EVANGHELIA DUMINICII A 34-A DUPA POGORAREA DUHULUI SFANT

( Fiul risipitor-Intoarcerea ,,Acasa")


Minunată este această pildă! Este doar cea mai frumoasă dintre toate pildele Mântuitorului. În ea a pus Mântuitorul calea mântuirii noastre sufleteşti. În ea a pus, îndeosebi, dragostea şi bunătatea Tatălui Ceresc. Pilda cu fiul cel pierdut este cântecul cel dulce al iubirii cereşti; este chemarea cea dulce a Tatălui Ceresc; este vestea cea scumpă şi dulce că Tatăl Ceresc ne iartă, oricât de păcătoşi şi rătăciţi am fi. Calea fiului pierdut este calea mântuirii păcătoşilor. Să cercetăm această cale.
Prin trei stări – ne arată Evanghelia – a trecut calea fiului rătăcit. Întâia stare a fost când a rupt legătura cu tatăl şi, ieşind din casa lui, şi-a prădat averea în desfătări şi păcate. A doua stare a fost când s-a oprit în loc din calea rătăcirii şi s-a întors înapoi la tatăl său. Iar a treia a fost iertarea şi bucuria cu care l-a primit tatăl lui. Să luăm aminte că prin aceste stări trebuie să treacă şi mântuirea noastră, a păcătoşilor.
Calea cea rea a fiului pierdut a început în clipa când a rupt legătura cu tatăl său; în clipa când a ieşit din casa tatălui său şi s-a despărţit de el. Aşa e şi cu noi. Calea pierzării noastre sufleteşti începe în clipa când rupem legătura cu Tatăl Ceresc; începe în clipa când ieşim din casa poruncilor Lui şi din viaţa trăită cu El. Când trăieşti o viaţă predată Domnului, când trăieşti o viaţă cu Domnul, când trăieşti o viaţă de copil al lui Dumnezeu, răscumpărat prin Jertfa cea mare a Fiului Său, atunci n-ai necazuri, n-ai îngrijorări, n-ai lipsuri; atunci ai o viaţă dulce şi liniştită, pentru că Tatăl Ceresc acoperă toate lipsurile tale trupeşti şi sufleteşti.
Dar îndată ce ieşi din această viaţă trăită cu Domnul, în ascultare de voia Lui, începe calea cea largă a pieirii; începe risipa averii sufleteşti. După ce s-a despărţit de tatăl său, fiul cel pierdut şi-a risipit averea în cele rele: în petreceri, în ospeţe, în desfătări şi în desfrânări. Aşa ne risipim şi noi averea cea sufletească, după ce rupem legătura cu Tatăl Ceresc şi ne despărţim de El.
O, în câte chipuri şi feluri risipesc şi azi oamenii averea sufletească ce o au de la Tatăl Ceresc! Iată pe beţivul cum îşi cheltuieşte sănătatea, mintea şi sufletul. Iată pe desfrânatul cum îşi prăpădeşte sănătatea sufletească şi trupească. Iată pe zgârcitul cum îngroapă averea ce o are de la Tatăl Ceresc, în loc să ajute pe alţii. Iată pe omul cel învăţat şi cu minte cum îşi foloseşte mintea şi învăţătura pentru a înşela pe aproapele…
Sunt multe căile şi felurile de a risipi averea sufletească ce o avem de la Tatăl Ceresc şi toate duc acolo unde a ajuns fiul cel pierdut – la ticăloşie trupească şi sufletească. Fiul cel pierdut, după ce a rupt legătura cu tatăl său, a mers din rău în mai rău, până ce a ajuns slugă la porci, flămând şi zdrenţăros. Aceasta e şi azi însuşirea păcatului. Când apuci pe calea cea rea a păcatului, alergi mai departe în galop. Te duci pe ea ca pe gheaţă. Te duci până când, pe urmă, păcatul şi patimile cele rele te fac slugă diavolului şi te îndobitocesc cu totul. Haina sufletului ţi se rupe zi de zi, până ce, pe urmă, ajungi un biet suflet chinuit şi zdrenţuit de patimi rele. În această stare ajunsese fiul din Evanghelie. Ajunsese la ultima treaptă a decăderii, ajunsese la marginea prăpastiei. Un pas poate îi mai trebuia şi ar fi fost pierdut.
Mulţi şi dintre oamenii de azi ajung la acest hotar de pierzare, însă cei mai mulţi nu se opresc în loc, nu se întorc înapoi, ci merg înainte, mor în ticăloşie trupească şi sufletească. Sărmanii! Aceştia nu se mai întorc niciodată „acasă“, la mântuire, şi la Tatăl Care-i aşteaptă.
Fiul din Evanghelie n-a făcut aşa. El s-a oprit în loc înainte de pierzare; s-a oprit înainte de a cădea în prăpastia pierzării trupeşti şi sufleteşti. Minunată este oprirea lui şi plină de învăţătură!
Pe fiul cel pierdut l-a oprit în loc suferinţa, lipsa, necazul. Suferinţa i-a deschis ochii să vadă starea grozavă şi fioroasă în care a ajuns. Suferinţa l-a făcut să-şi simtă pierzarea. Răul şi lipsa au trezit în el dorul după casa tatălui său. Suferinţa a stors lacrimi din ochii lui şi l-a făcut să ia hotărârea: „Scula-mă-voi şi mă voi duce la casa tatălui meu!“.
Să înţelegem şi noi că suferinţele şi necazurile vin din îndepărtarea de Dumnezeu, ca o solie; ca o chemare să ne oprim în loc, să ne întoarcem din căile pierzării. Câţi însă ascultă această chemare?
Fiul pierdut a plâns, a plâns cu amar, văzându-se unde a ajuns. Plângând, a strigat: Scula-mă-voi şi mă voi duce înapoi, la casa tatălui meu! Aceste lacrimi ale fiului pierdut ne trebuie şi nouă, pentru ca Tatăl Ceresc să ne ierte şi să ne primească iarăşi în dragostea Lui.
Dar pe fiul cel pierdut nu l-au mântuit numai lacrimile lui şi hotărârea lui de a se întoarce acasă, ci l-au mântuit dragostea şi iertarea tatălui. El n-avea nici un merit şi nici un drept să mai fie primit acasă. El n-avea nici măcar dreptul de slugă; el pierduse totul. Dar tatăl l-a iertat, ba, încă mai mult decât atât, l-a primit cu îmbrăţişare fierbinte şi ospăţ de bucurie a făcut pentru cel care „mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat“.
O, ce veste scumpă şi dulce ne aduce această pildă! Tatăl Ceresc stă gata să ne ierte şi pe noi şi să ne primească oricât de păcătoşi am fi. Oricât de păcătos ai fi tu, dragă cititorule, oricât de departe ai fi pe calea pierzării, află că Tatăl Ceresc întreabă de tine, te doreşte şi te aşteaptă cu braţele deschise.
Pilda cu fiul cel pierdut este icoana dragostei Tatălui Ceresc.
Un păcătos s-a întors la Domnul şi, uitaţi-vă, ce bucurie s-a făcut pentru întoarcerea lui. Cerul se deschide, îngerii cântă şi Tatăl aleargă în calea lui. Cerul şi pământul împreună se bucură şi se veselesc. Pentru cine? Pentru un stricat, pentru un ticălos care se întoarce la Dumnezeu. Când se întoarce omul păcătos din calea răutăţilor, Se bucură Tatăl Ceresc. „Se bucură şi îngerii din cer pentru un păcătos ce se pocăieşte“ (Luca 15, 10).
Când citeşti aceste rânduri, tu, dragă cititorule, poate eşti undeva departe, în calea rătăcirii şi a pieirii. Opreşte-te, frate dragă, opreşte-te îndată din calea morţii şi te întoarce la Dumnezeu aşa cum eşti, cu haina sufletului ruptă şi zdrenţuită de păcate! Fiul cel pierdut n-a aşteptat până să-şi facă ceva haine, căci atunci ar fi pierit. Întoarce-te aşa cum eşti, căci Tatăl Ceresc te aşteaptă cu braţele deschise! Pilda fiului pierdut îţi aduce o veste scumpă şi dulce: Tatăl Ceresc te iartă! Tatăl te aşteaptă cu braţele deschise… te aşteaptă cu inel nou şi haină nouă, pentru a începe o viaţă nouă.
Vino „acasă“, suflet rătăcit! Vino „acasă“ din grozava pustie în care rătăceşti! Vino „acasă“, căci ai stat destul slugă la diavolul şi ai petrecut împreună cu porcii lui, adică cu dobitoceştile patimi şi plăceri păcătoase.
Vino, dragă suflet rătăcit! Şi, căzând înaintea Tatălui Ceresc, zi şi tu această

Rugăciune

Preabunule Părinte şi Tată Ceresc! Eu sunt fiul cel pierdut din Evanghelie. Eu sunt fiul cel nesocotit care am ieşit din ascultarea Ta şi am plecat în calea pierzării. Mulţi ani sunt de când trăiesc fără Tine. Am risipit de mult averea sufletească ce mi-ai dat-o. Am cheltuit-o în desfătări şi fărădelegi. Am mers din rău în mai rău, din ticăloşie în ticăloşie.
Multe chemări mi-ai trimis, să mă opreşti din calea pierzării. Însă eu nu le-am ascultat. Am alergat înainte, spre pieire. Abia la marginea prăpastiei m-am oprit; abia când ai deschis în faţa mea mormântul pieirii mele trupeşti şi sufleteşti m-am oprit în loc, m am îngrozit şi am plecat înapoi.
Acum vin la Tine, Preabunule Părinte şi Tată Ceresc. Ah, în ce stare grozavă mă aflu! Sunt bolnav şi n-are cine mă vindeca. Sunt flămând şi nimeni n-are mâncare pentru sufletul meu… Sunt gol şi nimeni n-are haină pentru sufletul meu… Sunt istovit şi chinuit şi nimeni nu mă primeşte. Mi s-a schimbat şi înfăţişarea. Chipul cel frumos ce-l aveam, când trăiam o viaţă cu Tine, mi s-a schimonosit. Păcatul şi suferinţa au săpat urme adânci în faţa mea şi în sufletul meu. Din haina cea mândră a botezului n-a mai rămas nimic. Totul am zdrenţuit… totul am risipit… totul am prădat.
Preabunule Părinte şi Tată Ceresc, greşit-am la cer şi înaintea Ta! Eu nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul Tău… N-am nici un drept să port acest nume… Sunt vrednic de pedeapsă! Sunt vrednic de osândă! Te rog însă, Preabunule Tată Ceresc, iartă-mă şi pe mine, ca pe fiul cel pierdut, din Evanghelie. Fie-Ţi milă de mine şi de starea grozavă în care am ajuns! Primeşte-mă iarăşi în dragostea şi odihna Ta! Îmbracă sufletul meu cu haină nouă şi mă leagă iarăşi de Tine cu inel nou, să pot începe o viaţă nouă, ca unul ce mort am fost şi-am înviat, pierdut am fost şi m-am aflat.

Părintele Iosif Trifa, Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an

Tatăl te iubeşte

Tatal te iubeşte dulce de nespus,
iată, pentru tine dete pe Iisus.
Vino cu grăbire, tu, care-ai greşit,
la El afli milă, vei fi mântuit!

Totul pentru tine Tatăl a făcut,
vino, ia iertare, fiule pierdut,
să primeşti Cuvântul pentru tine scris
şi să intri-n raiul ce ţi s-a deschis!

Să primeşti pe Fiul Care S-a jertfit,
El doar pentru tine Cruce-a suferit.
Tu,ascultă, vino azi când eşti chemat;
Tatăl Sfânt îţi iartă negrul tău păcat!

Vino cu grăbire, vino, n-aştepta,
să primeşti tot harul de pe Golgota.
Soarele Nădejdii azi ţi-a răsărit,
fiu pierdut, o, vino să fii mântuit!

(text preluat din,, Să cântăm Domnului")

CALEA IMPARATEASCA

,,Extremele de ambele parti sunt foarte vatamatoare;sa mergem pe calea de mijloc, calea imparateasca,evitand extremele de amandoua partile".
( Sfantul Ioan Casian)

Noi ,crestinii ortodoxi cei de azi,traim una din cele mai grele perioade ale Bisericii Lui Hristos.Vrajmasul mantuirii noastre ,diavolul ,ataca mai mult decat oricand si se straduieste din toate puterile sa-i abata pe crestini de la calea cea adevarata aratata si traita in Biserica de fericitii nostri inaintasi.Libertatea capatata cu atata jertfa nu este inteleasa deloc bine.Viata crestinilor parca era mai intens traita in ,,catacombe",ascunsa de ochiii celor rai,dar sub binecuvantarea Lui Hristos,cu lacrimi si foc,fara exagerari si fara caderi.Se face prea multa valva de cum sa fim ,ce sa facem,uitand sa punem insa mai ales si mai des genunchii la rugaciune ,cu nevointa si smerenie,dar nu cu smerenie fatarnica,cu ,,eu sunt pacatos",ci cu smerenie adevarata,cu roade binecuvantate.
Avem atatea invataturi curate si adevarate,oferite noua cu multa dragoste de Domnul nostru Iisus Hristos.Avem atatea pilde ale Sfintilor nostri Parinti ,traire,umblare,credinta dupa care sa ne ghidam pe ce cale sa umblam si cum sa traim cu mare atentie,ca sa nu cadem ori in lene si trandavie,ori in multa ravna fara ,,cunostinta"(cf.Rom.10,2),sa alunecam in habotnicie.Sa fim veghetori !Diavolul ne poate insela ,daca nu facand pacate,otravindu-ne sufletul si omorandu-ne trupul,din ravna fara masura.
Sunt unii dintre noi care,din prea mult zel,cred ca traiesc duhovnicesta,dar ,in aceasta ravna fara pricepere ,ajung sa cedeze in fata ispitei de a judeca pe altul mai slab.Sa fugim de a fii judecatorii altora,ci sa fim propiii nostri mustratorisi judecatori.Sunt unele imprejurari in care este necesar sa primeze dragostea ,chiar daca,, se calca litera",stiut fiind ca,, litera omoara,iar Duhul face viu". Sfata Scriptura ne invata cum sa fie umblarea noastra ,zicand:,,Sa nu va abateti nici la dreapta ,nici la stanga",ci sa mergeti pe calea imparateasca(Deut. 5 ,32; 17, 20).Sfantul Vasile cel Mare zice:,,Drept cu inima este cel ce nu-si are gandul aplecat nici la prisosinta,nici la lipsa,ci e indreptat spre locul cel din mijloc al virtuti".Iar Parintele Serafim Rose spunea :,,Suntem datori sa dobandim,cu toata staruinta si cu toata sarguinta,darul deosebirii,care ne va pazi nevatamati de indinderea peste masura spre amandoua partile".
,,Dreapta -socoteala il invata pe om sa mearga pe calea imparatesca,evitand extremele de alaturea;de la dreapta nu-l lasa sa fie amagit de ingamfare peste masura si celelalte,iar de-a stanga sa nu fie atras de negrija si lene"-se spune in Filocalia,vol.1.
Sa fim adevarati luptatori ,care nu lasam sa ne slabeasca vigilenta!Sa nu ne aflam linistea pana nu traim dupa voia Domnului si sa luptam pana la sange cu patimile,ca sa putem dobandi Imparatia Cereasca si Vesnica.
Sa fim cu bagare de seama la toate cursele care ni le intinde diavolul.Lumea de azi a pierdut, prin necredinta si fatarnicie ,prin nerespectarea cu strictete a adevarurilor dumnezeiesti,Harul Lui Dumnezeu ,pe care Sfintii Parinti l-au castigat si pastrat cu lupta ,cu viata curata ,umbland cu frica si cu cutremur in Fata Lui Dumnezeu.
Traim vremurile de pe urma ,cand inselaciunea este tot mai suptila,incat diavolul va incerca ,de este cu putinta ,sa-i amageasca si pe cei alesi(cf.Mt.24,24).
Parintele Serafim Rose spunea:,,Crestinilor ortodoxi! Pastrati cu sfintenie harul pe care il aveti.Nu ingaduiti ca el sa devina o chestiune de obisnuinta.Nu-l masurati dupa masura omeneasca si nu va asteptati ca el sa para logic sau pe intelesul celor care gandesc lumeste .Fie ca toti crestini ortodoxi sa se intareasca pentru batalia care il asteapta,neuidand niciodata ca ,in HRISTOS ,victoria este deja a noastra".

Tufis Dorin
(articol publicat in ,,foaia Iisus Biruitorul"nr.26/24-30 iunie 2007)

CEILALTI OCHI SI CEALALTA LUMINA......

Ce dureroasa si ce grozava este viata traita in intuneric.Despre aceasta numai cel care odata a vazut soarele iar astazi este orb.....sau acela care altadata a fost orb iar acum vede - ar putea sa-si dea cu adevarat seama. Niciunii din oameni nu sunt asa de nenorociti ca acei care nu pot vedea .Ce ar putea fii oare mai trist si mai amar ca o astfel de viata traita intr-o vesnica noapte!Ca nici o suferinta nu este asa de amara ca ea .
Cu cat mai nenorocita este starea unui om atunci cand sufletul ii este orb!Cu cat mai amara este aceasta orbie si cu cat mai vrednic de mila este un astfel de nenorocit al carui suflet sta in intuneric!...Ce iad si ce intunecime poate sa zaca in sufletele acelea in care n-a rasarit niciodata Lumina cunostintei Lui Hristos. Cine ar putea sa spuna ? Cred ca nu se poate masura.De aceea ,cand Bunatatea si Harul Lui Dumnezeu se indura de cineva si ii deschide ochii ,bucuria omului aceluia este asa de mare .Cand strafulgerarea Luminii Lui Dumnezeu patrunde in noaptea sufleteasca a unui om si ii deschide ochii sa vada adevarata lui stare - cine ar putea spune ce se petrece in clipa aceia intr-o viata!....
Ce taina este in lumina aceia care lumineaza ceilalti ochii......,in ce lume noua te duce si ce priveliste noua iti arata!...Imparatia Luminii isi deschide portile in fata ochilor uimiti si tu gusti stari si simtamine si haruri pe care nici nu le putea-i banui vreodata.Doamne Iisuse Hristoase ,ce mare dar este Lumina Ta...ce binecuvantare .Cat de mult iti datoreaza Tie ,acei care au fost invredniciti sa te intalneasca si in a caror noapte Tu ai facut sa straluceasca Lumina Ta .De pe a caror ochi Tu ai facut sa cada solzii pacatului si a caror privire ai spalat-o Tu .....Pentru ca luminile lor sa poata vedea adesea lucruri care ni-i este ingaduit omului uneori nici sa le rosteasca .O,voi cei care Domnul Iisus v-a deschis ochii sa vedeti ,cat de buni ar trebui sa fiti voi,cu cei care nu vad inca....Cat de mult ar trebui sa va fie mila de ei si cum ar trebui sa-i cautati pentru a-i aduce la Acela care le poate da si lor Lumina!
Nu dispretuiti niciodata pe acela care inca nu vede,oricine ar fi acela .Orbia trupeasca poate nu are niciodata leac ,dar orbia sufleteasca are.E nevoie doar ca Lumina minunata a Lui Dumnezeu sa fulgere prin intunericul care i-a lipit,ca sa-i dezlipeasca .
Nu dispretui niciodata pe un om oricat de orb ar fi cu sufletul.In oricare clipa Indurarea Lui Dumnezeu ar putea sa-i ridice intunericul de pe ochi ,pentru a vedea comorile minunate ale Harului Sau.
Dragul meu daca n-ai lumina vino la Izvorul Luminii,la Domnul Iisus Hristos ca sa-ti dea Lumina Lui cea minunata .Iar daca o ai bucura-te de ea, ca de cel mai minunat Dar a Lui Dumnezeu, multumindu-I pentru ea si rugandu-L sa ti-o desavarseaca .
Pentru ca din ce te apropii,de ea ,e mai minunata.
Ferice de tine daca ai aceasta Lumina .
Ferice de tine daca la sfarsitul vietii tale vei putea zice cu Iov:,,Lumina Lui ma calauzea in intuneric"(Iov 29,1,5)Slavit sa fie Domnul!
Traian Dorz

(din ,,Iisus Biruitorul"nr.7-8 ,1 martie 1947)

OCROTITORUL MEU CEL PREA-BUN

SFANTUL MARE MUCENIC TEODOR TIRON (17 februarie)

Viaţa şi minunile Sf. M. Mc. Teodor Tiron

Pe timpurile lui Maximian şi Maxim, împăraţi păgîni, mare primejdie era asupra neamurilor care credeau în Hristos. Ei au tri­mis ighemoni, oameni tirani, cruzi şi fară de omenie, prin toată stăpînirea lor, poruncind că oricare dintre creştini ar voi să se le­pede de Hristos, multe onoruri să aibă de la împăraţi, iar dacă vor fi tari în credinţa lor şi nu vor voi să jertfească zeilor să pătimească munci cumplite şi cu amară moarte să se omoare. Unii dintre creştini, mai mari la suflet şi tari în credinţă, mărturiseau în faţa tiranilor că Hristos este Dumnezeul cel Adevărat, apoi mureau în cele mai cumplite chinuri. Alţii, de frică, se duceau şi se lepădau de Hristos, aducînd jertfe idolilor sau fugeau şi se ascundeau prin munţi şi peşteri, temîndu-se a se descoperi că sunt creştini. Unul dintre aceştia era şi tînărul Teodor, creştin din cetatea Amasiei, care nu se ascundea de frică, dar considera că încă nu este voia lui Dumnezeu să mărturisească pe faţă. Încorporat într-o ceată de ostaşi şi fiind conducător al acesteia, a mers în părţile Răsăritului, în cetatea Evhaita. Lîngă această cetate, ca la 40 de mile, era o pădure, în care locuia un balaur înfricoşător, încît ni­meni nu putea să treacă prin acel loc, iar mulţi oameni, de frica fiarei, şi-au lepădat ţarinile şi viile şi au plecat. Sfîntul Teodor, dorind să cerceteze de este voia lui Dumne­zeu să mărturisească numele Lui, s-a dus în pădure să găsească balaurul, dar negăsindu-l, a adormit de oboseală. O femeie, Evsevia, trecînd pe alături şi văzînd că doarme în această înfricoşătoare pădure, cu lacrimi în ochi l-a deşteptat, spunîndu-i să plece, ca să nu moară. Sfîntul i-a promis că, cu ajutorul lui Dumnezeu, va izbăvi acel loc de fiara cumplită. Apoi a încălecat pe cal şi porni prin pădure în căutarea fiarei. Balaurul venea asupra lui. Sfîn tul şi-a făcut semnul Crucii şi i-a străpuns capul cu suliţa. Omorînd balaurul. Teodor a ieşit din pădure bucurîndu-se, căci a cunoscut, că este voia lui Dumnezeu să-L mărturisească. Se gîndea, că dacă a biruit înfricoşătoarea fiară, va birui şi puterea diavolului. Sfîntul s-a dus la locul unde era adunată oastea. A venit timpul ca oastea, împreună cu generalul Vringa, să jertfească zeilor. Toţi ostaşii s-au dus, dar Teodor a rămas în cortul său. Astfel, au înţeles că Teodor este creştin. Vringa i-a cerut să jertfească zeilor. Teodor i-a răspuns: „Eu sunt creştin şi cred în Hristosul meu, şi Lui voiesc să-i jertfesc, avînd pe lisus Hris tos Dumnezeu Adevărat şi Împărat al tuturor, iar desfrînaţilor zei nicidecum nu le voi jertfi"'. L-au lăsat pe alesul ostaş al lui Hristos o noapte la libertate, dar Sfîntul a ars cu foc capiştea maicii zeilor. A fost prins şi adus la judecată. Judecătorul a poruncit să fie închis în temniţă, fără să-i dea de mîncare. In noaptea aceea, s-a întîmplat o minune, i s-a arătat Domnul care i-a zis: "Îndrăzneşte, Teodore, iată Eu sunt cu tine. Să nu primeşti hrană sau băutură pămîntească, că vei avea viaţă nepieritoare şi veşnică în ceruri". Aceasta zicînd, Domnul s-a dus de la dînsul. A doua zi a fost scos din temniţă şi pentru că nu se lepăda de Hristos, l-au spînzurat pe lemn, l-au strujit cu unghii de fier, încît i-au rămas oasele goale. Însă fericitul cînta:,"Bine voi cuvînta pe Domnul în toată vremea, pururea lauda Lui în gura mea". După acest înspăimmtător chin, iarăşi i-au zis să se închine zeilor. Dar Sfîntul şi mai mult îi nesocotea, lăudînd pe Domnul. Atunci ighemonul a dat poruncă să fie ars pe rug. Slujitorii au adus mulţime de lemne şi aprinzîndu-le, au adus pe Sfîntul Teodor la locul de moarte. Ostaşii au voit să-l pironească, dar Sfîntul a spus că va răbda focul de bună voie şi, rugîndu-se mult, a intrat singur în această văpaie. Dumnezeu, ca să arate minunile Sale şi să slăvească pe Sfîntul Său a iconomisit un lucru ca acesta: văpaia se făcu ca o lumînare, încît a înconjurat trupul Sfîntului, dar nu l-a vătămat deloc. Sfîntul, mulţumind lui Dumnezeu, şi-a dat duhul în mîinile Domnului. Evsevia a cumpărat moaştele lui cu multă bogăţie şi le-a dus în patria ei, Evhaita şi-l avea ajutător la toată nevoia. Nu numai ea, dar şi toţi bolnavii îl aveau doctor sufletesc şi trupesc şi nu numai cei care erau aproape, dar şi cei care erau îndepărtaţi luau darurile lui. Întîiul semn arătat de sfînt este următoarea minune: împăratul Juiian Apostatul era un mare prigonitor al creştinilor. Aducîndu-şi aminte că este prima săptămînă a Postului Mare a vrut să spurce toate bucatele cetăţii cu sîngele jertfei idoleşti. L-a chemat pe eparhul cetăţii şi i-a zis, să poruncească ca nimeni să nu vîndă în cetate altă mîncare, decăt numai din cele împărăteşti, dar acestea să fie îmbibate cu sîngele jertfelor. Creştinii, necunoscînd acest lucru, se vor împărtăşi de păgînătate. Eparhul a trimis aceasta vînzătorilor, şi aceştia au îndeplinit întocmai porunca împărătească. Dar Dumnezeu, Cel ce poticneşte pe cei răi, a stricat meşteşugul cel tăinuit şi înşelător al călcătorului de lege, pentru că a trimis la Eudoxie, patriarhul Constantinopolului, pe răbdătorul de chinuri, Sfintul Mare Mucenic Teodor. Acesta i-a spus patriarhului despre toată înşelăciunea lui Iulian, îndemnîndu-l să fiarbă grîu, şi astfel vor scăpa de acea mare înşelăciune. Patriarhul a adunat toată lumea creştină, descoperindu-le voia lui Dumnezeu. Pregătind colivă, a ferit turma lui Hristos nevătămată de meşteşugul vrăjmaşului. Sfirşindu-se săptămînă întîia a Marelui Post, în sîmbăta aceea, tot poporul a săvîrşit pomenirea Sfîntului Mare Mucenic Teodor Tiron cu colivă, mulţumind lui Dumnezeu şi cinstindu-l pe Sfînt. De atunci şi pînă în prezent, dreptcredincioşii din toată lumea, în sîmbăta întîia a Postului Marc, săvîrşesc pomenirea minunii ce s-a făcut cu coliva şi cinstesc pe răbdătorul de chinuri a lui Hristos - Sfîntul Mare Mucenic Teodor. Numeroase minuni a săvîrşit Sfintul: pe cei robiţi i-a eliberat, pe bolnavi i-a vindecat, pe fiul unei văduve l-a eliberat din robia perşilor. În Constantinopol era o biserică, numită Fancrotis. Ori­cine ar fi pierdut pe robul său, numai dacă venea la biserică îl afla. Unii au furat din biserică nişte bani şi Sfintul Teodor Tiron i-a arătat pe dînşii... Să ne dea Domnul ca prăznuirea şi pomenirea Sfintului Mare Mucenic Teodor Tiron să trezească în noi dorul pentru o viaţă sfintă, să nască în noi curajul, să aducă în inimile noastre dorul raiului pierdut. Să-i strigăm din adîncul sufletelor noastre: „Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Teodore Tirone, mijlocitorul nostru către Dumnezeu!" Troparul Sfantului Mucenic Teodor Tiron (glas 2) Mari sunt ispravile credintei, in izvorul vapaii, ca intr-o apa calda, Sfantul Mucenic Teodor s-a bucurat. Ca cu foc tot arzandu-se,ca niste paine dulce Treimii s-a adus. Pentru rugaciunile lui, Hristoase Dumnezeule, mantuieste sufletele noastre. Acatistul Sfîntului Mare Mucenic Teodor Tiron Pentru a asculta Acatistul Descarcă de aici >>: DOWNLOAD (sursa: http://ciuflea.md/)

Cristian Pomohaci - Un prieten bun

( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la Radio Oastea Domnului
din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit
aflat în colţul din stânga-jos. )

CARAREA TINERETII CURATE

Tanarul ca prieten


Prietenia este un lucru sfant.Prietenul adevarat iubeste oricand,dar in nenorocire ajunge ca un frate(Prov.17,18)
Si cel care iti este cu adevarat prieten tine mai mult la tine ca la un frate(Prov.18,25)
Nici una din comorile pamantesti nu este atat de scumpa ca inima unui prieten adevarat,nu numai pentru un tanar sau o tanara,dar mai ales pentru ei.
Prieteniile cele mai adevarate se fac la tinerete.Si adevaratul prieten din tinerete iti ramane prieten toata viata,devenind adeseori mai apropiat decat un frate,caci un frate nu-ti este totdeauna prieten.Dar un prieten iti este totdeauna un frate.
Tanarul cu adevarat credincios va fi pentru totdeauna prietenului sau un frate adevarat si sfant,caci prietenia lui va izvori din Duhul Sfant,fiind o roada minunuta a Duhului Sfant.Prietenia aceasta va fi strabatuta totdeauna de fiorul unei credinciosii si virtuti ceresti.
Toate roadele Duhului Sfant care sunt aratate in Cuvantul Domnului din Galateni 5,22:
dragostea,bucuria, pacea, indelunga-rabdare,facerea de bine,credinciosia ,blandetea,infranarea,curatia,toate-toate aceste minunate boabe dulci cresc pe strugurele prieteniei adevarate.
Asa i-a vazut Mantuitorul nostru Iisus Hristos pe Sfintii Sai urmasi cand le-a zis:
,,Voi sunteti prietenii Mei"(In.15,14-15)
Domnul Iisus asa Prieten a fost.Caci intradevar nu este o dragoste mai mare decat sa-si dea cineva viata pentru prietenii sai(In.15,13) Si asa a facut Domnul nostru,Prietenul adevarat al tineretii noastre.Cand spunem cuvantul sfant,,Prieten"-atunci la Singurul Prieten mai Adevarat si mai Credincios dintre toti,la Iisus Hristos-sa ne gandim.

Nedespartitul meu Prieten

Nedespărţitul meu Prieten
Mântuitorul meu Cel Sfânt,
Ocrotitorul meu Puternic,
ce-adânc îndatorat Îţi sunt!

Ce-adânc întreaga mea fiinţă
de-a Ta credinţă s-a pătruns
c-atât de plin mă simt de Tine
şi-n ce-i văzut şi-n ce-i ascuns.

Din tot trecutul vieţii mele
uitat-am tot ce cunoşteam
pe Tine însă tot mai dulce
şi mai adânc în gând Te am.

Uitat-am feţe mult iubite
ce-mi luminară-al vieţii crez,
dar Faţa Ta şi-n ochi şi-n suflet
mereu mai limpede-o păstrez.

Cu ce-am avut mai drag pe lume
stau tot mai rar şi mai puţin,
dar cerul gândurilor mele
întreg, de Tine-i tot mai plin.

Azi n-am nici amintiri din urmă
şi nici dorinţi din viitor, —
făptura Ta Slăvită-mi umple
întregul inimii fior.

Şi tot ce-aş mai dori pe lume
întregul fericirii rai
cu-ntreaga sete de iubire
în Tine-mi sunt, doar Tu le ai.

Tu mi-ai schimbat a vieţii bezne
în soare strălucit şi sfânt
— Mântuitorul vieţii mele
ce-adânc îndatorat Îţi sunt!

Cararea tineretii curate -Traian Dorz (Ed.,,Oastea Domnului"Sibiu-2004)

DRAGOSTEA

Dumnezeu este dragoste(1 Ioan 4,16)

Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poarta cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. (Corinteni I-13)
Cand vorbim de dragoste,vorbim de Dumnezeu,pentru ca El ,din dragoste,Si-a dat viata pentru noi.Dragostea este semnul dupa care se cunosc fii Lui Dumnezeu.Cine nu iubeste pe semeni sa nu mai spuna ca iubeste pe Dumnezeu.Fara acest rod al dragostei nu poate fi unitate si nici comuniune.,,Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenici Mei ,daca veti avea dragoste unii fata de altii"(Ioan 13,35).
Dupa Inaltarea Domnului,ucenicii erau una in gandire si in lucrare.Dar,mai tarziu diavolul a uneltit impotriva crestinilor ,zicand :Ce-i de facut ?Sa-i dezbinam!Si i-au dezbinat prin diferite crezuri si invataturi rele.
Asa au aparut luptele si jertfele pentru apararea Adevarului.Dar aceste lupte nu s-au terminat nici pana astazi,caci,atunci cand se formeaza o unitate si se porneste cu intelegere,vine repede vrajmasul cu neintelegerile si dezbinarile.El umbla peste tot pana isi gaseste o unealta prin care sa dezbine unitatea.Chiar si in adunarile cele mai mici ,tot gaseste diavolul pe cineva care sa impiedice bunul lor mers .
In lumina acestui Adevar ,sa ne cercetam fiecare si sa ne cunoastem pe noi daca avem in noi dragostea Lui Dumnezeu sau nu.Daca putem iubi pe frati sau nu.Daca avem un Domn, o credinta si un botez, sau nu (Efes.4,5)......................
Strigam tuturor celor dezbinati dintre noi:Veniti, fratilor,inapoi la Hristos ,inapoi la mama noastra ,Biserica,la dragostea primilor nostri inaintasi!Veniti cu totii sa fim o inima si-un gand!
Dumnezeu este Dragoste ,nu dezbinare.
Dumnezeu este Pace,nu tulburare.
Dumnezeu este Smerenie,nu ingamfare.
Dumnezeu este Unul,nu doi.
Dumnezeu a facut un singur Cer,un singur Soare,un singur Pamant,o singura Viata vesnica.
Sa ne judecam mai inainte de a veni Judecata Lui.
Sa ascultam mai inainte de a plati neascultarea.
Sa ne supunem Lui mai inainte de a veni pedeapsa.
Domnul sa ne ajute!
Slavit sa fie Numele Lui!

Marin Guguleanu Cilieni-Olt

(articol publicat in ,,foaia Iisus Biruitorul"nr.39 din 20-26 sept.1999)