Ca sa poti vedea bine inainte,trebuie mai intai sa privesti bine inapoi
,,Ca să te poţi orienta bine în viitor, trebuie mai întâi să ştii trage învăţămintele din trecut.
Şi ca să ştii bine să-ţi îndrumi copiii tăi, trebuie mai întâi să iei seama bine la felul cum ţi-au trăit părinţii. Cine nu ştie să folosească bine învăţămintele trecutului său, acela îşi va neferici sigur viitorul lui.(..............)
Seara de 7 noiembrie 1976. Locul a rămas acelaşi. La data aceasta am plecat şi eu(fr. Traian Dorz), împreună cu încă doi fraţi de la Beiuş şi cu alţii doi de la Vulcana-Pandele – Dâmboviţa. Am ajuns la casa de la Poiana Braşov în seara de 7 noiembrie 1976, aşa după cum se hotărâse. Am mai aflat acolo încă vreo douăzeci de fraţi lucrători din diferite părţi ale ţării, sosiţi înaintea noastră. După noi, au mai ajuns şi alţii, aşa că ne-am adunat în total vreo treizeci şi cinci de fraţi.
Pe la ceasul nouă seara, ne-am aplecat pe genunchi şi, cu o rugăciune fierbinte, am mulţumit Domnului pentru prilejul acesta şi L-am chemat stăruitor, cu lacrimi, pe Domnul Iisus în mijlocul nostru, cu lumina şi călăuzirea Duhului Sfânt. Aşa cum ne rugasem acum treizeci şi opt de ani sub mesteacănul din Aleea Filosofilor, nr. 18, lângă părintele nostru Iosif cu cei cinci sute de fraţi de atunci.
Îl simţeam şi acum pe profetul Domnului şi înaintaşul nostru îngenuncheat şi el împreună cu noi, ca atunci. Pentru că tot la o răscruce mare eram şi de data asta. Şi tot într-o luptă grea ne găseam. Şi tot pentru luarea unei hotărâri la fel de însemnate ne adunaserăm.
Ne-am aşezat apoi cu toţii pe nişte scaune în lungul pereţilor şi prin mijlocul casei, în jurul unei mese lungi, de la fereastră până la uşă. M-am ridicat în mijlocul fraţilor, având în mână «Ecoul» din 12 septembrie 1937, cu toată relatarea întâmplărilor şi a hotărârilor de atunci. Şi mai aveam încă alte două documente scrise la maşină. Unul semnat în original de către Părintele Iosif şi de către noi, cei de la redacţie, librărie şi tipografie, de la Anul Nou 1938. Iar altul tot semnat în original de către toţi fraţii din adunarea Oastei Domnului din Sibiu. Prin amândouă adeveream încă o dată Mitropoliei ataşamentul nostru total, atât faţă de Biserică şi faţă de învăţătura ei, cât şi de scopul Oastei Domnului şi de cauza părintelui nostru Iosif Trifa. După cum o făcuseră toţi fraţii delegaţi la Sfatul Central din 12 septembrie, prin Moţiunea înaintată Mitropoliei, atunci. Aceste două documente originale erau o mărturie în plus faţă de cele scrise pe larg în «Ecoul» şi petrecute atunci. Ele întăreau adevărul prin semnăturile în original, atât a adunării Oastei din Sibiu, cât şi a noastră, a celor de la Centrul de Editură al ei. Le-am adus şi le-am arătat fraţilor prezenţi şi, prin ei, tuturor fraţilor din ţară trei mari adevăruri şi anume:
1. Noi nu suntem începătorii acestei sfinte Lucrări, ci suntem numai continuatorii ei. Nu noi am primit inspiraţia Oastei de la Duhul Sfânt şi nu noi am făcut munca începutului ei, ci alţii au avut de la Dumnezeu lumina, chemarea şi călăuzirea CUM să facă această Lucrare după voia şi planul lui Dumnezeu. Ei AŞA au făcut-o. Noi doar am intrat în lucrul lor, după cum spunea Mântuitorul la Ioan 4, 37-38, căci şi în privinţa aceasta este adevărată zicerea: unul seamănă, iar altul seceră.
Eu – zice Domnul – v-am trimis pe voi să seceraţi acolo unde nu voi v-aţi ostenit. Alţii s-au ostenit, iar voi aţi intrat în osteneala lor. Prin urmare, noi suntem urmaşii acelora care au început această Lucrare. Am intrat în lucrarea lor unii mai de mult, alţii mai de curând. Deci dacă noi suntem schimbul doi ori schimbul trei, luând în primire lucrul început de ei, se cuvenea să privim cu toată cutremurătoarea conştiinţă a răspunderii noastre datoria de a continua exact în acelaşi fel munca lor. Pe temelia slăvită a lui Iisus cel Răstignit, întocmai precum au început şi au lucrat ei până în clipa când noi am venit, iar ei s-au dus…
2. Ca nişte zidari conştiincioşi, noi, urmând zidirea la care am fost chemaţi, trebuie să preluăm de la ei acelaşi dreptar de învăţătură sănătoasă care a fost lăsat Părintelui Iosif de către marii săi înaintaşi: Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi.
