Vindecarea celor doi demonizati sau cat de incomod poate parea unora Dumnezeu
(Matei 8, 28-34 şi 9,1)
Dreptmăritori creştini,
Evanghelia de astăzi
relatează minunea vindecării a doi oameni posedaţi de duhuri necurate,
sau îndrăciţi, cum mai sunt numiţi ei. Domnul vine în ţinuturile
Gherghesenilor şi Gagdarenilor – două localităţi vecine de altfel, de
aceea textul paralel de la Sfântul Luca face pomenire de ţinutul
Gherghesenilor (Lc.8,26), în timp ce pericopa evanghelică de astăzi
vorbeşte de Gadara – şi aici este întâmpinat de doi demonizaţi care
locuiau în morminte şi care îi îngrozeau adeseori pe localnici şi pe
toţi cei ce treceau prin ţinuturile acelea. De spaimă, locuitorii i-au
legat de mai multe ori în lanţuri, dar cu putere diavolească aceştia au
rupt de fiecare dată legăturile şi nimeni nu-i putea stăpâni.
A venit Domnul şi,
văzându-L de departe, demonizaţii s-au apropiat de El, iar diavolii,
prefăcându-se că Îl roagă să nu-I pedepsească trimiţându-I în adâncurile
mării, I-au cerut ca, dacă tot îi va scoate, să-i lase să intre într-o
turmă de porci care păştea în locul acela. Au ieşit diavolii, care erau
foarte mulţi, ,,legiuni’’, şi au intrat în turma de porci, iar turma s-a
aruncat de pe ţărm în mare. Păzitorii porcilor, îngroziţi, au alergat
în cetate să spună stăpânilor lor ce s-a întâmplat. Şi au venit toţi
locuitorii cetăţii şi, constatând paguba şi văzând pe cei doi care
fuseseră mai înainte îndrăciţi şezând paşnici la picioarele lui Iisus,
L-au rugat pe Acesta să plece din ţinuturile lor.
Aceasta este evanghelia
de astăzi! O evanghelie care, la prima vedere ar putea părea un eşec
pentru misiunea Domnului, pe Care ne-am obişnuit să-L vedem predicând
pretutindeni, învăţând mulţimile care în general Îl ascultau,
admirându-I învăţătura şi puterea nemaiîntâlnită. Iată însă că astăzi se
întâmplă cu totul altceva!… Iisus Hristos, în loc să fie admirat şi
ovaţionat pentru minunea săvârşită, este poftit ,,politicos’’ să plece
din ţinutul Gadara!
Ce anume s-a întâmplat,
este lesne de înţeles: locuitorii Gadarei au preţuit mai mult paguba
provocată de pierderea animalelor, decât minunea săvârşită de Hristos
asupra celor doi demonizaţi. Orbiţi de faptul că au rămas fără porci, nu
au mai putut vedea puterea lui Dumnezeu prin care cei doi ,,oameni’’ ca
şi ei, au fost vindecaţi. Acestora le-au fost scoase duhurile necurate
şi au ajuns din nou oameni, cărora Hristos le-a cerut – şi de aceea
evanghelia de astăzi nu este deloc eşec, ci biruinţă – să spună ei ceea
ce L-au împiedicat gadarenii pe El să spună, rămânând ei predicatori şi
propovăduitori în locul Lui. În acest fel, venirea Domnului aici nu a
fost zadarnică şi neroditoare, pentru că în locul Său au rămas să dea
mărturie despre ,,cât bine a făcut acolo Dumnezeu’’ chiar cei ce mai înainte fuseseră demonizaţi. Şi de fapt, chiar de ar fi tăcut, potrivit evanghelistului, ,,pietrele ar fi strigat’’(Lc.19,40).
Ce învăţăm din evanghelia
de astăzi, aşadar? Pentru că, nu trebuie să privim la aceasta ca la o
întâmplare oarecare, potrivit căreia Hristos a venit, a scos diavolii
din doi oameni îndrăciţi, care diavoli au intrat apoi într-o turmă de
porci ce s-a înnecat în mare, iar locuitorii, răi de pagubă, L-au
izgonit pe Hristos ,,acasă’’!…
Ce învăţăm, deci? Pentru
că evanghelia de astăzi, departe de a deplânge paguba locuitorilor
acelora care şi-au pierdut porcii, doreşte să ne împărtăşească o
învăţătură extrem de folositoare. Şi, iată care este aceasta! Uneori
s-ar putea să ni se pară şi nouă, aşa după cum li s-a părut şi
gadarenilor astăzi, că Domnul este ,,incomod’’ sau greu de suportat; că
nu ne place sau că ne provoacă pagubă, după cum le-a provocat şi
gadarenilor…Noi să nu procedăm ca aceia, poftindu-L pe Hristos afară din
viaţa noastră, pentru că nu ne convine învăţătura Lui; pentru că nu ne
place că ne pune la metanii, la post, la rugăciune, la milostenie şi
alte fapte nu tocmai lesne de înfăptuit, în loc să facem ceea ce ne stă
nouă la îndemână…
Este adevărat, Hristos ne
cere un anumit mod de viaţă: nu ne îngăduie să vorbim, să înfăptuim, ba
încă nici să gândim orice…El este într-adevăr, ,,pretenţios” şi, pentru
aceasta, ne poate părea uneori ,,incomod’’. Este şi motivul pentru care
astăzi, duminica, ne aflăm în biserică la rugăciune aşa de puţini
credincioşi, pentru că li se pare unora greu să vină aici, ori să se
spovedească, să se roage, să renunţe la o parte din bunurile lor pentru a
le dărui săracilor, să facă milostenie şi să se jertfească pentru
aproapele…
Aţi văzut gadarenii? Au
regretat porcii mai ceva ca evreii în pustie cărnurile egiptenilor
(Ieş.16,3) şi n-au ştiut să se bucure de vindecarea celor doi îndrăciţi
care au devenit şi ei astăzi din nou ,,oameni’’. De ce credeţi că a ales
Hristos porcii spre a fi ,,nimiciţi’’ în adâncurile mării? Pentru că
sunt simbolul mizeriei şi al mocirlei în care le şi place acelora să
petreacă. Al păcatului, adică; al decăderii; al ,,nesimţirii”, ca să ne
arate nouă unde duce păcatul şi respingerea lui Dumnezeu, aşa cum L-au
respins gadarenii astăzi.
