IN TRECEREA GRABITA PRIN LUME,CATRE VECI........

....Fa-ti timp !.....
 ...si pentru cei adormiti
 (Sambata, 3 noiembrie, Biserica Ortodoxa a randuit sa se faca pomenirea mortilor. Pomenirea din aceasta zi, este cunoscuta si sub denumirea de ,,Mosii de toamna". Tinand seama ca nu stim unde se afla cei morti, ne rugam atat pentru cei din iad, cat si pentru cei din Rai.)

  
( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la RadioOastea Domnului din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )

În trecerea grăbită prin lume, către veci,
Fă-ţi timp, măcar o clipă, să vezi pe unde treci!
Fă-ţi timp să vezi durerea şi lacrima arzând,
Fă-ţi timp să poţi, cu mila, să le alini, trecând.

Fă-ţi timp pentru-adevăruri şi adânciri în vis,
Fă-ţi timp pentru cântare cu sufletul deschis,
Fă-ţi timp să vezi pădurea, s-asculţi lâng-un izvor,
Fă-ţi timp s-auzi ce spune o floare, un cocor.

Fă-ţi timp s-aştepţi din urmă când mergi cu slăbănogi,
Fă-ţi timp pe-un munte, seara, stând singur să te rogi,
Fă-ţi timp să stai cu mama şi tatăl tău bătrâni,
Fă-ţi timp de-o vorbă bună şi-o coajă pentru câini.

Fă-ţi timp să stai aproape de cei iubiţi, voios,
Fă-ţi timp să fii şi-al casei în slujba lui Hristos,
Fă-ţi timp să guşti frumuseţea din tot ce e curat,
Fă-ţi timp, căci eşti de taine şi lumi înconjurat.

Fă-ţi timp de rugăciune, de post şi meditări,
Fă-ţi timp de cercetarea de fraţi şi de-adunări,
Fă-ţi timp şi-adună-ţi zilnic din toate câte-un pic,
Fă-ţi timp, căci viaţa trece şi când nu faci nimic.

Fă-ţi timp lângă Cuvântul lui Dumnezeu să stai,
Fă-ţi timp, căci toate-acestea au pentru tine-un grai,
Fă-ţi timp s-asculţi la toate, din toate să înveţi,
Fă-ţi timp să-i dai vieţii şi morţii tale preţ.

Fă-ţi timp acum, că-n urmă zadarnic ai să plângi;
Comoara risipită a vieţii, n-o mai strângi. 

Traian Dorz

din ,,Dreparul Invataturii sanatoase"...

 În adunările Oastei Domnului s-au statornicit patru feluri de petreceri frăţeşti familiale. Dar, cunoscând de la început duhul Oastei şi felul ei de a fi, desigur, este de la sine înţeles că nici una din aceste petreceri nu are în ea nimic din felul vesel al petrecerilor lumeşti. Istoria Oastei Domnului, ca şi istoria Bisericii vii şi adevărate, se aseamănă profund cu istoria vieţii pământeşti a Însuşi Domnului Oastei – Mântuitorul nostru Iisus cel Răstignit. Nici istoria vieţii Domnului Iisus, nici a Bisericii Sale n-au fost vesele şi uşoare, ci aspre şi grele. Bucuriile Domnului au fost în lacrimi şi în rugăciune, nu în veselie şi în zgomote. Tot aşa sunt şi petrecerile şi bucuriile noastre din lumea aceasta. Noi am făcut din toate prilejurile noastre de petrecere temeiuri binecuvântate de laudă şi mulţumire aduse Tatălui nostru Ceresc, de vestire a Jertfei Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi de rugăciuni pline de puterea Duhului Sfânt.
Înmormântări şi parastase

Ca nişte adevăraţi creştini care cunoaştem nădejdea Evangheliei în învierea şi fericirea veşnică a celor adormiţi în Domnul, noi, ostaşii Domnului, întâmpinăm moartea trupească şi petrecerea spre veşnicie a celor iubiţi ai noştri cu dulcea mângâiere că despărţirea noastră de morţii noştri este foarte trecătoare şi că revederea noastră va fi fericită în curând, când trâmbiţa Învierii ne va trezi pe toţi. Şi venirea Domnului nostru Iisus ne va reuni iarăşi, pe totdeauna în viaţa cea fără de moarte şi fericirea cea fără de sfârşit, după cum ne face cunoscut Apostolul Neamurilor la I Tesaloniceni 4, 13: “Fraţilor, despre cei ce au adormit, nu voim să fiţi în neştiinţă, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi care nu au nădejde”.
De aceea, noi vom face totul ca, chiar de la plecarea în veşnicie a sufletului iubit, continuând cu serile de priveghere lângă sicriu şi până la mormânt, toate zilele de jale să fie evlavioase şi solemne. Nu numai că nu vom îngădui obiceiuri urâte, lumeşti şi păgâneşti, ci vom căuta ca tot timpul să fie ocupat cu rugăciune, cu citirea Psaltirii, cu Cuvântul lui Dumnezeu, cu cântări duhovniceşti şi cu tot ce poate fi plăcut Domnului şi folositor sufletelor celor ce sunt de faţă, potrivit cu acest moment.
Să se simtă totul străbătut de cutremurul sufletesc al tainei care se petrece cu moartea şi cu sufletul, îndemnându-i pe cei prezenţi la a se pregăti fiecare pentru întâlnirea cu propria sa moarte – întâlnire pe care nimeni nu şi-o ştie când şi unde şi cum poate surveni. Trebuie făcut totul pentru ca sufletul care pleacă la Domnul să fie însoţit şi petrecut într-un chip vrednic şi plăcut înaintea Domnului.
Dacă este obiceiul locului să se dea mâncare, să se dea – dar fără nici un fel de băutură alcoolică. Cine va putea înţelege acest lucru va găsi că este mai bine aşa. Iar cine nu vrea să înţeleagă, nici să nu înţeleagă. Noi nu trebuie niciodată să facem plăcerea păcatului, spre bucuria lui Satana, cu preţul vătămării lui Dumnezeu, oricât ne-ar costa aceasta şi oricine ar fi să se supere pe noi pentru aceasta.
Nu putem face nimic mai cu folos pentru sufletul celui plecat şi mai pe placul Domnului ca a dărui cât mai mult celor lipsiţi. Nu trebuie să-i săturăm pe cei sătui, nici să-i umplem pe cei plini, ci să-i săturăm pe cei flămânzi şi să-i îmbrăcăm pe cei goi, după cuvintele Domnului puse anume la începutul acestor descrieri pentru a ne fi nouă o poruncă şi o îndrumare despre felul cum trebuie să fie mesele şi petrecerile noastre… şi într-o astfel de împrejurare. Încărcate nu cu mâncare pieritoare (care putrezeşte împreună cu stomacul în care merge), ci cu mâncare nepieritoare, care hrăneşte sufletul şi-l întăreşte pentru luptă şi biruinţă spre cununa vieţii veşnice, dacă suntem cu adevărat oameni duhovniceşti.
Săraci şi goi vom avea oricând şi oricare îi vom căuta. Mergeţi la azilele de bătrâni, la orfelinate, la spitalele de bolnavi mintali – şi veţi vedea câţi “fraţi mai micuţi” ai Domnului vă aşteaptă acolo. Şi veţi vedea cum trebuie împlinită Evanghelia şi care este adevărata pomană.
Cine va vrea să înţeleagă şi să facă aşa cum spunem noi aici, va afla adevărata bucurie şi răsplătire, ascultând voia lui Dumnezeu. Iar cine nu vrea să înţeleagă – să nu înţeleagă! (I Cor. 14, 37-38).

  Ce suntem ?

Ce suntem noi, Doamne? – umbră şi părere,
un suspin de-o clipă, iar apoi tăcere.
Ce curând ne creşte şi ne ia pământul!
Izvorâm cu apa şi plecăm cu vântul…
Ce lăsăm noi, Doamne, la plecarea noastră
din taina cea neagră spre taina albastră?
Vrednică-i de mila şi zările Tale
doar urma luminii pe-a dragostei cale.
Ce luăm noi, Doamne, din visul opririi?
- doar sfânta cenuşă jertfită iubirii,
cereasca mireasmă ce-am ars rugăciunii
şi roua de aur din ochii minunii.
Ce ţinem noi, Doamne, al nostru-n vecie?
- doar ce dăm acuma la alţii şi Ţie,
doar dulcea tăcere sfinţită-n suspine,
doar ceasul de taină trăit lângă Tine.

 SLAVIT SA FIE DOMNUL!

FRATELE TRAIAN DORZ

20 iunie 1989-20 iunie 2012 - 23 de ani de la plecare la Cer
“Privighetoarea care a parasit cuibul ei de lut, spre a se aseza pe una din crengile pomului vietii vesnice” 

 

În noaptea spre dimineata zilei de 20 iunie 1989, fratele Traian Dorz se întâlnea cu Luceafarul Diminetii. Sufletul lui îsi anunta rasaritul pe firmamentul altei lumi, acolo unde îl asteptau Bratele deschise al Mirelui sau Ceresc, de a Carui întâlnire i-a ars în dor nestins întreaga viata.El i-a luat de pe umar crucea si i-a asezat pe frunte stralucitoarea cununa a biruintelor.  

 
( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la RadioOastea Domnului din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )

,,La data de 20 iunie 1989, Traian Dorz a plecat la Dumnezeu. S-a stins un om care şi-a dedicat întreaga viaţă slujirii lui Dumnezeu. Trupul chinuit de suferinţă şi-a găsit liniştea, după ce 17 ani de închisoare l-au măcinat puţin câte puţin. Două zile mai târziu, poetul care a scris mii de versuri de laudă către Dumnezeu a fost înmormântat în satul natal, iar peste 10.000 de oameni l-au condus pe ultimul drum.
 Acea zi a fost una îngrozitoare pentru securiştii speriaţi de mulţimea care a ţinut să participe la înmormântare. Imediat după ce au aflat că Traian Dorz a murit, securiştii din Bihor au trimis o notă la Bucureşti, prin care anunţau decesul poetului. Răspunsul a venit printr-o directivă pentru toate inspectoratele judeţene ale Ministerului de Interne, în care li se cerea şefilor locali ai Securităţii să îi oprească pe cei care ar fi dorit să participe la înmormântare, semnată de şeful Direcţiei I, colonelul Gheorghe Raţiu. "Având în vedere decesul lui Dorz Traian din Beiuş, judeţul Bihor, considerat conducător al asociaţiei religioase interzise «Oastea Domnului», a cărui înmormântarea va avea lor probabil în ziua de 22 sau 23 iunie a.c., luaţi măsuri de intensificare a cunoaşterii stărilor de spirit din concentrările cu astfel de elemente şi în măsura posibilităţilor de a se acţiona legendat pentru împiedicarea deplasării condu­cătorilor şi altor adepţi către locul înmormântării. Orice informaţie de interes operativ să fie raportată de îndată, telefonic", se arăta în documentul respectiv.
Cu toate eforturile şi "circularele" securiştilor, lumea n-a putut fi împiedicată să ajungă la Mizieş, unde, la data de 22 iunie 1989, a fost înmormântat poetul Traian Dorz, unul dintre cei care au încercat timp de peste patru decenii să convingă autorităţile comuniste să permită "Oastei Domnului" funcţionarea în legalitate.
Peste 10.000 de oameni au participat la funeralii. Zeci de securişti şi miliţieni în civil au fost infiltraţi în mulţime sau au urmărit totul de pe dealuri. Disperaţi şi copleşiţi de mulţimea de oameni, securiştii au încercat apoi să deturneze convoiul pe un drum lăturalnic al satului. Cei care au purtat sicriul nu i-au mai ascultat, iar convoiul a mers pe drumul principal înspre cimitir. Imediat după înmormântare, securiştii bihoreni au fost nevoiţi să se explice într-un raport pe care l-au scris şefilor de la Bucureşti, justificând că, din cauza inundaţiilor (nu au fost inundaţii în acel an), au fost nevoiţi să permită cortegiului să meargă pe drumul principal. În acelaşi document, ei au falsificat şi numărul celor prezenţi la înmormântare: "Raportăm că la data de 22.06.1989 a avut loc ceremonia înmormântării lui Dorz Traian. Ceremonia înmormântării la domiciliul lui Dorz Traian s-a încheiat la ora 16:00. De la ora 16:00 la 17:00, din cauza unor viituri şi a terenurilor inundate, a fost transportat pe drumuri ocolitoare până la biserica din Mizieş (satele Livada Beiuşului şi Mizieş au bise­rica şi cimitirul împreună).

Pe acest traseu, Dorz Traian a fost transportat pe braţe de către unii adepţi ai «Oastei Domnului» până la ci­mitir, unde s-a desfăşurat ultima parte a ceremoniei care a durat aproximativ 90 de minute. Aceasta a fost oficiată de către preoţii ortodocşi participanţi, în ritualul ortodox, fără a permite luări de cuvânt din partea altor persoane. La cimitir, până la acoperirea mormântului, cei prezenţi au cântat mai multe cântări scrise de Dorz Traian, specifice «Oastei Domnului». (...)Semnificativ este faptul că la ora 12:00 numărul participanţilor a început să scadă simţitor. Dacă în primele ore ale dimineţii se înregistra prezenţa a circa 1.200-1.300 de persoane, cortegiul care a ajuns la Cimitirul Mizieş era format din aproximativ 400 de persoane . Circa 2/3 din participanţi au venit cu trenul, iar plecarea înapoi spre domicilii era condiţionată de cele două trenuri (singurele) de la orele 14:00 şi 15:00. Această situaţie a fost amplificată şi datorită restricţiilor impuse mijloacelor de transport ITA, în contextul campaniei agricole. (...) Pentru a limita numărul parti­cipanţilor din judeţul Bihor, s-au luat măsuri ca în presa locală să nu apară anunţuri despre decesul lui Dorz Traian. (...)
Măsurile de păstrare a ordinii şi liniştei publice de către organele de Miliţie, prin care s-a realizat identificarea a circa 150 de autoturisme au fost interpretate de către parti­cipanţi ca o dovadă a interesului manifestat de autorităţile locale pentru buna desfăşurare a evenimentului, dar şi ca un avertisment voalat pentru cei care ar fi vrut să dea o altă turnură înmormântării, conducătorul pe ţară al asociaţiei ilegale «Oastea Domnului».
Din măsurile informativ-operative întreprinse au rezultat urmă­toarele aspecte mai deosebite. Ce­remonia înmormântării a avut loc la domiciliul acestuia din Livada Beiuşului, unde au participat circa 1.200-1.300 de persoane din judeţul Bihor şi din diferite localităţi ale ţării. (...) Măsurile de control întreprinse în rândul clerului ortodox au evidenţiat faptul că acesta a primit cu oarecare satisfacţie vestea decesului lui Dorz Traian, pe care l-au apreciat ca un element intransigent şi cu vădite tendinţe de evidenţiere a caracterului formal, neangajat al unora din activităţile pe care le desfăşura.
De asemenea, au apreciat că implicarea inspectorului de culte constituie o dovadă a fermităţii cu care se vor trata în general problemele de ordin cultic". Documentul este semnat de şeful Securităţii jude­ţene Bihor, lt. colonel Ogăşanu Dumitru, şi de şeful Serviciul I/A, căpitan Juncu Mircea."

(Sursa: http://www.jurnalul.ro/jurnalul-national/traian-dorz-istoria-unei-jertfe-)

 SLAVIT SA FIE DOMNUL!

UN POET CRESTIN ,, TRAIAN DORZ"

TVR Cultural a transmis luni 26 martie 2012, in cadrul emisiunii,,Memorialul durerii", un film documentar despre Oastea Domnului si Fratele Traian Dorz.
Realizator:Lucia Hossu Longhin.
Filmul este realizat cu sprijinul Forumului Civic Crestin ,Presedinte
Ioan Panican.
Vizionare placuta si cu mult folos !


( Partea 1 -http://www.youtube.com/)

( Partea 2 -http://www.youtube.com/)

( Partea 3 -http://www.youtube.com/)

( Partea 4 - http://www.youtube.com/)


SLAVIT SA FIE DOMNUL !

FRATELE TRAIAN DORZ SUB PERSECUTIA COMUNISTA

Marturii........

,,În ultima vreme, cercetători ai comunismului românesc situează cazul Traian Dorz în fenomenul disidenţei apărut în anii '70. Evident că este o eroare mare, deoarece se ştie că Traian Dorz a fost un militant ortodox şi lider al "Oastei Domnului", care a căzut victimă organelor de represiune comuniste încă din 1948.

Apoi, tot Traian Dorz şi mişcarea "Oastea Domnului" sunt monopolizate de curente neoprotestante. Aceste mişcări neoprotestante, încă din anii '70, în condiţiile Războiului Rece, atunci când guvernele occidentale monitorizau cu multă atenţie atitudinile religioase şi disidente, îi publicau lui Dorz parte din lucrările sale religioase şi propagau sub sigla "Oastei Domnului". Această încercare de monopolizare a militantismului "Oastei Domnului", în fapt, este o denaturare a adevărului istoric. Traian Dorz este parte a trecutului Ortodoxiei în perioada comunistă, după cum chiar el afirma la 18 iulie 1976, în una din nenumăratele anchete de la Securitate:

""Oastea Domnului", fiind o mişcare duhovnicească, nu urmăreşte alt scop decât cel duhovnicesc - şi acesta este adevărul. După 1948, adică după ce a fost socotită ca ilegală, scopul ei a rămas acelaşi. În ţară ori în străinătate, unde există, ea nu are drept iniţiatori decât pe membrii ei de fapt. Nu există un centru coordonator. Nu există o conducere unitară. Există numai unii fraţi care prin tradiţie sunt priviţi oarecum mai aleşi ca ceilalţi, datorită unei activităţi mai îndelungate pe linia Oastei şi a faptului că au suferit în trecut mai mult pentru credinţa lor. Ei n-au alte statute decât învăţătura ortodoxă".

Pe de altă parte, în condiţiile impuse de regimul comunist, Dorz era conştient că nu mai putea organiza "Oastea Domnului" aşa cum fusese în perioada interbelică, încercând să obţină de la autorităţile statului acordul pentru o manifestare la cote reduse în spaţiul bisericesc ortodox:

"De fapt nici nu se mai urmăreşte reorganiza-rea "Oastei Domnului" în sensul de a se mai crea o asociaţie cu statute şi conducere de sine stătătoare. În cadrul Bisericii Ortodoxe, dacă ni s-ar îngădui un minimum de satisfacţie sufletească duminicile sau în sărbătorile religioase după-masă, sub supravegherea preotului local - am fi mulţumiţi. Toate adunările nu se fac din altă cauză decât din lipsa acestui minim pe plan local, în biserica respectivă".

(Adrian Nicolae Petcu -sursa: Ziarul Lumina)

.....SA VA INDELETNICITI CU POSTUL SI CU RUGACIUNEA

Din Dreptarul Invataturii Sanatoase, citire.........

despre post,,Nu ştiţi voi postul care Îmi place? zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor…" (Isaia 58, 4-7).

"..... acest neam de demoni nu iese decât cu rugăciune şi cu post" (Matei 17, 21)."…să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea…, ca să nu vă ispitească Satana din pricina neînfrânării voastre" (I Cor. 7, 5)."

"Postul este binecuvântarea familiilor, tatăl sănătăţii, călăuza tinereţii, podoaba bătrânilor, bunul tovarăş al călătorilor, oaspetele cel sigur şi bun al soţilor." Sf. Vasile cel Mare

"Postul cel adevărat nu stă atât în lepădarea de mâncăruri, cât în lepădarea de păcate" Sf. Ioan Gură de Aur

"Lipsa de post şi înfrânare înrăieşte pe om, leneveşte trupul şi apleacă sufletul să alunece spre pieire." Sf. Clement Alexandrinul

"Postul dă aripi rugăciunii să se înalţe uşor la cer." Sf. Vasile cel Mare

"Postul vestejeşte pofta trupului." Sf. Maxim Mărturisitorul

"Postul n-aduce nici un folos dacă nu este unit cu pocăinţa, rugăciunea, citirea Sfintei Scripturi, binefacerea şi vegherea.
Ce folos să postim de mâncare dacă nu alungăm din suflet relele obişnuiri?" Sf. Ioan Gură de Aur

Paritele Iosif Trifa spunea :,,Pentru noi, ostaşii Domnului, postul şi rugăciunea sunt cele două arme cu care Marele Biruitor, Domnul nostru Iisus Hristos, l-a biruit pe Satana. Şi tot cu acestea îl vom putea birui şi noi. Temelia postului trebuie să fie iertarea şi iubirea de oameni. Postul fără binefaceri este ca o nucă fără miez, ca un fagure fără miere. Toate posturile, toate jertfele şi rugăciunile nu ajung nimic dacă urăşti pe de-aproapele tău. Şi dacă trăieşti în păcate ascunse. Prin post şi rugăciune a fost scos Satana din fiul lunatic - tot aşa şi noi, numai dacă vom fi oameni rugători şi postitori, vom putea scoate puterea păcatului din noi şi din alţii. Adevăratul post şi adevărata înfrânare este să-ţi poţi răstigni omul tău cel vechi pe Crucea Golgotei şi să poţi trăi o viaţă de neîncetată ascultare la picioarele Crucii lui Iisus cel Răstignit. Eu aşa înţeleg postul, ca pe o punere la foame, ca pe o slăbire a animalului din noi. Căci cum vom birui lumea şi patimile, dacă îi dăm tot ce vrea câinelui din noi (firea noastră cea veche şi lumească)? Trebuie să postim nu numai de mâncări, ci de tot ce-i place firii noastre pământeşti. Aşa înţeleg eu: un post permanent, căci animalul din noi pândeşte permanent. Altfel nu avem nici un folos."

despre rugaciune,,Când vă rugaţi, nu spuneţi multe ca neamurile, că ele cred că în multa lor vorbărie vor fi ascultate" (Matei 6, 7-13). "Şi toate câte veţi cere, rugându-vă cu credinţă, veţi primi" (Matei 21, 22)."Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită" (Matei 26, 41)."Iar când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, ca şi Tatăl vostru cel din ceruri să vă ierte vouă greşelile voastre" (Marcu 11, 25)."…Ucenicii lui Ioan postesc adesea şi fac rugăciuni" (Luca 5, 33).

"Rugaţi-vă neîncetat" (I Tes. 5, 17)."…mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului" (Iacov 5, 16).,,Iar sfârşitul tuturor lucrurilor s-a apropiat; fiţi dar cu mintea întreagă şi privegheaţi în rugăciuni" (I Petru 4, 7).

"Rugăciunea este trebuitoare sufletului cum este respiraţia trebuitoare trupului." Sf. Ioan Gură de Aur

"Rugăciunea este unirea omului cu Dumnezeu, întărirea păcii, mama lacrimilor, punte peste ispite, scăpare din întristări, sfărmarea luptelor, lucrarea îngerilor, veselia viitoare, izvorul virtuţii, cauza darurilor, propăşirea tainică, dovada nădejdii, lumina minţii, tăierea deznădejdii, comoara celor ce iubesc tăcerea, slăbirea furiei, oglinda propăşirii, descoperirea inimii, arătarea viitorului, hrana sufletului, pecetea slavei." Sf. Ioan Scărarul

"Cel care ţine minte răul nu se poate ruga curat." Sf. Marcu Ascetul

"Sufletul alipit de Dumnezeu vorbeşte neîncetat cu El." Avva Filimon

"Fără rugăciune, viaţa noastră sufletească flămânzeşte, însetoşează şi moare." Sf. Ioan Gură de Aur

"Cel ce ştie să se roage bine va şti şi să trăiască bine pentru Dumnezeu." Fericitul Augustin

"Rugăciunea este vorbirea minţii cu Dumnezeu..."
"Cel ce iubeşte pe Dumnezeu de-a pururi stă de vorbă cu Dânsul cum ar sta cu un tată, alungând orice duh pătimaş". Evagrie Monahul

"Rugăciunea particulară este cea făcută de fiecare credincios singur, sau împreună cu ai săi, sau cu alţi credincioşi, în orice loc, în orice timp şi citită sau spusă pe de rost, după alcătuirea gata făcută, dintr-o carte de rugăciuni sau chiar scoasă din taina inimii sale".( Învăţătura de Credinţă Creştină Ortodoxă)

Parintele Iosif Trifa spunea :,,Rugăciunea este puterea sufletului nostru în lupta pentru mântuire.Nu mulţimea vorbelor face rugăciunea bună, ci duhul, puterea şi căldura din ea.Rugăciunea nu poate petrece laolaltă cu păcatul. Că ori rugăciunea va omorî păcatul, ori păcatul va omorî rugăciunea.Numai cu ajutorul Duhului Sfânt putem coborî foc în rugăciunile noastre.Numai cu ajutorul Duhului Sfânt noi învăţăm a ne ruga.Rugăciunea cea adevărată trebuie să aibă două izvoare: pe Domnul Iisus şi Jertfa Lui şi pe Duhul Sfânt cu Focul cel ceresc.Rugăciunea cea cu putere este numai aceea care vorbeşte prin Jertfa Crucii de pe Golgota, prin acest minunat "telefon" ce ni l-a lăsat nouă Dumnezeu ca să vorbim cu El.Să ne rugăm în Numele lui Iisus cel Răstignit... să cerem totul prin sângele Lui... să-L rugăm pe El, Care S-a răstignit pentru noi şi păcatele noastre, să prezinte rugăciunile noastre în faţa Tatălui Ceresc.Când te rogi, trebuie să stai în faţa lui Dumnezeu cu toată fiinţa ta, cu toată inima ta şi cu tot sufletul tău".

Doamne Iisuse, Tu, Cel care prin post şi rugăciune l-ai biruit pe diavolul în pustie, Te rugăm, dăruieşte-ne şi nouă, ostaşilor Tăi, în pustia acestei lumi, puterea de a primi prin post, rugăciune şi înfrânare biruinţă asupra vrăjmaşului diavol, ca să plece ruşinat şi de la noi. Amin.

,,Slavit sa fie Domnul!" si ,,Post usor si cu mult folos duhovnicesc!"

(Din,,Dreptarul Învăţăturii Sănătoase” de Traian Dorz)

Despre postul deplin (Predică la Duminica Lăsatului sec de branză a PS Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor) cititi:aici.

Ganduri la inceput de Post (I.P.S.Teofan,Mitropolitul Moldovei si Bucovinei) cititi:aici.

INTAI SA FIM.......

Rugaciunea si multumirea

Orice rugăciune împlinită spre noi din partea Domnului, trebuie neapărat să fie urmată de o mulţumire recunoscătoare din partea noastră spre El. Ce sfântă este totuşi şi ce duioasă dorinţa Domnului după mulţumire din partea noastră! Cuvântul Lui parcă ne roagă: „…şi fiţi recunoscători!” (Col 3, 15).
Când din cei zece leproşi vindecaţi, doar unul s-a întors să mulţumească, Mântuitorul Bun S-a întrebat cu tristeţe: „…De ce numai străinul acesta s-a întors să mulţumească lui Dumnezeu?” (Lc 17,18).
Abia al zecelea şi-a adus aminte de prima datorie care este a fiecăruia dintre noi!
Dar oare acum al câtelea se mai află un recunoscător pentru câte binefaceri primim?
„…Nu uita nici una din binefacerile Domnului” este una dintre cele mai duioase şi mai triste porunci ale Cuvântului Sfânt (Ps 103, 2). Duioasă, pentru că vorbeşte despre cea mai dulce datorie a noastră. Şi tristă, pentru că o împlinim atât de puţini şi atât de puţin…

Cât de minunat este când rugăciunile noastre de cerere sunt urmate în aceeaşi măsură de rugăciunile noastre de mulţumire! Nimic nu poate echilibra mai frumos relaţiile de dare şi de primire, de binefacere şi de recunoştinţă, de adus şi de dus – dintre noi şi Dumnezeu – ca rugăciunile noastre de mulţumire.

Dacă ne-am unit soarta noastră cu a lui Hristos şi cu a Evangheliei Sale, – nici noi nu putem avea parte în lumea aceasta de o altfel de soartă de cum a fost a Lui… Dar dacă am înţeles cu adevărat voia şi lucrarea cea nespus de înţeleaptă a lui Dumnezeu, Îi vom mulţumi totdeauna Lui pentru toate lucrurile (Ef 5, 20). Nu numai pentru că aceasta este voia Lui cu privire la noi, ci şi pentru că tocmai acestea sunt spre cel mai mare bine al nostru (Rom 8, 28).

Diavolul, pentru că nu poate lovi direct în Dumnezeu, va lovi totdeauna în cei pe care Hristos îi iubeşte cel mai mult, – tocmai pentru că şi ei Îl iubesc pe El la fel. Dar, în loviturile îngăduite de Domnul să le sufere ei, Dumnezeu le dă o nespus mai mare mulţumire, tocmai pentru că au fost învredniciţi să sufere din pricina Lui (Fapte 5, 41; Rom 5, 3).
Cei mai scumpi înaintea Domnului vor fi loviţi de vrăjmaşul lui Hristos totdeauna cel dintâi. Pentru că satana ştie cuvântul cel mai dureros al Domnului, care zice: „…cel ce se atinge de voi, se atinge de lumina ochilor Lui” (Zah 2, 8). Şi cine sunt mai scumpi înaintea lui Dumnezeu ca acei care Îi cântă Lui mai inspirat?
Nu vă plângeţi niciodată când aveţi parte de vreo suferinţă, fie din partea lui Dumnezeu, fie din a oamenilor; nu vă daţi seama câte adevăruri află omul în şcoala suferinţei! Ce află omul acolo nu mai află niciodată şi nicăieri în altă parte.
Părintele nostru duhovnicesc – dacă a aflat atâtea adevăruri minunate şi atâtea taine adânci ale lui Dumnezeu – le-a aflat pe toate acestea numai în anii cei mai grei şi în cuptoarele cele mai aprinse ale suferinţei…
„Suferinţa – zice el – mi-a dat mie mierea cea dulce cu care am uns toate cuvintele şi scrierile mele. Pentru asta le iubiţi şi pentru asta vă plac aceste scrieri.
Fără mierea aceasta ar fi şi ale mele toate uscate şi serbede ca şi ale celor care n-au trecut pe acolo.”
Dacă veţi cerceta viaţa oricăror oameni de sfinţenie ori de geniu, veţi vedea de câtă suferinţă au avut parte în viaţa lor. Cu toate acestea sau poate tocmai pentru această muncă, de ce înaltă frumuseţe au avut parte! Suferinţa le-a perfecţionat într-atâta fiinţa şi le-a ţinut-o în aşa apropiere de Dumnezeu, încât au devenit aproape nepământeşti. Ori de câte ori ne atingem de ei simţim şi noi asta, cum spune Cuvântul Sfânt (I Cor 3, 10).
Trebuie să ne rugăm mult Duhului Sfânt să ne dea harul priceperii de a discerne adevărul cel de aur din multele adevăruri de paie. Şi să-I mulţumim nu numai pentru că ni l-a dat, ci şi pentru că l-am primit. Nu numai pentru că ni l-a lăsat, ci şi pentru că l-am aflat. Nu numai pentru că l-am dobândit, ci şi pentru că l-am păstrat.
Totuşi, dacă trebuie să greşim în ceva, mai bine să greşim făcând prea mult pentru Domnul – decât făcând prea puţin. Dacă este ceva ce am spus prea mult, – cei care se mulţumesc cu puţin pot să arunce restul… Dacă spunem zece mii de cuvinte, – cei ce sunt mulţumiţi cu cinci pot să uite restul. De aruncat, putem arunca oricând. De aflat, nu aflăm chiar oricând. Mai bine să ai din ce alege decât să n-ai!
Totuşi noi, dacă suntem producători de grâu, se cuvine să-l dăm celor ce ni-l cer selectat, curăţit, ales. Să nu trebuiască să-l cearnă ei. Mulţi n-au cu ce – şi atunci înghit şi ce nu le face bine.
Lucrarea alegerii grâului nostru o face ori vântul, ori ciurul.
Vântul o face blând, răcoros şi plăcut, ziua, în arie şi la lărgime. Ciurul o face dureros, aspru şi greu, adesea noaptea, în furtună şi în strâmtoare.
Să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru linişte şi să ne lăsăm curăţiţi de vânt şi lopată.
Şi să ne rugăm să nu ajungem în ciur, în furtună şi strâmtorare.
Dar chiar ajunşi în ciur – să-I mulţumim lui Dumnezeu că nu ne lasă să putrezim cu gunoaiele în noi, ci face totul spre a ne curăţi de tot ce noi nu am vrut să ne lăsăm curăţiţi uşor de vântul şi de Cuvântul Lui.
O rugăciune atunci este desăvârşită când în toate privinţele este plăcută lui Dumnezeu: nu numai în cuvintele ei sau în miezul ei duhovnicesc, – ci chiar şi în înfăţişarea noastră din afară, – în orice loc ne-am ruga.
Mulţi nu iau prea cu grijă seama la înfăţişarea şi la poziţia lor trupească în timpul rugăciunii, spunând că starea lăuntrică este totul. Nu-i chiar aşa! Este foarte însemnat lucru şi cum suntem îmbrăcaţi, şi cum stăm aşezaţi în timpul cel sfânt al rugăciunii, când ne înfăţişăm chiar înaintea lui Dumnezeu, nu numai sufleteşte, ci chiar şi trupeşte.
Actul rugăciunii, ca şi actul creaţiei, trebuie să fie de acelaşi nivel sfânt. Când cerem ceva lui Dumnezeu – sau primim ceva de la El –, s-o facem aşa încât fie că ne dă El nouă, fie că Îi dăm noi Lui, să fie totul de acelaşi preţ divin.
Adevăraţii oameni ai rugăciunii au fost totdeauna şi oameni ai mulţumirii. Recunoştinţa este una dintre cele mai frumoase, mai înalte şi mai cereşti virtuţi. Şi poate cea mai rară pe lumea asta. Doamne Dumnezeul Binefacerilor, fă-ne s-o avem totdeauna aşa în viaţa noastră! Amin.

Traian Dorz (sursa: comorinemuritoare /din ,,Intai sa fim" ed.O.D. Sibiu-2008,pag.151-155)
Cuvinte intelepte:

Cei buni sufar, cei rai nu.....
ce dovada mai vrei tu
ca sa vezi ca ei nu sunt
rasplatiti pe-acest pamant,
ca sa vezi mai lamurit
ca rasplatea-i la sfarsit?
-Nu poti premiul lua
pana nu vei alerga!

Suferintele frumoase ale celui curajos
sunt cununi aduse-n cinstea omului marinimos,
el e preamarit prin ele si , la randul sau , si el
va cinsti pe-acel ce-i face o cinstire de vreun fel.

PRIETENUL TINERETII MELE

CEL CARE IMI CERI SI IMI DAI TOTUL

,,Tu esti Cel care imi ceri si imi dai totul .Fara puternica Ta credinta ,eu sunt neputincios .Iubirea Ta imi cere mereu sa duc o mare lupta ,atat inlauntrul meu ,cat si afara.
Stiu bine ca acela care porneste o lupta trebuie sa aiba ,inca mai dinainte de a o porni ,o neclintita incredere in biruinta. Si ,tot timpul luptei sale ,sa nu se indoiasca deloc si intru nimic in inima sa de sfarsitul biruitor al luptelor sale .Astfel in chiar clipa indoielii,mana slabeste ,picioarele tremura ,inima se prabuseste si totul e pierdut.
Stiu bine ca acela care porneste spre Canaan trebuie sa aiba o puternica incredintare ,chiar inainte de primul pas, ca il va ajunge cu bine.
Mergan cu sufletul si cu ochii atintiti acolo, va trece prin orice ape ca pe uscat, va strabate orice pustiu prefacandu-l in izvoare , va avea , pe orice intuneric , inainte sa un stalp de foc si va darama, pana la urma , orice ziduri intarite , biruind pe orice impotrivitor.Stiu bine ca acela care va vrea sa sfarame o stanca trebui sa munceasca , inca de la prima izbitura , cu o fericita incredere in izbanda ultima. Credinta intareste bratul , reinoieste efortul , mentine puterea. In momentul pierderii credintei , vrajmasul se ridica , apele cresc ,piatra se intareste si impotrivirea invinge . Fa sa nu nu-mi pierd niciodata credinta in iubire!
Avand credinta in Tine , voi lupta fericit si voi muri fericit . Prin credinta in Tine , tot ce nu-mi reuseste astazi , singur imi va reusi maine . Sau, in orice caz, intr-un maine.
Tot ce nu pot atinge acum , credinta in Tine ma asigura ca voi atinge in curand. Sau in orice caz, ca voi atinge candva , odata , sigur !
Tot ce nu-mi reuseste in felul cum as vrea acum, credinta in Tine imi da incredintarea ca voi reusi in alt fel. Dar ca sigur voi reusi !
Cand tinta mea este sfanta si umbletul meu este curat - poate sa fie ea cat de inalta si pot fi aripile mele cat de slabe sau picioarele mele cat de incete- minunea se va implini!
Voi ajunge, cu siguranta ! Chiar daca acum zbor numai cu o singura aripa . Dumnezeu si iubirea mi-o vor intari si pe cealalta .Si ce minunat va fi cand aceasta aripa cu puterile ei reinoite prin Duhul Vietii o va ajuta si pe cealalta , poate prea obosita de efortul facut inainte , de luptele inceputului .Devenind ea mai tare . Si in viitor , ca uneori in trecut.
Dumnezeul meu intareste-mi -o !
Nu exista vrajmas care sa nu poata fi invins , cand dragostea mea e unita cu neprihanirea .
Si dragostea si credinta , fara neprihanire, nu pot decat sa mi se prabuseasca , nu pot sa-mi fie decat nefericite.
Orice virtute care vrea sa izbuteasca in lupta ei , trebuie neaparat sa-mi fie unita cu neprihanirea.Sa porneasca impreuna , sa lupte impreuna ,sa ajunga impreuna cu ea .Sa stea impreuna pana ce vor putea porni impreuna , dar sa nu se desparta niciodata..................
Prietenul si Dumnezeul meu , ajuta-mi ! "


,, Picioarele insangerate
ce-au suferit pentru Hristos
se cade sa le speli cu lacrimi
si sa le-atingi cu gand pios."

Traian Dorz

ZILE SI ADEVARURI ISTORICE

Ca sa poti vedea bine inainte,trebuie mai intai sa privesti bine inapoi

,,Ca să te poţi orienta bine în viitor, trebuie mai întâi să ştii trage învăţămintele din trecut.
Şi ca să ştii bine să-ţi îndrumi copiii tăi, trebuie mai întâi să iei seama bine la felul cum ţi-au trăit părinţii. Cine nu ştie să folosească bine învăţămintele trecutului său, acela îşi va neferici sigur viitorul lui.(..............)
Seara de 7 noiembrie 1976. Locul a rămas acelaşi. La data aceasta am plecat şi eu(fr. Traian Dorz), împreună cu încă doi fraţi de la Beiuş şi cu alţii doi de la Vulcana-Pandele – Dâmboviţa. Am ajuns la casa de la Poiana Braşov în seara de 7 noiembrie 1976, aşa după cum se hotărâse. Am mai aflat acolo încă vreo douăzeci de fraţi lucrători din diferite părţi ale ţării, sosiţi înaintea noastră. După noi, au mai ajuns şi alţii, aşa că ne-am adunat în total vreo treizeci şi cinci de fraţi.
Pe la ceasul nouă seara, ne-am aplecat pe genunchi şi, cu o rugăciune fierbinte, am mulţumit Domnului pentru prilejul acesta şi L-am chemat stăruitor, cu lacrimi, pe Domnul Iisus în mijlocul nostru, cu lumina şi călăuzirea Duhului Sfânt. Aşa cum ne rugasem acum treizeci şi opt de ani sub mesteacănul din Aleea Filosofilor, nr. 18, lângă părintele nostru Iosif cu cei cinci sute de fraţi de atunci.
Îl simţeam şi acum pe profetul Domnului şi înaintaşul nostru îngenuncheat şi el împreună cu noi, ca atunci. Pentru că tot la o răscruce mare eram şi de data asta. Şi tot într-o luptă grea ne găseam. Şi tot pentru luarea unei hotărâri la fel de însemnate ne adunaserăm.
Ne-am aşezat apoi cu toţii pe nişte scaune în lungul pereţilor şi prin mijlocul casei, în jurul unei mese lungi, de la fereastră până la uşă. M-am ridicat în mijlocul fraţilor, având în mână «Ecoul» din 12 septembrie 1937, cu toată relatarea întâmplărilor şi a hotărârilor de atunci. Şi mai aveam încă alte două documente scrise la maşină. Unul semnat în original de către Părintele Iosif şi de către noi, cei de la redacţie, librărie şi tipografie, de la Anul Nou 1938. Iar altul tot semnat în original de către toţi fraţii din adunarea Oastei Domnului din Sibiu. Prin amândouă adeveream încă o dată Mitropoliei ataşamentul nostru total, atât faţă de Biserică şi faţă de învăţătura ei, cât şi de scopul Oastei Domnului şi de cauza părintelui nostru Iosif Trifa. După cum o făcuseră toţi fraţii delegaţi la Sfatul Central din 12 septembrie, prin Moţiunea înaintată Mitropoliei, atunci. Aceste două documente originale erau o mărturie în plus faţă de cele scrise pe larg în «Ecoul» şi petrecute atunci. Ele întăreau adevărul prin semnăturile în original, atât a adunării Oastei din Sibiu, cât şi a noastră, a celor de la Centrul de Editură al ei. Le-am adus şi le-am arătat fraţilor prezenţi şi, prin ei, tuturor fraţilor din ţară trei mari adevăruri şi anume:

1. Noi nu suntem începătorii acestei sfinte Lucrări, ci suntem numai continuatorii ei. Nu noi am primit inspiraţia Oastei de la Duhul Sfânt şi nu noi am făcut munca începutului ei, ci alţii au avut de la Dumnezeu lumina, chemarea şi călăuzirea CUM să facă această Lucrare după voia şi planul lui Dumnezeu. Ei AŞA au făcut-o. Noi doar am intrat în lucrul lor, după cum spunea Mântuitorul la Ioan 4, 37-38, căci şi în privinţa aceasta este adevărată zicerea: unul seamănă, iar altul seceră.
Eu – zice Domnul – v-am trimis pe voi să seceraţi acolo unde nu voi v-aţi ostenit. Alţii s-au ostenit, iar voi aţi intrat în osteneala lor. Prin urmare, noi suntem urmaşii acelora care au început această Lucrare. Am intrat în lucrarea lor unii mai de mult, alţii mai de curând. Deci dacă noi suntem schimbul doi ori schimbul trei, luând în primire lucrul început de ei, se cuvenea să privim cu toată cutremurătoarea conştiinţă a răspunderii noastre datoria de a continua exact în acelaşi fel munca lor. Pe temelia slăvită a lui Iisus cel Răstignit, întocmai precum au început şi au lucrat ei până în clipa când noi am venit, iar ei s-au dus…

2. Ca nişte zidari conştiincioşi, noi, urmând zidirea la care am fost chemaţi, trebuie să preluăm de la ei acelaşi dreptar de învăţătură sănătoasă care a fost lăsat Părintelui Iosif de către marii săi înaintaşi: Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi.
Dreptarul acesta l-au folosit ei, având toată grija să nu se abată cu zidirea nici la stânga, nici la dreapta. Având toată grija să se alinieze ei înşişi şi să alinieze şi pe alţii cât mai frumos şi cât mai desăvârşit, după linia acestui sănătos Dreptar.
Nouă ne este acum şi nespus mai uşor, dar şi nespus mai greu decât lor, din cauza lipsei de ascultare a unora dinăuntru. Şi din cauza marilor împotriviri ale altora din afară. Dar şi răspunderea noastră este cu atât mai mare, cu cât Lucrarea pe care ne-au lăsat-o ei era mai frumoasă şi mai curată, atât în număr, cât şi în roade, decât cea pe care ne pregătim noi să o lăsăm celor care vin după noi.

3. Pentru a ne orienta acum bine în viitor, avem nevoie neapărat să stăm aici şi să privim bine în trecut. Să luăm pildă şi lumină de la felul cum au gândit şi au lucrat ei, spre a nu abate nici noi cu nimic Lucrarea Domnului de la drumul şi scopul pe care i le-a vrut şi le-a poruncit Domnul Iisus de la începutul ei. Şi nici să nu clădim noi cumva deasupra lor un alt material şi în alt fel decât cum au făcut ei. Căci Domnul le-a poruncit lor AŞA să facă, după cum au făcut. Şi ei ne-au spus nouă şi ne-au lăsat ca şi noi tot AŞA să facem.
Să luăm deci foarte bine seama la aceste adevăruri acum când noi suntem chemaţi să ne precizăm atitudinea clară şi definitivă faţă de învăţăturile străine care s-au amestecat atât de negativ şi de păgubitor în Lucrarea Oastei Domnului şi în desfăşurarea muncii rânduite de Hristos nouă pentru salvarea Poporului nostru şi învierea Bisericii noastre.

Consfătuirea aceasta trebuie să precizeze acest adevăr şi anume: atitudinea noastră faţă de grupările şi crezurile străine, care în ultimul timp au dat şi dau multe atacuri pentru dezbinarea adunărilor noastre şi de atragere a unor fraţi ai noştri la ei.
Nu urâm pe nimeni! Nu batjocorim credinţa nimănui. Nu dezbinăm adunările lor şi nu vrem să le corupem nici un suflet.
Respectăm fiecăruia dreptul la credinţa pe care şi-o alege. Dar nu mai îngăduim nimănui să se amestece în adunările noastre. Nu mai dăm cuvânt nici unui străin la nici o adunare a Oastei, nici nu îngăduim nici unui frate de al nostru să meargă la ei. Cei ce s-au dus au împrumutat multe rătăciri de la ei şi, venind, au dezbinat cu ele multe suflete de fraţi.
Toţi cei care au făcut până acum aceste greşeli să nu le mai facă, ci să se îndrepte pe calea sănătoasă. Iar cu cei ce nu vor să se îndrepte de bunăvoie, să rupem orice legătură, după cuvântul Sfintelor Scripturi (Tit 1, 10-11 şi 3, 10-11 etc.).
Fraţilor, înainte de despărţirea noastră, dacă suntem cu toţii de aceeaşi părere, veniţi să luăm aici o hotărâre cel puţin asupra a trei puncte mai însemnate din învăţătura noastră pe care încă mai sunt unii dintre fraţi care nu le îndeplinesc, şi anume:

1. Cel puţin o dată sau de două ori pe an, fraţii şi surorile să meargă pentru mărturisire şi împărtăşire la biserică, în cele două posturi: al Naşterii şi al Învierii Domnului.

2. Niciodată şi nicăieri să nu se ţină adunările Oastei în timpul Sfintei Liturghii, ci atunci cu toţii să fim la biserică. În timpul bisericii noi toţi trebuie să fim adunaţi la biserică, şi nu în altă parte.

3. De fiecare dată, rugăciunile noastre personale, familiale sau din adunări să se înceapă cu „Tatăl Nostru“, rugăciunea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pe care El Însuşi a spus-o şi a poruncit-o apostolilor şi urmaşilor Săi. Iar rugăciunea aceasta să se înceapă totdeauna tot cu cuvintele Domnului Iisus: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“, făcându-se semnul Sfintei Cruci. Încheierea se va face tot aşa, spunându-se: „Că a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin“.

Să pornim foarte hotărâţi la asta, începând chiar de astăzi, peste tot unde mai sunt astfel de stări, pentru a se alunga de peste tot aceste lucruri străine, strecurate printre noi. Cu răbdare, cu dragoste şi cu rugăciune. Duhul Sfânt ne va ajuta. Dar trebuie să fim hotărâţi şi stăruitori.

Toţi cei prezenţi s-au declarat de acord, iar unii au spus că trebuie să se facă semnul Crucii de către toţi fraţii şi la începutul vorbirii în adunări. Chiar şi de către copii când spun poezii. Totul să se înceapă şi să se termine în chip solemn şi evlavios: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“. Aceste mari cuvinte dau de la început o sfântă putere şi creează o stare de înaltă inspiraţie şi solemnitate, atât celui ce vorbeşte, cât şi celor ce ascultă. Şi aceasta este starea din care trebuie ca noi să vorbim şi să ascultăm sfintele cuvinte ale lui Dumnezeu."

Slavit sa fie Domnul! (sursa:http://www.oasteadomnului.ro/forum/)

HRISTOS, PAINEA NOASTRA ZILNICA

Harul ,dragostea si impartasirea

"Deci, fraţilor, bucuraţi-vă! Desăvârşiţi-vă, mângâiaţi-vă, fiţi uniţi în cuget,trăiţi în pace şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi.Îmbrăţişaţi-vă unii pe alţii cu sărutare sfântă. Sfinţii toţi vă îmbrăţişează.Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!"( 2 Corinteni 13: 11-13)

"Un adevărat credincios trebuie să înveţe a privi toate lucrurile vieţii acesteia şi ale celei viitoare aşa cum le-a privit Hristos, Domnul său.

Harul Domnului nostru Iisus Hristos înseamnă, în primul rând, părtăşie la suferinţele Lui (Filip. 3, 10), la Crucea Lui, la jugul Lui, la ocara Lui (Evrei 13, 13; Filip. 1, 29).

Nu există pe pământ un mai înalt înţeles al acestui cuvânt decât suferinţele pentru Numele Lui, pentru izbânda Evangheliei Lui, pentru dovedirea dragostei faţă de El.
Acesta este în primul rând înţelesul cuvântului: harul lui Hristos. Căci a suferi pentru Numele Lui este voia cea mai tainică a lui Dumnezeu (I Tes. 3, 3).

Şi asta este şi dovada celei mai înalte iubiri a lui Dumnezeu faţă de noi.

Aşa trebuie să fie privit şi primit harul de a suferi: ca ocazia cea mai rară şi sfântă de a-I aduce lui Dumnezeu jertfa cea mai înaltă, slujba cea mai aleasă, mărturia cea mai slăvită.

Când harul Domnului este cu noi, iar noi suntem în chip înalt uniţi cu El, aşa cum este unită jertfa cu focul care o mistuie, atunci dragostea lui Dumnezeu Tatăl este nu numai puterea care se revarsă din belşug pentru noi, spre a avea o neîntreruptă biruinţă, ci este şi plăcerea pe care o simţim, bucuria pe care o trăim, strălucirea feţei şi mortificarea simţurilor trupeşti, în ceasul acestor slujiri de laudă a slavei Lui…

Prin nimic nu doreşte sufletul dăruit astfel cu harul Domnului Iisus Hristos şi cu dragostea lui Dumnezeu Tatăl să împărtăşească şi altora trăirea în Duhul Sfânt decât printr-o vrednică mărturie dată în faţa tuturor prin demnitatea, prin răbdarea şi prin bucuria suferinţei pentru slava lui Dumnezeu.

Aşa au înţeles primii creştini harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh.

De aceea vremea lor, istoria lor şi slujba lor au fost, au rămas şi vor fi veşnic atât de strălucite şi de binecuvântate pentru Dumnezeu şi pentru noi.

Slavă veşnică Ţie, Iisuse Doamne, Nume veşnic binecuvântat şi Har veşnic strălucit şi fericit!

Slavă Ţie, Care prin puterea harului Tău i-ai făcut în stare pe adevăraţii Tăi credincioşi să-şi poată mortifica toate simţurile lor trupeşti (Col. 3, 5) şi, plini de dragostea lui Dumnezeu Tatăl, au dat lumii întregi dovada celei mai înalte împărtăşiri a Duhului Sfânt nu numai prin viaţa lor, dar şi prin moartea lor.

Nu lăsa, Doamne Iisuse, niciodată Biserica Ta fără astfel de mărturii. Amin."

Traian Dorz (din cartea: "Hristos, Pâinea noastră zilnică")

MAICA DOMNULUI - MINUNE SI TAINA

Maica noastra - rugatoare si mangaietoare pentru noi

"Credinţa părinţilor noştri a cinstit dintotdeauna însemnătatea, numele şi fiinţa Sfintei Fecioare Maria, Maica Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Şi orice cuget evlavios de creştin adevărat se va uni totdeauna, cu toată fiinţa sa, întru această cinstire.
Din marea şi eterna clipă a Bunei-Vestiri, când slăvitul arhanghel Gavril – îngerul care stă chiar în faţa lui Dumnezeu, cum a spus el însuşi –, a fost trimis să ducă preafericitei Fecioare Maria vestea cea strălucită, ea a fost acea taină şi minune prin care s-a început lucrarea mântuirii noastre.
Această fiinţă unic de mare şi de aleasă a căpătat o slavă eternă, atât în faţa cerurilor, cât şi a pământului. Asupra ei s-a coborât atunci tot harul Dumnezeirii.
Arătarea prezenţei Sfintei Treimi şi împreună-lucrarea Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh s-a arătat pentru prima dată clar în istoria omenirii şi în scrierile Sfintelor Scripturi nu la Botezul Domnului, în Iordan – cum de obicei se spune
–, ci S-a arătat pentru prima dată prin vestirea marelui arhanghel Gavriil către Sfânta Fecioară Maria.
Sfântul arhanghel îi spune uimitoarele cuvinte – unice de la o fiinţă cerească atât de strălucită spre o fiinţă pământească –, zicându-i: Plecăciune ţie, căreia ţi s-a făcut mare har! Puterea Tatălui te va umbri, Duhul Sfânt Se va coborî peste tine şi Fiul lui Dumnezeu Se va naşte din fiinţa ta… (Lc 1, 35).
Iată, toată strălucita Prezenţă a Sfintei Treimi!… Iată începutul şi mijlocul minunat al marii şi veşnicei noastre mântuiri. Iată fiinţa care şi-a unit jertfa şi suferinţa ei împreună cu Fiul lui Dumnezeu, cu Jertfa şi suferinţa Lui. Pentru că lucrarea Fiului Sfânt totdeauna cuprinde în ea şi ceva din lucrarea şi jertfa Mamei Lui sfinte.
În poporul nostru şi în Biserica noastră, cinstirea biblică a Maicii Sfinte are o tradiţie de veacuri, chiar de la naşterea noastră ca popor în istoria acestei lumi.
Şi trebuie să aibă o astfel de cinstire, pentru că ea este potrivită cu Cuvântul lui Dumnezeu, care spune: „… toate neamurile mă vor numi fericită” (Lc 1, 48 ).
Maica Domnului a fost fiinţa cea mai aleasă de pe pământ, investită cu cel mai mare har, acela de a fi împreună-lucrătoare cu Sfânta Treime, în cel mai gingaş şi mai minunat fel, la mântuirea lumii din păcat şi la împlinirea făgăduinţei lui Dumnezeu făcută primilor oameni ca singura lor salvare din osânda păcatului şi a morţii.
Din partea noastră a tuturor este o sfântă şi dulce datorie să aducem faţă de Preasfânta Fecioară Maria, Maica Mântuitorului nostru, pioasa şi sfânta noastră cinstire. Prin Iisus, Domnul nostru, ea este şi Maica noastră rugătoare şi mângâietoare pentru noi.
După cuvintele Sfintelor Scripturi, ea este acum la Dreapta Tronului Împărătesc al Fiului ei şi Mântuitorului nostru, îmbrăcată în aur de Ofir – şi merită această cinstire, pentru că a stat la dreapta Fiului său şi când El era pe Cruce, îmbrăcată în haina de jale şi de ocară (Ps 45, 9).
Dacă împăratul Solomon a făcut acea cinstire pentru mama sa când stătea pe scaunul său împărătesc şi ea a venit să-i facă o rugăminte, şi el s-a închinat înain-tea ei şi a pus-o să stea pe un tron împărătesc la dreapta lui, în slava sa (I Regi 2, 19), atunci cu cât mai mult va face aceasta, la vremea Sa, faţă de Maica Lui, Iisus, Fiul ei, când El este nespus mai mare şi mai înţelept ca Solomon! Şi, prin urmare, mult mai mărinimos şi mai iubitor ca el.
Hristos, Dumnezeul-Creator, Care din veşnicie le-a creat pe toate şi fără de Care n-a fost făcut nimic din creaţiune, a ales din veşnicie şi a creat în Timp acea creatură unică din care, într-o Zi unică şi printr-o taină şi minune unice, El S-a Re-creat pe Sine din ea, făcând-o pe veşnicie Maica Lui şi Împărăteasa fericită.
Hristos, Împăratul Ceresc, prin Maica Sa sfântă S-a înomenit pe Sine şi, prin înomenirea aceasta din Maica Lui, a îndumnezeit-o pe ea.
Sfânta Fecioară Maria a fost femeia profeţită încă din Eden, pentru ca sămânţa născută din ea să zdrobească puterea şarpelui (Gen 3, 15).
În planul cel veşnic şi tainic al Dumnezeirii, ea era cunoscută de atunci, rânduită de atunci şi fericită de atunci.
Sfânta Fecioară Maria a fost văzută cu uimire de profetul Isaia, inspirat de Duhul Sfânt când a zis, fără să înţeleagă cum se va face asta, că „Fecioara va rămâne însărcinată şi va naşte un fiu”… Cum să fie fecioară şi să nască?… Cum să nască şi să fie fecioară?… Ce taină unică şi nepricepută!
Şi totuşi Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat, din-colo de orice înţelegere a noastră.
Cât de adânc trebuie să ne smerim noi acum!
Copilul din ea născut va fi numit Minunat, Sfetnic, Dumnezeu Tare, Părintele Veşniciilor, Domn al Păcii (Isaia 9, 6).
Ce măreţie slăvită cuprind aceste cuvinte care au putut ajunge până la îngeri şi până la noi numai prin Sfânta Fecioară Maria, Maica Dumnezeului Tare, a Părintelui Veşniciilor, a Domnului Păcii, Care este Mântuitorul nostru, făcându-Se Fiul ei!
Îngerul care stă înaintea Feţei lui Dumnezeu, venind să-i aducă cereasca Bună-Vestire, s-a apropiat cutremurat de ea şi, plecându-se înaintea ei, i-a zis: „Plecăciune ţie, căreia ţi s-a făcut mare har!…”
Ce uimit trebuie să fi fost chiar măritul arhanghel în cer când Însuşi Tatăl i-a poruncit să meargă şi, înainte de a-i spune Dumnezeiasca Veste, să i se închine, arătându-ne prin aceasta şi nouă cum trebuie să ne apropiem şi noi de acest vas şi altar sfânt.
Ce slăvit este arătată înălţimea necunoscută a omenescului pe care, prin Sfânta Fecioară Maria, Fiul lui Dumnezeu ne-o dezvăluie acum prin faptul că El Se face Fiul unei Maici dintre oameni şi fratele oamenilor, Care din dragostea Sa desăvârşită de oameni Se dă pe Sine ca Jertfă pentru omenire, având-o pe Maica Lui părtaşă la această iubire şi jertfă.
În faţa acestei Taine şi Minuni, să ne aplecăm şi noi, smeriţi, împreună cu strălucitul arhanghel Gavril, binecuvântând Numele Sfintei Treimi, Care, în nepătrunsa Sa iubire şi înţelepciune, a ales această minunată fiinţă pentru a Se Întrupa din ea minunata noastră mântuire şi Minunatul nostru Mântuitor Iisus Hristos.

Preasfântă Fecioară Maria, te rugăm, primeşte şi din partea noastră o cântare fericită şi recunoscătoare pentru toată partea pe care, după alegerea Tatălui şi umbrirea Duhului, ai adus-o la Întruparea, la suferinţele şi la Jertfa Fiului pentru mântuirea noastră.
Şi roagă-te Fiului tău Dumnezeiesc pentru iertarea şi mântuirea noastră! Amin."

Traian Dorz ( din cartea ,,Intai sa fim " ed.O.D. Sibiu -2008,pag.109-112)

Traian DORZ - documentar partea 1

( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la RadioOastea Domnului
din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )
Vizionare cu folos!

Traian DORZ - documentar partea a 2-a

( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la RadioOastea Domnului
din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )
Vizionare cu folos!

Traian DORZ - documentar partea a 3-a

( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la RadioOastea Domnului
din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )
Vizionare cu folos!

Traian DORZ documentar partea a 4 a

( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la RadioOastea Domnului
din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )
Vizionare cu folos!

20 IUNIE 1989 - 22 DE ANI DE LA TRECEREA LA DOMNUL A FRATELUI TRAIAN DORZ

Marturisitorul Traian Dorz

După 1948, Oastea Domnului a fost interzisă, autorităţile comuniste nepermiţând în nici un caz ca militantismul ortodox să pună în pericol construcţia socialismului. Liderul mişcării, Traian Dorz, a fost arestat şi anchetat, fiind acuzat de activitate legionară. În 1952, a fost eliberat. În valul arestărilor de clerici şi de schimbări de la vârful partidului comunist, câteva luni mai târziu a fost reţinut din nou.

Cu un an înainte de intrarea României în ONU, a fost eliberat. După înăbuşirea revoltelor de la Budapesta, după modelul sovietic, regimul comunist a trecut la reprimarea "elementelor duşmănoase" din Biserica Ortodoxă. Alături de monahi şi preoţii de mir au fost vizaţi membrii Oastei Domnului, care activau în catacombe şi nu de puţine ori cu sprijinul unor clerici ortodocşi. Traian Dorz a fost printre cei 500 de membri ai Oastei Domnului arestaţi, acum primind o condamnare la ani grei de închisoare.

A fost eliberat în 1964, dar urmărit, percheziţionat şi avertizat permanent de Securitate. Cu toate acestea, au fost ierarhi care l-au sprijinit, care l-au încurajat, însă de fiecare dată interveneau autorităţile comuniste care interziceau militantismul ortodox.

(Adrian Nicolae Petcu - Ziarul Lumina)

… prin 25 iunie, tăcerea s-a spart dintr-o dată. Am primit o citaţie să mă prezint pentru data de 29 iunie, ora opt, la Judecătoria Alba Iulia. Am crezut că este vorba doar de o înfăţişare la Procuratură, pentru o simplă formalitate de clasare a cauzei noastre ori de încadrare, după cum ni se spusese.
Iată însă că în dimineaţa zilei de 29 iunie, ziua când toată Biserica Creştină sărbătorea amintirea martiriului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, pe când răsunau clopotele la toate bisericile din Alba Iulia, ne prezentam şi noi la judecată, tot pentru aceeaşi vină pentru care au fost judecaţi şi condamnaţi, într‑o zi ca asta, şi cei doi întâi-stătători ai Bisericii şi Credinţei Creştine, Apostolii Petru şi Pavel. Ce prevestire şi ce cinste pentru noi!

Crezusem, la început, că voi fi chemat doar eu singur, – nici nu mă gândeam că pe ceilalţi nu-i va fi scos ancheta totuşi de sub orice cauză. Dar iată şi pe ceilalţi fraţi: Roşianu din Sibiu, Rus Lucian din Alba Iulia, Alexandru şi Augustin Pop din Cluj. Şi mai iată apărând din alte părţi şi mulţi alţi fraţi din ţară: din Hunedoara, din Suceava, Bacău, Maramureş, Sibiu… Curtea judecătoriei ne-a întâlnit cu fraţii care aflaseră în grabă despre chemarea noastră şi veniseră să vadă ce se va întâmpla cu noi. [...]

După strigarea unor nume absente, s-a trecut repede peste procesul dinaintea noastră cu o amânare. Şi s-a ajuns la noi. Era limpede că totul fusese anume lucrat în aşa fel, ca noi să fim luaţi total nepregătiţi.
Cele două femei judecătoare şi bărbatul procuror s-au purtat chiar de la început cu vădită prefăcătorie. Spre a nu da nimic de bănuit, arătau chiar un dezinteres pentru amănunte. De fratele Ghiţă nici nu s-au interesat că lipseşte. La sora Marta, care fusese citată ca martoră, s-a renunţat în fugă, „…ca să nu mai amânăm procesul, să vă mai purtăm pe drumuri…“ – aşa motiva preşedinta.

Am fost chemat primul şi întrebat de către preşedintă:
– Îţi mai menţii declaraţiile de la anchetă?
– Da, am răspuns eu.
– Ai cunoscut legea că nu ai voie să multiplici şi să difuzezi materiale religioase neautorizate?
– Da! Dar tot ce am scris şi am difuzat nu conţine absolut nimic rău şi duşmănos nici contra statului, nici contra Bisericii. Conţinutul cărţilor noastre este întru totul pe linia simţirii Neamului nostru şi a credinţei Bisericii noastre.
– Aţi ştiut că secta „Oastea Domnului“ este interzisă, de ce nu aţi trecut la o altă sectă, autorizată de stat?

La întrebarea asta n-am răspuns nici un cuvânt. Dar am privit-o drept în ochi cu toată durerea sufletului din mine jignit şi a conştiinţei mele străpunse de totalul dispreţ pe care îl arăta ea prin aceasta nu atât faţă de noi, cât faţă de cele mai sfinte valori ale neamului şi ale credinţei noastre. Am clătinat mustrător din cap fără să-i răspund nimic. Aceasta voiam s-o facă să înţeleagă mai mult decât orice răspuns. Nu ştiu cât a putut ea înţelege. A privit spre procuror:
– Tovarăşul procuror dacă are ceva.
– Da! Să răspundă inculpatul de ce a scris şi a difuzat aceste materiale dacă ştia că nu are voie?
– Pentru că necesitatea lor nu a încetat, ci a crescut.
– De ce nu v-aţi mulţumit cu activitatea Bisericii, dacă ziceţi că faceţi parte din Biserica Ortodoxă?
– Pentru că activitatea Bisericii este insuficientă.
– Ai mai fost condamnat şi în trecut la şaisprezece ani muncă silnică, tot pentru aşa ceva. Statul, prin graţiere şi amnistie, ţi-a arătat bunăvoinţă. De ce n‑ai încetat?
– Eu activez de cincizeci de ani în domeniul scrisului religios şi ştiu câtă nevoie este, mai ales acum, de acesta. Repet: n-am scris nimic rău, ci numai ceea ce era necesar pentru popor şi credinţă… Şi…
– Destul! Din cele declarate reiese clar vinovăţia inculpatului Dorz Traian, ca şi a celorlalţi inculpaţi. Cer aplicarea articolului 94 din Legea 3/1974, cu art. 75, litera „a“ din Codul Penal, condamnarea lor, confiscarea tuturor materialelor aflate la ei, precum şi plata cheltuielilor de judecată.
Şi se aşeză pe scaun.
– Ai primit vreo sumă de bani ca drepturi de autor pentru aceste cărţi? mă întrebă din nou preşedinta.
– Nu, nimic, de la nimeni.
– Cine ţi le-a tipărit şi unde?
– Nu ştiu.
– Mai ai ceva de adăugat?
– Da! Vă rog să scoateţi de sub orice învinuire pe ceilalţi, fiindcă ei nu sunt vinovaţi cu nimic! Eu i-am rugat, ei m-au servit. Nici n-au scris, nici n-au difuzat nimic.
– Destul! Semnează declaraţia! Următorul:…

(Extras din Hristos - mărturia mea) (sursa:http://www.fericiticeiprigoniti.net)

Acolo unde-afla-mi-voi odihnire

Acolo unde-afla-mi-voi odihnire,
un veşnic Mai va înflori mereu,
cu cald veşmânt de cântec şi iubire,
acoperind cu drag mormântul meu.

Acolo liliecii albi în floare
şi trandafirii roşii vor vorbi
mereu că dragostea nemuritoare
de jertfă nu se poate despărţi.

De veţi afla acest mormânt vreodată,
– mergând la el, să v-amintiţi mereu,
căci va grăi-n tăcerea-i necurmată
de tot ce-a spus odată graiul meu.

Venind acolo sufletul ce-şi duce
a vieţii singuratice poveri,
simţi-va-n gândul odihnit sub cruce
a Duhului duioase mângâieri.

Gândind acolo singur în tăcere,
va şti cum să privească la pământ,
ce clipă-i singuratica durere
şi ce vecie-i al unirii cânt.

Veniţi acolo, dragi mulţimi plăcute,
căci şi-n mormânt vă voi iubi, dorind
să simt cântări şi lacrimi cunoscute
şi duhul dragostei dintâi trăind…

Cântaţi acolo-n dragostea-nfrăţirii
şi-n neschimbatul primul legământ
cântarea neuitată a iubirii
ce şi-n pământ, şi-n Cer doresc s-o cânt!

Eu voi cânta cu voi Acest Scump Nume,
simţi-mă-veţi alăturea cântând,
căci pentru El eu am trăit pe lume
şi pentru El nu voi muri nicicând.

Traian Dorz

Degetul lui Toma

Toate sfintele cuvinte ale lui Dumnezeu lăsate nouă în Sfânta Sa Evanghelie sunt întru totul adevărate şi întocmai aşa cum sunt scrise. Sfintele buze ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care a venit de la Tatăl Ceresc, ne-au vestit numai adevărul şi în gura Lui n-a aflat nimeni niciodată minciună.
De aceea oricine aude sau citeşte Sfânta Evanghelie trebuie să creadă din tot sufletul lui tot ce este cuprins în ea.
Oricine se îndoieşte de vreunul din aceste cuvinte seamănă cu necredincioşii.
Iar necredincioşia este un mare păcat.
Dar dacă noi avem un cuget curat şi dacă din inimă dorim să cunoaştem adevărul, Domnul Iisus nu ne lasă în necredinţă, ci ne ajută să ajungem să vedem că tot ce a spus El este întocmai aşa.

Aşa s-a petrecut şi cu Sfântul Apostol Toma, care, la Învierea Domnului, n-a putut crede că Hristos a înviat, chiar dacă toţi ceilalţi îi spuseseră că ei L-au văzut pe Domnul.
– „De nu-mi voi pune mâna mea în rănile Lui şi degetul meu în coasta Sa cea străpunsă, nu voi crede – zicea Toma.”
Iar Domnul nostru Iisus Hristos, Care, fiind Dumnezeu, auzea şi cunoştea totul, a auzit şi a văzut necredinţa Sfântului Toma. Domnul a cunoscut că inima lui era sinceră şi de aceea n-a vrut să-l lase în necredinţă. Ci, în prima duminică după Sfânta Înviere, Domnul Iisus li S-a arătat din nou Sfinţilor Apostoli, când era între ei şi Toma.
Şi aşa a fost atunci:
„Pe când uşile casei unde erau ei erau încuiate de frica iudeilor, Domnul Iisus S-a arătat în mijlocul lor şi le-a zis: «Pace vouă!»

Apoi i-a zis lui Toma: «Adu-ţi degetul tău încoace, uită te la mâinile Mele şi adu-ţi mâna ta şi pune-o în coasta Mea, şi nu fi necredincios, ci credincios».
Drept răspuns, Toma I-a zis: «Domnul meu şi Dumnezeul meu!»
Dar Iisus i-a zis: «Fiindcă M-ai văzut, Tomo, ai crezut. Dar ferice de cei care n-au văzut şi au crezut…»”

Din clipa când degetul lui a atins coasta Mântuitorului, care sângera încă, se spune că Sângele, curgând din coasta Domnului, s-a prelins pe degetul lui Toma şi tot degetul lui s a înroşit.
După aceea, orişicât s-a şters şi s-a spălat Toma, nu şi-a mai putut albi degetul său niciodată. I-a rămas pe totdeauna înroşit de Sângele luat pe el din rana lui Hristos.
Astfel că ori de câte ori Toma îşi privea degetul său, îşi aducea aminte nu numai cu bucurie despre adevărul Învierii Mântuitorului, ci şi cu durere şi ruşine despre îndoiala şi necredinţa lui în această slăvită Înviere.
Până la sfârşitul vieţii sale pământeşti, Sfântul Apostol Toma, ori de câte ori propovăduia Evanghelia şi vorbea despre Învierea Domnului, îşi înălţa în faţa oamenilor degetul său rămas înroşit de Sângele din coasta lui Hristos şi le spunea cu ochii scăldaţi în lacrimi:
– Iată dovada Învierii Lui! Nici eu n-am crezut până ce am văzut şi am pus degetul acesta în rănile Lui.
Ferice de voi dacă veţi crede şi nu vă veţi îndoi, cum m am îndoit eu… Degetul acesta pe care îl vedeţi este încă o dovadă puternică despre Învierea lui Hristos.
Cine crede în El are viaţa veşnică.
Dar cine nu crede nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el!
Când adunarea Bisericii se încheia, printre rugăciunile sale, Toma, apostolul pe veci credincios şi fericit, spunea adesea şi următoarele cuvinte:

Preaslăvite Iisuse Hristoase, Marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor, slavă Ţie şi slavă veşnică Slăvitei Tale Învieri, prin care ne-ai arătat Dumnezeirea Ta şi ne-ai întărit credinţa în tot adevărul Evangheliei Tale.
Din toată inima mea Îţi mulţumesc că Te-ai milostivit şi de mine şi mi-ai dovedit atât de puternic acest adevăr mântuitor. Dar din toată inima mea îmi pare rău şi Te rog să mă ierţi pentru clipa necredinţei mele.
Doamne Iisuse, Te rog să ai milă de toţi acei care până la sfârşitul veacurilor se vor mai îndoi vreodată de Tine şi nu vor putea crede din toată inima lor Învierea Ta. Îndură-Te şi de ei, Doamne Iisuse, şi nu lăsa pe nimeni în necredinţă, cum nu m-ai lăsat nici pe mine.
Ci ajută fiecăruia să creadă în mântuirea Ta, pentru ca nimeni să nu piară, ci toţi să aibă parte de răsplata credinţei şi Învierii Tale. Amin.

Slăvit să fie Domnul!

Traian Dorz (din cartea ,,Pe Genunchii Lui Iisus" ed. O.D.Sibiu-2008,pag.90-93)

DIN COMORILE OASTEI DOMNULUI

TU CARE-AI AFLAT LUMINA

Tu care-ai aflat lumina
fericitei căi,
zboară-n valurile lumii
scapă-ţi fraţii tăi!

Nu lăsa să se-odihnească
trupul tău nicicând,
spune-le de moartea care
va veni curând.

Spune-le de judecata
care va veni,
de osânda şi pierzarea.
Care-o va-nsoţi.

Spune-le de-Acela singur
care i-a scăpa
spune-le să-L cheme astăzi
pân-vor mai putea!

Spune-le cu lacrimi, strigă-i
ţine-te de toţi,
roagă-i, ei se duc la moarte,
nu-i lăsa cât poţi.

Ştii c-a mântuirii haruri
ţie ţi s-au dat
şi pentru-a-ajuta să scape
alţii din păcat?

Cum cauţi tu a lor salvare
de pe-a morţii căi,
ce vei spune la-ntrebarea:
“Unde-s fraţii tăi?”

Traian Dorz

DIN COMORILE OASTEI DOMNULUI

Eu nu stiu Doamne





( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la Radio Oastea Domnului
din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit
aflat în colţul din stânga-jos. )

Eu nu ştiu, Doamne, unde încă
îmi vei mai duce paşii mei,
dar ştiu că Tu-mi vei fi oriunde
lumină sfântă pentru ei.

Eu nu ştiu, Doamne, ce ispite
vor mai veni în calea mea,
dar ştiu că-n Tine biruinţă
şi ocrotire voi avea.

Eu nu ştiu, Doamne, de câţi prieteni
mai pot fi încă părăsit,
dar ştiu că Tu vei fi cu mine
Însoţitor nedespărţit.

Eu nu ştiu, Doamne, câte lacrimi
au să mai plângă ochii mei,
dar ştiu că Tu vei fi-alinare
şi mângâiere pentru ei.

Eu nu ştiu, Doamne, câte jertfe
mai trebuie s-aduc din greu,
dar ştiu că Tu-mi vei da putere
să-mi sui deplin calvarul meu.

Eu nu ştiu, Doamne, câte rane
voi mai primi de la ai mei,
dar ştiu că Tu-mi vei da răbdare
şi rugăciune pentru ei.

Eu nu-mi ştiu, Doamne, viitorul,
dar ştiu că el e-n mâna Ta;
ajută-mi să nu uit aceasta
ca liniştit să-Ţi pot urma!

poezie scrisă de fratele Traian Dorz
şi recitată de ierom. Chiril de la Catedrala Patriarhala.

DIN COMORILE OASTEI DOMNULUI

NU VREU SA MERG


Nu vreau să merg în nici o parte
Fără Prietenul meu drag
iubirea Lui mă va desparte
de orice cale și-orice prag.

Cuvântul Lui mă înfrățește
cu orice om din orice loc
răbdarea Lui mă răsplătește
de tot ce pare nenoroc.

Destul de largă-i calea strâmtă
să mergem amândoi pe ea
durerea lângă El mi-e sfântă
cântarea fără El, mi-e grea.

Nu-s fericit pe nici o cale
decât simțindu-mă cu El
mai dulce-i jugul crucii Sale
ca libertatea de-orice fel.

De când cunosc a Lui iubire
I-o caut tot mai însetat
n-am sân mai sfânt, mai cu-alipire
și mai cu dragoste căutat.

Nu-mi vreau nici viață și nici moarte
nici azi, nici mâini, fără Hristos
- Cu El e bine-n orice parte
dar fara El, nimic frumos.
Traian Dorz

DIN COMORILE OASTEI DOMNULUI

Ia jugul lui Hristos

Ia jugul lui Hristos pe umăr
şi trage lângă El arând,
chiar dacă semeni numa-n lacrimi
şi umbli numai sângerând...
Hristos cel Sfânt te va cunoaşte
în sărăcie nu-n belşug,
că mulţi au stat cu El la mese,
dar prea puţini au tras la jug!

Ia-I sarcina şi-o du alături
şi simte-o apăsând din greu
cum ai răspunde doar tu singur
de tot ce are Dumnezeu.
Hristos cel Sfânt te va cunoaşte
odată-n Cerul Lui de Sus
nu după haina ce-ai purtat-o,
ci după sarcina ce-ai dus.

Ia-ţi crucea ta - şi-I mergi pe urme
tăcând şi mulţumind ca El,
iubeşte, roagă-te şi rabdă
urmând dumnezeiescu-I fel.
Hristos cel Sfânt te va cunoaşte
nu după numele ce-ţi pui,
ci după rănile-ndurate
sub crucea ta şi Crucea Lui.
Traian Dorz.