Dreptarul acesta l-au folosit ei, având toată grija să nu se abată cu zidirea nici la stânga, nici la dreapta. Având toată grija să se alinieze ei înşişi şi să alinieze şi pe alţii cât mai frumos şi cât mai desăvârşit, după linia acestui sănătos Dreptar.
Nouă ne este acum şi nespus mai uşor, dar şi nespus mai greu decât lor, din cauza lipsei de ascultare a unora dinăuntru. Şi din cauza marilor împotriviri ale altora din afară. Dar şi răspunderea noastră este cu atât mai mare, cu cât Lucrarea pe care ne-au lăsat-o ei era mai frumoasă şi mai curată, atât în număr, cât şi în roade, decât cea pe care ne pregătim noi să o lăsăm celor care vin după noi.
3. Pentru a ne orienta acum bine în viitor, avem nevoie neapărat să stăm aici şi să privim bine în trecut. Să luăm pildă şi lumină de la felul cum au gândit şi au lucrat ei, spre a nu abate nici noi cu nimic Lucrarea Domnului de la drumul şi scopul pe care i le-a vrut şi le-a poruncit Domnul Iisus de la începutul ei. Şi nici să nu clădim noi cumva deasupra lor un alt material şi în alt fel decât cum au făcut ei. Căci Domnul le-a poruncit lor AŞA să facă, după cum au făcut. Şi ei ne-au spus nouă şi ne-au lăsat ca şi noi tot AŞA să facem.
Să luăm deci foarte bine seama la aceste adevăruri acum când noi suntem chemaţi să ne precizăm atitudinea clară şi definitivă faţă de învăţăturile străine care s-au amestecat atât de negativ şi de păgubitor în Lucrarea Oastei Domnului şi în desfăşurarea muncii rânduite de Hristos nouă pentru salvarea Poporului nostru şi învierea Bisericii noastre.
Consfătuirea aceasta trebuie să precizeze acest adevăr şi anume: atitudinea noastră faţă de grupările şi crezurile străine, care în ultimul timp au dat şi dau multe atacuri pentru dezbinarea adunărilor noastre şi de atragere a unor fraţi ai noştri la ei.
Nu urâm pe nimeni! Nu batjocorim credinţa nimănui. Nu dezbinăm adunările lor şi nu vrem să le corupem nici un suflet.
Respectăm fiecăruia dreptul la credinţa pe care şi-o alege. Dar nu mai îngăduim nimănui să se amestece în adunările noastre. Nu mai dăm cuvânt nici unui străin la nici o adunare a Oastei, nici nu îngăduim nici unui frate de al nostru să meargă la ei. Cei ce s-au dus au împrumutat multe rătăciri de la ei şi, venind, au dezbinat cu ele multe suflete de fraţi.
Toţi cei care au făcut până acum aceste greşeli să nu le mai facă, ci să se îndrepte pe calea sănătoasă. Iar cu cei ce nu vor să se îndrepte de bunăvoie, să rupem orice legătură, după cuvântul Sfintelor Scripturi (Tit 1, 10-11 şi 3, 10-11 etc.).
Fraţilor, înainte de despărţirea noastră, dacă suntem cu toţii de aceeaşi părere, veniţi să luăm aici o hotărâre cel puţin asupra a trei puncte mai însemnate din învăţătura noastră pe care încă mai sunt unii dintre fraţi care nu le îndeplinesc, şi anume:
1. Cel puţin o dată sau de două ori pe an, fraţii şi surorile să meargă pentru mărturisire şi împărtăşire la biserică, în cele două posturi: al Naşterii şi al Învierii Domnului.
2. Niciodată şi nicăieri să nu se ţină adunările Oastei în timpul Sfintei Liturghii, ci atunci cu toţii să fim la biserică. În timpul bisericii noi toţi trebuie să fim adunaţi la biserică, şi nu în altă parte.
3. De fiecare dată, rugăciunile noastre personale, familiale sau din adunări să se înceapă cu „Tatăl Nostru“, rugăciunea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pe care El Însuşi a spus-o şi a poruncit-o apostolilor şi urmaşilor Săi. Iar rugăciunea aceasta să se înceapă totdeauna tot cu cuvintele Domnului Iisus: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“, făcându-se semnul Sfintei Cruci. Încheierea se va face tot aşa, spunându-se: „Că a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin“.
Să pornim foarte hotărâţi la asta, începând chiar de astăzi, peste tot unde mai sunt astfel de stări, pentru a se alunga de peste tot aceste lucruri străine, strecurate printre noi. Cu răbdare, cu dragoste şi cu rugăciune. Duhul Sfânt ne va ajuta. Dar trebuie să fim hotărâţi şi stăruitori.
Toţi cei prezenţi s-au declarat de acord, iar unii au spus că trebuie să se facă semnul Crucii de către toţi fraţii şi la începutul vorbirii în adunări. Chiar şi de către copii când spun poezii. Totul să se înceapă şi să se termine în chip solemn şi evlavios: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“. Aceste mari cuvinte dau de la început o sfântă putere şi creează o stare de înaltă inspiraţie şi solemnitate, atât celui ce vorbeşte, cât şi celor ce ascultă. Şi aceasta este starea din care trebuie ca noi să vorbim şi să ascultăm sfintele cuvinte ale lui Dumnezeu."
Slavit sa fie Domnul! (sursa:http://www.oasteadomnului.ro/forum/)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu