Doua feluri de bunuri sunt pe lume:bunuri trupesti,cu care ne tinem viata pamanteasca si care pier o data cu intrebuintarea lor,si bunuri duhovnicesti ,cu care ne tinem viata sufleteasca si care,cu cat le folosim mai mult,cu atata devin mai nepieritoare.
Ce bun nemuritor,ce hrana si ce comoara vesnica este pentru orice suflet nascut din nou Biblia,Sfanta Scriptura,Cuvantul cel Sfant a Lui Dumnezeu!Ne hranim din el si ne-am tot mai hrani mereu.El se asimileaza in noi ,transformandu-ne in putere,in lumina ,in rod.
Ce bun inaltator este pentru noi rugaciunea !Ea ne indumnezeieste duhul,ni-l inalta in fata Scaunului de Har al Tatalui Ceresc.Ne imbratiseaza cu Harul Divin ,ne straluceste fata si ne intoarce dinaintea Lui Dumnezeu incarcati cu bogatiile si binecuvantarile Lui.
Ce bun slavit si fericit e Cantarea Sfanta......La ea participa cu noi cetele ingeresti si toate puterile cerurilor,care Il lauda vesnic pe Tatal si Mantuitorul nostru.Cantand cantarile Domnului,noi cantam imnurile ostirilor de stele,de planete,de galaxii care Il preamaresc pe Tatal si Binefacatorul nostru.....Cu melodiile izvoarelor,ale raurilor,ale vantului.Cu soaptele florilor,cu fosnetul frunzelor,cu tot ce canta in ceruri,pe pamant si sub pamant.
Ce bun ceresc si scump este pentru noi Biserica,Adunarea,Fratietatea sfanta a sufletelor credincioase intre care noi ne desfatam sufletul ca intre florile Raiului Lui Dumnezeu.
Ce bun binecuvantat este credinta cea vie prin care noi avem o neclintita incredintare despre iertarea pacatelor noastre prin Sangele Dulcelui,Dragului si Scumpului nostru Mantuitor Iisus Hristos,Care S-a dat pe Sine ca Pret de rascumparare pentru noi-si astfel ne-a asigurat o mantuire sigura si eterna.Prin ea ,prin credinta,ne bucuram neincetat de toate nespus de minunatele fagaduinte ale Lui Dumnezeu.
Dumnezeu a pus in noi chiar si o mana de pamant ,dar a pus in noi si un ocean de cer.Dupa cum pamantul fata de cer este doar o farama,-tot asa,ceea ce trebuie sa fie si pamantesc in noi,sa fie atat de putin cat este pamantul.....Si ceea ce trebuie sa fie ceresc in noi trebuie se fie cat cerul.
Si fiecara din aceste parti din care suntem alcatuiti ne cere mereu sa-i dam partea ei.
Dar ce nedrepti suntem noi,cei mai multi:dam pamantului putin partea cea mai mare,a cerului.
Si dam cerului nemarginit partea cea mica ,a pamantului....
Si poate nici pe aceea!................
Omul pamantesc nu iubeste sanul pamantului din care s-a nascut,-si ar face totul ca sa nu ajunga in el.Se plange ca pamantul a pus asa de putin in el si totusi si-l cere asa curand acest putin inapoi....
Iar cand trebuie sa-l dea silit,o face cu atata groaza si durere!......
Omul ceresc iubeste din tot sufletul sau sanul cel curat si dulce al cerului-si tot timpul este cu toate gandurile sale acolo,dorind sa ajunga in el cat mai curand.
Iar cand simte ca a venit ceasul fericitei intoarceri acolo de unde este rupta fiinta sa duhovniceasca,-o face cu atata dragoste si bucurie.
Iata ce deosebire ,ca de la cer la pamant,este intre un om ceresc si unul pamantesc!
Dumnezeu ne-a dat pamantul unde am pus samanta.... Cerul ni le da pe toate celelalte.
Domnul ne-a dat trupul in care purtam samanta cereasca;in ea sunt puse acele insusiri divine si printre care cele mai frumoase sunt :dragostea,poezia,rugaciunea si cantarea.
Sa ne staduim sa crestem in noi tot mai frumoase si mai implinite recoltele acestor divine valori.Culesul va fi stralucit.Ingerii Domnului stau gata si granarele ceresti ne asteapta.
Binecuvantarea Domnului este peste noi toti.
Amin.
Traian Dorz(culegere din ,,Intai sa fim",ed.Oaste Domnului-Sibiu,2008)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu