Dulce Prieten al plansului meu ascuns,nu-mi lasa inima, prea coplesita de singuratatea ei ,sa planga prea mult cand este cu Tine.Smulge-ma din negurile mahnirii trecutului meu si inalta-ma in soarele prezentului fericit.
Chiar in timpul ploii mele,sparge-mi dintr-o data zidul norilor mei negri si fa-ma sa vad stralucirea zambetului Tau.
Atunci stropii ochilor mei vor capata stralucirea si bucuria dulce va lumina dintr-o data fata mea.
Atunci voi izbucni dintr-o data in acel fericit ras cu lacrimi,care este cel mai minunat si neuitat har dintre toate frumusetile pamantului.
Cum as putea sa mai plang eu, cand vad Fata Ta preaiubita aplecata peste mine?
Cand, in lumina ochilor Tai binecuvantati,ma oglindesc ca intr-un izvor de munte?
Si cand inima Ta dumnezeiasca sta atat de aproape aplecata peste inima mea,incat bataile si puterea le sunt aceleasi?
Cum as putea sa mai plang eu cand timpul este atat de scurt si de scump,cand partasia este atat de inalta si de adanca, iar plecarea si sosirea atat de aproape?
Cum as putea sa mai plang eu cand ceea ce am primit este atat de mult ,atat de mult?....
Dar de ce oare Te-am facut eu de atatea ori sa plangi Tu, Unicul meu Binefacator?
Stiam ca ma iubesti atata incat orice umbra a mea devine un nor pentru Tine si orice nor al meu devine pentru Tine un intuneric?
De ce am facut atunci sa curga tocmai lacrimile ochilor Mamei mele dulci?
Tocmai lacrimile acelor ochi care m-au putut iubi cel mai mult pe lume ,care m-au invaluit cu dragostea cea mai adevarata, peste toate departarile, peste toti anii, peste toate piedicile,indoielile sau greselile mele?
De ce oare n-am putut sa-mi ascund umbra si norul meu de Tine? Ca sa nu indurerez tocmai inima care, singura,nu m-a judecat niciodata cand am zdrobit-o ?Nu stiam eu oare cata bunatate este in ea?
Atunci de ce n-am stiut sa fericesc pe Acela care,singurul, a avut mila de nefericirea mea?
Nu stiam eu oare cat de mult au plans acesti ochi preaiubiti,pentru mine, in departarea mea?Am uitat eu oare cat i-am dorit de mult?
O, ochii acestia care mi-au acoperit tot ce-i durea ca si cum nu mi-ar fi vazut nici unul dintre pacatele mele!
Ca si cum nu mi-ar fi stiut nici una dintre caderile mele !
Ca si cum nu i-ar fi rusinat si nu i-ar fi durut atat de mult fiecare dintre toate acestea.
Prieten Bun ,Dragul si Singurul Prieten Bun al tineretii mele!Cat de mult imi pare rau acum pentru toate datile cand Te-am intristat cu intristarile mele!
Cat de mult ma doare acum inima mea ca plansul meu Te-a facut adeseori sa plangi atat de dureros langa mine!
Tu care tocmai prin aceasta imi aratai cat ma iubesti de mult, indura-Te de mine si alina-mi
acest vinovat plans fara lacrimi, nespus mai amar decat celalalt !
Indeparteaza de pe altarul Tau acest plans prea mult , impreuna cu tot ce am facut sa Te doara.
N-a sosit oare primavara mea? De ce nu-mi scot atunci la soare florile din umbra unde mi-au stat inghetate atata vreme?
Fereste-mi bobocii trandafirilor care se pregatesc sa infloreasca de arsitele de care ma tem.
M-au dogorit pre mult si m-au chinuit prea nemilos.
As vrea sa uit ce-i in inima mea.
Cum voi putea sa nu mai plang?
Traian Dorz (culegere din ,,Prietenul tineretii mele" ed. Oastea Domnului-Sibiu ,1999)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu