicea: <>. Şi mulţumind lui Dumnezeu, s-a întors la locul său bucuros căci cu astfel de sfânt s-a învrednicit a se întâlni".

,,Un părinte din Pateric, stând de vorbă cu un frate, a aflat de la fratele acela părerea lui că îl ispiteşte diavolul. Şi a zis către părintele: "Ce să fac părinte, că mă ispitesc dracii?" Şi părintele i-a răspuns aşa: "Frate, pe tine te ispitesc dracii? Nu se poate! Că dracii îi ispitesc pe aceia mari, ca Moise şi ca Ilie, iar pe noi ne ispitesc patimile noastre, şi patimile noastre ne sunt draci". Se spune de asemenea despre un frate că era foarte luptat , spre desfrânare, şi s-a dus la un părinte să se roage pentru el, ca să scape de asuprirea aceasta, căci era o asuprire. Şi părintele s-a rugat pentru el şi tot nu s-a liniştit fratele. Şi atunci s-a dus la părintele şi l-a rugat să se roage şi mai departe pentru el. Şi părintele s-a rugat şi s-a arătat vrăjmaşul mântuirii, diavolul, şi i-a spus: "Eu m-am depărtat de la el de când te-ai rugat întâi, dar el are dracul lui şi anume: lăcomia "

,, Se spunea despre un bătrân că a făcut cincizeci de ani nici pâine mâncând, nici vin bând degrabă. Şi zicea că a omorât curvia, iubirea de argint şi slava deşartă. Şi a venit la el Avva Avraam, auzind că a spus el acest cuvânt. Şi a zis lui: tu ai spus cuvântul acesta? A răspuns bătrânul: da. Şi a zis lui Avva Avraam: iată, intri în chilia ta şi găseşti pe rogojina ta o femeie. Poţi să socoteşti că nu este femeie? Răspuns-a bătrânul: nu, dar mă lupt cu gândul să nu mă ating de ea. Atunci a zis Avraam: iată, nu ai omorât patima, ci este vie; dar este legată. Iarăşi când umbli pe drum, vezi piatră şi hârburi, iar în mijlocul acestora, aur; poate mintea ta să socotească pe acesta - adică aurul - ca pe acelea? Zis-a bătrânul: nu, dar mă lupt cu gândul să nu-l iau pe el. Şi a zis Avraam: iată este vie patima, dar este legată. Mai departe zice iarăşi Avva Avraam: iată, auzi despre doi fraţi că unul te iubeşte şi că altul te urăşte şi te vorbeşte de rău. Dacă vor veni la tine, îi ai deopotrivă pe amândoi? Zis-a bătrânul: nu, dar mă lupt cu gândul să fac bine celui ce mă urăşte ca şi celui ce mă iubeşte. Zis-a Avva Avraam lui: apoi iată că sunt vii patimile, dar sunt numai legate de sfinţi". pântecelui şi somnul cel mult".

,,In Pateric se spune că o fecioară, o călugăriţă, s-a dus la un părinte şi i-a spus aşa: "Eu postesc şase zile - se înţelege, nemâncând - şi în a şaptea mănânc. Şi am învăţat Vechiul şi Noul Testament pe de rost. Ce trebuie să mai fac?". Şi atunci a zis cuviosul către ea: "Ţi s-a făcut ocara ca cinstea?", adică ai ajuns în situaţia ca să primeşti şi ocara aşa cum primeşti cinstea, fără împotrivire şi fără neliniştire, cu liniştea trebuitoare. Şi ea a zis: "Nu". Şi atunci a zis părintele: "Ţi s-a făcut lipsa ca îndestularea?". Ea a zis: "Nu". "Ţi s-a făcut paguba ca şi câştigul?" Ea a zis: "Nu". "Ţi s-au făcut străinii ca rudele după trup?" Ea a zis: "Nu". Şi atunci părintele i-a zis: "Du-te şi pune început bun, căci cu cele care le-ai făcut până acuma încă nu ai realizat nimic". Adică, dacă nu ai linişte în faţa celor care vor să te îndrepte, chiar şi cu mustrare - chiar dacă mustrarea învinge dar nu convinge -, dacă nu ai liniştea sufletească trebuitoare într-o astfel de situaţie, înseamnă că nu eşti smerit şi eşti mândru. Dacă eşti preocupat cu nemulţumire de faptul că cineva te-a păgubit cu ceva şi nu mai poţi intra în linişte, înseamnă că eşti iubitor de argint. Dacă faci deosebire între cei apropiaţi şi cei care nu-ţi sunt apropiaţi, şi ai atitudini diferite în mod voit, înseamnă că nu ai ajuns încă la ceea ce trebuie să ajungă cineva, nu ai desfiinţat în tine patimile care fărâmiţează firea omenească." (sursa :http://www.sfaturiortodoxe.ro/pateric/pateric.htm )


CER NOU

Grăit-am ieri prin lacrimi cu Domnul şi i-am spus:
“De noi cum nu Ţi-e silă Prea Scumpul meu Iisus?
Cum nu-ţi întorci Tu faţa cu silă de la noi
Şi cum mai vrei să suferi făptura de noroi?
Cum vrei să calce-n lume piciorul Tău curat
Cel care peste aripi de înger a călcat ?
Cum poala prea curată, Stapane, n-o fereşti,
In tina omenească să nu ţi-o murdăreşti?
Cum poţi să suferi, Doamne, miros de putregai,
Când ai tămâia dulce a crinilor din rai?
Cum suferi bezna noastră, Tu, soare strălucit,
Cum poţi să rabzi ocara, Tu, Domnul prea slăvit?
Şi cum fiind căldura iubirilor cereşti,
În inima mea rece Tu vrei să locuieşti?
Tu, Cel ce stai în ceruri cu mari luminători,
În iadul meu, Stăpâne, cum vrei să Te cobori?
Ca Petru ani de-a rândul te-am izgonit mereu
Ieşi de la mine, Doamne că păcătos sunt eu.
Dar n-ai plecat! Ba încă, cu pasul Tău curat,
Ai coborât tot cerul în iadul meu spurcat.
Cu pasul Tău pe mine de tot m-ai curăţit,
Cu raza Ta tot chipul Tu mi l-ai strălucit.
Cu focul Tău pe mine, cel rece, m-ai aprins
Şi peste sărăcia mea goală ai întins
Un colţ al hainei Tale şi m-ai făcut bogat,
Mi-ai dat inel, coroană, porfiră de-mpărat.
Mi-ai încăput în suflet, Tu, Cel neâncăput,
Şi sufletul meu, iată, cer nou Tu l-ai făcut.
În sufletul meu astăzi Tu însuţi locuieşti
Cu Maica Prea Curată, cu cetele-i cereşti.
Şi pentru toate acestea, Iisuse prea iubit,
În cerul nou din suflet să fii în veci slăvit”
(Monahia Teodosia-Zorica Latcu - n. 17 martie 1917 + 8 august 1990)