Noi, dragii mei, Îl
primim pe Hristos în inima noastră, sau Îl respingem şi Îl poftim să
şadă undeva, cât mai departe?…Mulţi cred în El aşa, teoretic…Că adică,
Dumnezeu este undeva, nu ştim unde…Sunt oameni care cred că locul Lui nu
este în sufletul nostru şi nu Îl interesează, spun ei, chiar fiecare
lucruşor pe care îl săvârşim noi; nu ne monitorizează până şi fiecare
gând murdar care ne stăruie în minte ori în inimă… Îl izolează undeva
departe, pentru a nu Se ,,lega” prea în amănunt de viaţa lor. Alţii Îl
tratează ca pe o ,,piesă de muzeu”, frumos expusă într-o vitrină,
admirat din când în când, eventual cât mai rar…şi atât!…nu trebuie să
fie aşa! Pe Hristos trebuie să-L poftim să intre, nu să iasă din viaţa
noastră. Trebuie să-L chemăm să Se sălăşluiască în noi, convinşi de
faptul că El oricum cunoaşte fiecare cuvânt nepotrivit al nostru,
fiecare gând murdar ce stăruie în minţile noastre şi fiecare faptă
reprobabilă pe care o săvârşim. De aceea S-a întrupat şi a venit la noi,
ca să locuiască în sufletele noastre şi să rămână acolo, fiind prezent
permanent, sălăşluindu-se înlăuntrul fiecăruia dintre noi şi dorind să
guverneze de acolo fiinţa noastră.
Să nu cădem, aşadar, în
păcatul în care au căzut gadarenii, acela de a-L socoti pe Hristos
,,nepotrivit” pentru noi, chiar dacă viaţa cu El presupune luptă,
sudoare şi osteneală. E adevărat, El nu ne rezervă tocmai ,,concedii”,
vacanţe, distracţii etc…El ne cheamă la biserică: să postim, să ne
rugăm, să facem milostenie, să ne înfrânăm până şi gândurile, nu doar
faptele şi cuvintele, ochii şi urechile… Aşadar, viaţa în Hristos poate
părea la un moment dat ,,corvoadă”, luptă, strădanie şi efort şi, de
aceea s-ar putea să ni se pară uneori şi incomodă. Gadarenii au trăit-o
astăzi pe pielea lor! S-au simţit păgubiţi, aşa după cum şi astăzi mai
privesc unii la Creştinism ca la o religie păguboasă, care nu cultivă
atât bunăstarea şi relaxarea, cât abstinenţa şi lupta. Propovăduieşte
renunţarea până şi la unele lucruri ce par fireşti – şi chiar sunt în
anumite condiţii şi până la un punct – dar, oricum, ne cere să ne trăim
viaţa în cumpătare şi cu înţelepciune, iubind pe toţi cei din jurul
nostru, iubindu-ne şi pe noi înşine, dar, mai presus de toate, iubind pe
Dumnezeu ca pe nimeni altcineva: ,,nici pe mamă, nici pe tată, nici pe fiu sau fiică”(Mt.10, 37).
Dragii mei,
Evanghelia de astăzi ne
arată că trebuie să-L primim pe Dumnezeu să stăpânească fiinţa noastră,
chiar dacă acest lucru presupune luptă şi efort duhovnicesc. Să-L
acceptăm şi să-L iubim, bine ştiind că celui ce iubeşte nimic nu I se
pare greu. Numai aşa ,,povara” Lui nu ne va mai părea grea. Cine va
ajunge să cunoască taina iubirii Sale şi a aproapelui, nu numai că nu va
mai putea trăi în veci fără El, dar îi va şi părea ,,jugul Lui bun şi povara Lui uşoară”
(Mt.10, 30). Astfel, cine va voi să-şi cruţe viaţa, adică să şi-o
menajeze şi să nu I-o jertfească Lui, şi-o va pierde (Mt.10, 39).
Să ne rugăm, dar, Bunului
Dumnezeu, să facă şi din viaţa noastră o jertfă bineprimită Lui! Să-L
,,poftim”, nu să-L alungăm din sufletele noastre! Să-I acceptăm ,,jugul”
şi ,,povara” Sa, chiar dacă la început acestea pot părea grele şi
incomode, având convingerea că prin iubire faţă de Dânsul şi slujire cu
devotament ne putem făuri fericirea şi împărăţirea veşnică împreună cu
El, Amin.
Preasfinţitul Sebastian-Episcopul Slatinei si Romanatilor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu