luni, 21 noiembrie 2011

MINUNE SI TAINA

S-O Intampinam pe Maicuta noastra Buna cu cantari si cuvinte alese


( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la RadioOastea Domnului
din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )
Cuvinte alese:
,,Ea nu L-ar fi putut purta pe Cuvântul lui Dumnezeu în trup,
daca nu ar fi primit mai întâi Cuvântul lui Dumnezeu în inima."

(pr. Kallistos Ware)
,,Pentru acest motiv se numeşte Maica Domnului “rana dracilor“, fiindcă nu poate satana să piardă pe om, atâta timp cât omul nu încetează să alerge la ajutorul Maicii Domnului”. ( Sfântul Serafim de Sarov )
"Maica Domnului este Stăpâna şi Împărăteasa şi Doamna şi Maica tuturor sfinţilor, iar sfinţii sunt slujitorii ei precum Maica este a lui Dumnezeu. Pe de altă parte, sunt fiii Ei, întrucât se împărtăşesc din Preacuratul Trup al Fiului Ei "

(Sf. Simeon Noul Teolog - Filocalia vol. VI. P. 155 )

„Dacă cineva nu socoteşte pe Sfânta Maria, Născătoare de Dumnezeu este în afara Dumnezeirii. Dacă cineva ar spune că Hristos a trecut prin Fecioara ca printr-un canal, şi nu S-a format în ea dumnezeieşte şi ome­neşte (dumnezeieşte, pe de o parte, că a fost fără bărbat, iar omeneşte, pe de altă parte, că a fost după legea sarcinii), de asemenea este fără Dum­nezeu… Dacă cineva introduce doi fii, pe unul care este din Dumnezeu şi Tatăl, iar pe cel de-al doilea care este din mamă, dar nu unul şi acelaşi, acela să cadă din înfierea făgăduită celor ce cred drept”
(Sfântul Grigorie de Nazianz, Scrisoarea 101)

„Primind El, Fiul lui Dumnezeu, trupul şi sufletul din Fecioara şi încadrându-se în Ipostasul Său dumnezeiesc, oare, ea n-a primit îndumnezeirea din Dumnezeirea Lui? Dumnezeu îşi alcătuia din sângele ei un trup, din sufletul ei un suflet, şi sângele şi sufletul ei nu se resimţeau de acest fapt?”
( Părintele Dumitru Stăniloaie )

"Lângă crucea lui Iisus, în cel dintâi loc este tot Mama Lui Sfântă.
De lângă Buna Vestire şi până lângă Crucea Împlinirii acesteia, Preasfânta Fecioară şi Preadulcea Mamă a fost nedespărţită de Iisus.
Ea a fost lângă ieslea cântărilor îngereşti pentru El.
Ea a fost lângă creşterea rugăciunii cu El.
A fost lângă îngrijorările pământeşti pentru El.
A fost lângă bucuriile izbânzilor Lui şi a fost lângă durerile patimilor Lui…
Ea este acum lângă Jertfa Ispăşirii Lui."
( Traian Dorz, din Hristos – Jertfa noastră)
"Suntem datori să o cinstim cu toată inima şi să o socotim Mama noastră Cerească, străduindu-ne să o urmăm în virtuţi şi să îi împlinim cuvintele pe care le cântăm la fiecare utrenie, pe care le-a grăit ea către Elisabeta, mama Înainte-Mergătorului Domnului: „Că a căutat spre smerenia roabei Sale, şi iată de acum Mă vor ferici toate neamurile” (Luca 1, 48 ).
Noi ne adresăm Maicii lui Dumnezeu ca Apărătoarei noastre. Ştim că ea nu a mântuit lumea nemijlocit, că Dumnezeiescul ei Fiu ne-a mântuit cu Crucea Sa. Ea poate însă ajuta mântuirii noastre prin rugăciunile Sale înaintea Fiului Său, şi noi cerem rugăciunile Ei, care au atâta putere înaintea lui Hristos.”

( Sf. Luca al Crimeei )

,,Taina Întrupării Mântuitorului nostru, Fiul lui Dumnezeu, este o taină care trebuie să ne umple de evlavie şi de re-cunoştinţă faţă de Sfânta Fecioară, Maica Domnului, care a fost aleasă de Însuşi Tatăl Ceresc şi sfinţită de Însuşi Duhul Sfânt pentru această mare şi veşnică lucrare a mântuirii noastre.
Oricine vorbeşte în chip necuviincios despre Sfânta Fecioară şi Maică a Domnului va fi vinovat de un păcat veşnic împotriva Tatălui Care a ales-o, împotriva Fiului Care a sfinţit-o şi împotriva Duhului Sfânt Care a umbrit-o.
"(Parintele Iosif Trifa) (sursa:http://www.oasteadomnului.ro/forum/)

Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu miluieste-ne pe noi.AMIN.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu